ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2419/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a admis cererea formulată de S.I.F. M. SA în contradictoriu cu D.G.A.M.C. și, pe cale de

consecință a suspendat executarea Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie

2006, până la pronunțarea Instanței de Fond.

Pentru a hotărî astfel Instanța

a reținut că în speță sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004 privitoare

la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente în sensul că, pe de

o parte emiterea deciziei a cărei suspendare se solicită, s-a făcut în aceleași

condiții cu o emitere a unei decizii anterioare și, care a fost anulată în urma

contestației formulate de reclamantă, iar pe de altă parte pentru că executarea

deciziei ce face obiectul prezentei cauze ar împiedica reclamanta să fie

listată la bursă, fapt ce poate fi apreciat ca o pagubă iminentă.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs pârâta D.G.A.M.C.

Prin motivele de recurs, se

invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate de S.I.F. M. SA, având în

vedere faptul că împotriva reclamantei s-a declarat procedura de executare

silită, iar suspendarea executării silite se poate obține numai în cazul unei

contestații la executare conform art. 168 și următoarele C. proc. fisc.

coroborat cu art. 403 C. proc. civ.

Recurenta invocă

nelegalitatea hotărârii atacate conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în speță, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind

contenciosul administrativ.

Motivele invocate de

reclamantă în ceea ce privește cazul bine justificat nu pot fi primite,

întrucât nu sunt decât critici aduse Deciziei de impunere nr. 119 din 4 iulie

2006, tinzându-se în acest fel ca prin soluția dată suspendării să se

prejudicieze fondul, contrar art. 14 Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește a două

condiție, respectiv prevenirea unei pagube iminente, susține recurenta că în

cauză nu este îndeplinită.

Astfel faptul că, prin

executarea deciziei de impunere reclamanta ar fi lipsită de o parte

considerabilă a lichidităților bănești de care dispune nu poate să îndrituiască

Instanța la admiterea cererii de suspendare.

Intimata a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât

exercitarea căii suspendării executării silite nu conduce la inadmisibilitatea

cererii de suspendare a executării actului administrativ, prevăzută are

caracter general prin art. 14 din legea contenciosului administrativ.

Prima Instanță a pronunțat o

sentință temeinică și legală, având în vedere că în cazul de față sunt

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând hotărârea recurată

prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct. 9 și art.

304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Motivul de recurs privind

inadmisibilitatea cererii ce are ca obiect suspendarea executării actului

administrativ nu poate fi reținut.

Împrejurarea că împotriva

reclamantei - intimate s-a declarat procedura executării silite nu conduce la inadmisibilitatea

cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Prin legea contenciosului

administrativ este reglementat dreptul oricărei persoane care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ al unei autorități publice de a se adresa Instanței de contencios

administrativ.

Suspendarea executării actului

administrativ este reglementată prin dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004

ce prevede că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, o dată cu sesizarea autorității publice care a emis actul, persoana

vătămată poate să ceară Instanței competente să dispună suspendarea actului

administrativ.

La această reglementare cu

caracter general se adaugă în materia specială a suspendării executării actului

administrativ fiscal, prevederile art. 185 alin. (2) C. proc. fisc.

Criticile de nelegalitate

privind îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ sunt fondate în

parte.

Dacă în privința cazului

bine justificat susținut de reclamanta și reținut de prima Instanță se poate

constata că există argumente juridice aparent valabile cu privire la

nelegalitatea actului administrativ în discuție, deci existența unui indiciu

temeinic de nelegalitate ca urmare a împrejurării că decizia de impunere a fost

emisă în aceleași condiții ca și decizia anterioară, anulată de recurentă prin

admiterea contestației formulate în acest sens, nu aceeași este situația în ceea

ce privește condiția pagubei iminente.

Paguba iminentă este

definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 drept prejudiciu

material viitor, dar previzibil cu evidența sau, după caz, perturbarea previzibilă

gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.

Suspendarea executării este

însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține

dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu

sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului, condiție care nu este

îndeplinită în cauză.

Susținerile reclamantei potrivit

cărora prin executarea actului administrativ i s-ar provoca o perturbare a

activității și producerea unui prejudiciu material, nu pot fi reținute în

primul rând că nu există o astfel de tulburare nici paguba dovedită, pe cifra

de afaceri este mare contribuabil și pe de altă parte nu i se poate aplica un

tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.

În consecință, Înalta Curte

de Casație și Justiție constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ

condițiile prevăzute de art. 14 Legea nr. 554/2004, motiv pentru care cererea

de suspendare a executări este nefondată.

Prin admiterea recursului în

baza art. 312 C. proc. civ. va fi casată hotărârea recurată și pe fond respinsă

cererea de suspendare, conform art. 14 din Legea contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 1941 din 25 septembrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta S.I.F. M. SA

București.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2007.