ÎCCJ, decizie (scj.ro #83373)

5. Contestație în anulare.Condiții Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile comerciale. Excluderea și retragerea asociaților Index alfabetic: -asociat -administrator - capital social - excluderea asociatului -fraudă în dauna societății - semnătură socială -societate comercială -prejudiciu Potrivit art.317 alin .( 1) pct.1 și 2 C.proc.civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare pentru motivele: 1.când procedura de chemare a părții pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii 2.când hotărârea a fost dată de judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență. (2) Cu toate acestea, contestația poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificăti de fapt sau dacă recursul a fost respins,fără ca el să fi fost judecat în fond.

Potrivit art.318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. (Secția comercială, decizia nr. 2268 din 8 iunie 2007) Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, reclamanții T. N. și SC E. SRL Oradea , au chemat în judecată pe pârâții V. M și V. P. și au solicitat excluderea acestora din SC E. SRL Oradea. Tribunalul Bihor, prin sentința nr. 807/LC din 9 decembrie 1999, a respins acțiunea. Pentru soluționarea fondului, prima instanță a examinat probele administrate în cauză și a ajuns la concluzia că reclamanții nu au dovedit existența gravelor prejudicii aduse SC E.SRL Oradea.

Apelul a fost soluționat de Curtea de Apel Oradea , care prin decizia nr. 478/C din 19 octombrie 2000 , l -a respins ca nefondat. Reanalizând probele, instanța de apel a reținut neîndeplinirea condițiilor cerute de art. 217 lit. a), c) și d) din Legea nr. 31/1990. Împotriva deciziei, reclamantul T.N. a declarat recurs, soluționat de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia nr. 1738 din 8 martie 2002, cu admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probe, la aceeași instanță. Înstanța de apel, rejudecând cauza, prin decizia nr. 1/C din 23 ianuarie 2003, a respins apelul reclamanților T. N. și SC E. SRL Oradea . Împotriva deciziei pronunțată de Curtea de Apel Oradea , reclamantul T. N a declarat recurs, pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C.proc.

civ., prin care a invocat că instanța de apel a apreciat, în mod greșit, concluziile raportului de expertiză. De asemenea, a invederat că bunurile luate din societate, de pârâtul V. M., au fost transmise unor societăți comerciale, la care acesta este asociat unic sau acționar majoritar, în acest fel, prejudiciind SC E. SRL Oradea. Decizia evocată a fost recurată de reclamanta SC E. SRL Oradea, în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. Prin decizia nr. 3408 din 7 noiembrie 2006, I.C.C.J. Secția Comercială a admis recursurile declarate de reclamanții T. N. și SC E. SRL Oradea, a modificat decizia recurată și a admis apelul acelorași reclamanți împotriva sentinței nr. 807/LC din 9 decembrie 1999 a Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în tot și pe fond, a admis acțiunea reclamanților.

A exclus din societatea reclamantă pe asociatul V. M. și a respins acțiunea, ca rămasă fără obiect față de pârâtul V. P. Înalta Curte a stabilit, după examinarea motivelor de recurs, că faptele pârâtului V.M. se circumscriu, într-o manieră atipică, dispozițiilor art. 222 lit. a) și d) din Legea nr. 31/1990, prin transferarea unor bunuri către alte societăți comerciale, unde era asociat, fără a plăti prețul înstrăinării. Împotriva deciziei, pârâtul V. M. a formulat contestație în anulare pentru motivele prevăzute în art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc, civ. și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. În argumentarea motivului prevăzut de dispozițiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C.proc.civ., contestatorul a susținut că la termenul la care s-a judecat cauza nu a fost informat prin citație despre existența termenului de judecată.

De asemenea, a invederat că în partea introductivă a hotărârii numele său este consemnat greșit. În argumentarea motivului prevăzut de art. 318 alin. (1) C. proc. civ . , contestatorul a susținut că instanța de recurs a reținut, în mod greșit, suma reprezentând prejudiciu adus societății reclamante. O altă eroare, comisă de instanța de recurs, derivă din aplicabilitatea dispozițiilor art. 222 lit. a ), e) din Legea nr. 31/1990. De asemenea, contestatorul a invocat interpretarea eronată a materialului probator al cauzei, cu consecința reținerii greșite a unei stări de fapt. Contestația în anulare este nefondată. Hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă interpretare.

În speță, nu se poate reține citarea nelegală a contestatorului, pentru termenul de judecată din data de 7 noiembrie 2006, acordat pentru soluționarea cererilor de recurs, potrivit art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care din citația emisă pentru termenul de judecată menționat, rezultă că numele contestatorului a fost menționat, în mod corect, procedura de citare fiind îndeplinită prin afișare pe ușa principală a locuinței destinatarului. Motivul referitor la indicarea greșită a numelui contestatorului, în practicaua deciziei contestată, de asemenea, nu poate fi reținut, întrucât nu ne aflăm în prezenta unei erori materiale esențiale, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Dispozițiile art. 318 C. proc. civ., care reglementează contestația în anulare specială, sunt de strictă interpretare și au în vedere numai greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. În cauză, motivele invocate de către contestator vizează greșeli în stabilirea situației de fapt sau asupra modului în care instanța de recurs a înteles să interpreteze textele legale incidente în cauză, cu alte cuvinte, greșeli de judecată, care nu se încadrează în ipoteza art.318 teza I C. proc. civ. Așa cum s- a arătat, dispozițiile legale care reglementează această cale extraodinară de atac, nu permit părților să deschidă posibilitatea recursului la recurs.

Ca atare, Înalta Curte a respins contestația în anulare formulată de contestatorul V.M. împotriva decizieinr.3408 din 7nov.2006, pronunțată de ICCJ, Secția Comercială, ca nefondată. În ceea ce privește cererea formulată de către intimatul T.N. privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte a respins-o ca nedovedită.