ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2003

Asupra

recursului în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta V.I. a

chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Maramureș, solicitând

obligarea la restituirea sumelor de bani încasate prin reținerea procentului de

7% din salariu, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de

sănătate, începând cu data de 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, cu aplicarea

coeficientului de inflație la data executării hotărârii.

Tribunalul Maramureș, prin sentința

civilă nr. 623 din 12 iulie 2002, a admis acțiunea, a respins excepția lipsei

calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției și a constatat că

în perioada 1 ianuarie 2000 – 31 martie 2001, a fost calculat și reținut

nelegal un procent de 7% din drepturile salariale reprezentând contribuția la asigurările

sociale de sănătate și a obligat pârâtele să restituie reclamantei sumele de

bani reprezentând aceste drepturi, actualizate în funcție de rata inflației la

data efectuării plății.

S-a disjuns cererea de chemare în

garanție a Casei Asigurărilor de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice,

Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

S-a reținut în esență, că în

conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) din Legea nr. 92/1992,

magistrații în activitate sau pensionari, precum și soțul sau soția și copiii

aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistența

medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea

asistenței medicale gratuite de plata unor contribuții de asigurări sociale de

sănătate, iar modificarea intervenită în materie, prin inserarea acestei

condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat

drepturile bănești respective.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia

civilă nr. 1951 din 1 octombrie 2002, a respins ca nefondat recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 623 din 12 iulie 2002

pronunțată de Tribunalul Maramureș.

Împotriva acestor hotărâri, în

temeiul  art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție, a declarat recurs în anulare, considerând că

au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii.

În acest sens, se arată că în

conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992, magistrații beneficiază în mod

gratuit de asistență medicală, medicamente, proteze, iar condițiile în care

acestea se acordă au fost stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 409/1998

precum și în Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că

acordarea gratuității lor se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că

printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în

ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de

specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că

li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997,

se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu

domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizii care au reședință în

România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei

exceptați de la plata contribuției fiind nominalizate în mod expres în mai

multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează

magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în

anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile

exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de

plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Ca atare se apreciază că prin

hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele

normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească

contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o

soluționare greșită a cauzei pe fond.

În consecință pentru aceste motive

s-a solicitat admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor criticate și

pe fond respingerea acțiunii reclamanților ca nelegală.

Recursul în anulare este fondat.

Este de reținut în primul rând că

atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în

recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, interpretarea lor

fiind însă total diferită.

Astfel, printr-o interpretare

sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi

analizate urmează a reține:

Este de necontestat că în

conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992

republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar

de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente

și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se

stabilesc însă prin hotărâre a guvernului se precizează  în alin. (2) al art.

99.

În acest sens Guvernul a emis la

data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de

aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de

sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru

este prevăzut și în Normele comune nr. 318/F.B. – 64 – 807/C din 26 mai 1999

emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe

lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere

aceste acte normative rezultă fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut

de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se obține în condițiile Legii nr. 145/1997

care prevede în art. 4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliu în țară iar în aliniatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași

lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără

plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Deci, din interpretarea acestor

prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este

voința și anume ca beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul

auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei

prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de

asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut

trimitere la condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres,

incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru

pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au

venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Ca atare, instanțele care au reținut

în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii

nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportat între Legea

specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au

aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele mai înainte

menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a

cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179

din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin.

(1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins „magistrații în activitate sau

pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora

beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în

condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de

asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința

legiuitorului a fost constantă, în sensul că gratuitățile să se acorde cu

condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Așa fiind, văzând și dispozițiile

art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite recursul în anulare, a se casa

hotărârile și, pe fond, a se respinge acțiunea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1951 din 1 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj

și a sentinței civile nr. 623  din 12 iulie 2002 a Tribunalului Maramureș pe

care le casează și rejudecând, respinge acțiunea formulată de reclamanta V.I. împotriva

Ministerului Justiției și a Tribunalului Maramureș.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  28 noiembrie  2003.