ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1708/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 13 decembrie 2006, recurentul B.L. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C.S.M., anularea Hotărârii nr. 727 din 16 noiembrie 2006 a P.C.S.M. și obligarea intimatului să emită o nouă hotărâre de promovarea a sa pe loc sau efectivă ca judecător la Tribunalul Gorj. În motivarea recursului, recurentul B.L. a susținut că hotărârea atacată este netemeinică, motivat de faptul că prin Decizia nr. 1785/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, C.S.M. a fost obligat să emită o hotărâre de promovare a unui judecător, aflat într-o situație similară, la o instanță superioară, situație ce încalcă dispozițiile art. 16 din Constituției, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

În acest sens, a arătat recurentul, Curtea Constituțională a stabilit în mod constant în jurisprudența sa că „violarea principiului egalității și nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite”. S-a mai arătat că și C.E.D.O., în aplicarea principiului nediscriminării prevăzut de art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a stabilit că orice diferență de tratament făcută de stat între persoane aflate în situații similare trebuie să își găsească o justificare obiectivă și rezonabilă.

Intimatul C.S.M. a depus întâmpinare la dosarul cauzei, invocând pe cale de excepție nulitatea recursului declarat prin prisma dispozițiilor art. 302 C. proc. civ., opinând că recurentul a nesocotit aceste dispoziții depunând recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel încât se impune admiterea excepției invocate și constatarea nulității. Pe fondul cauzei, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat, susținând că normele juridice aplicabile în speță nu acordă recurentului posibilitatea unei promovări prin procedura invocată de acesta, iar că argumentul recurentului legat de invocarea deciziei nr. 1785 din 17 mai 2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care C.S.M.

a fost obligat să emită o hotărâre de promovare a unui judecător aflat într-o situație similară, nu poate fi primit, întrucât decizia în speță produce efecte numai intre părțile litigante. Excepția nulității recursului invocată prin prisma art. 302 C. proc. civ. este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare: Astfel, în conformitate cu prevederile art. 302 C. proc. civ., recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, sub sancțiunea nulității. În înțelesul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 304/2004, instanțe judecătorești sunt: Înalta Curte de Casație și Justiție, curțile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instanțele militare și judecătoriile. Recursul de față a fost promovat, în conformitate cu prevederile art. 30 alin. (3 1 ) din Legea nr. 317/2004, împotriva unei hotărâri a P.C.S.M., care, potrivit art. 2 din Legea nr. 304/2004, nu este instanță judecătorească.

În atare condiții, prevederea art. 302 C. proc., normă imperativă de strictă interpretare, nu este aplicabilă, aceasta vizând numai recursurile promovate împotriva hotărârilor instanțelor judecătorești. Examinând Hotărârea nr. 727 din 16 noiembrie 2006 a P.C.S.M., Înalta Curte de Casație si Justiție constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează: Din cuprinsul hotărârii atacate rezultă că cererea recurentului de promovare pe loc în funcția de judecător la Tribunalul Gorj, în baza rezultatului obținut la examenul de promovare în funcții de execuție vacante, desfășurat în sesiunea octombrie-noiembrie 2003, a fost examinată de intimat atât prin prisma Regulamentului privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea promovării într-o funcție de execuție vacantă sau pe loc la instanțe și parchetele de pe lângă acestea, aprobat prin O.M.J.

nr. 2958/ C din 10 decembrie 2001, cât și potrivit reglementărilor în vigoare la data formulării cererii. Astfel, intimatul a reținut în hotărârea atacată, că prevederile regulamentului din anul 2001 nu permiteau valorificarea ulterioară a rezultatelor, art. 21 și art. 23 stabilind că promovarea se face din rândul candidaților care au obținut la examen cel puțin media generală 8, dar numai în ordinea mediilor obținute și numai în limita numărului de posturi vacante scoase la examen, criterii ce nu au fost îndeplinite de recurent, care s-a situat pe locul 23 în rândul judecătorilor din circumscripția Curții de Apel Craiova, care au candidat pentru promovarea la tribunal, respectiv locul 6 în rândul candidaților din raza Tribunalului Gorj, în condițiile în care în acea sesiune, pentru Tribunalul Gorj au fost scoase la concurs 3 posturi vacante.

În aceste condiții, prin Hotărârea C.S.M. din 16 decembrie 2003, au fost promovați la Tribunalului Gorj domnii judecători P.M., S.I. și E.G., candidați care s-au situat pe locurile 1-3, cu mediile 9,67, 9,64 și respectiv 9,58, așadar în ordinea mediilor obținute, dar numai în limita numărului de posturi vacante. Regulamentul din anul 2001, în vigoare la data susținerii examenului, art. 88 alin. (1) lit. d) și art. 94 din Legea nr. 92/1992, nu prevedeau posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor obținute. Acest aspect rezultă inclusiv din prevederea art. 3 din O.M.J. nr. 2958/C/2001 potrivit căruia, in ipoteza în care între cele două sesiuni ordinare apar posturi vacante în cadrul instanțelor judecătorești, se poată dispune organizarea unor sesiuni extraordinare pentru ocuparea acestora.

Rezultă deci că potrivit regulamentului din anul 2001 nu numai că nu era prevăzută posibilitatea valorificării ulterioare a rezultatelor obținute, dar era chiar prevăzută expres posibilitatea organizării unor sesiuni extraordinare pentru ocuparea posturilor vacante între cele două sesiuni ordinare de examen. Așa fiind, Înalta Curte constată că în cazul de față intimatul a aplicat corect regula potrivit căreia o situație juridică generează acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei, regulă cristalizată în adagiul tempus regit actum. La data formulării de către recurent a cererii de valorificare a rezultatelor examenului de promovare era în vigoare noul Regulament privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea P.C.S.M.

nr. 621 din 21 septembrie 2006, prin care s-a abrogat Regulamentul privind organizarea și desfășurarea concursului de promovare a judecătorilor și procurorilor, aprobat prin Hotărârea P.C.S.M. nr. 194 din 9 martie 2006. Dispozițiile art. 30 din actualul Regulament, permit valorificarea rezultatelor concursului de către judecătorii și procurorii care îndeplinesc condițiile pentru a fi declarați admiși dar care, ca urmare a lipsei posturilor vacante nu au fost promovați, existând însă posibilitatea de a fi numiți în posturile ce se vacantează la instanțele și parchetele pentru care au optat la înscriere, în termen de 6 luni de la data comunicării rezultatelor finale ale concursului. Se constată că, referindu-se expres la situația lipsei posturilor vacante, dispozițiile art. 30 din actualul Regulament privind concursul de promovare, au în vedere situația valorificării rezultatelor concursului pentru promovarea efectivă si nu pentru promovarea pe loc.

Și în ipoteza în care recurentului i s-ar aplica acest text nu ar putea obține o soluționare favorabilă a cererii, întrucât aceasta a fost formulată după o perioadă mai mare de 6 luni de la data susținerii examenului. În fine, nu se poate susține discriminarea invocată de recurent și nici referirea acestuia la decizia nr. 1785/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal întrucât, pe de o parte, decizia invocată produce efecte juridice numai între părțile litigante, iar, pe de altă parte practica unitară a secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție este în sensul menționat de prezenta decizie. De asemenea hotărârea invocată de recurent, nu constituie un argument suficient în sprijinul reformării sentinței, devreme ce în sistemul de drept românesc, jurisprudența nu a fost recunoscută până în prezent ca un izvor de drept.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de B.L., împotriva Hotărârii nr. 727 din 16 noiembrie 2006 a P.C.S.M., ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2007.