ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4095/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC D.C. SA Târgoviște a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F. Argeș, A.I.F., Serviciul de Control Fiscal și cu Ministerul Finanțelor Publice (în prezent Ministerul Economiei și Finanțelor), A.N.A.F., anularea deciziei de impunere nr. 82 din 17 martie 2006 privind obligațiile fiscale suplimentare emisă în sarcina sa. Motivându-și acțiunea, reclamanta a apreciat că actul de control întocmit și decizia de impunere sunt lovite de nulitate absolută fiind emise cu încălcarea prevederilor art. 102 alin. (3) C. proc. fisc. în raport cu care inspecția fiscală se efectuează o singură dată pentru aceleași taxe și impozite datorate și pentru aceeași perioadă, singura excepție fiind admisă în cazul apariției unor date suplimentare, necunoscute de inspectori la data verificării.

Reclamanta a mai susținut că la stabilirea concluziilor organului fiscal nu s-au avut în vedere toate documentele puse la dispoziție, ceea ce a condus la stabilirea unor concluzii eronate. Prin sentința nr. 68 din 12 aprilie 2007, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă D.G.F.P. Argeș și a respins acțiunea reclamantei. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că împotriva aceleiași decizii de impunere reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă, iar prin decizia nr. 130 din 26 iulie 2007 s-a dispus suspendarea soluționării pe fond a acesteia până la încheierea cercetării penale ce se efectuează în dosarul nr. 43/P/205/2006.

Curtea de Apel Ploiești a apreciat că până la soluționarea pe fond de către organul administrativ a contestației formulate nu se poate admite ca instanța de contencios administrativ să procedeze la soluționarea pe fond a acțiunii, așa cum a fost investită. Împotriva sentinței civile nr. 68 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a formulat recurs în termen legal reclamanta SC D.C. SA Târgoviște, prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru judecarea fondului.

A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond neavând în vedere atunci când a apreciat că acțiunea este inadmisibila prevederile art. 6 din C.E.D.O., convenție la care si România este parte, potrivit căreia orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta si imparțiala, instituita de lege, care va hotărâri fie asupra încălcării drepturilor si obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații in materie penala îndreptate împotriva sa, precum și prevederile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României care statuează ca orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, și că nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

În fapt, a arătat recurentul că a investit instanța de fond cu o cerere de chemare in judecata prin care a solicitat instanței sa dispună anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare nr. 82 din 17 martie 2006 emisa de către D.G.F.P Argeș, A.I.F., Serviciul de Control Fiscal Pitești, impunându-se emiterea unei decizii de reverificare în care trebuie sa apară datele suplimentau prevăzute de art. 102 alin. (3) C. proc. fisc., adică datele necunoscute inspectorului fiscal la data efectuării primei inspecții fiscale. Recursul este nefondat. Reclamanta s-a adresat direct instanței de contencios administrativ pentru anularea deciziei de impunere nr. 82/17 martie 2006, emisă de A.N.A.F., D.G.F.P.

Argeș, A.I.F. Serviciul de Control Fiscal, privind obligațiile fiscale suplimentare în sumă de 816.488 lei reprezentând TVA, fără a aștepta finalizarea procedurii în fața D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., în condițiile în care conform art. 188 alin. (2) C. proc. fisc. poate forma obiectul acțiunii în contencios administrativ decizia emisă de organul fiscal competent în procedura administrativă de contestare a actelor administrative fiscale, cum sunt decizia de impunere și procesul-verbal de control fiscal. Într-adevăr, în conformitate cu prevederile art. 175 C. proc. fisc, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.

Contestația este o cale administrativă de atac, și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii. Procedura de soluționare a acestor contestații, reglementată de art. 175-188 C. proc. fisc. este o procedură administrativă prealabilă, iar nu o jurisdicție specială administrativă în sensul art. 21 alin. (4) din Constituția României, republicată, și a art. 6 din Legea nr. 554/2004. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că dispozițiile C. proc. fisc. nu instituie jurisdicții speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituție, ci reglementează proceduri de recurs administrativ, prin care se lasă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate sau organelor superioare ale acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege.

Asemenea proceduri nu întrunesc elementele definitorii ale activității de jurisdicție, caracterizată prin soluționarea de către un organ independent și imparțial a litigiilor privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective, ele fiind specifice funcției administrative. Pe de altă parte, art. 7 din Legea nr. 554/2004 instituie obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, anterior sesizări instanței, chiar și pentru ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională și nu s-a optat pentru aceasta. Din coroborarea acestor prevederi legale, rezultă că este obligatorie parcurgerea procedurii administrative prealabile care, în raport cu natura juridică a actului atacat, se impunea a fi efectuată în condițiile stabilite prin art. 175-188 C. proc.

fisc. Întrucât această procedură prealabilă constituie o condiție specială de exercițiu a dreptului la acțiune, conform art. 7 din Legea nr. 554/2004, coroborată cu art. 109 alin. (2) C. proc. civ., iar reclamanta nu a înțeles să o urmeze în integralitate, prima instanță a concluzionat în mod corect că se impune adoptarea soluției de respingere a acțiunii, ca fiind inadmisibilă. Așa fiind, în raport de cele mai sus arătate, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta SC D.C. SA Tărgoviște împotriva sentinței nr. 68 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC D.C. SA Târgoviște împotriva sentinței nr. 68 din 12 aprilie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2007.