ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 877/2004

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 3 iulie 2002, reclamanta M.M. a chemat în judecată Ministerul Justiției și Tribunalul Harghita, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâții să fie obligați să-i restituie suma de bani încasată prin reținerea procentului de 7 % din salariu lunar, cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001, cu aplicarea coeficientului de inflație la data executării hotărârii pentru această sumă.

Prin sentința civilă nr. 2003 din 14 august 2002 Tribunalul Harghita a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și Tribunalului Harghita, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtele să restituie reclamantei suma de 3.462.436 lei reprezentând suma reținută cu titlu de asigurări sociale de sănătate în cuantum de 7 % din salariul lunar brut pentru perioada 1 ianuarie 2000- 30 martie 2001 actualizate la data efectuării plății prin aplicarea coeficientului de inflație pentru fiecare sumă, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești la plată, alături de pârâți.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992, magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, astfel că legea nu condiționează acordarea asistenței medicale gratuite de plata unor cantități și asigurări sociale de sănătate, iar modificarea intervenită în materie – prin inserarea acestei condiții, se referă la perioada ulterioară celei pentru care s-au solicitat drepturile bănești respective. Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia civilă nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a respins ca nefondate recursurile declarate de Ministerul Justiției și Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești.

În conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva: sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, considerând că hotărârile criticate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Astfel, se arată că în conformitate cu art. 99 din Legea nr. 92/1992 magistrații beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar în condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G.

nr. 409/1998 precum și Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri în sensul că acordarea gratuității lor se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997. Se susține în recursul în anulare că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menținute în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate. Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățeni străini și apatrizi care au reședință în România și totodată obligația acestora de a plăti contribuția lunară; cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizată în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.

Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu a prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția ca aceștia să nu fie scutiți de plata contribuției pentru fondul de asigurări sociale de sănătate. Prin urmare, se apreciază că, prin hotărârile criticate instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond. Recursul în anulare este fondat. În considerentele hotărârilor criticate precum și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederi legale, însă interpretarea lor fiind total diferită.

Astfel, în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 41 din Legea nr. 92/1992 republicată la 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze. Condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin hotărâre a Guvernului, așa cum se precizează în art. 99 alin. (2) din actul normativ mai sus enunțat. În acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409, care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități se beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997, intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998, același lucru este prevăzut și în normele comune nr. 318/F.B.84-807/C/26.05.1999 emise Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție pentru aplicarea H.G.

nr. 409/1998. În consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiul gratuităților prevăzut de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că „asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurările sociale de sănătate”. În art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată. Prin urmare, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința și anume că beneficiarul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate „să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997”.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției sau să fie scutiți de ea, nu ar fi făcut trimitere la „condițiile Legii nr. 145/1997” și ar fi menționat-o expres, incluzând în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege. Legiuitorul nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptărilor au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă. Așadar, instanțele care au reținut în hotărârile criticate în recursul în anulare că sintagma „în condițiile Legii nr. 145/1997” a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.

Distinct de cele menționate urmează a se reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992 alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: „magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate”, ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul ca gratuitățile să se acorde cu condiția plății contribuției lunare pentru asigurările sociale de sănătate.

Așa fiind, față de considerentele mai sus învederate și văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ. urmează a se admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, împotriva sentinței civile nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita și a deciziei civile nr. 982 din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, pe care le va casa și pe fond se va respinge recursul reclamantei M.M.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr. 982/R din 15 noiembrie 2002 a Curții de Apel Târgu-Mureș, precum și sentinței nr. 1003 din 14 august 2002 a Tribunalului Harghita, pe care le casează. Pe fond, respinge acțiunea formulată de reclamanta M.M. ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2004.