ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2022
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1365/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 16 iunie 2022
asupra cauzei de față, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 2901/A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a următoarelor hotărâri definitive: sentința nr. 8781/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015, decizia nr. 221R/2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, și decizia nr. 3918A/2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018.
Revizuenta s-a prevalat în susținerea demersului judiciar de ipoteza de revizuire configurată de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 și pct. 8 C. proc. civ.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a pronunțat decizia civilă nr. 983A din 18 iunie 2021, prin care a hotărât următoarele: a admis excepția tardivității cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de deciziile nr. 3918A/2019 și nr. 221R/2017 pronunțate de aceeași instanță) și a respins calea extraordinară de atac, ca tardiv formulată; a disjuns cererea de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (revizuirea deciziei nr. 2901A/25.11.2020 a Tribunalului Ilfov în raport de sentința nr. 8781/2016 a Judecătoriei Buftea) și a format dosarul nr. x/2021, pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Recursul exercitat în cauză
Hotărârea dată în calea de atac a revizuirii, cu privire la soluția de admitere a excepției de tardivitate, a fost atacată cu recurs de către revizuenta A..
În dezvoltarea criticilor axate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a suspus dezbaterii mai multe aspecte.
A susținut că data rămânerii definitive a ultimei hotărâri nu este cea a pronunțării hotărârii, constatată de instanță - 25 noiembrie 2020, a punerii la dispoziția părților a soluției prin intermediul grefei, ci are în vedere data pronunțării minutei, în conformitate cu prevederile art. 403 C. proc. civ. "Data hotărârii este aceea la care minuta este pronunțată potrivit legii’’. Astfel, pentru minută, legiuitorul nu a distins o altă formă de pronunțare decât aceea prin citire/pronunțare astfel cum se reglementează în art. 401 și 402 din cod.
Dispozițiile art. 396 alin. (2) C. proc. civ., ce reglementează pronunțarea hotărârii prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, nu au aplicabilitate și în situația pronunțării minutei, deoarece actul juridic al pronunțării hotărârii este diferit de cel al pronunțării minutei, iar legiuitorul nu distinge asupra modalității de pronunțare a minutei, ci doar a hotărârii. În lipsa pronunțării efective a minutei nu se poate vorbi de o dată a hotărârii, în concret, data hotărârii devine data efectivă a luării la cunoștință de către părți.
Prin prisma acestor considerații, a apreciat revizuenta că decizia atacată reflectă o aplicare greșită a normelor de drept material privind data hotărârii și pronunțarea minutei, cu consecința admiterii eronate a excepției de tardivitate a revizuirii.
Recurenta a explicitat că o hotărâre formală poate fi definitivă ca soluție, însă chestiunile litigioase tranșate în interiorul acesteia pot fi doar provizorii și amintește în acest sens dispozițiile art. 430 și 431 C. proc. civ. relativ la autoritatea de lucru judecat și efectele lucrului judecat. Or, aceasta este și situația în speță, în care lucrul judecat "existența înregistrării la autoritatea de fond funciar a cererii de reconstituire ’’ nu a fost tranșat prin soluția de la grefă, ci numai prin considerente, cunoscute abia la momentul comunicării hotărârii. Cu alte cuvinte, chestiunea tranșată de instanța ce a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere nu are autoritate de lucru judecat de la pronunțarea sumară a soluției de ansamblu.
A mai afirmat că deciziile Curții Constituționale sunt aplicabile numai în lipsa manifestării unei diligențe procesuale, aptă să conducă la contradictorialitatea hotărârilor potrivnice. În speță, aceasta a acționat cu maximă diligență în sensul invocării hotărârilor definitive contradictorii pe tot parcursul procesului.
Recurenta că nu era în măsură a cunoaște potrivnicia hotărârilor la momentul pronunțării hotărârii, astfel că termenul pentru introducerea căii de atac a revizuirii nu poate fi calculat față de acest reper. În cauză, raportat la data comunicării, cererea de revizuire este formulată în interiorul termenului de o lună.
A solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea pricinii spre rejudecare la curtea de apel, cu cheltuieli de judecată.
Procedura de filtru
Raportul întocmit în speță, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru și a fost comunicat părților, iar prin încheierea din 14 aprilie 2022, recursul a fost admis în principiu și s-a fixat termen de judecată la 16 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților. Totodată, în considerentele încheierii, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată de intimatele Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov și Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar.
Recurenta a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat, în esență, admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Apărările formulate în recurs
Intimata Instituția Prefectului Ilfov a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat.
Intimata B. S.R.L., prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, fără a fi atașate dovezi privind efectuarea acestora.
Intimatele Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov și Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar au invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor expuse în dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. În măsura în care instanța va trece peste excepție, au solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiate. Părțile au mai solicitat în ambele situații obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea recursului și nu au anexat dovezi în acest sens.
II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că recursul promovat de revizuenta A. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse în continuare.
Recurenta revizuentă a invocat, în susținerea recursului, dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd că se poate cere casarea unei hotărâri atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Or, în cauză, în considerarea soluției pronunțate și criticate prin prezenta cale de atac - respingerea cererii de revizuire ca tardiv formulată - nu se pot pune în dezbatere norme de drept material, ci norme de drept procesual care reglementează condițiile formale ale introducerii unei cereri de revizuire din perspectiva termenului de exercitare a acestei căi extraordinare de atac de retractare, astfel încât analiza recursului se va realiza din unghiul dispozițiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.’’
Recurenta a susținut că data rămânerii definitive a hotărârii are în vedere data pronunțării minutei, iar art. 396 alin. (2) C. proc. civ. în baza căruia s-a dispus pronunțarea hotărârii, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, nu vizează ipoteza minutei, cele două momente fiind diferite. De aceea, în lipsa pronunțării efective a minutei, nu se poate stabili o dată a hotărârii, aceasta având ca reper data luării la cunoștință de către părți a considerentelor. Totodată a apreciat că lucrul judecat prin decizia civilă nr. 2901A din 25 noiembrie 2020, supusă revizuirii, nu a fost tranșat prin soluția de la grefă, ci numai prin considerente, cunoscute abia la momentul comunicării hotărârii, astfel revizuirea trebuie considerată a fi introdusă în termen.
Se observă, așadar, că se pune în discuție greșita aplicare a prevederilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., rezultând, din întreaga ipoteză ilustrată, faptul că punctul de plecare al termenului pentru exercitarea căii de atac a revizuirii îl constituie momentul comunicării hotărârii (și nu al pronunțării), când revizuenta a aflat despre considerentele prin care a fost tranșat lucrul judecat.
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti, în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din același cod, temeiul juridic al cererii formulate de revizuenta A., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, recurenta revizuentă a pretins că decizia nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziilor nr. 3918A/2019 și 221R/2017, ambele pronunțate de Tribunalul Ilfov.
Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este decizia nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, dată în calea de atac a apelului (fără drept de recurs), și, în raport de data rămânerii definitive a acesteia, se va calcula în litigiul dedus judecății termenul de introducere a cererii de revizuire.
Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., stipulează că sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs (…), iar potrivit alin. (2) al normei, hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la situația dedusă judecății, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre, a cărei revizuire se solicită, este chiar data pronunțării deciziei civile nr. 2901A din 25 noiembrie 2020 a Tribunalului Ilfov, secția civilă, astfel încât termenul de o lună, prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-ar fi împlinit în cauză la 28 decembrie 2020, prin prorogarea instituită de art. 181 alin. (2) C. proc. civ. (termenul a expirat la 25 decembrie 2020, într-o zi de sărbătoare legală și s-a prelungit până în prima zi lucrătoare care a urmat, 28 decembrie 2020).
Or, cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri a fost înregistrată la instanță la 14 ianuarie 2021, fiind expediată prin serviciul poștal așa cum rezultă din ștampila aplicată pe plicul de la dosar Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
În conformitate cu argumentele prezentate, care validează raționamentul instanței de revizuire din hotărârea recurată, termenul de declarare a căii extraordinare de atac a revizuirii a expirat la 28 decembrie 2020, ceea ce face ca formularea, la 14 ianuarie 2021, a cererii de revizuire deduse judecății să fie realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.
În contextul procesual analizat, Înalta Curte observă că ceea ce se impune a fi examinat este dacă recurenta revizuentă a respectat termenul legal imperativ de declarare a căii extraordinare de atac, aceasta având posibilitatea în lumina dispozițiilor art. 511 alin. (4) din cod să expună ulterior, în termenul de o lună de la comunicarea hotărârii, argumentele pentru care contestă deznodământul judiciar al instanței de revizuire. Trebuie făcută, așadar, distincția între obligația impusă de art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează termenul de exercitare a căii de atac a revizuirii, și cea impusă de art. 511 alin. (4) din același cod, care instituie obligația de motivare. Or, recurenta nu a declarat revizuirea în termenul defipt de lege, astfel în mod corect a fost constatată calea de atac ca tardiv introdusă.
Cum instanța de contencios european a drepturilor omului a statuat, într-o jurisprudență constantă, că dreptul de acces la un tribunal independent și imparțial reglementat de lege nu este unul absolut, ci este supus, prin natura sa, unor limitări legale care însă trebuie să urmărească un scop legitim și să fie necesare și proporționale, reținând că, în cazul căilor extraordinare de atac de retractare, scopul reglementării unor termene îl reprezintă principiul securității raporturilor juridice, instanța de recurs apreciază că impunerea unui termen de exercitare a căii de atac a revizuirii nu este în sine contrară dreptului de acces și nu încalcă, în circumstanțele concrete ale cauzei, în care părțile interesate nu au putut demonstra niciun motiv întemeiat pentru nerespectarea acestui termen, dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauza Lungoci împotriva României, hotărârea din 26 ianuarie 2006).
În același sens, Curtea Constituțională a României, în deciziile nr. 8/14.01.2020, nr. 346/16.06.2020 și nr. 823/9.12.2021, referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect aceste dispoziții legale, a reținut în cadrul următoarelor paragrafe:
"Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, iar în cazul în care se constată existența motivului prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța competentă să o soluționeze nu examinează temeinicia hotărârii atacate și nu decide care dintre hotărârile în discuție este cea judicioasă, ci se rezumă la a anula ultima hotărâre cu privire la care constată că nesocotește autoritatea de lucru judecat a hotărârii anterioare. Pentru a decide astfel, instanța se pronunță asupra identității de părți, obiect și cauză în procesele soluționate prin hotărârile comparate, care indică încălcarea autorității de lucru judecat a celei mai întâi pronunțate. Or, în verificarea existenței triplei identități menționate, nu este necesar ca instanța care soluționează cererea de revizuire să analizeze considerentele pe care instanțele și-au fondat soluțiile pronunțate, ci soluția pronunțată și impusă prin dispozitivul hotărârilor.
Art. 461 alin. (1) din C. proc. civ. clarifică obiectul asupra căruia poartă orice cale de atac, stabilind că partea din hotărâre împotriva căreia se îndreaptă aceasta este soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii. Așadar, revizuirea, la fel ca orice altă cale de atac, indiferent de caracterul acesteia - ordinară sau extraordinară, de reformare sau de retractare, devolutivă sau nedevolutivă - se îndreaptă împotriva soluției cuprinse în dispozitivul hotărârii. Chiar dacă, în concepția actuală a C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat atât dispozitivul hotărârii, cât și considerentele pe care acesta se sprijină, după cum prevede art. 430 alin. (2), revizuirea întemeiată pe motivul nesocotirii autorității de lucru judecat nu poate viza decât soluția pronunțată, de vreme ce efectul admiterii cererii de revizuire este, așa cum s-a arătat mai sus, anularea ultimei hotărâri, în întregul ei, fără analiza eventualei contrarietăți existente între considerentele decisive ale hotărârilor în discuție. Este adevărat că art. 461 alin. (2) reglementează și problema considerentelor, în sensul că, potrivit acestuia, calea de atac poate să vizeze anumite considerente ale hotărârii, și anume cele prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea. Într-o asemenea situație, instanța, admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Această ipoteză este valabilă însă numai în ceea ce privește căile de atac de reformare, întrucât necesită un control judiciar efectiv al hotărârii, iar nu și în ceea ce privește căile de atac de retractare, așa cum este revizuirea.
În consecință, faptul că termenul de introducere a cererii de revizuire curge de la pronunțarea ultimei hotărâri nu împiedică accesul la justiție al părții și nu contravine prevederilor art. 129 din Constituție referitoare la exercitarea căilor de atac, întrucât demonstrarea existenței motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu presupune cu necesitate cunoașterea considerentelor dezvoltate de instanța care a pronunțat ultima hotărâre, ci implică doar argumentarea existenței identității de părți, obiect și cauză din cele două procese, lucru posibil și în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită.
De altfel, Curtea a mai reținut că obligația părților de a-și exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintă expresia aplicării principiului privind dreptul persoanei la judecarea procesului său în mod echitabil și într-un termen rezonabil, instituirea unor termene procesuale servind unei mai bune administrări a justiției, precum și necesității aplicării și respectării drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților.’’
Pentru considerentele expuse, instanța de recurs apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei, în sensul întrunirii cerințelor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pentru a determina reformarea hotărârii atacate și, în consecință, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
Intimata B. S.R.L. a solicitat obligarea recurentei A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum total de 4.879,49 RON, onorariu de avocat achitat conform facturilor și dovezilor de plată anexate la dosarul de recurs. În temeiul dispozițiilor art. 453 din același cod se va dispune obligarea recurentei la plata sumei de 2.500 RON, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata B. S.R.L., apreciindu-se întreaga sumă pretinsă în faza procesuală a recursului este nepotrivit de mare în raport de complexitatea speței, apărările formulate în cauză și faptul că pricina s-a judecat la un singur termen de judecată.
Totodată, în temeiul art. 452 și 453 C. proc. civ., se va respinge cererea intimatelor Unitatea administrativ teritorială Comuna Snagov și Comisia Locală Snagov pentru aplicarea legilor fondului funciar - Primăria Snagov de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât nu au fost depuse documente justificative care să ateste efectuarea acestora.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 983A din 18 iunie 2021 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 2.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată, reduse cu aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., către intimata B. S.R.L.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 iunie 2022.