Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 02.05.2007
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2268/2007

HOTĂRÂRE
02.05.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2268/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului constată că: Prin acțiunea formulată la data de 12 octombrie 2005, reclamanta SC L.T. SRL Focșani a chemat în judecată A.R.R. și I.G.C.T.I., solicitând obligarea pârâților să-i acorde licență de execuție pentru traseul Focșani – Dumbrăveni –Cîndești. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâții au dispus în mod nejustificat descalificarea societății de la procedura de atribuire prin licitație a licenței de execuție pentru traseul susmenționat. La data de 3 ianuarie 2006, reclamanta a chemat în judecată aceleași două autorități, solicitând anularea hotărârii de descalificare, precum și anularea licitației de acordare a licenței de execuție din 26 septembrie 2005 și obligarea pârâților la acordarea licenței de execuție pentru traseul Focșani – Dumbrăveni – Cîndești.

În motivarea acestei acțiuni, reclamanta a arătat că pârâții au procedat la descalificarea sa pe motivul că asociata sa a încălcat prevederile contractului de asociere și dispozițiile legale în materie, fără a avea în vedere faptul că societatea a participat la licitație individual și nu în numele asociației și s-a clasat pe primul loc, cu 33 puncte. Prin încheierea din 27 iunie 2006 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a dispus conexarea celor două cauze, iar prin sentința civilă nr. 2105 din 3 octombrie 2006 a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că la data de 3 iunie 2005, a fost atribuit traseul Focșani – Dumbrăveni - Cîndești și licența de execuție Asociației B. din care făceau parte reclamanta și SC E.B.S.

SRL, însă ulterior, întrucât asociația s-a dezmembrat, însăși societatea reclamantă a depus la 25 august 2005 licența de execuție, iar traseul a fost din nou scos la licitație pentru 26 septembrie 2005. Rezultatul acestei licitații, la care reclamanta a participat individual și a obținut 33 de puncte a fost contestat, iar prin hotărârea din 10 octombrie 2005 a comisiei de validare societatea a fost descalificată, licența de execuție fiind atribuită Asociației I.S. Instanța a constatat că măsura dispusă de pârâtă este legală, întrucât operatorul de transport, căruia i-a fost repartizat inițial traseul, nu mai poate participa la următoarea licitație organizată în condițiile art. 47 din Ordinul M.P.T.L.

nr. 1842/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere și a activităților conexe. Împotriva sentinței a declarat recurs reclamanta SC L.T. SRL Focșani, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, reclamanta a arătat că după ce la 27 iunie 2006, Instanța a încuviințat proba cu acte și interogatoriu, la termenul de judecată următor, 26 septembrie 2006 a procedat la judecarea cauzei în lipsa părților, fără a reveni asupra admiterii probelor și fără a decide, eventual, suspendarea judecății. Pe fondul litigiului, reclamanta a susținut că măsura descalificării sale de către pârât și a fost nejustificată cu atât mai mult cu cât a fost dispusă după epuizarea procedurii licitației, deși temeiul juridic al descalificării preexista și putea fi opus înainte de licitație.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și 304 1 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Cu privire la primul motiv de recurs criticile sunt neîntemeiate. În ședința publică de la 27 iunie 2006 Instanța a admis proba cu acte ce urmau a fi depuse de reclamantă, sub sancțiunea decăderii din probă și de asemenea, a prorogat discutarea probei cu interogatoriu, după administrarea probei cu înscrisuri. La termenul următor, reclamanta nu s-a prezentat și nici nu a transmis înscrisurile pe care le-a solicitat, astfel încât în mod justificat Instanța a procedat la judecarea fondului pricinii, la dezbateri fiind prezentă pârâta A.R.R.

Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este fondat, Instanța interpretând în mod corect prevederile art. 47 alin. (2) din Ordinul nr. 1842/2001 pentru aprobarea normelor metodologice de autorizare și efectuare a transporturilor rutiere, potrivit cărora, după anularea licenței de execuție pentru traseu, cursa sau traseul se va oferi spre executare altor operatori de transport rutier. În cauză, s-a reținut în mod corect că la ședința de atribuire a traseelor din 3 iunie 2005, Asociația B. din care făcea parte și reclamanta a fost declarată câștigătoare a traseului solicitat și i s-a eliberat licența de execuție. Întrucât ulterior, unul dintre asociați, SC E.B.S.

SRL a solicitat retragerea microbuzului din asociație, s-a decis anularea licenței de execuție și organizarea unei noi ședințe de atribuire pentru 26 septembrie 2005. Procedând la predarea licenței de execuție, reclamanta a renunțat la executarea traseului, nemaiîndeplinind condiția de a asigura parcul necesar de autovehicule, împrejurare în raport de care s-a dispus în mod întemeiat descalificarea societății. Nu prezintă relevanță faptul că această măsură nu s-a decis înainte de începerea licitației din 26 septembrie 2005, ci doar, în urma contestației formulate de unul dintre concurenți, cât timp autoritatea care are atribuția de a se pronunța asupra procedurii de atribuire a traseului de execuție este Comisia de validare a atribuirii electronice a traseelor care coordonează întreaga derulare a procesului de alocare electronică și validează rezultatele.

În raport de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul ca nefondat.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC L.T. SRL Focșani împotriva sentinței civile nr. 2105 din 3 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2007.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 752/2007
isia de validare nu a mai comunicat societății rezultatul analizei. Pârâta a criticat hotărârea referitor la anularea deciziei privind validarea A.B. ca și câștigător al licitației din 3 iunie 2005 și acordarea licențelor de execuție pentru
ÎCCJ 2006-10-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3556/2006
tărârii de atribuire a licenței către această societate comercială, care nu a fost chemată în judecată. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamanta SC L.I. SRL Bacău. Recurenta a susținut că prima instanță nu a verificat legalitatea a
ÎCCJ 2007-09-26
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3552/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 august 2005, reclamanta SC L.M. SRL a chemat în judecată A.R.R. solicitând anularea Hotărârii nr. 11 din 28 mai 2005 a Comis
ÎCCJ 2007-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 925/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, reclamanta SC N.G.I. SRL București a chemat în judecată pe pârâtele A.R.R. și A.R.R. – A.I., solic
ÎCCJ 2007-02-07
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 737/2007
efectuarea traseului câștigat. Reclamanta a susținut că refuzul pârâților de a-i atribui licența de execuție este lipsit de temei legal și vatămă dreptul câștigat în procedura de licitație la care a participat. La data de 29 noiembrie 2005,
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă