ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4991/2009

Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Consiliul General al Municipiului București a formulat o contestație la executare împotriva executării silite pornită la cererea creditoarei SC D. SA, în baza titlului executoriu reprezentat de decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, solicitând anularea somației din 07 noiembrie 2008 emisă în dosarul de executare nr. 731/2008 aflat pe rolul Biroului Executori Judecătorești Asociați „C. și D.”, precum și suspendarea executării până la soluționarea prezentei contestații.

În motivarea cererii, contestatorul arată că, prin decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10192/3/2007, Consiliul General al Municipiului București a fost obligat să emită o hotărâre prin care să soluționeze cererea reclamantei din 01 noiembrie 2006, privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate. În plus, contestatorul precizează că Direcția Imobiliară și Cadastrală - Serviciul Evidența Proprietății din cadrul Primăriei Municipiului București a transmis către societate adresa din 27 februarie 2008, prin care cerea raportul de evaluare pentru terenurile solicitate, condiție obligatorie stabilită de art. 6 din H.G.

nr. 834/1991. În concepția Consiliului General al Municipiului București, față de împrejurarea că SC D. SA nu și-a îndeplinit obligația de a transmite toate actele solicitate, care sunt necesare pentru emiterea certificatului, contestatorul se află în imposibilitate de a emite/aproba hotărârea privind eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Pe de altă parte, contestatorul a solicitat, în ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de executare, admiterea excepției lipsei capacității procesuale de folosință a Consiliului General al Municipiului București, în raport de art. 21 alin. (1) și (5) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 399 și urm. C. proc.

civ. Prin sentința civilă nr. 63 din 07 ianuarie 2009, Tribunalul București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța a avut în vedere prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., art. 373 alin. (2) și art. 400 alin. (1) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 373 alin. (2) și art. 400 alin. (1) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzelor în care se judecă o contestație la executare revine instanței de executare. De asemenea, Tribunalul a luat în considerare art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004, care cuprinde definiția noțiunii de „instanță de executare”.

Tribunalul a concluzionat că instanța care a soluționat fondul litigiului de drept administrativ este Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal. Prin sentința civilă nr. 2723 din 24 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflict negativ de competență și a înaintat cauza spre soluționarea conflictului la Înalta Curte de Justiție și Casație. Pentru a pronunța o asemenea soluție, Curtea a reținut că acțiunea reclamantei este întemeiată pe disp.

art. 399 și urm. C. proc. civ. și privește contestația la executarea deciziei civile nr. 1708 din 26 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 10192/3/2007. Față de prevederile art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004, Curtea a constatat că instanța de executare este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, iar nu instanța de recurs (Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal), care a modificat în parte sentința pronunțată de Tribunalul București. În optica instanței, se aplică cu prioritate prevederile speciale ale Legii contenciosului administrativ în raport cu dispozițiile de drept comun(art. 399 C. proc.

civ.), care stabilesc că instanța de executare este judecătoria din circumscripția căreia face parte debitorul. Ca regulator de competență, Înalta Curte constată următoarele: În prezenta cauză, a fost formulată o contestație la executare împotriva executării silite pornită la cererea creditoarei SC D. SA împotriva debitorului Consiliul General al Municipiului București.

Titlul executoriu este reprezentat de decizia civilă nr. 1708 din 26 octombrie 2007, prin care Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de recurentul pârât Consiliul General al Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2720 din 25 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal, în contradictoriu cu intimata reclamantă SC D. SA, a modificat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat pârâtul să emită o hotărâre prin care să soluționeze cererea reclamantei din 01 noiembrie 2006, privind eliberarea certificatelor de atestare a dreptului de proprietate și a menținut celelalte dispoziții ale sentinței.

Potrivit art. 399 alin. (1) teza I C. proc. civ., împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Pe de altă parte, în temeiul art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația se introduce la instanța de executare. Desigur, aceste ultime prevederi legale sunt aplicabile și în materia contenciosului administrativ, în raport de art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț) din actul normativ anterior individualizat, instanța de executare este instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ. În speța de față, trebuie aplicate aceste prevederi ale legii speciale, față de regulile de drept comun instituite de art. 373 alin. (2) C. proc.

civ., care statuează că instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Așadar, în litigiul dedus judecății, trebuie aplicat principiul lex specialia generalibus derogant. În altă ordine de idei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în mod constant, că etapa executării silite trebuie considerată ca făcând parte din procedurile judiciare de soluționare a unui litigiu, și anume, ca a doua parte a acestor proceduri. Este de netăgăduit că și litigiile născute în faza de executare silită păstrează „nota” de contencios administrativ pe care litigiul de fond a avut-o, sau pe care raporturile juridice dintre părți o au.

Ca atare, așa cum impun prevederile legale amintite mai sus, competența de soluționare a acestor litigii revine instanței specializate (de contencios administrativ). Pornind de la definiția dată de legiuitor noțiunii de instanță de executare, dar și de la actele dosarului, Înalta Curte apreciază că instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ este Tribunalul București, secția de contencios administrativ. Așa cum s-a învederat anterior, titlul executoriu (reprezentat de decizia nr. 1708/2007 a Curții de Apel București) a modificat în parte o sentință a Tribunalului București. Prin urmare, instanța fondului este Tribunalul București, secția de contencios administrativ.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Consiliul General al Municipiului București și pe SC D. SA, în favoarea Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 noiembrie 2009.