ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3883/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Timiș la data de 18 aprilie 2006 reclamantul B.I. a chemat în

judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea

pârâtului la plata sumei de 87.231,39 lei cu titlu de daune materiale și 80.000

lei daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea penală a tatălui

său în anul 1959.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că prin sentința penală nr. 156/1959 pronunțată de Tribunalul Militar

Timișoara tatăl său B.T. a fost condamnat la pedeapsa de cinci ani închisoare

corecțională și trei ani interdicție corecțională pentru săvârșirea

infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2

lit. a) din Codul penal anterior.

Totodată, s-a dispus confiscarea

totală a averii acestuia, prin procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie

1959 de către „Gospodăria Agricolă Colectivă 8 Martie„ – Cadar consemnându-se

preluarea bunurilor și materialelor confiscate, având valoarea totală de

204.500 lei, la nivelul anului 1959.

Prin decizia nr. 1930 din 7 aprilie

2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a

admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva hotărârii de condamnare și

s-a dispus achitarea inculpatului B.T. și înlăturarea pedepsei complementare a

confiscării averii, precizându-se că suma solicitată pentru daunele materiale

(87.231,39 lei) a fost obținută prin aplicarea coeficientului de inflație

pentru perioada cuprinsă între anii 1970 – februarie 2006 la suma de 204.500

lei.

Prin sentința civilă nr. 759/PI din

2 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis excepția lipsei

calității procesuale active a reclamantului invocată de pârât și s-a respins

acțiunea pentru acest motiv.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut, în esență, că dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. invocate de

reclamant drept temei al acțiunii sale recunosc un drept de a obține reparații

pecuniare atât victimei unei erori judiciare săvârșite printr-o condamnare

penală, cât și persoanelor care se aflau în întreținerea victimei iar din

probele administrate în cauză rezultă că reclamantul era major la data

condamnării tatălui său și nu a făcut dovada că se afla în continuarea

studiilor ori că s-ar fi aflat în stare de nevoie.

Reclamantul a declarat apel

împotriva sentinței pronunțată în cauză, susținând că în mod greșit i-a fost

respinsă acțiunea, deoarece a făcut dovada că existența sa a depins atât de

libertatea cât și de activitatea tatălui său pentru că el și mama sa au rămas

fără mijloace de trai și au dus o viață la limita subzistenței.

Prin decizia civilă nr. 496 din 15

noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis

apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre

rejudecare la Judecătoria Timișoara.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut, în esență, că față de petitul principal al acțiunii

introductive prin care reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul

material suferit, reprezentând contravaloarea actualizată cu rata inflației a

averii confiscate rezultă că de fapt prin acțiune reclamantul dorește o

întoarcere a executării, în conformitate cu dispozițiile art. 404

1

C. proc. civ., potrivit cărora „în toate cazurile în care se desființează

titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la

întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”, iar

art. 404

2

alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, dacă nu s-a dispus

restabilirea situației anterioare executării de către instanța care a

desființat titlul executoriu, cel îndreptățit o va putea cere instanței

judecătorești competente potrivit legii.

S-a mai reținut că temeiul juridic

invocat de reclamant, respectiv art. 504 și art. 506 C. proc. pen., nu leagă

instanța, aceasta fiind în drept, în exercitarea rolului ei activ conform art.

129 C. proc. civ., să dea acțiunii calificare juridică exactă.

Având în vedere că valoarea pretențiilor

solicitate de reclamant este sub 500.000 lei, s-a reținut că instanța

competentă să soluționeze cauza în primă instanță este judecătoria, în

conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. s) C. proc. civ., art. 373 C.

proc. civ. și art. 461 alin. ultim C. proc. pen.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de

D.G.F.P. Timiș, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, a schimbat natura și înțelesul acestuia transformând practic

acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 504 și urm. C. proc.

pen. într-o acțiune de întoarcere a executării, cu încălcarea principiului

disponibilității potrivit cu care reclamantul este cel care are dreptul și

obligația procesuală de a stabilit codul procedural și de a formula și motiva

petitele acțiunii cum crede de cuviință, după propriile sale interese și

voință.

Prin cel de al doilea motiv de

recurs se susține că apelul declarat de reclamant este vădit neîntemeiat,

instanța de fond reținând în mod legal și temeinic că acesta nu are calitate

procesuală activă, întrucât nu a dovedit calitatea de persoană aflată în

întreținerea persoanei îndreptățite, potrivit dispozițiilor art. 506 alin. (1)

C. proc. pen.

Recurentul pârât a mai solicitat

respingerea acțiunii ca tardivă sau ca prescrisă, în raport de prevederile art.

506 alin. (2) C. proc. pen. sau respingerea ca inadmisibilă a acțiunii

întemeiată pe dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., în cauză fiind

incidente prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, lege specială în raport cu

art. 504 și urm. C. proc. pen.

Recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

În conformitate cu principiul

rolului activ consacrat prin dispozițiile art. 129 C. proc. civ., judecătorul

dă calificarea exactă unei cereri în funcție de conținutul său, iar nu în

funcție de denumirea dată de parte, întrucât temeiul juridic al cererii de

chemare în judecată invocat de reclamant nu leagă instanța, care este datoare

să determine cadrul procesual exact.

În speță, instanța de apel a făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor legale menționate în sensul că, în raport cu

motivarea în fapt a cererii introductive de instanță a dat o calificare legală

corectă a acesteia, ca fiind o cerere de întoarcere a executării, fiind evident

că reclamantul dorește de fapt contravaloarea actualizată a averii confiscate.

Nu poate fi primită critica

recurentei potrivit căreia s-a încălcat principiul disponibilității, deoarece,

așa cum s-a precizat, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii.

Având în vedere cadrul procesual

stabilit de instanța de apel prin calificarea juridică a acțiunii cu raportare

la dispozițiile art. 404

1

și art. 404

2

alin. (3) C. proc.

civ., în recurs se impune verificarea legalității deciziei pronunțate în apel

cu privire la acest aspect.

Constatând că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală din acest punct de vedere, criticile formulate prin

cel de al doilea motiv de recurs exced cadrului procesual astfel cum a fost

stabilit în mod legal, astfel că nu se mai impune analiza acestora.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P.

Timiș împotriva deciziei nr. 496 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de

Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.