ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7107/2006

Deliberând asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1041 din 14

noiembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția conflicte de muncă, s-au

respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității

cererii invocate de Ministerul Justiției.

S-a admis cererea formulată de

reclamanții R.E., ș.a. în contradictoriu cu intimatele Ministerul Justiției și

C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și au fost obligate pârâtele să restituie petiționarilor

suma reținută în procent de 7% cu titlu de C.A.S.S. din salariul cuvenit

fiecăruia, pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 martie 2001, reactualizată cu

coeficientul de devalorizare a leului, defalcat pe fiecare lună, începând cu

data reținerii fiecărei sume și până la executarea efectivă a hotărârii.

Instanța a reținut că potrivit

dispozițiilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea

judecătorească republicată în temeiul art. VI din Legea nr. 145 din 24 iulie

1997, magistrații în activitate sau pensionarii beneficiază în mod gratuit de

asistență medicală, medicamente și proteze, iar conform alin. (2) din același

articol, condițiile de acordare în mod gratuit a asistenței medicale, a

medicamentelor și protezelor urmau să fie stabilite prin hotărâri de guvern, în

termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Totodată tribunalul a respins

apărarea Ministerului Justiției în sensul că art. 55 din Legea nr. 145/1997

enumeră persoanele care beneficiază de asigurări sociale de sănătate fără plata

contribuției de 7%, printre acestea neregăsindu-se petiționarii.

Legea nr. 92/1992, art. 99 alin. (1)

a fost modificată prin Legea nr. 118/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179/1999,

însă modificarea operează numai pentru viitor. În perioada 1 ianuarie 2000-31

martie 2001, inclusiv în mod nelegal s-a reținut petiționarilor procentul de 7%

lunar din venitul brut realizat, cuantum prevăzut expres de art. 52 din Legea

nr. 145/1997.

Recursurile declarate de intimați împotriva sentinței

civile nr. 1041 din 14 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Gorj au fost

respinse prin decizia nr. 66 din 30 ianuarie 2003 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova.

Instanța de recurs a reținut că în conformitate cu

dispozițiile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate

și pensionarii precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea

acestora, beneficiază de asistență medicală, medicamente și proteze, în mod

gratuit.

Textul menționat nu condiționează acordarea

asistenței medicale gratuite de plata unei contribuții de asigurări de sociale

de sănătate.

Față de dispozițiile art. 99 și art. 141 din Legea

nr. 92/1992 anterior modificării survenite prin dispozițiile art. 73 lit. d)

din Legea nr. 168/1999, sentința recurată a fost considerată legală și

temeinică.

Împotriva sentinței civile nr. 1041 din 14 noiembrie

2002 a Tribunalului Gorj și a deciziei civile nr. 66 din 30 ianuarie 2003

pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-a declarat recurs în anulare cu

motivarea că hotărârile judecătorești criticate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a Legii nr. 145/1997, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Asupra recursului în anulare, Înalta Curte constată:

Recursul în anulare este admisibil din punct de

vedere procedural deoarece la data pronunțării deciziei Curții de Apel erau în

vigoare art. 330-330

4

C. proc. civ. (abrogate prin O.U.G. nr.

58/2003), iar hotărârea poate fi atacată cu căile prevăzute de legea în vigoare

la momentul pronunțării, conform art. 725 alin. (3) C. proc. civ.

Recursul în anulare nu mai poate fi însă analizat

deoarece chiar dacă s-ar ajunge la concluzia că în cauza s-a produs o încălcare

esențială a legii, hotărârea irevocabilă nu mai poate fi anulată, pentru că

astfel s-ar aduce atingere dreptului de proprietate al reclamanților, drept

garantat prin Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților

Fundamentale la care România este parte din anul 1994.

O admitere a recursului în anulare, în aceste

condiții, ar însemna o încălcare a art. 1 al Protocolului nr. 1 adițional la

Convenție.

Potrivit art. 11 alin. (2) din Constituția României,

tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul

intern.

Prin Legea nr. 30/1994, publicată în M. Of., nr. 135

din 31 mai 2004, a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale și protocoalele adiționale la această Convenție,

încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950.

Prin aceeași lege, la art. 2, s-a menționat expres că

se ratifică și primul Protocol adițional la Convenție, Paris 20 martie 1952.

Prevederile constituționale referitoare la tratatele

internaționale privind drepturile omului sunt cuprinse în art. 20, și sunt în

sensul că,

„Dispozițiile constituționale privind drepturile și

libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate

la care România este parte;

dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și

legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția

cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile”.

Potrivit art. 1 Protocol 1 al Convenției pentru

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale:

„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la

respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât

pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și

principiile generale de drept internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe

care îl au statele de a pune în vigoare legi pe care le consideră necesare

pentru a reglementa folosirea bunurilor conform interesului general sau pentru

a asigura plata impozitelor sau altor contribuții ori amenzi”.

În cauză, intimații-reclamanți se bucură de un bun în

sensul Convenției iar dreptul asupra acestui bun le-a fost recunoscut în mod

irevocabil prin decizia civilă nr. 66 din 30 ianuarie 2003 a Curții de Apel

Craiova.

În aplicarea Convenției care susține preeminenta

dreptului, intervenția statului, chiar dacă ar fi prevăzută de lege și ar

urmări protecția unui interes general, trebuie să respecte un echilibru și o

proporționalitate între mijloacele folosite și scopurile propuse.

Astfel, nu este permis a cere și a obține rejudecarea

unei cauze care a fost judecată anterior definitiv și irevocabil și care se

bucură de putere de lucru judecat pentru că altfel s-ar crea un climat de

incertitudine pe plan legal și ar fi afectată siguranța raporturilor juridice

civile.

Intervenția Procurorului General după finalizarea

procedurii juridice și pronunțarea unei hotărâri irevocabile, în sensul

anulării acesteia, deși nu a fost parte, reprezintă o serioasă ingerință în

drepturile fundamentale ale individului recunoscute printr-o hotărâre

irevocabilă, în detrimentul acestuia, și duce la ruperea echilibrului care

trebuie să existe între protecția proprietății și apărarea interesului general.

În acest sens si reținând argumentele prezentate mai

sus s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului intr-o cauza similara

celei de față, în care a condamnat Statul Roman pentru încălcarea art. 1 din

Primul Protocol adițional la Convenție, si anume in cazul Stere si alții

împotriva României.

Codul de procedură civilă a fost modificat iar una

dintre rațiuni a fost aceea de a fi adaptat jurisprudenței CEDO, unul dintre

cazuri vizând abrogarea căii de atac a recursului în anulare.

Prin urmare, față de prevederile art. 1 Protocolul 1

al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, Înalta Curte urmează să dispună respingerea recursului în

anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 66 din 30 ianuarie

2003 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, și a sentinței nr. 1041 din 14

noiembrie 2002 a Tribunalul Gorj.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

15 septembrie

2006.