ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3883/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 18 aprilie 2006 reclamantul B.I. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 87.231,39 lei cu titlu de daune materiale și 80.000 lei daune morale pentru prejudiciul cauzat prin condamnarea penală a tatălui său în anul 1959. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin sentința penală nr. 156/1959 pronunțată de Tribunalul Militar Timișoara tatăl său B.T. a fost condamnat la pedeapsa de cinci ani închisoare corecțională și trei ani interdicție corecțională pentru săvârșirea infracțiunii de uneltire contra ordinii sociale prevăzută de art. 209 pct. 2 lit. a) din Codul penal anterior.

Totodată, s-a dispus confiscarea totală a averii acestuia, prin procesul-verbal încheiat la data de 22 aprilie 1959 de către „Gospodăria Agricolă Colectivă 8 Martie„ – Cadar consemnându-se preluarea bunurilor și materialelor confiscate, având valoarea totală de 204.500 lei, la nivelul anului 1959. Prin decizia nr. 1930 din 7 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, s-a admis recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva hotărârii de condamnare și s-a dispus achitarea inculpatului B.T. și înlăturarea pedepsei complementare a confiscării averii, precizându-se că suma solicitată pentru daunele materiale (87.231,39 lei) a fost obținută prin aplicarea coeficientului de inflație pentru perioada cuprinsă între anii 1970 – februarie 2006 la suma de 204.500 lei.

Prin sentința civilă nr. 759/PI din 2 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș s-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârât și s-a respins acțiunea pentru acest motiv. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. invocate de reclamant drept temei al acțiunii sale recunosc un drept de a obține reparații pecuniare atât victimei unei erori judiciare săvârșite printr-o condamnare penală, cât și persoanelor care se aflau în întreținerea victimei iar din probele administrate în cauză rezultă că reclamantul era major la data condamnării tatălui său și nu a făcut dovada că se afla în continuarea studiilor ori că s-ar fi aflat în stare de nevoie.

Reclamantul a declarat apel împotriva sentinței pronunțată în cauză, susținând că în mod greșit i-a fost respinsă acțiunea, deoarece a făcut dovada că existența sa a depins atât de libertatea cât și de activitatea tatălui său pentru că el și mama sa au rămas fără mijloace de trai și au dus o viață la limita subzistenței. Prin decizia civilă nr. 496 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, s-a admis apelul declarat de reclamant, s-a desființat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut, în esență, că față de petitul principal al acțiunii introductive prin care reclamanta a solicitat despăgubiri pentru prejudiciul material suferit, reprezentând contravaloarea actualizată cu rata inflației a averii confiscate rezultă că de fapt prin acțiune reclamantul dorește o întoarcere a executării, în conformitate cu dispozițiile art. 404 1 C. proc.

civ., potrivit cărora „în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”, iar art. 404 2 alin. (3) C. proc. civ. stipulează că, dacă nu s-a dispus restabilirea situației anterioare executării de către instanța care a desființat titlul executoriu, cel îndreptățit o va putea cere instanței judecătorești competente potrivit legii. S-a mai reținut că temeiul juridic invocat de reclamant, respectiv art. 504 și art. 506 C. proc. pen., nu leagă instanța, aceasta fiind în drept, în exercitarea rolului ei activ conform art. 129 C. proc. civ., să dea acțiunii calificare juridică exactă.

Având în vedere că valoarea pretențiilor solicitate de reclamant este sub 500.000 lei, s-a reținut că instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este judecătoria, în conformitate cu prevederile art. 2 pct. 1 lit. s) C. proc. civ., art. 373 C. proc. civ. și art. 461 alin. ultim C. proc. pen. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Timiș, invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura și înțelesul acestuia transformând practic acțiunea în despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 504 și urm. C. proc.

pen. într-o acțiune de întoarcere a executării, cu încălcarea principiului disponibilității potrivit cu care reclamantul este cel care are dreptul și obligația procesuală de a stabilit codul procedural și de a formula și motiva petitele acțiunii cum crede de cuviință, după propriile sale interese și voință. Prin cel de al doilea motiv de recurs se susține că apelul declarat de reclamant este vădit neîntemeiat, instanța de fond reținând în mod legal și temeinic că acesta nu are calitate procesuală activă, întrucât nu a dovedit calitatea de persoană aflată în întreținerea persoanei îndreptățite, potrivit dispozițiilor art. 506 alin. (1) C. proc. pen. Recurentul pârât a mai solicitat respingerea acțiunii ca tardivă sau ca prescrisă, în raport de prevederile art. 506 alin. (2) C. proc.

pen. sau respingerea ca inadmisibilă a acțiunii întemeiată pe dispozițiile art. 504 și urm. C. proc. pen., în cauză fiind incidente prevederile Decretului-lege nr. 118/1990, lege specială în raport cu art. 504 și urm. C. proc. pen. Recursul declarat în cauză este nefondat, în sensul considerentelor ce succed. În conformitate cu principiul rolului activ consacrat prin dispozițiile art. 129 C. proc. civ., judecătorul dă calificarea exactă unei cereri în funcție de conținutul său, iar nu în funcție de denumirea dată de parte, întrucât temeiul juridic al cererii de chemare în judecată invocat de reclamant nu leagă instanța, care este datoare să determine cadrul procesual exact.

În speță, instanța de apel a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale menționate în sensul că, în raport cu motivarea în fapt a cererii introductive de instanță a dat o calificare legală corectă a acesteia, ca fiind o cerere de întoarcere a executării, fiind evident că reclamantul dorește de fapt contravaloarea actualizată a averii confiscate. Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia s-a încălcat principiul disponibilității, deoarece, așa cum s-a precizat, instanța nu este ținută de temeiul juridic al cererii. Având în vedere cadrul procesual stabilit de instanța de apel prin calificarea juridică a acțiunii cu raportare la dispozițiile art. 404 1 și art. 404 2 alin. (3) C. proc.

civ., în recurs se impune verificarea legalității deciziei pronunțate în apel cu privire la acest aspect. Constatând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală din acest punct de vedere, criticile formulate prin cel de al doilea motiv de recurs exced cadrului procesual astfel cum a fost stabilit în mod legal, astfel că nu se mai impune analiza acestora. Față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, reprezentat de D.G.F.P. Timiș împotriva deciziei nr. 496 din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2008.