ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin cererea formulată la data de 4 decembrie 2007 la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, A.P.A. a formulat contestație împotriva executării silite începută de către intimata A.D.S.

prin adresa nr. 63313 din 8 noiembrie 2007 prin care aceasta a procedat la comunicarea unui pretins titlu executoriu care ar consta între o creanță în valoare de 105566,44 RON reprezentând penalități pentru realizarea cu întârziere a investițiilor conform contractului de concesiune nr. 259 din 11 mai 2006 zona de Dezvoltare Regională VIII București astfel cum a fost modificat prin actele adiționale; a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate, a executării silite în întregime precum și actului premergător de comunicare a titlului executoriu și a somației de plată constând în adresa nr. 63313 din 8 noiembrie 2007. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 21 din 7 februarie 2008 a admis contestația la executare formulată de A.P.A.

prin asociatul activ SC P. SA BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata A.D.S. București. A dispus anularea tuturor actelor de executare silită și a luat act că se rezervă de către contestatoare dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată. Pentru a pronunța această sentință, instanța de apel a reținut în esență că în ceea ce privește contractul de concesiune nr. 259 din 11 mai 2008 Zona de Dezvoltare Regională VIII București astfel cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare nu constituie titlu executoriu. În conformitate cu prevederile art. 372, art. 376 C. proc. civ. care constituie dreptul comun în materia executării silite, aceasta se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care în cazurile anume prevăzute de lege constituie titlu executoriu.

Din cuprinsul Legii nr. 190/2004, O.U.G. nr. 64/2005 sau O.U.G. nr. 51/1998 aplicabile în cauză, nu rezultă nici o dispoziție în măsură să fie interpretată în sensul calificării contractului de concesionare a unei activități cum este cazul contractului în discuție, drept titlu executoriu. Actele normative menționate mai sus au în vedere contractele de concesiune a terenurilor, contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni și altele, dar nicidecum și contractele de concesiune a unei activități iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu se poate face în baza unor eventuale similarități. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal motivat și scutit de timbraj a declarat recurs recurenta A.D.S.

București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece pe de o parte caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune se întemeiază pe convenția dintre părți (actul adițional nr. 5 din 25 iulie 2007 la contractul de concesiune nr. 259 din 11 mai 2006 care stipulează că „actul întocmit de A.D.S. prin care se stabilește volumul debitelor datorate cu titlu de daune interese de către concesionar constituie titlu executoriu fără a fi nevoie de intervenția instanțelor judecătorești” și că „executarea va fi efectuată potrivit procedurii speciale A.D.S., respectiv O.U.G. nr. 64/2005”), iar pe de altă parte contractul de concesiune consimțit de părți și-ar găsi temeiul puterii executorii în prevederile O.U.G.

nr. 64/2005 și în cele ale Legii nr. 190/2004. Recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Din examinarea actelor de la dosarul cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța în mod corect a interpretat actul dedus judecății și probatoriile administrate în cauză. Potrivit art. 372 C. proc. civ. „Executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”. Din analiza textului legal menționat rezultă neechivoc că doar prevederile exprese ale legii pot acorda titlu executoriu unui act, altul decât o hotărâre judecătorească. Pentru a fi titlu executoriu un înscris trebuie să fie calificat drept titlu executoriu de către lege însăși.

În speță, prevederile Actului Adițional nr. 5 la contractul de concesiune nu sunt de natură să confere caracter de titlu executoriu contractului de concesiune sau „actului întocmit de A.D.S. pentru stabilirea volumului debitelor”. Nu se poate susține ideea că, prin convenția lor, părțile pot înlătura prevederile de ordine publică ale art. 372 C. proc. civ. și pot atribui înscrisului încheiat de ele caracter de titlu executor. Reglementările Codului de procedură civilă referitoare la executarea silită, în general și cu atât mai mult, în special, prevederile de ordine publică ale art. 372 sunt de strictă interpretare și aplicare. Cu privire la pretinsul temei al puterii executorii a contractului de concesiune în textele legale indicate de către recurentă (prevederile O.U.G.

nr. 64/1995 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 190/2004 modificările și completările ulterioare) acestea nu justifică calitatea de titlu executoriu a contractului din litigiu, deoarece în cuprinsul celor două acte normative nu se găsește vreun text legal care să califice contractele de concesiune de activități, drept titluri executorii. Contractul de concesiune încheiat între părți nu are calitatea de titlu executoriu întrucât nu este calificat ca atare de nicio dispoziție legală în vigoare astfel cum reclamă prevederile imperative ale art. 372 C. proc. civ. Actele normative menționate au în vedere contractele de concesiune a terenurilor agricole, contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni și altele dar nicidecum și contractele de concesiune a unei activități, iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu se poate face în baza unor eventuale similarități.

Calificarea altor înscrisuri decât hotărârile judecătorești drept titluri executorii poate rezulta doar în baza prevederilor anume ale legii de la care părțile nu pot deroga. În mod corect instanța de fond a reținut că în lipsa titlului executoriu, atât comunicarea și somația de plată ce constituie obiectul adresei nr. 633135 din 8 noiembrie 2007 cât și alte acte de executare silită ulterioare, nu îndeplinesc condițiile legale necesare pentru realizarea dreptului de creanță pretins. Față de cele ce preced, rezultă că decizia atacată este legală și în consecință, Înalta Curte va respinge recursul recurentei A.D.S. București ca nefondat în considerarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 21 din 7 februarie 2008 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 martie 2009.