ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5809/2004

Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 4 iulie 2003 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 rep. și art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la momentul când hotărârile judecătorești atacate au rămas irevocabile, recurs în anulare împotriva sentinței civile nr. 389 din 5 iulie 2002 a Tribunalului Cluj și a deciziei civile nr. 2091 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj. S-a susținut că ambele hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

A fost atașat dosarul cauzei, din examinarea căruia rezultă că la data de 17 mai 2002, O.R.S., R.L. și alte 33 persoane, judecători și personal auxiliar de specialitate la Judecătoria Turda, au formulat acțiune pe rolul Tribunalului Cluj, chemând în judecată, pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Cluj și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și solicitând obligarea acestora de a le restitui sumele de bani încasate prin reținerea cotei de 7% contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, pe perioada 1 ianuarie 2000–31 martie 2001, indexate cu coeficientul de inflație iar pe viitor să nu le mai efectueze astfel de rețineri. În cauză au formulat cerere de intervenție în interes propriu alte patru persoane, formulând aceleași pretenții ca și reclamanții.

Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 389 din 5 iulie 2002, a admis acțiunea și cererea de intervenție, constatând nelegalitatea reținerilor și a obligat Ministerul Justiției și Tribunalul Cluj să restituie fiecărui reclamant sumele de bani respective, reactualizate cu rata inflației. Față de pârâta C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Instanța de fond a reținut în esență că potrivit prevederilor art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținere și personalul auxiliar beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze fără a se condiționa aceste prestații de plată vreunor contribuții la asigurările sociale de sănătate, modificarea legislației sub acest aspect este ulterioară perioadei în litigiu, astfel încât nu afectează temeinicia pretențiilor formulate.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 2091 din 15 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva acestei sentințe. În recursul în anulare s-a susținut că hotărârile sunt greșite întrucât încalcă mai multe prevederi legale cuprinse în Legea nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate. Recursul în anulare este întemeiat. Interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 99 din Legea nr. 92/1992, modificată prin Legea nr. 142/1997, a H.G. nr. 409/1998 și a prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) și art. 6 din Legea nr. 145/1997, conduce la concluzia certă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Astfel, sub un prim aspect, invocarea de către instanțe a prevederilor Legii nr. 92/1992 este fără relevanță în condițiile în care această reglementare este anterioară Legii-cadru în domeniu nr. 145/1997 privind asigurările sociale de sănătate, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998. În acest act normativ, art. 4 prevedere obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii care au reședința în România iar art. 6 menționează categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției. De asemenea, în art. 9 sunt nominalizate persoanele care au calitatea de asigurat fără plata contribuției pentru asigurări sociale de sănătate, între care magistrații și personalul auxiliar de specialitate nu se regăsesc.

Or, dacă ar fi dorit să îi includă printre cei exceptați, legiuitorul ar fi putut face acest lucru fără nici o problemă. Tot astfel, magistrații și personalul auxiliar nu sunt menționați, printre excepțiile enumerate de art. 6 lit. d) din Legea nr. 145/1997 iar cum excepțiile sunt de strictă interpretare, concluzia este aceeași, în sensul aplicării, în ceea ce îi privește, a regulilor generale. De altfel, reclamanții și intervenienții au încheiat contracte cu C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. prin care au cunoscut faptul că, potrivit art. 4 din Legea nr. 145/1997, angajatorul are obligația de a vira contribuția de asigurări de sănătate reținută asiguratorului. Așa fiind, se constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt, pentru motivele arătate, nelegale iar soluționarea cauzei pe fond este greșită.

Urmează ca admițându-se recursul în anulare potrivit prevederilor art. 330 3 alin. (1) și art. 314 C. proc. civ., să fie casate ambele hotărârii și, rejudecând cauza în fond, Curtea să respinsă acțiunea și cererea de intervenție ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 2091 din 15 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Casează această decizie precum și sentința civilă nr. 389 din 5 iulie 2002 a Tribunalului Cluj și rejudecând pe fond respinge acțiunea reclamanților O.R.S., ș.a., precum și cererea de intervenție în interes propriu formulată de B.M., C.C. și R.I. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2004.