ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5809/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele :

La data de 4 iulie 2003 Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și art. 330

pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile judecătorești

atacate au rămas irevocabile, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 389

din 5 iulie 2002 a Tribunalului Cluj și a deciziei civile nr. 2091 din 15

octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

S-a susținut că ambele hotărâri au fost

pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din

examinarea căruia rezultă că la data de 17 mai 2002, O.R.S., R.L. și alte 33 persoane,

judecători și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Turda, au

formulat acțiune pe rolul Tribunalului Cluj, chemând în judecată, pârâții

Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și solicitând

obligarea acestora de a le restitui sumele de bani încasate prin reținerea

cotei de 7% contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada

1 ianuarie 2000–31 martie 2001, indexate cu coeficientul de inflație iar pe

viitor să nu le mai efectueze astfel de rețineri.

În cauză au formulat cerere de

intervenție în interes propriu alte patru persoane, formulând aceleași

pretenții ca și reclamanții.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr.

389 din 5 iulie 2002, a admis acțiunea și cererea de intervenție, constatând

nelegalitatea reținerilor și a obligat Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj

să restituie fiecărui reclamant sumele de bani respective, reactualizate cu

rata inflației. Față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. acțiunea a fost respinsă ca

nefondată.

Instanța de fond a reținut în esență că

potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în

activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în

întreținere și personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze fără a se condiționa aceste prestații de plată

vreunor contribuții la asigurările sociale de sănătate, modificarea legislației

sub acest aspect este ulterioară perioadei în litigiu, astfel încât nu

afectează temeinicia pretențiilor formulate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă

nr. 2091 din 15 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Ministerul Justiției împotriva acestei sentințe.

În recursul în anulare s-a susținut că

hotărârile sunt greșite întrucât încalcă mai multe prevederi legale cuprinse în

Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate.

Recursul în anulare este întemeiat.

Interpretarea sistematică a dispozițiilor

art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, a H.G. nr. 409/1998

și a prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) și art. 6 din Legea nr. 145/1997,

conduce la concluzia certă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Astfel, sub un prim aspect, invocarea de

către instanțe a prevederilor Legii nr. 92/1992 este fără relevanță în

condițiile în care această reglementare este anterioară Legii-cadru în domeniu

nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1

ianuarie 1998.

În acest act normativ, art. 4 prevedere

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și

apatrizii care au reședința în România iar art. 6 menționează categoriile de

persoane exceptate de la plata contribuției.

De asemenea, în art. 9 sunt nominalizate

persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru

asigurări sociale de sănătate, între care magistrații și personalul auxiliar de

specialitate nu se regăsesc. Or, dacă ar fi dorit să îi includă printre cei

exceptați, legiuitorul ar fi putut face acest lucru fără nici o problemă.

Tot astfel, magistrații și personalul

auxiliar nu sunt menționați, printre excepțiile enumerate de art. 6 lit. d) din

Legea nr. 145/1997 iar cum excepțiile sunt de strictă interpretare, concluzia

este aceeași, în sensul aplicării, în ceea ce îi privește, a regulilor

generale.

De altfel, reclamanții și intervenienții

au încheiat contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care au cunoscut faptul că,

potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația de a vira

contribuția de asigurări de sănătate reținută asiguratorului.

Așa fiind, se constată că hotărârile

pronunțate în cauză sunt, pentru motivele arătate, nelegale iar soluționarea

cauzei pe fond este greșită.

Urmează ca admițându-se recursul în

anulare potrivit prevederilor art. 330

3

alin. (1) și art. 314 C.

proc. civ., să fie casate ambele hotărârii și, rejudecând cauza în fond, Curtea

să respinsă acțiunea și cererea de intervenție ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat de

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 2091 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj.

Casează această decizie precum și

sentința civilă nr. 389 din 5 iulie 2002 a Tribunalului Cluj și rejudecând pe

fond respinge acțiunea reclamanților O.R.S., ș.a., precum și cererea de

intervenție în interes propriu formulată de B.M., C.C. și R.I.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 22 octombrie 2004.