ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6682/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 42 din 10 ianuarie

2006, Tribunalul Prahova a respins contestația formulată de P.C.D., prin

procurator T.V.D. împotriva intimaților Primăria municipiului Ploiești și

Primarul municipiului Ploiești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanta este legatar universal al defunctei T.V.L., care a fost

proprietara unui imobil compus din mai multe apartamente, situat în Ploiești,

preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950.

Apartamentele au fost înstrăinate de către SC

C. SA Ploiești unor persoane fizice, astfel încât, prin dispoziția nr. 6206 din

12 octombrie 2005, s-a propus acordarea către contestatoare de măsuri

reparatorii prin echivalent.

A mai reținut tribunalul, că restituirea în

natură este imposibilă, deoarece contractele de vânzare-cumpărare nu au fost

desființate.

Apărarea contestatoarei că prin

sentința civilă nr. 1452/2005 Judecătoria Ploiești a obligat primăria Ploiești

să emită dispoziție privind restituirea în natură este neîntemeiată, deoarece această

hotărâre a instituit în sarcina pârâtelor doar obligația de a emite o

dispoziție în baza Legii nr. 10/2001, adică de a răspunde la notificare.

Prin decizia nr. 55 din 4 aprilie 2006, Curtea

de Apel Ploiești, secția civilă, a respins apelul declarat de reclamantă,

reținând că prima instanță a motivat de ce nu este posibilă restituirea în

natură.

A mai reținut curtea de apel, că terenul nu

poate fi restituit pentru că este aferent construcțiilor înstrăinate.

Prin decizia nr. 8305 din 18 octombrie

2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei

pronunțate de curtea de apel, pe care a casat-o și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru rejudecare.

Înalta Curte a reținut că, prin cererea de

chemare în judecată, reclamanta a arătat că decizia atacată este netemeinică și

nelegală, deoarece soluția de respingere a cererii de restituire în natură a

terenului este greșită, terenul fiind liber.

Prin contractele de vânzare-cumpărare

încheiate au fost vândute către foștii chiriași, în baza Legii nr. 112/1995,

apartamentele din litigiu, menționându-se că s-a atribuit cumpărătorilor în

proprietate terenul aferent, potrivit ordinului nr. 146/1996 al Prefecturii

județului Prahova.

Or, în situația în care o parte din imobilul a

cărei restituire se cere reprezintă teren liber, care nu este aferent

construcției, se impune retrocedarea către reclamantă, conform principiului

restituirii în natură, consacrat de art. 1 și art. 7 din Legea nr. 10/2001.

Constatând că situația de fapt nu a fost pe

deplin stabilită, instanța supremă a dat indicații ca la rejudecare să se

efectueze o expertiză tehnică judiciară, care să stabilească dacă terenul a

cărei restituire se cere este liber, neafectat de utilități și poate fi

retrocedat în natură, în raport de necesitatea unei corecte folosiri a

construcției.

Reinvestită cu soluționarea cauzei, Curtea de

Apel Ploiești, prin decizia nr. 495 din 27 noiembrie 2007, a respins ca

nefondat apelul declarat de reclamantă.

Curtea de apel a reținut că expertul desemnat

în cauză a constatat că terenul este afectat de utilități care deservesc cele

două construcții amplasate pe teren și care servesc la buna folosință a

construcțiilor, respectiv de guri de vizitare, subterane și supraterane pentru

conductele de apă, canalizare și gaze.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs reclamanta.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că terenul liber poate fi restituit în

natură și este închiriat de primărie dobânditorilor construcției. Chiar dacă

apartamentele nu mai pot fi restituite, diferența de teren rămasă liberă și

aflată în detenția precară a primăriei poate fi restituită în natură.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. civilă și sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Autoarea reclamantei a fost proprietara

imobilului, care a fost preluat de stat în aplicarea dispozițiilor decretului

nr. 92/1950.

Față de modul de preluare, regimul

juridic al imobilului este guvernat de dispozițiile art. 10 din Legea nr.

10/2001.

Prin decizia de casare nr. 8305 din 18

octombrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în situația

în care o parte din imobil reprezintă teren liber, care nu este aferent

construcției, se impune retrocedarea către reclamantă.

Or, potrivit art. 10 alin. (2), teren

liber este terenul care nu este afectat de construcții noi, „de servituti

legale și de alte amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și

rurale".

În cauză, în raportul de expertiză efectuat la

rejudecarea în apel, expertul consemnează la modul sumar că pe teren se află

amplasate cămine de vizitare a conductelor subterane și supraterane de apă,

canalizare și gaze și concluzionează că terenul este afectat de utilități care

„deservesc cele două construcții amplasate pe teren" și nu poate fi

restituit în natură, raportat la necesitatea bunei folosiri a construcțiilor.

Aceste constatări ale expertului nu

răspund criteriilor stabilite de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, care,

așa cum s-a arătat, impun ca terenul să fie afectat de servituti legale sau

„amenajări de utilitate publică".

Prin urmare, prin expertiza dispusă, ar

fi trebuit să se constate, așa cum a stabilit instanța supremă prin decizia de

casare, dacă utilitățile amplasate pe terenul care nu a fost atribuit în

proprietate cumpărătorilor construcției prin ordinul nr. 146/1996 constituie

sau nu servituti legale ori amenajări de utilitate publică, în sensul art. 10

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și pct. 10.3 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2008.

Situația de fapt nefiind pe deplin

stabilită, conform art. 312 și art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul

declarat de reclamantă, se va casa decizia atacată, iar cauza va fi trimisă

spre rejudecare aceleiași instanțe.

La rejudecare se vor administra toate probele

necesare, inclusiv efectuarea unei noi expertize tehnice, pentru a se stabili

dacă există teren liber, în sensul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

care poate fi restituit în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P.C.D.

împotriva deciziei nr. 495 din 27 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe care o

casează.

Trimite cauza spre rejudecare aceleia§i instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 noiembrie 2008.