ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2427/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată Curții de Apel Ploiești de

reclamanta SC P. SRL Târgoviște s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006 emisă de D.G.F.P.D.

și a titlului executoriu nr. 1784 din 1 iunie 2006 emis de A.F.P.T.

Prin sentința nr. 14 din 31

ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, s-a admis, în parte, acțiunea reclamantei, s-a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie 2006

emisă de D.G.F.P.D. și s-a dispus deblocarea conturilor bancare ale societății.

S-a luat act că reclamanta a

renunțat la judecare capătului de cerere privind titlu executoriu nr. 1784 din

1 iunie 2006 emis de A.F.T. și s-a dispus restituirea cauțiunii achitată de

reclamantă, în termen de 30 de zile de la data la care, prin hotărâre

irevocabilă, s-a soluționat fondul cauzei.

Pentru a pronunța această

soluție, Instanța de Fond a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea

executării actului administrativ și pe cale administrativă la organul de

soluționare a contestației formulate împotriva actului administrativ, însă,

prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, a A.N.A.F. a fost suspendată soluționarea

contestației până la pronunțarea unei soluții pe latura penală.

Deși în cazul cererii de

suspendare, Instanța nu este îndreptățită să analizeze susținerile care vizează

fondul actului administrativ fiscal, se observă că reclamanta contestă suma

stabilită în sarcina sa cu titlu de T.V.A. și a atacat actul administrativ în

baza căruia a fost obligată la plata T.V.A., deoarece suma datorată este

stabilită estimativ pe baza unor presupuse venituri ce le-ar fi realizat în

baza documentelor primare din anul 2002, ce au fost pierdute de salariații

societății reclamante, documente ce nu au fost folosite în activitatea firmei

și pentru care reclamanta a făcut dovada pierderii prin publicarea în M. Of.

Stabilind în sarcina

reclamantei o sumă datorată cu titlu de T.V.A., calculată estimativ pe baza

unor documente primare care nu mai există și prin blocarea conturilor

societății reclamante, Instanța de Fond a considerat că se creează

posibilitatea producerii unei pagube iminente prin blocarea activității

societății, iar reclamanta ar fi lipsită de mijloacele financiare necesare

desfășurării activității.

Prin aceasta s-a apreciat că

cele două cerințe prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 sunt

îndeplinite în speță.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs D.G.F.P.D., sentință pe care o consideră nelegală.

Se invocă faptul că, în mod

greșit, Instanța de Fond a reținut că ar fi îndeplinite în cauză cele două

cerințe prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 54/2004 pentru că nu s-a administrat

nici o probă concretă din care să rezulte existența cazului bine justificat și

producerea unei pagube iminente.

Simpla susținere a

reclamantei că nu datorează suma la care a fost obligată și împrejurarea că

executarea silită ar perturba grav activitatea economică a societății nu sunt

de natură a satisface cerințele legii.

S-a solicitat admiterea

recursului și respingerea cererii de suspendare a executării.

Examinând actele aflate la

dosarul cauzei, motivele de recurs invocate, dispozițiile legale incidente în

cauză, Înalta Curte va admite recursul declarat pentru următoarele

considerente:

Reclamanta a solicitat

suspendarea deciziei de impunere nr. 141 din 29 martie2006 emisă de D.G.F.P.D. prin

care a fost obligată la plata sumei de 674.258 RON, reprezentând T.V.A. datorat

statului, în condițiile în care contestația administrativă formulată a fost

suspendată de A.N.A.F. prin Decizia nr. 91 din 9 iunie 2006, în temeiul art. 184

corelat cu art. 186 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

Cererea de suspendare a fost

întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Fiind în discuție un act

fiscal sunt aplicabile dispozițiile art. 185 C. proc. fisc. potrivit cărora introducerea contestației pe cale administrativă nu aduce atingere dreptului

contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal,

în temeiul Legii nr. 554/2004, cererea de suspendare fiind soluționată după

plata unei cauțiuni.

Potrivit art. 14 din Legea nr.

554/2004 în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

odată cu sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere Instanței competente să dispună suspendarea

executării actului până la pronunțarea Instanței de Fond.

Legea a instituit două

condiții pentru admisibilitatea cererii de suspendare: cazul bine justificat și

prevenirea unei pagube iminente.

Dacă în privința celei de-a

doua condiții „prevenirea unei pagube iminente”, nu ar trebui să existe

probleme de interpretare pentru că, chiar art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr.

554/2004 a definit „paguba iminentă” ca fiind prejudiciul material viitor, previzibil

cu evidența sau, după caz perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei

autorități publice ori a unui serviciu public, în legătură cu cea a „cazului

bine justificat”, pentru că nu există o definiție în lege, această condiție se

analizează de Instanță în raport de fiecare speță.

Oricum, prin „caz bine

justificat” nu se poate înțelege o analizare a legalității actului

administrativ contestat pentru că s-ar ajunge ca judecătorul care dispune

suspendarea să se pronunțe asupra legalității actului administrativ, deși o

altă Instanță va fi investită cu aceasta.

Cele două condiții trebuie

îndeplinite cumulativ, astfel că, chiar dacă ar exista „caz bine justificat”,

suspendarea nu se poate dispune decât dacă este dovedită și cea de-a doua

condiție, aceea a „pagubei iminente”.

În cauză, reclamanta nu a

făcut dovada îndeplinirii celor două condiții pentru că afirmația că, s-ar

bloca activitatea societății și ar lipsi mijloacele financiare necesare

desfășurării activității datorită întocmirii actului fiscal, nu dovedesc

„paguba iminentă” în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ci trebuiesc dovezi

în acest sens.

În motivarea soluției de

către Instanța de Fond și din actele aflate la dosar nu a existat nici o

referire la situația economică concretă a societății reclamante pentru a putea

verifica dacă executarea ar produce o „pagubă iminentă”.

Instanța de Fond, deși a

precizat că în cazul cererii de suspendare nu pot fi analizate susțineri care vizează

fondul actului administrativ fiscal atacat, a procedat la o asemenea analiză,

deși nici contestația administrativă nu a fost soluționată, fiind suspendată

până la soluționarea unei cauze penale.

De aceea, în baza art. 312 C. proc. civ., constatând că soluția Instanței de Fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a

legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va fi admis recursul, va fi casată sentința atacată, și, pe fond, va fi respinsă

acțiunea reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că nu s-a făcut dovada

îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

D.G.F.P.D. împotriva sentinței civile nr. 14 din 31 ianuarie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și

pe fond respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC P. SRL

Târgoviște.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 mai 2007.