ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2148/2022

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2022

Asupra cauzei, constată următoarele:

Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată la 18 mai 2021 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, revizuenții A., B. și C. (decedat pe parcursul procesului, calitatea procesuală fiind preluată de D., moștenitor legal al părții decedate) au solicitat revizuirea deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de revizuire, revizuenții au solicitat:

- repunerea părților în termenul de revizuire;

- admiterea revizuirii, urmare a constatării existenței a două hotărâri potrivnice, respectiv decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și sentința civilă nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea, rămasă irevocabilă prin neapelare;

- anularea decizie penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție întrucât a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea.

Cu privire la cererea de repunere în termenul de revizuire, au arătat că potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, fără drept de recurs, devin definitive la data pronunțării", ceea ce înseamnă că termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar curge de la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii.

Această interpretare este valabilă doar în cazurile în care încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare rezultă din însuși dispozitivul hotărârii supuse revizuirii, având în vedere că numai acesta este disponibil de la pronunțarea hotărârii.

În mod excepțional, în cauzele în care încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerentele, nu și din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, termenul prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Apreciază că nu pot fi aplicabile dispozițiile privind curgerea termenului de revizuire de la data pronunțării celei din urmă hotărâri, ci doar de la data comunicării, întrucât numai de la această dată considerentele sunt aduse la cunoștința părții.

În subsidiar, în măsura în care s-ar considera că art. 511 pct. 8 C. proc. civ. ar fi aplicabil în litera legii, iar cererea de revizuire ar fi introdusă cu nerespectarea termenului procedural de o lună de la data pronunțării deciziei supuse revizuirii, solicită repunerea în termenul de formulare a cererii de revizuire, în temeiul art. 186 C. proc. civ., precizând că întârzierea în formularea cererii de revizuire se datorează unor motive temeinic justificate.

În acest sens, revizuenții fac trimitere la argumentele anterior invocate, arătând că nu au putut formula cerere de revizuire a considerentelor care încalcă autoritatea de lucru judecat în termenul de o lună de la data pronunțării deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru motivul că nu au avut posibilitatea obiectivă de a lua cunoștință de considerentele deciziei de la data la care a fost pronunțată, ci doar de la data la care a fost comunicată.

Repunerea părților în termenul de exercitare a revizuirii este justificată de existența acestor motive temeinice ce exclud culpa revizuenților, iar actul de procedură al cererii de revizuire a fost formulat în termenul de o lună de la data încetării împiedicării.

Cu privire la fondul cererii de revizuire, revizuenții au arătat că decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a încălcat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea, prin care a fost admisă cererea formulată de E., în contradictoriu cu Primăria Snagov, constatând că acesta este îndreptățit la retrocedarea a 10 ha pădure.

În cuprinsul acestei sentințe, s-a reținut că:

"reclamantul a făcut dovada de succesor în drepturi al F., soția G., care la rândul său a fost proprietarul suprafeței de pădure la care se face referire în acțiune și că reclamantul este îndreptățit să beneficieze de retrocedarea suprafeței de 10 ha de pădure, situată în comuna Snagov, zona Fundul Sacului".

Prin sentința penală nr. 39 din 27 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în temeiul art. 52 alin. (3) C. proc. pen., s-a constatat că au autoritate de lucru judecat în cauza penală următoarele hotărâri pronunțate de instanțele civile:

"sentința civilă nr. 1872/26.06.2003 pronunțată de Judecătoria Buftea (definitivă și irevocabilă prin neapelare) și sentința civilă nr. 1496/16.05.2005 pronunțată de Judecătoria Buftea (rămasă irevocabilă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 1075/A/12.05.2007 a Curții de Apel București), cu privire la dreptul inculpatului E. da a solicita restituirea suprafeței de teren de 46,78 ha din Pădurea Snagov".

Apreciază că, prin pronunțarea deciziei nr. 382/A/2020, instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen., făcând propriile aprecieri pe fond, propriile interpretări în ceea ce privește aspecte asupra cărora s-a hotărât cu autoritate de lucru judecat cu privire la dreptul inculpatului E. de a solicita retrocedarea celor două imobile și legalitatea procedurilor de retrocedare în baza legilor speciale de retrocedare a imobilelor preluate abuziv în proprietatea statului.

