Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.01.2003
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 698/2005

HOTĂRÂRE
30.01.2003
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 698/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Gorj la 7 octombrie 2002, reclamanții E.C., ș.a., în calitate de salariați la Judecătoria Târgu Jiu au chemat în judecată Ministerul Justiției în calitate de ordonator principal și Tribunalul Gorj ca ordonator secundar de credite pentru a fi obligați împreună să le restituie sumele de bani reținute nedatorat din venituri salariale în perioada 1 noiembrie 1999-31 martie 2001, reprezentând contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate în procent de 7%, reactualizate la data executării hotărârii cu coeficientul de inflație. În cauză au introdus cereri de intervenție în interes propriu cu același obiect și H.L., ș.a.

În susținerea acțiunii au fost invocate dispozițiile art. 99 alin. (1) și art. 141 alin. (2) din Legea nr. 91/1992 pentru organizarea judecătorească, precum și Normele comune ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție potrivit cărora magistrații și personalul auxiliar de specialitate ar beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.

Prin întâmpinarea din 14 octombrie 2002 Ministerul Justiției a cerut respingerea acțiunii, arătând că potrivit art. 1 din Legea nr. 145/1997 cu modificările ulterioare, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, de la plata contribuției legal stabilite fiind exceptate exclusiv categoriile de persoane expres prevăzute în art. 6 din actul normativ menționat, în care însă nu sunt prevăzuți magistrații și personalul auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești. Prin cererea menționată pârâtul a chemat totodată în garanție C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând ca în situația admiterii acțiunii principale, chemata în garanție să fie obligată la restituirea sumelor de bani reținute de la reclamanți și care i-au fost virate cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale de sănătate.

Soluționând cauza în primă instanță prin sentința civilă nr. 1039 din 14 noiembrie 2002 Tribunalul Gorj a admis acțiunea și a obligat pe pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Gorj să restituie reclamanților și intervenienților în interes propriu sumele reținute în procent de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale de sănătate în perioada cuprinsă între 1 noiembrie 1999 și 31 martie 2001 reactualizate cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Totodată a fost admisă cererea de chemare în garanție.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a socotit că potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru perioada în care au fost reținute sumele pretinse, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora ca și personalul auxiliar de specialitate, trebuiau să beneficieze în mod gratuit de asistența medicală, medicamente și proteze, necondiționat de plata vreunei contribuții la fondul de asigurări sociale de sănătate. Hotărârea instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, care prin decizia nr. 63 din 30 ianuarie 2003 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.

La 22 septembrie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a atacat hotărârile formulate în cauză cu recursul în anulare de față, invocând în temeiul dispozițiilor art. 330 pct. 2 C. proc. civ., încălcarea esențială a legii cu consecința soluționării greșite a fondului litigiului. Procurorul General a susținut în esență că potrivit art. 4 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, ulterioară Legii nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească, obligația de a contribui la asigurările sociale de sănătate revine tuturor cetățenilor români, precum și celor străini și apatrizilor cu reședința în România cu excepția persoanelor strict prevăzute în art. 6, în care nu sunt incluși magistrații și personalul de specialitate din cadrul instituțiilor puterii judecătorești.

În același sens au fost invocate dispozițiile Legii nr. 67/1995 privind ajutorul social, cât și pct. 6/I din Normele comune nr. 318/FB/64, 807/c/din 26 mai 1999 emise în aplicarea H.G. nr. 409/1988 în care se arată explicit că beneficiul gratuității, profită numai celor care fac dovada plății contribuției de asigurări de sănătate sau care fac parte din categoria persoanelor scutite de această obligație. Recursul se dovedește fondat. În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997, asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat, pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor.

Potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, ce a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998 sunt supuși în mod obligatoriu asigurării cetățenii români cu domiciliul în țară, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, alin. (2) al articolului citat prevăzând obligativitatea ca asigurații să plătească lunar o contribuție pentru asigurări de sănătate.

Art. 6 din același act normativ enumeră categoriile de persoane care beneficiază de asigurare de sănătate, fără plata contribuției, și anume: copiii și tinerii până la vârsta de 26 de ani, dacă sunt elevi, studenți sau ucenici și dacă nu realizează venituri din muncă; persoanele cu handicap, care nu realizează venituri din muncă sau care se află în îngrijirea familiei; soțul, soția, părinții și bunicii, fără venituri proprii aflați în întreținerea unei persoane asigurate; persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Decretul-lege nr. 118/1990, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin Legea nr. 44/1994 și art. 2 din Legea nr. 42/1990, dacă nu realizează venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege, precum și cele provenite din pensii.

În art. 55 din Legea nr. 145/1997 au fost stabilite categoriile de persoane, care sunt asigurate prin efectul legii, cu scutire de plata contribuției pentru asigurările de sănătate, și anume: persoanele care satisfac serviciul militar în termen; se află în concediu medical sau în concediu medical pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 6 ani; execută o pedeapsă privativă de libertate sau arest preventiv; fac parte dintr-o familie care beneficiază de ajutor social, potrivit Legii nr. 67/1995. Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul, soția, copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază, în mod gratuit, de asistență medicală, medicamente și proteze, condițiile de acordare a acestora urmând a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

La pct. 6/I al Normelor Comune nr. 318/FB/64/807/C/1995 din 26 mai 1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998, se prevede că soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate, în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția lunară de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care, potrivit legii, sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate. Din interpretarea dispozițiilor legale citate rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

De altfel, legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați în Legea nr. 92/1992 deoarece Legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998. Ori reclamanții și intervenienții au încheiat un contract cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care a cunoscut faptul că în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 angajatorul avea obligația de a reține și vira contribuția de asigurări de sănătate prevăzută de lege. Față de cele ce preced, recursul în anulare se privește ca fondat și urmare a admiterii lui, vor fi casate hotărârile pronunțate în cauză în sensul respingerii acțiunii, a cererilor de intervenție și a cererii de chemare în garanție.

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1039 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă, și deciziei civile nr. 63 din 30 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă. Casează hotărârile atacate și în fond respinge acțiunea reclamanților, cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienți, precum și cererea de chemare în garanție a C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. formulată de Ministerul Justiției, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 februarie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1212/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita sub nr. 2668 din 3 iulie 2002 reclamanta G.E. având calitatea de salariat la Judecătoria Mier
ÎCCJ 2004-02-11
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1208/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Harghita – Miercurea Ciuc sub nr. 2659 din 3 iulie 2002 reclamanta A.M.I. având calitatea de salariat
ÎCCJ 2004-02-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1479/2004
Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 978 din 14 august 2002, pronunțată de Tribunalul Harghita au fost admise acțiunea formulată de reclamanta I.E. și cere
ÎCCJ 2004-06-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4894/2004
a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive. Prin sentința civilă nr. 961 din 14 august 2002 Tribunalul Harghita a admis acțiunea principală și cererea de chemare în garanție, a obligat
ÎCCJ 2006-09-15
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7107/2006
Deliberând asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1041 din 14 noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă, s-au respins excepții
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă