ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21961 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în luna iulie 1940 împreună cu mama sa a plecat din localitatea de domiciliu Pata, în localitatea Cară, mama sa angajându-se la un evreu în localitate, iar în luna octombrie 1940, din cauza ocupației hortiste au fost nevoiți să se refugieze prin punctul de frontieră Bodrog, în localitățile Boju, Boju Cătun și Turda, revenind în comuna Pata, în luna aprilie 1945. Prin sentința civilă nr. 524 din 29 octombrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantul S.G., a anulat Hotărârea nr. 21691 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta C. J.P. Cluj și a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 septembrie 1940 - 06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2007. Pentru a hotărî astfel, Instanța de Fond a reținut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul â dovedit faptul refugierii sale, împreună cu mama sa, din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortist și a apreciat că declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața Instanței sunt edificatoare, dovedind afirmațiile reclamantului, ținând cont și de contextul general socio - politic al perioadei respective. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. J.P. Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și probatoriul administrat în cauză.

Se susține, în esență, că declarațiile martorilor nu au furnizat date exacte, despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinței existând inadvertențe în legătură cu situația de fapt. Se mai arată că Instanța de Fond în mod greșit stabilit începutul perioadei refugiului ca fiind 1 septembrie 1940 în condițiile în care această dată nu a fost indicată de nici unul dintre martori, aceștia refugiindu-se în luna octombrie 1940, iar motivarea privind pe născuții în refugiu nu se potrivește acestui caz, ceea ce indică o judecată neclară. Recursul este întemeiat în parte. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc.

civ. , Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare. Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca moment inițial al perioadei pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus data de 6 septembrie 1940, astfel încât Instanța de Fond, în mod greșit a stabilit data de 1 septembrie 1940 ca început al refugiului reclamantului, excedând astfel perioadei legale.

Mai mult, chiar reclamantul în cererea de chemare în judecată afirmă că refugiul s- a produs în luna octombrie 1940, din localitatea Cară, unde se angajase mama sa, în urma persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortist, afirmație susținută și de declarațiile martorilor. Prin urmare, începutul perioadei de refugiu al reclamantului este data de 1 octombrie 1940 și nu 01 septembrie 1940, cum greșit a stabilit Instanța de Fond, sub acest aspect recursul fiind întemeiat. De asemenea, se impune substituirea parțială a considerentelor hotărârii atacate, în privința aspectelor circumscrise momentului nașterii reclamantului în perioada de refugiu a părinților săi, în fapt, acesta fiind născut la data de 9 iunie 1934 (fila 2 - dosar fond) și refugiat în octombrie 1940, împreună cu mama sa.

În ceea ce privește celelalte critici aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate. Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)). Or, din declarațiile martorilor T.I. și C.L. date în fața notarului public și, ulterior, ale numitelor M.M. și T.A., date în fața Instanței de Fond rezultă cu certitudine că reclamantul era minor în momentul refugiului mamei sale din localitatea Cară, județul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuțiilor etnice exercitate de regimul hortist asupra populației românești din teritoriile ocupate.

Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, „prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice". Esențial în cauză este, așadar, faptul că, din cauza persecuțiilor etnice la care au fost supuși, reclamantul și mama sa au fost obligați să își părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (7 ani) presupune împărtășirea aceleiași situații cu a părintelui său. Că schimbarea domiciliului de către reclamant și mama sa a fost determinată de persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de O.G.

nr. 105/1999, la sfârșitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945. În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar, conform legii, Instanța de Fond în mod corect admițând acțiunea și obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându- se în parte sentința atacată în sensul stabilirii perioadei de început al refugiului ca fiind 1 octombrie 1940, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.J.P. Cluj, împotriva sentinței civile nr. 524 din 29 octombrie 2007 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată numai în ceea ce privește începutul perioadei de refugiu pe care-l stabilește ca fiind data de 01 octombrie 1940 în loc de 01 septembrie 1940. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.