ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 477/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții

de Apel București, reclamantul A.B. a formulat contestație împotriva Ordinului

nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis de

Autoritatea Națională a Vămilor

, solicitând anularea ordinului de

sancționare, ca netemeinic și nelegal și până la soluționarea cauzei să se

dispună suspendarea acestuia.

Capătul de cerere privind

suspendarea Ordinului nr. 81 din 19 ianuarie 2006 a fost respins prin

încheierea din 29 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 1736/2006.

Prin sentința civilă nr.

1903 din 20 septembrie 2006, pronunțată de aceeași instanță, a fost admisă

acțiunea reclamantului, a fost anulat Ordinul nr. 81 din 19 ianuarie 2006, emis

de

Autoritatea

Națională a Vămilor,

ca nelegal și s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru motivarea soluției,

instanța de fond a reținut faptul că actul contestat este nelegal, deoarece nu

prevede și termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată, actul

fiind emis cu încălcarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) lit. e) din H.G. nr.

1210/2003 care prevede, sub sancțiunea nulității absolute, că actul

administrativ trebuie să cuprindă și termenul în care sancțiunea disciplinară

poate fi contestată.

În același timp, s-a reținut

că la baza actului contestat a stat Referatul nr. 58505 din 16 ianuarie 2006,

întocmit de Comisia Disciplinară organizată la nivelul

Autorității Naționale a Vămilor,

prin Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005, act ce a fost anulat prin sentința

civilă nr. 1582 din 14 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1372

din 19 aprilie 2006, pronunțată de

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ

și fiscal, deoarece respectiva comisie de disciplină a fost nelegal

constituită.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor și a considerat că sentința

este nelegală și netemeinică.

Primul motiv de recurs se

referă la art. 304 pct. 9

C. proc. civ.,

hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii.

Astfel, s-a considerat că,

chiar dacă nu a fost prevăzut termenul în cuprinsul actului administrativ, el

este prevăzut în mod expres atât în Legea nr. 188/1999, cât și în Legea nr.

554/2004, norme la care face trimitere actul contestat.

Referitor la soluția

instanței de fond, că sunt lovite de nulitate absolută, actele care au stat la

baza emiterii ordinului contestat, pentru că au fost emise de către o comisie

de disciplină care nu ar fi funcționat legal, invocă faptul că ordinul

contestat a fost emis la data de 19 ianuarie 2006, dată la care sentința civilă

nr. 1582 din 4 octombrie 2005 nu devenise irevocabilă, iar executarea ei era

suspendată prin efectul recursului declarat, astfel încât cercetarea prealabilă

a faptei a fost efectuată de către o comisie de disciplină constituită legal la

momentul respectiv.

Din coroborarea art. 20, cu

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, rezultă că recursul în contenciosul

administrativ are caracter devolutiv, iar potrivit art. 22 și urm. din Legea

nr. 554/2004, hotărârea judecătorească formulată în materia contenciosului

administrativ se execută numai după data dobândirii caracterului irevocabil.

Se invocă și faptul că prima

instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă hotărâtor pentru

dezlegarea pricinii, în sensul că, deși autoritatea a invocat excepția

rămânerii fără obiect a acțiunii ca urmare a radierii de drept a sancțiunii,

instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

S-a solicitat admiterea

recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii, în

principal, ca rămasă fără obiect, și în subsidiar, ca nefondată.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 304 pct. 9 și ale art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatul-reclamant a

formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii ca legală și temeinică.

Examinând probele aflate la

dosar, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge

recursul declarat pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul nr. 81 din 19

ianuarie 2006, emis de Autoritatea Națională a Vămilor, reclamantul a fost

sancționat începând cu 19 ianuarie 2006, cu „mustrare scrisă,” conform art. 65

alin. (3) lit. a) din Legea nr. 188/1999, iar în art. 3 se precizează că se

poate face contestație la secția de contencios administrativ a curții de apel

competente.

Se poate observa că această

referire din art. 3 al ordinului atacat nu acoperă dispoziția expresă a art. 35

alin. (2) lit. e) din

H.G.

nr.

1210/2003, potrivit cărora, sub sancțiunea nulității absolute, în actul

administrativ de sancționare a funcționarului public trebuie să se prevadă

termenul în care sancțiunea disciplinară poate fi contestată.

Faptul că a fost indicat în

art. 3 că actul a fost emis și poate fi contestat la secția de contencios

administrativ a curții de apel competente, nu acoperă și cerința indicării

termenului, pentru că art. 35 alin. (2) lit. f) din același act normativ

prevede tot sub sancțiunea nulității absolute, că actul de sancționare să

cuprindă și instanța competentă la care actul administrativ poate fi contestat,

astfel că a fost respectată cerința art. 35 alin. (2) lit. f) din

H.G.

nr. 1210/2003, dar nu și cea a art.

35 alin. (2) lit. e).

În privința celui de al

doilea motiv de recurs, se constată că și acesta este nefondat.

Chiar dacă se susține că

hotărârea instanței de fond nu era irevocabilă și era supusă recursului în

momentul emiterii actului contestat, totuși prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă a fost anulat Ordinul nr. 1684 din 15 iunie 2005,

prin care a fost constituită comisia de disciplină din cadrul Autorității

Naționale a Vămilor.

Nu se poate spune că până la

anularea prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, actul anulat

ar fi fost valabil, iar actele emise în baza lui ar fi legale.

În materia dreptului

administrativ, anularea unui act are efect retroactiv, actele de anulare sting

efectele actelor anulate, considerându-se că acestea din urmă nici nu au

existat, chiar dacă anularea vizează numai efectele juridice pe care actele

anulate le-au produs.

Anularea unui act

administrativ are ca efect nulitatea tuturor actelor juridice care au fost

condiționate, sub aspectul legalității, de existența actului administrativ.

Referitor la motivul de

recurs invocat legat de nepronunțare a instanței asupra unui mijloc de probă

hotărâtor pentru dezlegarea pricinii din practicaua hotărârii instanței de fond

rezultă că a făcut mențiunea că pârâta nu a avut dovada comunicării ordinului

către reclamant, iar chestiunea nu a fost invocată ca o veritabilă excepție,

pentru că reprezentantul a pus concluzii pe fondul cererii și numai ulterior în

baza înscrisului depus la instanță în ziua judecății, a solicitat respingerea

acțiunii ca rămasă fără obiect.

Prin analizarea fondului

cauzei, instanța de fond a considerat că nu a fost invocată o excepție, ci a

fost depus un înscris ca mijloc de probă.

De altfel, chiar în motivele

de recurs se arată că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de

probă, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.

Înscrisul depus la dosar a

fost apreciat ca mijloc de probă, iar instanța de fond a analizat ansamblul

probelor administrate în cauză.

De altfel, se constată că la

data de 19 iulie 2006 a fost radiată de drept sancțiunea disciplinară „mustrare

scrisă” aplicată reclamantului, dar această radiere s-a datorat numai scurgerii

termenului prevăzut de lege de la aplicarea sancțiunii și nu pentru că sancțiunea

ar fi fost revocată de autoritatea pârâtă.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312

C. proc. civ.,

va fi respins recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Autoritatea Națională a

Vămilor

împotriva sentinței civile nr. 1903 din 20 septembrie 2006 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2007.