ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2004

Asupra recursului în anulare de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie

2002, reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul

Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie

obligați să-i restituie suma de bani încasată prin reținerea procentului de 7 %

din salariu lunar, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate

pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de

inflație la data executării hotărârii pentru această sumă.

Prin sentința civilă nr. 2003 din 14 august 2002

Tribunalul Harghita a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita, a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.462.436 lei reprezentând

suma reținută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7 % din

salariul lunar brut pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001 actualizate

la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de inflație pentru

fiecare sumă, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Casa de

Asigurări de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și

Autorității Judecătorești la plată, alături de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a

reținut că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992,

magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii

aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea

asistenței medicale gratuite de plata unor cantități și asigurări sociale de

sănătate, iar modificarea intervenită în materie – prin inserarea acestei

condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat

drepturile bănești respective.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă

nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de

Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii

Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f)

din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General

al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în

anulare împotriva: sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului

Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel

Târgu-Mureș, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu

încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a

cauzei pe fond.

Astfel, se arată că în conformitate cu art. 99

din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze, iar în condițiile în care acestea se acordă

au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru

aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuității lor se face în

condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.

Se susține în recursul în anulare că printr-o

interpretare sistematică a tuturor actelor normative menținute în ordinea lor

cronologică, rezultă că magistrații și personalul de specialitate au dreptul la

asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în

contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.

Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede

obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară,

pentru cetățeni străini și apatrizi care au reședință în România și totodată

obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata

contribuției fiind nominalizată în mod expres în mai multe texte de lege, iar

în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar

de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin

tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe

magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata

contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.

Prin urmare, se apreciază că, prin hotărârile

criticate instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în

vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția

lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare

greșită a cauzei pe fond.

Recursul în anulare este fondat.

În considerentele hotărârilor criticate precum și

în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi

legale, însă interpretarea lor fiind total diferită.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 99

și art. 41 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistrații

și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență

medicală, medicamente și proteze.

Condițiile de acordare a acestora se stabilesc

însă prin hotărâre a Guvernului, așa cum se precizează în art. 99 alin. (2) din

actul normativ mai sus enunțat.

În acest sens Guvernul a emis la data de 20

iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste

gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate

nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este

prevăzut și în normele comune nr. 318/F.B.84-807/C/26.05.1999 emise Ministerul

Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.

În consecință, având în vedere aceste acte

normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art.

99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997

care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români

cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că

„asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de

sănătate”.

În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt

arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata

contribuției și cele care sunt scutite de această plată.

Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi

legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința și

anume că beneficiarul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de

specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în

art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără

plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la

„condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzând în

categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.

Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în

categoria exceptărilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu

pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.

Așadar, instanțele care au reținut în hotărârile

criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997”

a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992

și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele

normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat

o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele menționate urmează a se reține

că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei prin Legea nr. 118 din 30

martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind

modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat

următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul

sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit

de asistență, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor

legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce

demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca

gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru

asigurările sociale de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele mai sus

învederate și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite

recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă

de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a

Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a

Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care le va casa și pe fond se va respinge

recursul reclamantei M.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei nr. 982/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș,

precum și sentinței nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe

care le casează.

Pe fond, respinge acțiunea formulată de

reclamanta M.M. ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.