În considerentele deciziei de condamnare (pagina 286), în mod eronat instanța de apel a reținut că judecătorul fondului a dat eficiență "exclusiv unor înscrisuri reprezentând acte de stare civilă, certificate de calitate de moștenitor, ofertă de donație, precum și unor hotărâri judecătorești (sentința civilă nr. 2672/2003 a Judecătoriei Buftea, sentința nr. 132/1955 pronunțată de Tribunalul din Lisabona, recunoscută prin decizia civila nr. 954/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție)", apreciind că se impune condamnarea inculpaților pe motiv că "membrii comisiilor locale/județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu au verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de Legile nr. 10/2001 și, respectiv nr. 18/1991 și nr. 1/2000 pentru admiterea cererilor de retrocedare, și anume: calitatea inculpatului E. de persoană îndreptățită la restituire, din perspectiva dreptului de proprietate al G. asupra imobilului revendicat și a calității soț de moștenitor al celui din urmă".

Revizuenții arată că, în acest mod, instanța de apel a procedat la interpretarea și aplicarea normelor care reglementează procedurile de restituire în cazul celor două imobile, după ce acestea fuseseră analizate definitiv, de mai multe instanțe de judecată civile, dându-le o noua interpretare (respectiv una diferita) decât cea dată de instanțele civile.

Procedând astfel, instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat și normele care reglementează competența după materie.

În continuare, în cuprinsul cererii de revizuire, revizuenții susțin că decizia penală nr. 382/A/2020 încalcă autoritatea de lucru judecătoresc a sentinței civile nr. 1872/2003 întrucât în considerentele deciziei de condamnare s-au rejudecat aspecte soluționate în mod definitiv, în ceea ce privește:

- calitatea numitului E. de persoană îndreptățită în temeiul actelor normative de retrocedare a imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român;

- calitatea de acestuia de moștenitor al fostului G.;

- legalitatea procedurii de restituire a 10 ha din Pădurea Snagov.

Au precizat că dreptul numitului E. de succesor în drepturi al fostului G., respectiv dreptul la retrocedarea imobilului a fost recunoscut și prin mai multe hotărâri judecătorești civile, care au autoritate de lucru judecat, pe care le evidențiază în mod distinct.

Instanța de apel penală și-a depășit competența și a greșit când a făcut noua analiză pe fond a înscrisurilor care pot face dovada calității de moștenitor în temeiul legilor de retrocedare.

Analiza instanței penale prin decizia penală nr. 382/A/2020 privește aceleași aspecte analizate de instanța civilă prin sentința civilă nr. 1872/2003, ajungând la o soluție contrară, fără ultima hotărâre civilă definitivă să fie desființată printr-o cale extraordinară de atac.

Potrivit considerentelor Deciziei Curții Constituționale nr. 102/2021, o astfel de depășire a competenței materiale determină o încălcare a principiului autorității de lucru judecat, a principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la un proces echitabil.

Concluzionând, revizuenții au arătat că decizia de condamnare a fost dată cu nerespectarea de către instanța penală în calitate de instanță de apel, a autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești ale instanțelor civile (stricto sensu), împrejurare ce, în conformitate cu Decizia Curții Constituționale nr. 102/2021, încalcă principiul securități juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituție.

Totodată, în considerentele deciziei a cărei revizuire se solicită, s-a apreciat că, întrucât încălcarea principiului autorității de lucru judecat derivă din nerespectarea unor hotărâri judecătorești definitive, aceasta contravine și prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituție, autoritatea de lucru judecat fiind un element intrinsec dreptului la un proces echitabil recunoscut de art. 6 din CEDO.

Considerentele deciziei nr. 382/A/17.12.2020 contravin considerentelor dispozitivului sentinței civile nr. 1872/2003 a Judecătoriei Buftea, cu privire la dreptul numitului E. la retrocedarea imobilului situat în Pădurea Snagov.

Apărările formulate în cauză:

Intimații Regia Națională a Pădurilor Romsilva, Institutul de Cercetare-Dezvoltare Protecția Plantelor, Ministerul Finanțelor au formulat întâmpinări solicitând respingerea cererii de repunere în termen și respingerea cererii de revizuire, ca fiind tardiv formulată. În subsidiar, au solicitat respingerea revizuirii, ca nefondată.

Prin întâmpinările depuse la dosar, intimații Regia Națională a Pădurilor Romsilva și Ministerul Finanțelor au invocat și inadmisibilitatea cererii de revizuire.

