ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 155/2005

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele : În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data când hotărârile au devenit irevocabile, precum și ale art. II alin. (3) din O.U.G. nr. 58 din 25 iunie 2003, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 220 din 15 mai 2002 a Tribunalului Cluj și a deciziei nr. 1931 R din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Prin acțiune, S.C., ș.a., au chemat în judecată Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre de obligare a pârâților la restituirea sumelor încasate cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate în procent de 7% din salariul reclamanților în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 și aplicarea la suma datorată a coeficientului de inflație la data executării hotărârii. Prin întâmpinarea depusă la dosar, Ministerul Justiției a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivat de faptul că reclamanții au dreptul la asistența medicală gratuită, numai dacă face dovada reținerii în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate a primelor de asigurare.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 220 din 15 mai 2002, a admis acțiunea, a constatat că în perioada 1 ianuarie 2000 – 30 martie 2001 a fost calculat și reținut nelegal un procent de 7% din drepturile salariale ale reclamanților, reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate și a obligat pârâții Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj să le restituie reclamanților sumele de bani reprezentând drepturile salariale menționate, actualizate cu coeficientul de inflație de la data efectuării plății. Totodată, instanța a respins cererea formulată în contradictoriu cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în esență, că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin înscrierea acestei condiții, se referă la perioada ulterioară aceleia pentru care se solicită drepturile bănești respective. Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 1931 din 1 octombrie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței nr. 220 din 15 mai 2002, pronunțată de către Tribunalul Cluj.

Împotriva celor două hotărâri a declarat recurs în anulare Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție arătând în esență că din interpretarea sistematică și în ordine cronologică a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 6, art. 55 din Legea nr. 145/1997, art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997, art. 5 din H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998 și normele metodologice emise în aplicarea H.G. nr. 409 din 1998, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită numai dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Din tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut printre categoriile exceptate prin legi speciale și pe magistrați, se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

Concluzionând că instanțele au interpretat și aplicat greșit actele normative în vigoare, iar această încălcare a legii este esențială, Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a solicitat în temeiul art. 314 C. proc. civ. admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor judecătorești criticate și pe fond respingerea acțiunii. Recursul în anulare este întemeiat pentru următoarele considerente: În conformitate cu art. 1 alin. (2) din Legea nr. 145/1997 asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează descentralizat pe baza principiului solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor. Cetățenii români cu domiciliul în țară, străinii și apatrizii cu reședința în România sunt supuși potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998), în mod obligatoriu asigurării, aceștia fiind ținuți de obligația de a plăti lunar o contribuție pentru asigurările sociale de sănătate.

În art. 52 din Legea nr. 145/1997, se stabilește obligația pentru persoanele asigurate la plata unei contribuții lunare, pentru asigurări sociale de sănătate în cotă de 7%, aplicată venitului brut. Fac excepție de la obligația de plată a contribuției pentru asigurările sociale de sănătate categoriile de persoane prevăzute de art. 55 din Legea nr. 145/1997 exceptate prin efectul legii și acelea enumerate restrictiv de art. 6 din lege, dacă nu realizează alte venituri decât cele provenite din drepturile bănești acordate de lege precum și cele provenite din pensii. Conform art. 99 din Legea nr. 92/1992 modificată prin Legea nr. 142/1997 magistrații în activitate sau pensionarii precum și soțul, soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile ce urmau a fi stabilite prin hotărâre de guvern.

Prin art. 5 din H.G. nr. 409 din 2 iulie 1998 privind condițiile de acordare, în mod gratuit a asistenței medicale, medicamentelor sau protezelor pentru magistrați, personalul auxiliar de specialitate și membrii de familie ai acestora, se prevede că ele vor fi stabilite de Ministerul de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție prin emiterea unor norme comune pentru aplicarea acestora. La punctul 6/I din Normele comune 318/FB/64/ 807/C/ 1999 din 26 mai 1999 emise în aplicarea H.G. nr. 409/1998 se prevede că magistrații, soții sau soțiile magistraților și ale personalului auxiliar de specialitate în activitate sau pensionari, beneficiază de gratuitățile prevăzute de art. 1 alin. (1) din H.G.

nr. 409/1998, dacă fac dovada că plătesc contribuția anuală de asigurări de sănătate sau fac parte din categoriile de persoane care potrivit legii sunt scutite de plata contribuției lunare de asigurări de sănătate. Însăși faptul că legiuitorul în art. 6 și art. 55 din Legea nr. 145/1997, nu a inclus magistrații, personalul auxiliar de specialitate și familiile acestora în categoria persoanelor exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate se deduce că aceștia nu sunt scutiți de plata contribuției pentru fondul asigurărilor sociale de sănătate.

În Legea nr. 92/1992 nu se putea prevedea în mod expres obligația de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate pentru magistrați, deoarece legea asigurărilor sociale de sănătate a fost adoptată în anul 1997 și a intrat în vigoare la data de 1 ianuarie 1998. În acest act normativ se prevede la art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România, și numai în art. 6 și art. 55 sunt prevăzute categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, iar printre cei exceptați nu figurează magistrații, personalul auxiliar de specialitate și familiile acestora.

Mai mult, reclamanții au încheiat contractul cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., prin care aceștia s-au obligat să plătească în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 145/1997 contribuția de asigurări sociale de sănătate pe care Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj urmează la rândul lor să o vireze C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Față de cele mai sus expuse, recursul în anulare este întemeiat. Pe cale de consecință, în temeiul art. 314 C. proc. civ. cele două hotărâri judecătorești criticate urmează a fi casate, iar acțiunea urmează a fi respinsă pe fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție. Casează decizia civilă nr. 1931 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj, secția civilă, precum și sentința civilă nr. 220 din 15 mai 2002 a Tribunalului Cluj, iar pe fond respinge acțiunea reclamanților S.C., ș.a., împotriva Tribunalului Cluj, Ministerului Justiției și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 ianuarie 2005.