ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2394/2021

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2021

Asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la 19 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, revizuienții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu intimații C., D. și E. revizuirea sentinței civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013.

Revizuienții au formulat cerere de repunere în termenul de declarare și motivare a cererii de revizuire, în baza dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., motivat de faptul că nu au primit comunicarea deciziei Tribunalului Ilfov din partea instanței sau a apărătorului ales, iar pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut și are în continuare nevoie de îngrijire personală și supraveghere permanentă, astfel cum rezultă din actele medicale și cum poate mărturisi martorul F., care s-a ocupat de aprovizionarea revizuientei cu produse necesare traiului zilnic.

Au susținut că, fiind în imposibilitate de a afla pe altă cale soluția pronunțată în dosarul nr. x/2013, la 10 noiembrie 2020, revizuenta A. a mers la instanța de judecată și a formulat cerere pentru a obține o copie legalizată de pe hotărârea pronunțată în calea de atac a recursului.

Față de această situație de fapt, revizuienții au solicitat admiterea cererii de repunere în termenul de declarare și motivare a cererii de revizuire a sentinței civile, iar în dovedirea cererii solicită încuviințarea probei cu înscrisurile anexate precum și audierea martorului F..

Referitor la motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., corespondent art. 322 pct. 7 C. proc. civ. de la 1865, au arătat că, prin sentința a cărei revizuire se solicită, s-a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 477 A pronunțată de Tribunalul București și a deciziei nr. 432 a Curții de Apel București întrucât, în considerentele deciziei nr. 477 A s-a reținut, în mod irevocabil, că, în cauză, este relevantă numai expertiza care s-a întemeiat pe identificarea terenului pe baza planului parcelar din anul 1994 și a titlului de proprietate emis în acea perioadă, iar nu în funcție de planul parcelar din anul 2003.

Arată că, prin aceeași decizie, s-a reținut că localizarea în spațiu a terenului dobândit de către intimații reclamanți care face obiectul ambelor dosare, este aceeași cu delimitarea în plan a terenului la momentul originar, acela al constituirii dreptului de proprietate, întinderea acestui drept de proprietate fiind dată de amplasarea topografică avută în vedere de organul administrativ emitent. Prin urmare, s-a reținut că identificarea corectă a terenului reclamanților intimați este cea indicată în baza titlului de proprietate și a primului plan parcelar emis de Primăria comunei Voluntari de expertul G., astfel că terenul reclamanților nu se suprapune cu terenul pârâților care îl ocupă fără titlu.

Învederează că Judecătoria Buftea, prin sentința civilă nr. 6401/2019, a reținut că poziționarea topografică și identificarea imobilului revendicat este diferită de cea reținută în decizia civilă nr. 477 A din 16 aprilie 2007, concluzie eronată întrucât raportul de expertiză și probele administrate în cauză nu au avut la bază originea dobândirii dreptului de proprietate al persoanei care a făcut donația prin contractul nr. x/2017. Susțin că, în cauză, instanța a avut în vedere că prin sentința civilă nr. 488/2010 a fost rectificat titlul de proprietate nr. x/1995, în sensul că suprafața totală de teren cuprinsă în T 32 se învecinează, la est cu proprietatea H., I., J. și nu cu K..

Având în vedere considerentele expuse, revizuienții apreciază că cererea de revizuire este întemeiată, urmând a se dispună admiterea acesteia, și pe fond, anularea sentinței civile nr. 6401/2019 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013 întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 477A/2007 din 16 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. x/2005 de Tribunalul București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 432/2008 din 11 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2005 de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Prin sentința civilă nr. 51F din 26 aprilie 2021, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins cererea de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, ca neîntemeiată; a respins cererea de revizuire formulată de revizuienții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 6401 din 2 2 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimații E., C. și D., ca tardiv formulată.

În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 27 din noul C. proc. civ., sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că litigiul în care s-a pronunțat sentința civilă supusă revizuirii nr. 6401 din 22 octombrie 2019, a fost pronunțată de Judecătoria Buftea într-un proces început anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ. (dosarul nr. x/2013).

