ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.10.2022

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2022

HOTĂRÂRE
06.10.2022
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1790/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 6 octombrie 2022

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2022, la 25 ianuarie 2022, contestatorii A., B. și C., în contradictoriu cu intimații D., E. și F., au formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 81 din 21 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

În motivarea cererii, au arătat că prin sentința atacată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 477 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului București și a deciziei nr. 432 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2005, întrucât în considerentele deciziei nr. 477 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului București s-a reținut că este relevantă numai expertiza care s-a întemeiat pe identificarea terenului pe baza planului parcelar din anul 1994 și a titlului de proprietate emis în acea perioadă, iar nu în funcție de planul parcelar din anul 2003.

În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 317 și 321 C. proc. civ. din 1865.

La termenul de judecată din 10 mai 2022, Judecătoria Buftea a dispus recalificarea cererii într-o cerere de revizuire, având în vedere că se invocă motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, și a pus în discuție excepția necompetenței sale materiale, reținând cauza în pronunțare asupra acesteia.

Prin sentința nr. 8597 din 26 mai 2022 Judecătoria Buftea a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția I civilă la 15 iunie 2022, fixându-se termen de judecată la 6 octombrie 2022, când instanța a rămas în pronunțare asupra excepției tardivității.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în raport cu excepția tardivității invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Căile de atac, termenele și condițiile în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, legiuitorul având în vedere interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc judecata unui proces.

În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează.

Conform dispozițiilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 1, 2 și 7 alin. (1) C. proc. civ., de la comunicarea hotărârii definitive, iar când hotărârile au fost date de instanțe de recurs după evocarea fondului, de la pronunțarea ultimei hotărâri.

Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

În litigiul pendinte, hotărârile pretins potrivnice sunt: sentința civilă nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2013, decizia nr. 477 din 13 aprilie 2007 a Tribunalului București și decizia nr. 432 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2005.

Raportat la dispozițiile legale enunțate, cum doar decizia civilă nr. 432 din 11 martie 2008 a Curții de Apel București este pronunțată de instanța de recurs, termenul de revizuire de o lună curge de la data comunicării hotărârii definitive a cărei revizuire se solicită, și anume sentința civilă nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2013, hotărâre dată în primă instanță, care este definitivă potrivit dispozițiilor art. 377 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 101 alin. (3) C. proc. civ., termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.

Înalta Curte constată că sentința civilă nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea, a cărei revizuire se solicită, a fost comunicată revizuentelor la 1 noiembrie 2019, potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosarul de fond.

În ceea ce privește data declarării căii de atac, Înalta Curte reține că revizuentele au depus cererea de revizuire la 25 ianuarie 2022.

Ca atare, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru formularea unei cereri de revizuire, în cazul reglementat de art. 322 pct. 7 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la 2 decembrie 2019 (luni), prin urmare, revizuirea depusă la 25 ianuarie 2022 este declarată după împlinirea termenului legal.

În conformitate cu prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., "Neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei."

Față de aceste argumente, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentele B., C. și A. împotriva sentinței civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuentele B., C. și A. împotriva sentinței civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia civilă nr. 81 din 21 septembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Ilfov.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2021
ftea, prin sentința civilă nr. 6401/2019, a reținut că poziționarea topografică și identificarea imobilului revendicat este diferită de cea reținută în decizia civilă nr. 477 A din 16 aprilie 2007, concluzie eronată întrucât raportul de exp
ÎCCJ 2023-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 218/2023
Ședința publică din data de 8 februarie 2023 Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea la 14 mai 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a
ÎCCJ 2022-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 24/2022
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2022 asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Este reprezentat de contestația în anulare formulată de contestatoarele A., B., C. împotriva deciziei nr.
ÎCCJ 2022-02-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 284/2022
de pârâtă, reținându-se greșit că nu există notificări și pentru teren ci doar pentru construcții și că nu s-a făcut dovada că autorul revizuenților a fost și proprietarul terenului. Prin decizia civilă nr. 1708A/24.11.2021, pronunțată de C
ÎCCJ 2023-09-20
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1679/2023
Apel București, secția a V-a civilă a stabilit competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă. Prin sentința civilă nr. 3452 din 15 noiembrie 2021, pronunțată de Tribunalul Ilfov, secția Civilă a
Sursă