ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele :
Prin cererea formulată la data de 4
decembrie 2007 la Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, A.P.A. a
formulat contestație împotriva executării silite începută de către intimata A.D.S.
prin adresa nr. 63313 din 8 noiembrie 2007 prin care aceasta a procedat la
comunicarea unui pretins titlu executoriu care ar consta între o creanță în
valoare de 105566,44 RON reprezentând penalități pentru realizarea cu
întârziere a investițiilor conform contractului de concesiune nr. 259 din 11
mai 2006 zona de Dezvoltare Regională VIII București astfel cum a fost
modificat prin actele adiționale; a solicitat ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună anularea tuturor actelor de executare silită efectuate,
a executării silite în întregime precum și actului premergător de comunicare a
titlului executoriu și a somației de plată constând în adresa nr. 63313 din 8
noiembrie 2007.
Curtea de Apel București, secția a
VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 21 din 7 februarie 2008 a admis
contestația la executare formulată de A.P.A. prin asociatul activ SC P. SA
BUCUREȘTI în contradictoriu cu intimata A.D.S. București.
A dispus anularea tuturor actelor de
executare silită și a luat act că se rezervă de către contestatoare dreptul de
a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Pentru a pronunța această sentință,
instanța de apel a reținut în esență că în ceea ce privește contractul de
concesiune nr. 259 din 11 mai 2008 Zona de Dezvoltare Regională VIII București
astfel cum a fost modificat prin actele adiționale ulterioare nu constituie
titlu executoriu.
În conformitate cu prevederile art. 372,
art. 376 C. proc. civ. care constituie dreptul comun în materia executării
silite, aceasta se poate efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești
ori al unui alt înscris care în cazurile anume prevăzute de lege constituie
titlu executoriu.
Din cuprinsul Legii nr. 190/2004, O.U.G.
nr. 64/2005 sau O.U.G. nr. 51/1998 aplicabile în cauză, nu rezultă nici o
dispoziție în măsură să fie interpretată în sensul calificării contractului de
concesionare a unei activități cum este cazul contractului în discuție, drept
titlu executoriu.
Actele normative menționate mai sus au
în vedere contractele de concesiune a terenurilor, contractele de
vânzare-cumpărare de acțiuni și altele, dar nicidecum și contractele de
concesiune a unei activități iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu
se poate face în baza unor eventuale similarități.
Împotriva acestei sentințe, în
termenul legal motivat și scutit de timbraj a declarat recurs recurenta A.D.S.
București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie susținând în esență
că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală deoarece pe de o
parte caracterul de titlu executoriu al contractului de concesiune se
întemeiază pe convenția dintre părți (actul adițional nr. 5 din 25 iulie 2007
la contractul de concesiune nr. 259 din 11 mai 2006 care stipulează că „actul
întocmit de A.D.S. prin care se stabilește volumul debitelor datorate cu titlu
de daune interese de către concesionar constituie titlu executoriu fără a fi
nevoie de intervenția instanțelor judecătorești” și că „executarea va fi
efectuată potrivit procedurii speciale A.D.S., respectiv O.U.G. nr. 64/2005”),
iar pe de altă parte contractul de concesiune consimțit de părți și-ar găsi
temeiul puterii executorii în prevederile O.U.G. nr. 64/2005 și în cele ale Legii
nr. 190/2004.
Recursul este nefondat pentru următoarele
considerente:
Din examinarea actelor de la dosarul
cauzei prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente
cauzei rezultă că instanța în mod corect a interpretat actul dedus judecății și
probatoriile administrate în cauză.
Potrivit art. 372 C. proc. civ. „Executarea
silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui
înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu”.
Din analiza textului legal menționat
rezultă neechivoc că doar prevederile exprese ale legii pot acorda titlu
executoriu unui act, altul decât o hotărâre judecătorească.
Pentru a fi titlu executoriu un înscris
trebuie să fie calificat drept titlu executoriu de către lege însăși.
În speță, prevederile Actului Adițional
nr. 5 la contractul de concesiune nu sunt de natură să confere caracter de
titlu executoriu contractului de concesiune sau „actului întocmit de A.D.S.
pentru stabilirea volumului debitelor”.
Nu se poate susține ideea că, prin
convenția lor, părțile pot înlătura prevederile de ordine publică ale art. 372 C.
proc. civ. și pot atribui înscrisului încheiat de ele caracter de titlu executor.
Reglementările Codului de procedură
civilă referitoare la executarea silită, în general și cu atât mai mult, în
special, prevederile de ordine publică ale art. 372 sunt de strictă
interpretare și aplicare.
Cu privire la pretinsul temei al puterii
executorii a contractului de concesiune în textele legale indicate de către
recurentă (prevederile O.U.G. nr. 64/1995 coroborate cu dispozițiile Legii nr. 190/2004
modificările și completările ulterioare) acestea nu justifică calitatea de titlu
executoriu a contractului din litigiu, deoarece în cuprinsul celor două acte
normative nu se găsește vreun text legal care să califice contractele de
concesiune de activități, drept titluri executorii.
Contractul de concesiune încheiat între
părți nu are calitatea de titlu executoriu întrucât nu este calificat ca atare
de nicio dispoziție legală în vigoare astfel cum reclamă prevederile imperative
ale art. 372 C. proc. civ.
Actele normative menționate au în vedere
contractele de concesiune a terenurilor agricole, contractele de
vânzare-cumpărare de acțiuni și altele dar nicidecum și contractele de
concesiune a unei activități, iar atribuirea calificării de titlu executoriu nu
se poate face în baza unor eventuale similarități.
Calificarea altor înscrisuri decât
hotărârile judecătorești drept titluri executorii poate rezulta doar în baza
prevederilor anume ale legii de la care părțile nu pot deroga.
În mod corect instanța de fond a reținut
că în lipsa titlului executoriu, atât comunicarea și somația de plată ce
constituie obiectul adresei nr. 633135 din 8 noiembrie 2007 cât și alte acte de
executare silită ulterioare, nu îndeplinesc condițiile legale necesare pentru
realizarea dreptului de creanță pretins.
Față de cele ce preced, rezultă că
decizia atacată este legală și în consecință, Înalta Curte va respinge recursul
recurentei A.D.S. București ca nefondat în considerarea art. 312 alin. (1) C.
proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
A.D.S. București împotriva sentinței comerciale nr. 21 din 7 februarie 2008 a
Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 11 martie 2009.