Intimatul H. a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de revizuire.

Intimații I., Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Snagov, Reciplia S.R.L. și J. au depus întâmpinări, solicitând admiterea cererii de revizuire.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Analizând cererea de revizuire, cu prioritate prin raportare la chestiunile repunerii în termen, respectiv a tardivității acesteia, Înalta Curte reține următoarele:

În condițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8, de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

Pe de altă parte, art. 186 alin. (1) C. proc. civ. dispune că partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

"Motivul temeinic justificat" invocat de revizuenți drept impediment în formularea revizuirii în termen de o lună de la rămânerea definitivă a ultimei hotărâri - decizia penală nr. 382/A/2020 pronunțată în apel - îl constituie faptul că, întrucât temeiul revizuirii îl reprezintă nesocotirea prin decizia penală a efectului pozitiv al lucrului judecat, astfel cum a fost statuat prin sentința civilă nr. 3387/2003 a Judecătoriei Buftea, momentul de debut al termenului de revizuire trebuie să fie raportat la comunicarea hotărârii a cărei revizuire s-a cerut, iar nu la data pronunțării hotărârii.

În opinia revizuenților, interpretarea potrivit căreia termenul de revizuire pentru motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar curge de la data pronunțării hotărârii supuse revizuirii este valabilă doar în cazurile în care încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii anterioare rezultă din însuși dispozitivul hotărârii supuse revizuirii, având în vedere că numai acesta este disponibil de la pronunțarea hotărârii. În mod excepțional, în cauzele în care încălcarea autorității de lucru judecat rezultă doar din considerentele, nu și din dispozitivul deciziei supuse revizuirii, termenul prevăzut de art. 511 pct. 8 C. proc. civ. începe să curgă de la data comunicării hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Susținerea revizuenților nu poate fi primită, față de cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 366 din 3 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 722 din 22 iulie 2021, cu referire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că:

"și înainte de modificarea art. 513 alin. (4) teza a doua din C. proc. civ., prin Legea nr. 310/2018, efectul admiterii revizuirii îl constituiau anularea celei din urmă hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind faptul că revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, de retractare, nedevolutivă, iar în cadrul judecării acesteia nu este permisă și soluționarea fondului pricinii.

(...) 22. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție.

Așadar, în opinia Curții Constituționale, și atunci când se invocă încălcarea efectului pozitiv al lucrului judecat, ceea ce poate fi raportat, într-adevăr, la considerente, termenul de revizuire nu începe să curgă de la comunicarea hotărârii, ci de la rămânerea definitivă a acesteia.

În aceste condiții, necunoașterea considerentelor deciziei penale nr. 382/A la data pronunțării sale, când a rămas definitivă, fiind pronunțată în apel, nu poate fi asimilată motivului temeinic justificat pentru repunerea în termenul de revizuire prevăzut de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ceea ce impune respingerea ca nefondată a cererii de repunere în termen.

Cât privește chestiunea tardivității cererii de revizuire, se constată că prevederile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. stabilesc termenul în care poate fi introdusă o cerere de revizuire justificată de existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri. Termenul este de o lună de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.

În cauză, se invocă pretinsa contrarietate între decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală și sentința civilă nr. 1872 din 26 iunie 2003 pronunțată de Judecătoria Buftea, rămasă irevocabilă prin neapelare. Decizia penală a fost pronunțată în judecarea unui apel, ceea ce înseamnă că hotărârea a rămas definitivă la momentul pronunțării.

Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. a fost a fost transmisă prin e-mail la 17 mai 2021, astfel încât, față de data rămânerii definitive a hotărârii a cărei revizuire se solicită - decizia penală nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că cererea de revizuire a fost introdusă cu încălcarea termenului de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, constatând că revizuirea a fost înregistrată după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac, având în vedere dispozițiile art. 185 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge cererea de revizuire, ca fiind tardiv formulată.

În considerarea argumentelor anterior prezentate, față de prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se apreciază că nu se mai impune examinarea cererii de revizuire din perspectiva inadmisibilității căii extraordinare de atac, respectiv dacă cererea precizatoare a fost făcută în termen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen.

Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire formulată de revizuenții A., B. și D. împotriva deciziei penale nr. 382/A din 17 decembrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2022.