ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4167/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Cluj la

data de 29 martie 2002, reclamanții R.R. ș.a., au chemat în judecată pe pârâții

Tribunalul Cluj, Ministerul Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând

obligarea lor la restituirea sumelor încasate pe nedrept prin reținerea lunară

din drepturile salariale a procentului de 7 %, cu titlu de contribuție la

asigurările sociale de sănătate, în perioada 1 martie 2000-30 martie 2001,

actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație.

Prin sentința civilă nr. 191 din 17 mai 2002, Tribunalul

Cluj a admis acțiunea, a obligat pârâții Tribunalul Cluj și Ministerul

Justiției să restituie fiecărui reclamant sumele reținute, în procent de 7 %

din salariul lunar, în perioada 1 martie 2000-30 martie 2001, în raport cu

perioada efectiv lucrată, cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate,

actualizate la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de

inflație.

S-a respins acțiunea împotriva pârâtei C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.,

ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate din

oficiu de instanță.

Recursul declarat de Ministerul Justiției

împotriva sentinței a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Cluj, prin

decizia civilă nr. 1471 din 2 iulie 2002.

Pentru a hotărî astfel, instanțele au reținut,

în esență, că potrivit art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 magistrații, ca

și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, fără ca legea să condiționeze acordarea

asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții la asigurările sociale

de sănătate.

Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză,

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, întemeiat pe dispozițiile art. 330 pct. 2 C. proc.

civ., solicitând casarea acestora și respingerea acțiunii.

În dezvoltarea recursului în anulare se arată că

din interpretarea prevederilor art. 1, art. 4, art. 52 și art. 55 din Legea nr.

145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 și pct. 6/I al Normelor comune nr.

318/FB/64/807/C/1999 ale Ministerului Justiției, Curții Supreme de Justiție și

Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, rezultă că magistrații și

personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită

doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de

asigurări de sănătate. Legiuitorul nu putea să prevadă în mod expres obligația

de contribuție la fondul asigurării de sănătate pentru magistrați în Legea nr.

92/1992, deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în

anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998, act normativ care,

în art. 4 prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români,

cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România, iar în art. 6 sunt

prevăzute categoriile exceptate de la plata contribuției.

Dacă legiuitorul ar fi intenționat ca

magistrații și personalul de specialitate să aibă calitatea de asigurat, fără

plata contribuției, ar fi menționat-o expres, incluzând printre persoanele

exceptate de la plata contribuției și pe magistrați, respectiv personalul

auxiliar de specialitate, și cum nu a făcut o atare mențiune, se deduce

intenția că această categorie nu poate fi scutită de plata contribuției pentru

fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Recursul în anulare urmează a se admite și a se

casa hotărârile atacate, dar pe alt considerent decât motivul invocat și care

impune rejudecarea cauzei.

Prezentul litigiu face parte din categoria

conflictelor de muncă, așa cum sunt ele definite de art. 3 alin. (1) din Legea

nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.

Cu referire la compunerea instanței de judecată

în această materie, art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1992 privind

organizarea judecătorească, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 20 din

20 februarie 2002, prevede că în primă instanță cauzele privind conflictele de

muncă se judecă de către completul format din 2 judecători, asistați de 2

magistrați consultanți, care participă la deliberare cu vot consultativ.

La data de 17 mai 2002, Tribunalul Cluj a

judecat în primă instanță prezentul litigiu în complet alcătuit din 2

judecători, fără participarea magistraților consultanți, nesocotind prevederile

art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1992, astfel cum ele au fost

modificate la 20 februarie 2002 prin O.U.G. nr. 20/2002.

La termenul de judecată din 18 februarie 2004,

această instanță a pus din oficiu în discuția părților excepția greșitei

compuneri a completului de judecată la instanța de fond.

Întrucât normele procedurale privitoare la

compunerea instanței de judecată sunt de ordine publică, nerespectarea acestor

prevederi legale determină casarea hotărârilor pronunțate și în consecință, pe

acest temei, recursul în anulare se va admite, se vor casa hotărârile, cu

trimiterea cauzei la Tribunalul Cluj pentru rejudecarea cauzei cu respectarea

dispozițiilor legale evocate.

Urmează a se respinge cererea de suspendare a

executării, formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei nr. 1471 din 2 iulie 2002 a Curții de Apel Cluj,

secția civilă, și a sentinței civile nr. 191 din 17 mai 2002 a Tribunalului

Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează hotărârile atacate și trimite cauza la

Tribunalul Cluj pentru rejudecare.

Respinge cererea de suspendare a executării ca

rămasă fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2004.