S-a mai reținut că motivul de revizuire invocat în privința sentinței civile nr. 6401 din 22 octombrie 2019, contradictorialitatea cu decizia nr. 432 din 11 martie 2008, pronunțată în recurs, corespunde cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. ("există hotărâri definitive potrivnice date de instante de acelasi grad sau de grade deosebite, în una și aceeasi pricina, între aceleasi persoane, având aceeasi calitate"), pentru care termenul de formulare a cererii de revizuire este cel prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de o lună de la comunicarea hotărârii definitive pentru care s-a solicitat revizuirea, respectiv sentința civilă nr. 6401 din 22 octombrie 2019, iar nu decizia nr. 81/2020 prin care a fost respins, ca tardiv, recursul împotriva acestei, astfel cum susțin intimații. S-a constatat că acest termen expirase la data formulării cererii de revizuire.

În privința cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de revizuire, s-a reținut că o asemenea posibilitate de înlăturare a sancțiunii tardivității există numai în condițiile art. 103 C. proc. civ., potrivit căruia "1) Neexercitarea oricărei cai de atac și neindeplinirea oricărui alt act de procedura în termenul legal atrage decaderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeste ca a fost împiedicată printr-o imprejurare mai presus de voința ei. 2) În acest din urmă caz, actul de procedura se va îndeplini în termen de 15 zile de la încetarea impiedicarii; în acelasi termen vor fi aratate și motivele impiedicarii", însă aspectele de fapt invocate (faptul că revizuenta a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei pentru îngrijirea sa, în condițiile în care aceasta a fost reprezentată convențional în litigiu prin avocat și, în condițiile în care pentru celălalt revizuent, B., nu a fost justificată nicio împiedicare) nu sunt aspecte de natură a justifica situația legală ce permite repunerea în termen, respectiv "împrejurarea mai presus de voința părții" și care trebuie să fie o situație obiectivă, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de către revizuenți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții A. și B., ce a fost înregistrat la 3 iunie 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea recursului, revizuenții au arătat că au fost în imposibilitate de a cunoaște termenii și articolele legale, împrejurarea mai presus de voința acestora. Susțin că reprezentantul convențional din dosarul de fond nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, a depus recursul tardiv și a susținut faptul că vor primi acasă comunicarea hotărârii, iar avocatul angajat pentru susținerea cererii de revizuire nu a justificat cererea de repunere în termen, deși revizuentul B. deține acte medicale justificative.

Solicită modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de revizuire.

Examinând admisibilitatea căii de atac, excepția invocată și decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, precum și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte reține următoarele:

6.1. Admisibilitatea căii de atac

Cu caracter prealabil, constatând că cererea de chemare în judecată în litigiul de fond, dosarul nr. x/2013, a fost formulată la 14 februarie 2013, prin raportare la dispozițiile art. 24 C. proc. civ., potrivit cărora "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare (15.02.2013)"și art. 25 din același act normativ, care prevăd că "procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi", Înalta Curte reține că litigiului de față îi sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură de la 1865.

Prin cererea de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., s-a solicitat anularea sentinței civile nr. 6401/2019 din 22 octombrie 2019, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr. x/2013 întrucât se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 477A/2007 din 16 aprilie 2007, pronunțată în dosarul nr. x/2005 de Tribunalul București, irevocabilă prin decizia civilă nr. 432/2008 din 11 martie 2008, pronunțată în dosarul nr. x/2005 de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 328 alin. (1) "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită" coroborate cu cele ale alin. (2) al aceluiași articol C. proc. civ., "Dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.", se constată că sentința civilă atacată, prin care a fost soluționată cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva unei hotărâri susceptibile de recurs este, la rândul său, supusă căii de atac a recursului.

6.2. Excepția nulității recursului

Recursul reprezintă o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate, această cale de atac nefiind un al treilea grad de jurisdicție. Întrucât cauza recursului constă în nelegalitatea hotărârii ce se atacă, această nelegalitate trebuie să se încadreze în unul motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Intimații au arătat că, prin cererea de recurs, nu a fost indicat temeiul legal și nu au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată ori critici care ar putea fi încadrate de instanța de judecată în dispozițiile art. 304 C. proc. civ., context în care, în lipsa motivelor de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu, este incidentă sancțiunea nulității recursului pentru nemotivare.

Din analiza motivelor de recurs, se constată că recurenții nu au indicat expres textul legal ce atrage casarea sau modificarea hotărârii recurate, însă au criticat soluția instanței de revizuire cu privire la nereținerea unei împrejurări mai presus de voința părților care să justifice repunerea în termenul de redactare și motivare a cererii de revizuire, critici ce pot fi încadrate de instanță, în temeiul art. 306 alin. (3) C. proc. civ., în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora "Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)".

În consecință, sancțiunea nulității recursului, prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ., nu poate fi reținută cât timp motivele de recurs invocate pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 alin. (5) C. proc. civ., îndeplinirea condițiilor prevăzute de acesta urmând a fi analizată pe fondul cererii de recurs.

6.3. Recursul

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte.

Prin cererea de repunere în termen, revizuenții au învederat că împrejurările mai presus de voința lor ar fi fost lipsa comunicării deciziei Tribunalului Ilfov din partea instanței sau a apărătorului ales, precum și faptul că, pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut și are în continuare nevoie de îngrijire personală și supraveghere permanentă.

Similar celor menționate de instanța de revizuire, se constată că motivele invocate de revizuenți în justificarea împiedicării de a declara cerere de revizuire în termenul prevăzut de lege nu îndeplinesc cerințele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Sintagma "împrejurări mai presus de voința părții" din art. 103 C. proc. civ., vizează acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute.

De aceea, invocarea unor motive și împrejurări relativ invincibile, care puteau fi depășite sau evitate nu se încadrează în dispozițiile art. 103 C. proc. civ. și, ca atare, nu permit reținerea caracterului întemeiat al cererii de repunere în termen.

Astfel, recurenții revizuenți se află în situația de a invoca împrejurarea necomunicării de către instanță sau reprezentantul convențional a sentinței atacate cu revizuire, însă aceasta nu este decât o piedică relativ invincibilă și subiectivă, pentru că putea fi evitată sau depășită de către revizuenți, aceștia având obligația de a manifesta un comportament procesual activ și diligent în ceea ce privește exercitarea căii de atac a revizuirii, nefiind împiedicați în a depune diligentele necesare pentru a urmări stadiul derulării procedurii judiciare. Culpa părții, constând în nerespectarea cerințelor procedurale prevăzute de textele de lege care vizează exercitarea căii de atac, exclude noțiunea de motiv temeinic justificat, iar necunoașterea dispozițiilor legale incidente nu poate fi asimilată unei imposibilități obiective, absolute sau mai presus de voința părții, ce a determinat-o să declare cererea de revizuire peste termenul legal, având în vedere principiul legalității căii de atac, cu atât mai mult cu cât susțin că ar fi fost reprezentați în instanță de un apărător ales.

Referitor la cel de-al doilea motiv invocat de revizuenți pentru repunerea în termen, respectiv faptul că, pe toată perioada derulării dosarului în recurs, revizuenta A. a fost nevoită să locuiască la domiciliul mamei sale, care a avut și are în continuare nevoie de îngrijire personală și supraveghere permanentă, se reține că această împrejurare nu se circumscrie noțiunii de "motiv mai presus de voința părții", în condițiile în care au beneficiat de apărare calificată pe parcusul derulării litigiului.

Cu privire la susținerea din recurs, potrivit căreia avocatul angajat pentru susținerea cererii de revizuire nu a justificat cererea de repunere în termen pentru revizuentul B., deși aceasta deținea acte medicale doveditoare, se reține că aceasta nu reprezintă critică față de soluția instanței de revizuire, ci, de fapt, arată nemulțumirea recurenților față de modul de administrare a dosarului de către apărătorul ales, ce nu poate fi imputată instanței de judecată, obligația de alegere cu diligență a reprezentantului convențional revenind revizuenților.

În consecință, reținând că instanța de revizuire a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. fiind nefondate, Înalta Curte va respinge recursul formulat revizuentele A., L. și M. împotriva deciziei nr. 51F din 26 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuentele A., L. și M. împotriva deciziei nr. 51F din 26 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 noiembrie 2021.