ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1950/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra cererii de revizuire; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată la data de 26 noiembrie 2008 revizuientul C.M. domiciliat în Craiova, județul Dolj, a solicitat revizuirea sentinței comerciale nr. 307/F din 23 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul Comercial Argeș în dosarul nr. 799/1259/2007 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 854/R-C din 12 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, existând hotărâri potrivnice pronunțate de instanțe de același grad, în una și aceiași calitate.
În motivarea cererii de revizuire s-a evocat împrejurarea că a fost încălcat principiul autorității lucrului judecat reglementat de dispozițiile art. 1201 C. civ., fiind stabilită o situație de fapt contrară celor anterior reținute de Tribunalul Dolj prin sentința nr. 108 din 21 februarie 2005 a judecătorului sindic din dosarul nr. 101/F/1999 rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia nr. 698 din 17 mai 2005 a Curții de Apel Craiova. A fost precizat ca temei de drept al cererii de revizuire dispozițiile art. 322 pct. 1 și 7 C. proc. civ. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate motivele invocate în cererea de revizuire, constată că acestea nu sunt justificate, urmând a respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M.
pentru următoarele considerente. Din verificarea întregii documentații rezultă că Tribunalul Comercial Argeș prin sentința comercială nr. 307/F din 23 aprilie 2007 a admis acțiunea precizată a reclamantei SC G.I. SA prin lichidator judiciar, în sensul că a dispus anularea contractului autentificat sub nr.1458 din 4 septembrie 2001 la BNP I.G., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4014 din 3 septembrie 2003 încheiat la BNP T.M., a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2771 din 3 septembrie 2003 la BNP I.G., a actului adițional nr. 74 din 15 octombrie 2003 de aport în natură la capitalul social al SC E. SRL, cu consecința întoarcerii bunurilor în patrimoniul SC G.I.
SA. S-a mai dispus rectificarea cărților funciare C.F. 30434 și C.F. 30742 Craiova, în sensul radierii înscrierii privind dreptul de proprietate al pârâților C.M. și SC B.L.C. SRL și înscrierea dreptului de proprietate al SC G.I. în aceste cărți funciare și radierea în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Dolj a mențiunii privind anularea actului adițional nr. 74 din 15 octombrie 2003, privind aportul în natură a capitalului social al SC E. SRL. Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 854/R-C din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.
De asemenea prin sentința nr. 108 din 21 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 101/F/1999 a fost respinsă acțiunea precizată în anulare a transferurilor patrimoniale în cei trei ani anterior deschiderii procedurii falimentului formulată de creditorul M.S.C., însușită de lichidatorul judiciar R.V.A. Craiova în contradictoriu cu pârâții SC I.U.S. SA BRAȘOV, SC C.C. SRL CRAIOVA, SC G. SRL CRAIOVA, S.G. și C.M. La rândul ei și această soluție a fost menținută prin decizia nr. 698 din 17 mai 2005 a Curții de Apel Craiova. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc.
civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, poate fi revizuită dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceiași pricină, între aceleași persoane și având aceiași calitate. Aceste exigențe expuse anterior, nu se regăsesc în prezenta speță, atât din perspectiva calității revizuientului C.M., părțile litigante fiind diferite în hotărârile analizate, cât și a împrejurării că acțiunea în anulare a fost soluționată pe fond și prin admiterea excepției, reținându-se că M.S.C. nu avea calitatea procesuală de a promova acțiunea.
Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M. împotriva deciziei nr. 854 din 2 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge cererea de revizuire formulată de revizuientul C.M. împotriva deciziei nr. 854 din 2 octombrie 2008 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2009.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.