ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1370/2008

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal,

reclamantul

S.G. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.

J.P. Cluj, anularea Hotărârii nr. 21961 din 9

iulie 2007 emisă de pârâtă, și obligarea acesteia să-i acorde drepturile

prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată de Legea nr.

189/2000, având calitatea de persoană refugiată.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că în luna iulie

1940

împreună cu mama sa a plecat din localitatea de domiciliu Pata, în localitatea

Cară, mama sa angajându-se la un evreu în

localitate, iar în luna octombrie 1940, din cauza ocupației hortiste

au fost nevoiți să se refugieze prin punctul de

frontieră Bodrog, în localitățile Boju, Boju Cătun și Turda, revenind în comuna

Pata, în

luna aprilie 1945.

Prin

sentința civilă nr. 524 din 29 octombrie 2007, Curtea de

Apel Cluj, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a

admis acțiunea formulată de reclamantul S.G., a

anulat Hotărârea nr. 21691 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta C.

J.P. Cluj și a obligat-o să-i recunoască

reclamantului calitatea de refugiat în perioada 01 septembrie 1940 -

06 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești

prevăzute de O.G. nr.

105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu

modificările ulterioare, începând cu data de 01 martie 2007.

Pentru a hotărî astfel, Instanța

de Fond a reținut, în baza

probelor

administrate în cauză, că reclamantul â dovedit faptul

refugierii sale, împreună cu mama sa, din cauza

persecuțiilor etnice

exercitate de regimul hortist și a apreciat că

declarațiile autentificate ale martorilor, precum și cele date în fața

Instanței

sunt edificatoare, dovedind

afirmațiile reclamantului, ținând cont și

de contextul general socio - politic al perioadei respective.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs pârâta C.

J.P. Cluj,

criticând-o pentru nelegalitate, arătând că

Instanța de Fond a interpretat în mod greșit dispozițiile legale și

probatoriul

administrat în cauză. Se susține, în esență, că

declarațiile martorilor nu au furnizat date exacte, despre refugiul

reclamantului, în considerentele sentinței

existând inadvertențe în

legătură cu situația de fapt.

Se mai arată că Instanța de Fond

în mod greșit stabilit

începutul perioadei

refugiului ca fiind 1 septembrie 1940 în condițiile în

care această dată

nu a fost indicată de nici unul dintre martori,

aceștia refugiindu-se în luna octombrie 1940, iar motivarea privind

pe născuții în refugiu nu se potrivește acestui

caz, ceea ce indică o

judecată neclară.

Recursul

este întemeiat în parte.

Examinând

sentința atacată în raport cu actele și lucrările

dosarului, cu criticile formulate de recurentă,

precum și cu

dispozițiile legale incidente

în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ.

, Curtea constată că

recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.

Potrivit

art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999

privind acordarea unor drepturi persoanelor

persecutate de către

regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie

1940 până la 6 martie

1945 din motive etnice, cu modificările și

completările ulterioare, de prevederile acestui act

normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus

menționată, a avut de suferit persecuții etnice,

în sensul că a fost

refugiată,

expulzată sau strămutată în altă localitate.

Prin urmare, legiuitorul a

stabilit ca moment inițial al

perioadei

pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus

data de 6

septembrie 1940, astfel încât Instanța de Fond, în mod

greșit a stabilit data de 1 septembrie 1940 ca început al refugiului

reclamantului, excedând astfel perioadei legale. Mai mult, chiar reclamantul în

cererea de chemare în judecată afirmă că refugiul s-

a produs în luna octombrie 1940, din localitatea

Cară, unde se

angajase mama sa, în urma persecuțiilor etnice exercitate

de regimul hortist, afirmație susținută și de declarațiile martorilor.

Prin urmare, începutul perioadei de refugiu al

reclamantului este

data de 1

octombrie 1940 și nu 01 septembrie 1940, cum greșit a stabilit Instanța de

Fond,

sub acest aspect recursul fiind întemeiat.

De asemenea, se impune

substituirea parțială a considerentelor hotărârii atacate, în privința

aspectelor

circumscrise momentului nașterii

reclamantului în perioada de

refugiu

a părinților săi, în fapt, acesta fiind născut la data de 9 iunie

1934 (fila 2 - dosar fond) și refugiat în

octombrie 1940, împreună

cu mama sa.

În ceea ce privește

celelalte critici aduse sentinței atacate, Înalta Curte constată că acestea

sunt nefondate.

Astfel, potrivit art.

4 din Normele pentru aplicarea

prevederilor

O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile

prevăzute la art. 1 din ordonanță se poate face cu acte

oficiale eliberate de organele competente (alin. (1)) sau, în lipsa actelor

oficiale, prin declarație cu martori (alin. (2)).

Or, din

declarațiile martorilor T.I. și C.L. date în fața notarului public și,

ulterior, ale

numitelor M.M. și T.A., date în fața Instanței

de Fond rezultă cu certitudine că

reclamantul era minor în momentul refugiului

mamei sale din localitatea Cară, județul Cluj, iar refugiul s-a produs din

cauza

persecuțiilor etnice

exercitate de regimul hortist asupra populației

românești din

teritoriile ocupate.

Totodată,

în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de

aplicare, „prin persoană care a

fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege persoana

care a fost mutată sau care

a

fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate din motive

etnice".

Esențial în cauză este, așadar,

faptul că, din cauza

persecuțiilor etnice la

care au fost supuși, reclamantul și mama sa

au fost obligați să își

părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o

altă

localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (7 ani) presupune

împărtășirea aceleiași situații cu a părintelui

său. Că schimbarea

domiciliului de

către reclamant și mama sa a fost determinată de

persecuțiile etnice suferite de aceștia rezultă și din împrejurarea că

refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă

prevăzută de

O.G. nr. 105/1999, la

sfârșitul căreia reclamantul

s-a

reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.

În cauză,

dovada refugiului reclamantului s-a făcut, așadar,

conform legii, Instanța de Fond

în mod corect admițând acțiunea și

obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului

calitatea de

beneficiar

al prevederilor Legii nr. 189/2000 și, în consecință, să-i

acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.

Pentru considerentele arătate,

în temeiul art. 312 alin. (1) și alin. (2)

C.

proc. civ., recursul va fi admis, modificându-

se în parte sentința atacată în sensul stabilirii perioadei de început

al refugiului ca fiind 1 octombrie 1940,

menținându-se celelalte dispoziții

ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.J.P. Cluj,

împotriva sentinței civile nr. 524 din 29 octombrie 2007

a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și

fiscal.

Modifică

în parte sentința atacată numai în ceea ce privește

începutul perioadei de refugiu

pe care-l stabilește ca fiind data de

01 octombrie 1940 în loc de 01 septembrie 1940.

Menține

celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2008.