ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 361/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

Galați, la data de 31 octombrie 2006, reclamantul O.I. a solicitat în

contradictoriu cu pârâtul M.C.C. - C.A.C.B.I.A.L.P., anularea măsurii dispuse

prin adresa nr. 145 din 19 octombrie 2006 emisă de pârât prin care i-a fost

refuzată recunoașterea calității de interpret liber-profesionist.

Curtea de Apel Galați, secția

contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 160 din 21 decembrie 2006 a admis acțiunea formulată de reclamant și a obligat autoritatea pârâtă

să-i acorde acestuia drepturile prevăzute de Legea nr. 109/2005, pentru

perioada 1 martie 1979 - 1 noiembrie 1995.

Pentru a hotărî astfel Instanța

de Fond a reținut că, potrivit probelor dosarului, reclamantul a avut calitatea

de colaborator al mai multor societăți din municipiul, Galați în perioada 1979

- 1995, în baza acestor contracte de colaborare prezentând programe artistice

în diverse localuri ale societăților respective, iar în perioada 1978 - 1980 a avut contract de colaborare cu A. și a desfășurat activitate interpretativă în Germania, fiind

beneficiarul atestatului de liber profesionist nr. 7855 din 1 noiembrie 1980.

Pe cale de consecință Instanța

de Fond a apreciat că reclamantul întrunește cerințele art. 3 și art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 109/2005 în condițiile în care referirea textelor legale la

„persoane juridice de profil”, trebuie interpretată ca referire la o instituție

publică în care interpreții liber profesioniști își desfășoară activitatea și

nu în sensul obligativității ca aceasta să fie o instituție de artă.

Împotriva

acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs pârâtul M.C.

C., prin care s-a solicitat

admiterea căii de atac cu consecința, într-o primă modalitate, trimiterii

pricinii spre rejudecare aceleiași Instanțe și, într-o a doua variantă,

modificării hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantului față

de M.C.C. ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală

pasivă.

A arătat recurentul, prin motivele de recurs, că sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., adică hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori

străine de natura pricinii și, respectiv, hotărârea atacată este lipsită de

temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În

concret, recurentul a învederat că în mod eronat Instanța de Fond a reținut că

deși legal citată, autoritatea pârâtă nu s-a prezentat în fața Instanței și nu

a depus întâmpinare, în

condițiile în care

prin adresa din 25 noiembrie 2006 intitulată „întâmpinare și cerere pentru

acordarea

unui nou termen de judecată" și depusă la dosar pentru termenul de

judecată din

28 noiembrie 2006

, M.C.C. a solicitat Instanței să analizeze cauza

în

raport de cadrul procesual stabilit de reclamant și a relevat că

reclamantul a promovat acțiunea cu nerespectarea dispozițiilor art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 referitoare la

procedura

prealabilă obligatorie înțelegând să se judece direct și exclusiv cu C.

A.C.B.I.A.L.P.,

care

este o persoană juridică distinctă de

minister, cu deplină legitimitate procesuală.

De asemenea, M.C.C. a subliniat că prima Instanță a omis

să se pronunțe asupra a două excepții invocate prin întâmpinare, respectiv

excepția prematurității

cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității

procesuale pasive a ministerului, excepții care au un caracter absolut,

peremptoriu și care erau de natură să facă de prisos cercetarea în fond a

pricinii.

Preferând

să treacă la soluționarea pe fond a cauzei fără a se pronunța pe cele două

excepții invocate de M.C.C., Instanța a pronunțat

o hotărâre a cărei

motivare este insuficientă, lipsită de bază legală,

generând contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că motivarea

hotărârii duce la o anumită soluție, dar care este condiționată de atitudinea,

eronat reținută drept culpabilă, a autorității pârâte (fără a se

preciza care anume dintre cei doi pârâți), și

conturată ca măsură în dispozitivul acesteia, prin

obligarea pârâtului

la acordarea către reclamant a drepturilor prevăzute de Legea nr. 109/2005.

Pe de altă parte, M.C.C. a precizat că Instanța de Fond, cu aplicarea

greșită a legii, și-a motivat soluția de admitere a acțiunii, apreciind că prima

decizie emisă în favoarea reclamantului se impune a fi menținută, în condițiile

în care nu se poate stabili la ce anume decizie face referire judecătorul

fondului, de natură a fi menținută în favoarea reclamantului. Aceste

împrejurări conferă sentinței recurate, pe lângă caracterul său contradictoriu

și echivoc, și unul vădit nelegal.

Recursul este

fondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Instanța de judecată se va

pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de

fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Pe

de altă parte, conform prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 din același act

normativ, hotărârea va cuprinde, printre altele, motivele de fapt și de drept

care au format convingerea Instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat

cererile părților.

De

asemenea, judecătorii au, pe temeiul prescripțiilor art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni

orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor

și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

În

cauză, la judecata în primă Instanță, M.C.C. a formulat întâmpinare, comunicată

reclamantului O.I., prin care s-a invocat excepția prematurității cererii de

chemare în judecată, motivat de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada

parcurgerii procedurii administrative obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și excepția

lipsei calității procesuale pasive a M.C.C.

Asupra

acestor excepții de fond, absolute și peremptorii, judecătorul fondului nu s-a

pronunțat în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., înainte de cercetarea

în fond a pricinii, fiind incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304

pct. 5 C. proc. civ., referitor la încălcarea formelor de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) din același cod.

În aceste condiții, cum s-a pricinuit recurentului o vătămare procesuală

ce nu se poate înlătura decât prin casarea hotărârii atacate urmează a se

dispune, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

admiterea recursului formulat de M.C.C. și casarea sentinței civile nr. 160 din

21 decembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și

fiscal, cu consecința, în vederea respectării principiului dublului grad de

jurisdicție, trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași Instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

M.C.C. – C.A.C.B.I.A.L.P. împotriva sentinței civile nr. 160 din 21 decembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

trimite cauza spre rejudecare Instanței de Fond.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 ianuarie 2008.