ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6682/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 42 din 10 ianuarie 2006, Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de P.C.D., prin procurator T.V.D. împotriva intimaților Primăria municipiului Ploiești și Primarul municipiului Ploiești. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta este legatar universal al defunctei T.V.L., care a fost proprietara unui imobil compus din mai multe apartamente, situat în Ploiești, preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950. Apartamentele au fost înstrăinate de către SC C. SA Ploiești unor persoane fizice, astfel încât, prin dispoziția nr. 6206 din 12 octombrie 2005, s-a propus acordarea către contestatoare de măsuri reparatorii prin echivalent.

A mai reținut tribunalul, că restituirea în natură este imposibilă, deoarece contractele de vânzare-cumpărare nu au fost desființate. Apărarea contestatoarei că prin sentința civilă nr. 1452/2005 Judecătoria Ploiești a obligat primăria Ploiești să emită dispoziție privind restituirea în natură este neîntemeiată, deoarece această hotărâre a instituit în sarcina pârâtelor doar obligația de a emite o dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, adică de a răspunde la notificare. Prin decizia nr. 55 din 4 aprilie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantă, reținând că prima instanță a motivat de ce nu este posibilă restituirea în natură. A mai reținut curtea de apel, că terenul nu poate fi restituit pentru că este aferent construcțiilor înstrăinate.

Prin decizia nr. 8305 din 18 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare. Înalta Curte a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală, deoarece soluția de respingere a cererii de restituire în natură a terenului este greșită, terenul fiind liber. Prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate au fost vândute către foștii chiriași, în baza Legii nr. 112/1995, apartamentele din litigiu, menționându-se că s-a atribuit cumpărătorilor în proprietate terenul aferent, potrivit ordinului nr. 146/1996 al Prefecturii județului Prahova.

Or, în situația în care o parte din imobilul a cărei restituire se cere reprezintă teren liber, care nu este aferent construcției, se impune retrocedarea către reclamantă, conform principiului restituirii în natură, consacrat de art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001. Constatând că situația de fapt nu a fost pe deplin stabilită, instanța supremă a dat indicații ca la rejudecare să se efectueze o expertiză tehnică judiciară, care să stabilească dacă terenul a cărei restituire se cere este liber, neafectat de utilități și poate fi retrocedat în natură, în raport de necesitatea unei corecte folosiri a construcției. Reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 495 din 27 noiembrie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă.

Curtea de apel a reținut că expertul desemnat în cauză a constatat că terenul este afectat de utilități care deservesc cele două construcții amplasate pe teren și care servesc la buna folosință a construcțiilor, respectiv de guri de vizitare, subterane și supraterane pentru conductele de apă, canalizare și gaze. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta. Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că terenul liber poate fi restituit în natură și este închiriat de primărie dobânditorilor construcției. Chiar dacă apartamentele nu mai pot fi restituite, diferența de teren rămasă liberă și aflată în detenția precară a primăriei poate fi restituită în natură.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. civilă și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Autoarea reclamantei a fost proprietara imobilului, care a fost preluat de stat în aplicarea dispozițiilor decretului nr. 92/1950. Față de modul de preluare, regimul juridic al imobilului este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 10/2001. Prin decizia de casare nr. 8305 din 18 octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în situația în care o parte din imobil reprezintă teren liber, care nu este aferent construcției, se impune retrocedarea către reclamantă.

Or, potrivit art. 10 alin. (2), teren liber este terenul care nu este afectat de construcții noi, „de servituti legale și de alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale". În cauză, în raportul de expertiză efectuat la rejudecarea în apel, expertul consemnează la modul sumar că pe teren se află amplasate cămine de vizitare a conductelor subterane și supraterane de apă, canalizare și gaze și concluzionează că terenul este afectat de utilități care „deservesc cele două construcții amplasate pe teren" și nu poate fi restituit în natură, raportat la necesitatea bunei folosiri a construcțiilor.

Aceste constatări ale expertului nu răspund criteriilor stabilite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care, așa cum s-a arătat, impun ca terenul să fie afectat de servituti legale sau „amenajări de utilitate publică". Prin urmare, prin expertiza dispusă, ar fi trebuit să se constate, așa cum a stabilit instanța supremă prin decizia de casare, dacă utilitățile amplasate pe terenul care nu a fost atribuit în proprietate cumpărătorilor construcției prin ordinul nr. 146/1996 constituie sau nu servituti legale ori amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2008.

Situația de fapt nefiind pe deplin stabilită, conform art. 312 și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamantă, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe. La rejudecare se vor administra toate probele necesare, inclusiv efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru a se stabili dacă există teren liber, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care poate fi restituit în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta P.C.D. împotriva deciziei nr. 495 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o casează. Trimite cauza spre rejudecare aceleia§i instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.