ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4794/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul A.G. a chemat în judecată Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare, solicitând instanței ca în contradictoriu cu

aceasta să dispună anularea deciziei Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

din 22 iulie 2010 și suspendarea executării acesteia până la pronunțarea

instanței asupra fondului.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că prin ordonanța Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

din 29 aprilie 2010 s-a reținut în sarcina sa săvârșirea contravențiilor

prevăzute de art. 272 lit. a

1

)

, art. 273 alin. (1) lit.

b) și art. 276 lit. a) din Legea nr. 297/2004, ordonanță împotriva căreia a

formulat plângere care, însă, i-a fost respinsă fără temei legal prin decizia a

cărei anulare o solicită.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, pe rolul căreia a

fost înregistrată acțiunea, în temeiul art. 159

1

C. proc. civ., prin

sentința din 2 februarie 2011 și-a declinat competența în favoarea Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

La termenul din 6 septembrie

2011 reclamantul a arătat că nu mai insistă în soluționarea cererii de suspendare

a executării deciziei emise de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Prin sentința civilă

nr. 5570 din 4 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul

A.G.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că nu respectarea obligației impusă prin Ordinul Comisiei

Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 410/2009 este încriminată drept contravenție,

ci nerespectarea dispozițiilor art. 203 din Legea nr. 297/2004, ordonanța constituind

actul prin care s-a reiterat obligația petentului, ce decurge din calitatea sa de

acționar majoritar al SC C. SA Târgoviște, respectiv aceea de a derula o ofertă

publică de preluare a acțiunilor emise de SC C. SA.

Cât privește susținerea

că SC C. SA Târgoviște nu ar fi obligată să deruleze ofertă publică de preluare,

întrucât societatea face parte din piața RASDAQ s-a reținut că potrivit art. 155

alin. (1) lit. b) din Regulamentul Comisia Națională a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006

pe perioada cuprinsă între data autorizării B.V.B. ca operator de piață și data

aprobării de către Comisia Națională a Valorilor Mobiliare a constituirii sistemului

alternativ de tranzacționare, acțiunile listate pe piața RASDAQ la data intrării

în vigoare a acestui act normativ se vor tranzacționa conform regulilor aplicabile

la data emiterii regulamentului.

Concluzionând, instanța

de fond a reținut că obligația reclamantului de a promova oferta publică obligatorie

a acțiunilor emise de SC C. SA Târgoviște, scadentă în iunie 2008, se menține și

în prezent, astfel că, în mod corect prin ordonanța din 20 aprilie 2010 Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare i-a aplicat sancțiunea amenzii de 15.000 RON.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs reclamantul A.G., susținând că hotărârea atacată este nelegală

și netemeinică pentru următoarele motive, respectiv argumente:

- instanța de fond a pronunțat

o hotărâre nemotivată, omițând să răspundă la motivele de fapt și de drept invocate

în acțiune;

- în mod greșit a fost

respinsă critica referitoare la sancționarea repetată pentru săvârșirea aceleiași

fapte, respectiv încălcarea ordonanței Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

ce reține obligația, în sarcina sa, de a face oferta publică adresată tuturor deținătorilor

de valori mobiliare;

- contravenția reținută

în sarcina sa nu este prevăzută de lege, respectiv de Legea nr. 297/2004 (invocată

ca temei legal în cadrul ordonanței Comisia Națională a Valorilor Mobiliare din

20 aprilie 2010, actul administrativ atacat), nefiind de conceput încriminarea drept

contravenție a nerespectării unei obligații impuse printr-un act administrativ individual

emis de Comisia Națională a Valorilor Mobiliare.

Recurentul nu și-a încadrat

în drept, din punct de vedere procedural, motivele de recurs.

Intimata-pârâtă Comisia

Națională a Valorilor Mobiliare nu a formulat întâmpinare.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și criticile formulate, ce se încadrează în prevederile

art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de fond

a pronunțat o hotărâre motivată, ce respectă exigențele art. 261 C. proc. civ.,

fiind analizate principalele apărări ale reclamantului, respectiv sancționarea repetată

pentru aceeași faptă, inexistența temeiului legal al calificării faptei drept contravenție

și inexistența obligației legale de a lansa oferta publică de preluare a acțiunilor

emise de SC C. SA Târgoviște.

Împrejurarea că instanța

nu și-a însușit opinia reclamantului privind nelegalitatea actului administrativ

atacat nu poate echivala cu o nemotivare a hotărârii, în sensul art. 304 pct. 7

C. proc. civ.

În ceea ce privește legalitatea

contravenției și a sancțiunii, în mod corect instanța de fond a constatat că petentul

a fost sancționat pentru încălcarea unei obligații legale, respectiv cea prevăzută

de art. 203 din Legea nr. 297/2004, constând în demararea și derularea ofertei publice

de preluare a acțiunilor emitentului (în speță, SC C. SA Târgoviște). Faptul că

această obligație legală mai este menționată și într-un alt act administrativ individual

(ordonanța din 3 august 2011), nu este de natură să schimbe temeiul acestei obligații.

Referitor la pretinsa

„dublă sancționare” pentru aceeași contravenție, Înalta Curte constată că și această

apărare a reclamantului a fost în mod corect respinsă de instanța de fond, din probele

dosarului rezultând că sancțiunea aplicată prin ordonanța din 3 august 2011 a fost

revocată prin decizia nr. 918 din 26 septembrie 2011, neexistând, astfel, o a doua

sancțiune.

În plus, fapta încriminată

drept contravenție (obligația de efectuare a ofertei publice) a avut caracter de

continuitate în speță, în sensul că reclamantul a încălcat această obligație începând

cu luna august 2008, iar epuizarea faptei prin intrarea în legalitate nu a avut

loc nici în prezent, astfel că nu se poate susține, nici din acest punct de vedere,

încălcarea principiului „non bis in idem”.

Pentru considerentele

menționate, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte,

cu referite la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de A.G. împotriva sentinței civile nr. 5570 din 4 octombrie 2010 a Curți de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 noiembrie 2012.