ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3444/2007

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 25 iulie 2006 reclamanta SC D. SRL Târgoviște a solicitat în contradictoriu cu A.N.A.F. înlăturarea măsurii suspendării soluționării contestației administrative și obligarea pârâtului la soluționarea contestației. În motivarea cererii reclamanta a arătat că măsura suspendării soluționării contestației sale, aplicată prin Decizia nr. 86 din 8 iunie 2006 este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor art. 184 alin. (1) C. proc. fisc.

text care nu are incidență în speță pentru că pe de o parte nu se află în situația prevăzută de lege pentru a se justifica suspendarea, în care organul constatator a sesizat organele de urmărire penală, ci în situația inversă, în care organele de cercetare penală au solicitat organelor fiscale investigații asupra realității operațiunilor comerciale în discuție, și pe de altă parte aceste cercetări penale nu privesc societatea reclamantă sau vreun organ sau prepus al acesteia, ci pe administratorul societății de la care a achiziționat marfa. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 193 din 19 septembrie 2006 a respins acțiunea formulată de SC D. SRL reținând în esență că între stabilirea obligațiilor bugetare în sarcina reclamantei prin Decizia de impunere nr. 52 din 22 februarie 2006 întocmită de reprezentantul D.G.F.P.

Argeș și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite de reprezentanții societății există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea contestației. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC D. SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, recurs anulat ca netimbrat de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 1157 din 22 februarie 2007. Împotriva acestei ultime decizii SC D. SRL a formulat contestație în anulare invocând dispozițiile art. 318 alin. (1) prima teză C. proc. civ.

Au arătat în motivele contestației că în mod greșit recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 183 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești a fost anulat ca netimbrat întrucât în realitate au plătit taxa judiciară de timbru legal datorată la data de 1 februarie 2007, iar ulterior la data de 6 februarie 2007 au expediat, pe adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție o cerere de soluționare în lipsă și în original dovada achitării taxei judiciare de timbru. Expediția s-a realizat cu confirmare de primire. Cererea de anulare a Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, nr. 1157 din 22 februarie 2007 este întemeiată după cele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. „Hotărârile Instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când Instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”. În Dosarul nr. 5300/42/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, având ca obiect recursul declarat de SC D. SRL împotriva sentinței civile nr. 183 din 19 septembrie 2006 a Curții de Apel Ploiești, recurenta a achitat taxa judiciară de timbru în cuantumul și contul indicat prin citația emisă la 27 noiembrie 2006 așa cum rezultă din mandatul poștal din 1 februarie 2007 existent la dosarul cauzei în original.

Cererea formulată de SC D. SRL de soluționare a recursului în lipsă precum și dovada achitării taxei judiciare de timbru au fost înregistrate la Registratura Generală a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2007. Din eroare însă au fost înregistrate inițial la secția comercială, la secția de contencios administrativ și fiscal, fiind prezentate la data de 5 martie 2007, societatea recurentă în Dosarul nr. 5300/42/2006 nefiind în culpă pentru această împrejurare. Așa fiind și constatând că în realitate SC D. SRL a achitat taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar legal datorate în Dosarul nr. 5300/42/2006 și din eroare nu au putut fi luate în considerare la data soluționării pricinii.

Constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite contestația în anulare formulată de SC D. SRL Târgoviște împotriva Deciziei nr. 1157 din 22 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Anulează hotărârea atacată și fixează termen pentru rejudecarea recursului la 31 octombrie 2007. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2007.