ÎCCJ, decizie (scj.ro #83373)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83373) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
5.
Contestație în anulare.Condiții
Cuprins pe materii:
Drept
comercial.
Societățile comerciale.
Excluderea și retragerea asociaților
Index alfabetic:
-asociat
-administrator
-
capital
social
-
excluderea
asociatului
-fraudă în dauna
societății
-
semnătură
socială
-societate
comercială
-prejudiciu
Potrivit
art.317 alin
.(
1) pct.1 și 2 C.proc.civ.,
hotărârile
irevocabile pot fi
atacate
cu contestație în anulare
pentru
motivele:
1.când
procedura de chemare a
părții pentru ziua când
s-a
judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii
2.când
hotărârea a fost dată de
judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică
privitoare la competență.
(2) Cu
toate acestea, contestația poate fi primită
pentru motivele mai sus arătate, în
cazul când
aceste motive au fost
invocate prin cererea de recurs, dar
instanța le-a respins pentru că aveau nevoie de verificăti de
fapt sau dacă recursul
a fost
respins,fără
ca el să fi
fost
judecat în fond.
Potrivit
art.318 C.proc.civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi
atacate cu
contestație când
dezlegarea
dată este
rezultatul unei
greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau
admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să
cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau
de
casare.
(Secția
comercială, decizia nr. 2268
din
8
iunie 2007)
Prin acțiunea înregistrată
la Tribunalul Bihor, reclamanții T. N. și SC E. SRL Oradea , au chemat
în judecată pe pârâții V. M și V. P. și au solicitat
excluderea acestora din
SC E. SRL
Oradea.
Tribunalul Bihor, prin sentința
nr.
807/LC din 9 decembrie 1999, a respins acțiunea.
Pentru soluționarea fondului,
prima instanță
a
examinat probele administrate
în cauză și a ajuns la concluzia că reclamanții nu au
dovedit existența gravelor prejudicii aduse SC E.SRL Oradea.
Apelul a fost
soluționat de Curtea de Apel
Oradea
, care prin
decizia nr.
478/C din 19 octombrie 2000
,
l
-a respins ca nefondat.
Reanalizând
probele, instanța de apel a reținut neîndeplinirea condițiilor
cerute de art.
217 lit. a), c) și d) din Legea nr. 31/1990.
Împotriva
deciziei, reclamantul T.N. a declarat recurs, soluționat de Curtea
Supremă de Justiție, prin decizia nr.
1738 din 8 martie 2002,
cu
admiterea
recursului, casarea deciziei atacate și
trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea administrării de noi probe,
la aceeași
instanță.
Înstanța de
apel, rejudecând cauza, prin decizia nr.
1/C din 23
ianuarie 2003, a respins apelul reclamanților T. N. și SC E. SRL
Oradea
.
Împotriva deciziei
pronunțată de Curtea de Apel
Oradea
,
reclamantul T. N a declarat recurs, pentru motivele prevăzute de art. 304
pct. 9
și
10 C.proc. civ., prin care
a
invocat
că
instanța de apel a apreciat,
în mod greșit, concluziile raportului de expertiză. De asemenea, a
invederat că bunurile luate din societate, de pârâtul V. M., au fost
transmise unor societăți comerciale, la care acesta este asociat unic
sau acționar majoritar, în acest fel, prejudiciind SC E. SRL Oradea.
Decizia
evocată a fost recurată de reclamanta SC E. SRL Oradea, în temeiul
art.
304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin decizia nr.
3408 din 7 noiembrie 2006, I.C.C.J. Secția
Comercială
a
admis recursurile
declarate
de reclamanții T. N. și SC E. SRL
Oradea, a modificat decizia recurată și a admis apelul acelorași
reclamanți împotriva sentinței nr. 807/LC din 9 decembrie 1999 a
Tribunalului Bihor, pe care a schimbat-o în tot și pe fond,
a
admis acțiunea reclamanților.
A
exclus din societatea reclamantă pe asociatul V. M. și a respins
acțiunea, ca rămasă fără obiect față de
pârâtul V. P.
Înalta
Curte a stabilit, după examinarea motivelor de recurs, că faptele
pârâtului V.M. se circumscriu, într-o manieră atipică,
dispozițiilor art. 222 lit. a)
și
d) din
Legea nr.
31/1990, prin transferarea unor bunuri către
alte societăți comerciale, unde era asociat, fără a
plăti prețul înstrăinării.
Împotriva deciziei, pârâtul V. M. a
formulat contestație în anulare pentru
motivele
prevăzute
în
art.
317 alin.
(1)
pct. 1 C. proc, civ. și art.
318 alin.
(1) C.
proc. civ.
În argumentarea
motivului prevăzut de dispozițiile art.
317
alin.
(1) pct. 1
C.proc.civ.,
contestatorul a
susținut că
la termenul
la care s-a judecat cauza nu a fost informat
prin citație despre existența termenului de judecată. De
asemenea, a invederat că în partea introductivă a hotărârii
numele său
este
consemnat greșit.
În argumentarea
motivului prevăzut de art.
318 alin.
(1)
C. proc. civ
. ,
contestatorul a susținut că
instanța de recurs a reținut, în
mod greșit, suma reprezentând prejudiciu adus societății
reclamante.
O
altă
eroare, comisă de instanța de recurs, derivă din aplicabilitatea
dispozițiilor art. 222 lit.
a
), e) din Legea nr.
31/1990.
De asemenea, contestatorul
a
invocat interpretarea eronată a materialului probator
al cauzei, cu consecința reținerii greșite a unei stări de
fapt.
Contestația în anulare
este
nefondată.
Hotărârile
instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare, cale
extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ
enumerate de lege, textele care o prevăd fiind de strictă
interpretare.
În speță, nu se poate
reține citarea nelegală a contestatorului, pentru termenul de
judecată din data de 7 noiembrie 2006, acordat pentru soluționarea
cererilor de recurs, potrivit art.
317 alin.
(1) pct.
1 C. proc. civ., în condițiile în care din citația emisă pentru
termenul de judecată
menționat, rezultă că numele contestatorului a fost
menționat, în mod corect, procedura de citare fiind îndeplinită prin
afișare pe ușa principală a locuinței destinatarului.
Motivul referitor la indicarea
greșită a numelui contestatorului, în practicaua deciziei
contestată, de asemenea, nu poate fi reținut, întrucât nu ne
aflăm în prezenta unei erori materiale esențiale, în
legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.
Dispozițiile
art.
318 C. proc. civ., care reglementează contestația în
anulare specială, sunt de strictă interpretare și au în vedere
numai greșeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu
aspectele formale ale judecății, pentru verificarea cărora
să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a
probelor.
În cauză, motivele invocate de
către contestator vizează greșeli în stabilirea situației de
fapt sau asupra modului în care instanța de recurs a înteles să
interpreteze textele legale incidente în cauză, cu alte cuvinte,
greșeli de judecată, care nu se încadrează în ipoteza art.318
teza I C. proc. civ.
Așa cum s-
a
arătat, dispozițiile legale care reglementează această cale
extraodinară de atac, nu permit părților să deschidă
posibilitatea recursului la recurs. Ca atare, Înalta Curte a respins
contestația
în
anulare formulată de contestatorul V.M. împotriva decizieinr.3408 din
7nov.2006, pronunțată de ICCJ, Secția Comercială, ca
nefondată.
În ceea
ce
privește cererea formulată de către
intimatul T.N. privind acordarea de cheltuieli de judecată, Înalta Curte a
respins-o ca nedovedită.