Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.09.2008
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2863/2008

HOTĂRÂRE
18.09.2008
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2863/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 184 din 14 decembrie 2007, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul M.I. împotriva rezoluției dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, la data de 27 octombrie 2007, în dosarul nr. 679/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public C.V., pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen. S-a reținut de prima instanță că petiționarul s-a adresat organului de urmărire penală, solicitând tragerea la răspundere penală a intimatei, notar public, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 289 C. pen., cu prilejul întocmirii contractului de donație autentificat sub nr. 1675 din 11 iulie 2003. Urmare actelor premergătoare efectuate în verificarea sesizării, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. a) C. proc.

pen., constatând că faptele sesizate drept infracțiuni nu există în materialitatea lor. Soluția de neîncepere a urmăririi penale a fost menținută prin rezoluția dată în dosarul nr. 2327/U/2/2007, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova în procedura prevăzută de art. 275art. 278 C. proc. pen. Urmare controlului judiciar efectuat în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a apreciat legală și temeinică rezoluția de netrimitere în judecată a notarului public, contractul de donație autentificat prin încheierea nr. 1674 din 11 iulie 2003, fiind întocmit în baza documentelor prezentate de părți, respectiv donator SC S. SA și C.L.M. Slatina, donatar, consemnând date și împrejurări corespunzătoare acestora, așa încât s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

În termen legal, petiționarul a declarat recurs, reiterând aspectele sesizate în plângerea adresată organelor de urmărire penală, constând în aceea că notarul public a consemnat împrejurări nereale în contractul de donație. Solicită petiționarul, casarea sentinței, și pe fond trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, fiind în opinia sa suficiente dovezi care probează săvârșirea infracțiunii de fals intelectual de către notarul public. Examinând cauza sub toate aspectele, în raport de dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondat recursul. Așa cum corect a reținut instanța de fond, contractul de donație, intervenit între SC S. SA și C.L.M.

Slatina, a fost întocmit în raport de actele depuse de donator care făceau dovada proprietății asupra bunurilor imobile obiect ale contractului, teren în suprafață de 716,15 m.p., împreună cu construcția C 1 bloc 1 locuințe în suprafață de 622,19 m compus din parte și 4 etaje situat în intravilanul mun. Slatina, str. Armoniei, jud. Olt, respectiv certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria OT nr. 0006 din 22 iunie 2004 eliberat de Consiliul Județean Olt, iar construcțiile, conform contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 527/1994 încheiat între F.P.S. Asociația S. programul Acțiunilor Salariaților. Cum în cauză, nu s-a făcut dovada unui minim de date, din care să rezulte că s-a săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., constatându-se existența cazului prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc.

pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, motivat legal și temeinic, prima instanță a respins plângerea formulată de petiționar, menținând rezoluția atacată. Întrucât la examinarea din oficiu nu se constată existența vreunui caz de casare, care să motiveze reformarea hotărârii, recursul va fi respins, ca nefondat, conform dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare efectuate de intimată, în această fază procesuală potrivit chitanțelor depuse la dosar, onorariu avocat ales.

D E C I D E În baza art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de recurentul petiționar M.I., privind excepțiile de neconstituționalitate a anexei C din Legea nr. 304/2004 și a art. 209 C. proc. pen. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.I. împotriva sentinței penale nr. 184 din 14 decembrie 2007 a Curții de Apel Craiova, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 1000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 890 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către intimata C.V. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2008.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-10-30
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3473/2008
, cu prilejul întocmirii contractului de donație autentificat sub nr. 1675 din 11 iulie 2003. Urmare actelor premergătoare efectuate în verificarea sesizării, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penal
ÎCCJ 2008-05-21
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2008
neînceperea urmăririi penale față de notarul public P.E. pentru infracțiunile prevăzute de art. 288, 289 și 291 C. pen., cu motivarea că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale prevăzut de art. 122 lit. d) C. pen.
ÎCCJ 2013-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 263/2013
admis plângerea petentului M.I. împotriva Rezoluției nr. 739/P/2006, dispunând infirmarea soluției, reluarea și completarea cercetărilor de către Biroul de Poliție S. Prin Ordonanța nr. 739/P/2006 Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. Cărbu
ÎCCJ 2008-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1449/2008
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Rezoluția nr. 521/P/2007 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, confirmată prin Rezoluția nr. 2529/II/2/2007 din 11 decembr
ÎCCJ 2014-04-29
0,94
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra apelului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 283 din 07 noiembrie 2013, Curtea de Apel Craiova, în temeiul dispozițiilor art. 278 1 pct. 8 lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea petentului O.A
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă