ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1394/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 17 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel Suceava în baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins plângerea formulată de petiționarul S.M. împotriva rezoluțiilor cu nr. 77/P/2006 din 13 octombrie 2008 și nr. 423/II/2/2008 din 12 noiembrie 2008 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, ca nefondată. A admis în parte cererea privind cheltuielile judiciare și a obligat petentul să plătească intimatului A.M. suma de 500 lei cu acest titlu. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că, petiționarul s-a plâns împotriva numiților A.M., A.V., B.D., M.M.D.

și T.I.N. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 249, 292, 259 și 264 C. pen., susținând că în perioada 2001-28 februarie 2003 nu și-au îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu și dând dovadă de neglijență în activitățile de supraveghere și urmărire a inculpatului T.S., cercetat în mai multe dosare penale pentru infracțiuni economice, au condus în final la fuga acestuia din țară la data de 28 februarie 2003. Prin rezoluția din 13 octombrie 2008, dată în Dosarul nr. 77/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. g) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții A.M., A.V., B.D. și M.M.D. pentru fapta prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen., reținându-se că, în cauză a fost depășit termenul de prescripție, ceea ce conduce la imposibilitatea legală de a se continua cercetările.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, prin rezoluția nr. 423/II/2/2008 din 12 noiembrie 2008, a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de S.M. împotriva rezoluției nr. 77/P/2006 din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cu același număr al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe A.M. - comisar șef și alții. S-a mai reținut de instanța de fond că potrivit art. 123 C. pen. constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale, îndeplinirea unui act care potrivit legii trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului, ceea ce presupune ca procesul penal să fi fost pornit, iar făptuitorii să aibă calitatea de învinuiți sau inculpați.

În speță, s-a apreciat că actele premergătoare efectuate în cauză nu pot întrerupe cursul prescripției răspunderii penale, câtă vreme împotriva făptuitorilor nu s-a început urmărirea penală și astfel aceștia nu au dobândit calitatea de învinuiți sau inculpați. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs petiționarul, solicitând admiterea pentru cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 punctele 10, 16 și 18 C. proc. pen., arătând că Parchetul a stabilit clar că nu S. se face vinovat de favorizarea infractorului T. pentru care a fost arestat nevinovat 508 zile. A mai arătat că firesc a făcut plângere pentru a se stabili adevăratul vinovat, în condițiile în care el a indicat concret persoanele care trebuie cercetate.

A susținut că era treaba intimaților să îl dea în consemn la frontieră pe T. și este un abuz ca aceștia să fie cercetați doar pentru neglijență în serviciu, plângerea sa fiind și pentru favorizarea infractorului. A mai arătat că, chiar și pentru neglijență în serviciu tot nu este îndeplinit termenul de prescripție. În concluzie, a solicitat admiterea recursului și trimiterea cauzei, în principal la instanța de fond, iar în subsidiar, la Parchet. Recursul este nefondat. Analizând hotărârea atacată, Curtea apreciază că instanța de fond a analizat în mod riguros plângerea, iar prin coroborarea întregului material probator aflat la dosarul cauzei, se constată că soluția pronunțată este legală și temeinică.

De asemenea, se constată că motivele invocate inițial în plângerea adresată parchetului au fost deja avute în vedere și analizate în fazele procesuale anterioare, fără a aduce elemente noi, pe baza cărora să poate fi luată în discuție nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate. În această ordine de idei, se reține că petiționarul a început acest lung șir al plângerilor împotriva intimaților A.M., A.V., B.D., M.M.D. și T.I.N. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 249, 292, 259 și 264 C. pen., la data de 31 mai 2006, în cauză dispunându-se numeroase rezoluții de către organele competente. Astfel, se constată că prin rezoluția nr. 77/P/2006 din 6 octombrie 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei cinci făptuitori menționați pentru toate faptele reclamate.

S.M. a formulat plângere împotriva soluției, iar prin rezoluția nr. 53/II/2/2006 din 21 decembrie 2006 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, plângerea a fost admisă în parte, s-a dispus infirmarea parțială a rezoluției contestate, neînceperea urmăririi penale față de toți făptuitorii pentru faptele prevăzute de art. 246, 292, 259, 264 C. pen. și art. 249 C. pen. pentru făptuitorul T.N., dar s-a dispus și redeschiderea cercetărilor față de A.M., A.V., B.D. și M.M.D. pentru săvârșirea infracțiunii de neglijență în serviciu prevăzută de art. 249 C. pen. Și împotriva acestei rezoluții S.M. a formulat plângere, însă ea a devenit definitivă prin respingerea plângerii prin sentința penală nr. 12 din data de 13 martie 2007 a Curții de Apel Suceava și respingerea recursului prin Decizia nr. 2419 din 4 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin rezoluția nr. 77/P/2006 din 15 noiembrie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.M., A.V., B.D. și M.M.D. pentru art. 249 alin. (1) C. pen., în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen., motivându-se că, prin neîndeplinirea unui mandat de aducere și prin plecarea din țară a lui T.S. nu s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau a unei instituții de stat din cele prevăzute de art. 145 C. pen. sau o pagubă patrimoniului acesteia, ori o vătămare a intereselor legale ale persoanei vătămate, iar între faptele reclamate și cele pentru care a fost cercetat S.M. nu există legătură de cauzalitate. Împotriva acestei soluții a formulat din nou plângere S.M.

și plângerea i-a fost admisă, dispunându-se prin rezoluția nr. 319/II/2/2007 din data de 30 noiembrie 2007 reluarea cercetărilor pe motiv că acestea nu ar fi fost complete, căci nu s-ar fi efectuat toate actele de cercetare dispuse prin rezoluția nr. 253/II/2/2002 din 21 decembrie 2006. După efectuarea actelor premergătoare prin rezoluția nr. 77/P/2006 din 13 octombrie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava s-a dispus în baza art. 228 alin. (6) și (10) lit. g) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de numiții A.M., A.V., B.D. și M.M.D. pentru fapta prevăzută de art. 249 alin. (1) C. pen. Și, în final, cea din urma rezoluție, respectiv cea cu nr. 423/II/2/2008 din 12 noiembrie 2008, prin care Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de S.M.

împotriva rezoluției nr. 77/P/2006 din 13 octombrie 2008, pronunțată în dosarul cu același număr, al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, privind pe A.M. - comisar șef și alții, apreciindu-se că actele premergătoare efectuate în cauză nu pot întrerupe cursul prescripției răspunderii penale, câtă vreme împotriva făptuitorilor nu s-a început urmărirea penală și astfel aceștia nu au dobândit calitatea de învinuiți sau inculpați. Cum în prezenta cauză nu se analizează decât motivele de recurs pe baza cărora să poată fi stabilită nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, Curtea constată că petiționarul nu a adus alte motive noi, decât cele invocate inițial în plângerea adresată parchetului și care au fost avute deja în vedere în fazele procesuale anterioare.

Simpla nemulțumire a petiționarului față de modalitatea de rezolvare a unei situații în care a fost implicat, nu constituie motiv pentru antrenarea răspunderii penale. Mai mult decât atât, excepția privind împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale primând în soluționarea oricărei cauze, astfel încât fondul acesteia nu mai poate fi antamat. Față de cele arătate, cum din examinarea în ansamblu, a sentinței recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a se respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționar, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul S.M. împotriva sentinței penale nr. 17 din 10 februarie 2009 a Curții de Apel Suceava. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 aprilie 2009.