ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie
2002, reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul
Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie
obligați să-i restituie suma de bani încasată prin reținerea procentului de 7 %
din salariu lunar, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate
pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de
inflație la data executării hotărârii pentru această sumă.
Prin sentința civilă nr. 2003 din 14 august 2002
Tribunalul Harghita a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a
Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita, a admis în parte acțiunea, a
obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.462.436 lei reprezentând
suma reținută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7 % din
salariul lunar brut pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001 actualizate
la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de inflație pentru
fiecare sumă, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Casa de
Asigurări de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și
Autorității Judecătorești la plată, alături de pârâți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a
reținut că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,
magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii
aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență
medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea
asistenței medicale gratuite de plata unor cantități și asigurări sociale de
sănătate, iar modificarea intervenită în materie – prin inserarea acestei
condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat
drepturile bănești respective.
Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă
nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de
Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii
Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.
În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)
din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General
al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în
anulare împotriva: sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului
Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel
Târgu-Mureș, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu
încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a
cauzei pe fond.
Astfel, se arată că în conformitate cu art. 99
din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență
medicală, medicamente și proteze, iar în condițiile în care acestea se acordă
au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru
aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuității lor se face în
condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se susține în recursul în anulare că printr-o
interpretare sistematică a tuturor actelor normative menținute în ordinea lor
cronologică, rezultă că magistrații și personalul de specialitate au dreptul la
asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în
contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede
obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,
pentru cetățeni străini și apatrizi care au reședință în România și totodată
obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata
contribuției fiind nominalizată în mod expres în mai multe texte de lege, iar
în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar
de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin
tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe
magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata
contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Prin urmare, se apreciază că, prin hotărârile
criticate instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în
vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția
lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare
greșită a cauzei pe fond.
Recursul în anulare este fondat.
În considerentele hotărârilor criticate precum și
în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi
legale, însă interpretarea lor fiind total diferită.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 99
și art. 41 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistrații
și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență
medicală, medicamente și proteze.
Condițiile de acordare a acestora se stabilesc
însă prin hotărâre a Guvernului, așa cum se precizează în art. 99 alin. (2) din
actul normativ mai sus enunțat.
În acest sens Guvernul a emis la data de 20
iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste
gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate
nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este
prevăzut și în normele comune nr. 318/F.B.84-807/C/26.05.1999 emise Ministerul
Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă
de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
În consecință, având în vedere aceste acte
normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art.
99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997
care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români
cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că
„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de
sănătate”.
În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt
arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata
contribuției și cele care sunt scutite de această plată.
Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi
legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința și
anume că beneficiarul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de
specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în
art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără
plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la
„condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzând în
categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în
categoria exceptărilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu
pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Așadar, instanțele care au reținut în hotărârile
criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”
a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992
și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele
normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat
o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Distinct de cele menționate urmează a se reține
că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei prin Legea nr. 118 din 30
martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind
modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat
următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul
sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit
de asistență, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor
legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce
demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca
gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru
asigurările sociale de sănătate.
Așa fiind, față de considerentele mai sus
învederate și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite
recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă
de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a
Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a
Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care le va casa și pe fond se va respinge
recursul reclamantei M.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat
de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție
împotriva deciziei nr. 982/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș,
precum și sentinței nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe
care le casează.
Pe fond, respinge acțiunea formulată de
reclamanta M.M. ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.