ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta V.I. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Maramureș, solicitând obligarea la restituirea sumelor de bani încasate prin reținerea procentului de 7% din salariu, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii.
Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 623 din 12 iulie 2002, a admis acțiunea, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și a constatat că în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, a fost calculat și reținut nelegal un procent de 7% din drepturile salariale reprezentând contribuția la asigurările sociale de sănătate și a obligat pârâtele să restituie reclamantei sumele de bani reprezentând aceste drepturi, actualizate în funcție de rata inflației la data efectuării plății. S-a disjuns cererea de chemare în garanție a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
S-a reținut în esență, că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistența medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective. Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 1951 din 1 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 623 din 12 iulie 2002 pronunțată de Tribunalul Maramureș.
Împotriva acestor hotărâri, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii. În acest sens, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente, proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 409/1998 precum și în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuității lor se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședință în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizate în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. În consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.
Recursul în anulare este fondat. Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor fiind însă total diferită. Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reține: Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a guvernului se precizează în alin. (2) al art. 99. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În consecință, având în vedere aceste acte normative rezultă fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se obține în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința și anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportat între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă, în sensul că gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârile și, pe fond, a se respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei civile nr. 1951 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj și a sentinței civile nr. 623 din 12 iulie 2002 a Tribunalului Maramureș pe care le casează și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta V.I. împotriva Ministerului Justiției și a Tribunalului Maramureș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.