ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești de reclamanta SC P. SRL Târgoviște s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D. și a titlului executoriu nr. 1784 din 1 iunie 2006 emis de A.F.P.T. Prin sentința nr. 14 din 31 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei, s-a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D. și s-a dispus deblocarea conturilor bancare ale societății.

S-a luat act că reclamanta a renunțat la judecare capătului de cerere privind titlu executoriu nr. 1784 din 1 iunie 2006 emis de A.F.T. și s-a dispus restituirea cauțiunii achitată de reclamantă, în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei. Pentru a pronunța această soluție, Instanța de Fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ și pe cale administrativă la organul de soluționare a contestației formulate împotriva actului administrativ, însă, prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, a A.N.A.F. a fost suspendată soluționarea contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală. Deși în cazul cererii de suspendare, Instanța nu este îndreptățită să analizeze susținerile care vizează fondul actului administrativ fiscal, se observă că reclamanta contestă suma stabilită în sarcina sa cu titlu de T.V.A.

și a atacat actul administrativ în baza căruia a fost obligată la plata T.V.A., deoarece suma datorată este stabilită estimativ pe baza unor presupuse venituri ce le-ar fi realizat în baza documentelor primare din anul 2002, ce au fost pierdute de salariații societății reclamante, documente ce nu au fost folosite în activitatea firmei și pentru care reclamanta a făcut dovada pierderii prin publicarea în M. Of. Stabilind în sarcina reclamantei o sumă datorată cu titlu de T.V.A., calculată estimativ pe baza unor documente primare care nu mai există și prin blocarea conturilor societății reclamante, Instanța de Fond a considerat că se creează posibilitatea producerii unei pagube iminente prin blocarea activității societății, iar reclamanta ar fi lipsită de mijloacele financiare necesare desfășurării activității.

Prin aceasta s-a apreciat că cele două cerințe prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite în speță. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs D.G.F.P.D., sentință pe care o consideră nelegală. Se invocă faptul că, în mod greșit, Instanța de Fond a reținut că ar fi îndeplinite în cauză cele două cerințe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 pentru că nu s-a administrat nici o probă concretă din care să rezulte existența cazului bine justificat și producerea unei pagube iminente. Simpla susținere a reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligată și împrejurarea că executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societății nu sunt de natură a satisface cerințele legii.

S-a solicitat admiterea recursului și respingerea cererii de suspendare a executării. Examinând actele aflate la dosarul cauzei, motivele de recurs invocate, dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele considerente: Reclamanta a solicitat suspendarea deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie2006 emisă de D.G.F.P.D. prin care a fost obligată la plata sumei de 674.258 RON, reprezentând T.V.A. datorat statului, în condițiile în care contestația administrativă formulată a fost suspendată de A.N.A.F. prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, în temeiul art. 184 corelat cu art. 186 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Fiind în discuție un act fiscal sunt aplicabile dispozițiile art. 185 C. proc. fisc. potrivit cărora introducerea contestației pe cale administrativă nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind soluționată după plata unei cauțiuni. Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanței competente să dispună suspendarea executării actului până la pronunțarea Instanței de Fond. Legea a instituit două condiții pentru admisibilitatea cererii de suspendare: cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Dacă în privința celei de-a doua condiții „prevenirea unei pagube iminente”, nu ar trebui să existe probleme de interpretare pentru că, chiar art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 a definit „paguba iminentă” ca fiind prejudiciul material viitor, previzibil cu evidența sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public, în legătură cu cea a „cazului bine justificat”, pentru că nu există o definiție în lege, această condiție se analizează de Instanță în raport de fiecare speță. Oricum, prin „caz bine justificat” nu se poate înțelege o analizare a legalității actului administrativ contestat pentru că s-ar ajunge ca judecătorul care dispune suspendarea să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, deși o altă Instanță va fi investită cu aceasta.

Cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că, chiar dacă ar exista „caz bine justificat”, suspendarea nu se poate dispune decât dacă este dovedită și cea de-a doua condiție, aceea a „pagubei iminente”. În cauză, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii celor două condiții pentru că afirmația că, s-ar bloca activitatea societății și ar lipsi mijloacele financiare necesare desfășurării activității datorită întocmirii actului fiscal, nu dovedesc „paguba iminentă” în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci trebuiesc dovezi în acest sens. În motivarea soluției de către Instanța de Fond și din actele aflate la dosar nu a existat nici o referire la situația economică concretă a societății reclamante pentru a putea verifica dacă executarea ar produce o „pagubă iminentă”.

Instanța de Fond, deși a precizat că în cazul cererii de suspendare nu pot fi analizate susțineri care vizează fondul actului administrativ fiscal atacat, a procedat la o asemenea analiză, deși nici contestația administrativă nu a fost soluționată, fiind suspendată până la soluționarea unei cauze penale. De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., constatând că soluția Instanței de Fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată, și, pe fond, va fi respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de D.G.F.P.D. împotriva sentinței civile nr. 14 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC P. SRL Târgoviște. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2007.