ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3395/2007
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3395/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată, la data de 9 iunie 2004, în dosarul nr. 5669/2004 al Tribunalului Comercial Cluj, reclamanta SC S.A.I. SRL Cluj Napoca, l-a chemat în judecată pe pârâtul C.L.M. Cluj - Napoca, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să fie obligat pârâtul să concesioneze reclamantei pe o perioadă de 49 de ani terenul de sub construcția înscrisă în suprafață de 51 mp, să se stabilească prețul concesiunii conform expertizei efectuate de către un expert evaluator, să fie obligat pârâtul la predarea concesiunii astfel obținute către reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz că se opune admiterii cererii.
În motivare reclamanta arată că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1933 din 29 noiembrie 2001 a cumpărat de la pârât construcția fixă tip gheretă din profile metalice și pereți din beton și fundație, compusă din o încăpere, situată în Cluj - Napoca, pentru prețul de 80.000.000 lei, achitat integral. Întrucât, prin această vânzare nu a fost înstrăinat și terenul aferent, reclamanta a solicitat pârâtului concesionarea terenului în suprafață de 51 mp, însă pârâtul a refuzat acest lucru, reclamanta fiind nevoită să înainteze prezenta cerere.
Prin încheierea civilă nr. 3158/C/2004 pronunțată, la data de 12 august 2004, în dosarul nr. 5669/2004 al Tribunalului Cluj a fost admisă excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj - Napoca, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 12428/2004 . Prin sentința civilă nr. 11897/2004 pronunțată la data de 11 octombrie 2004 în dosarul nr. 12428/2004 al Judecătoriei Cluj Napoca a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta SC S.A.I. SRL Cluj Napoca împotriva pârâtului Consiliului Local al Municipiului Cluj Napoca.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 85 din 2 martie 2005 pronunțată în dosarul nr. 123/2005 al Curții de Apel Cluj a fost admis apelul declarat, fiind anulată sentința civilă nr. 11897/2004 pronunțată de Judecătoria Cluj Napoca, iar cauza trimisă spre rejudecare Tribunalului Cluj, reținându-se că competența de soluționare a cauzei revine acestei instanțe, deoarece judecătoria era obligată să analizeze distinct de Legea nr. 219/1998, prevederile Legii nr. 29/1990 în raport cu care competența aparține tribunalului. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul C.L.M. Cluj Napoca, iar prin decizia nr. 3784 din 21 iunie 2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, a fost respins recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 85/2005 a Curții de Apel Cluj.
La Tribunalul Cluj cauza a fost înregistrată sub nr. 7882/2005, iar prin sentința civilă nr. 1496 pronunțată la data de 16 decembrie 2005 a fost admisă excepția lipsei procedurii plângerii prealabile, ridicată din oficiu de către instanță și respins acțiunea formulată de reclamantă. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civilă nr. 217/2006 pronunțată la data de 15 februarie 2006 în dosarul nr. 261/2006 al Curții de Apel Cluj a fost admis recursul, a fost casată sentința civilă nr. 1496/2005 a Tribunalului Cluj și a fost trimisă cauza pentru soluționare în primă instanță Tribunalului Comercial Cluj, unde aceasta a fost înregistrată sub nr. 420/2006.
Prin notele de ședință depuse la dosar, la data de 12 aprilie 2006, reclamanta a arătat că temeiurile de drept care stau la baza acțiunii sunt art. 7, 9 și 10 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, art. 3 C. com., cu privire la actele de comerț și art. 38 alin. (2) lit. g) și h) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, acest script fiind interpret ca o precizare a cererii inițiale. Prin sentința comercială nr. 3089 din 7 iunie 2006 Tribunalul comercial Cluj a respins cererea formulată de reclamanta SC S.A.I. SRL Cluj Napoca împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Cluj - Napoca.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obiectul prezentei cereri îl constituie obligarea pârâtului la concesionarea suprafeței de teren de sub construcție (de 51 mp), că în atare situație, inițierea concesiunii are la bază un studiu de oportunitate, atunci când inițiativa concesiunii aparține concedentului și că chiar în situația în care ar fi fost întocmit acest studiu, nu se creează în sarcina pârâtului obligația de a concesiona, acesta fiind liber în a adopta orice hotărâre în această problemă, care poate fi atacată ulterior în instanță, în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Împotriva menționatei hotărâri, în termen legal, reclamanta a declarat apel, fiind înregistrat sub nr. 423/1285/2006 la Curtea de Apel Cluj.
În apelul declarat, reclamanta a considerat sentința apelată ca fiind nelegală și a solicitat admiterea apelului și schimbarea acesteia cu cheltuieli de judecată în apel și în primă instanță. În esență, apelanta a susținut că, și-a îndeplinit obligația de modernizare, a construcției cumpărate, la data de 29 noiembrie 2001, prin licitație publică și că pârâtul trebuie să fie obligat să-și îndeplinească obligația de a-i concesiona terenul în suprafață de 51 mp aferent construcției (art. 1073 C. civ.). Apelanta a mai arătat că prin acțiunea de față nu este înfrânt principiul libertății contractuale, că se situează în sfera obligațiilor, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 219/1998, care este o lege specială, că pentru terenul de sub chioșcul în discuție are încheiat cu pârâtul un contract de închiriere și că având acest contract a solicitat concesionarea terenului, fiind întocmit studiul de oportunitate.
Prin întâmpinare, intimatul - pârât C.L.M. Cluj - Napoca a solicitat respingerea apelului, motivat de faptul că Legea nr. 219/1998 prevede că concesionarea unui bun are loc prin licitație publică sau prin negociere directă, fiind prioritară licitația publică, că hotărârea de a încheia un contract de concesiune aparține exclusiv Consiliului local și că instanța nu poate obliga părțile să încheie un contract de concesiune, întrucât s-ar încălca principiul libertății contractuale. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin încheierea nr. 3551 din 10 noiembrie 2006, a admis cererea reclamantei SC S.A.I. SRL Cluj și a dispus strămutarea dosarului nr. 423/1285/2006 al Curții de Apel Cluj la Curtea de Apel Galați unde a fost înregistrat sub nr. 423/1285/2006 din 8 decembrie 2006. Prin decizia civilă nr. 15 din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC S.A.I.
SRL Cluj Napoca împotriva sentinței comerciale nr. 3089 din 7 iunie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj. În motivare s-a reținut că prima instanță a dat eficiență în mod corect dispozițiilor art. 10 din Legea nr. 219/1998 când a reținut că doar pârâtul este cel care hotărăște concesionarea terenului în litigiu, în acord și cu art. 38 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 și că instanța de judecată nu poate înfrânge aceste dispoziții legale. S-a mai reținut, de asemenea, că faptul închirierii terenului în suprafață de 51 mp nu-l poate obliga pe pârâtul C.L.M. Cluj Napoca la a–i concesiona societății reclamante terenul pe care se află amplasată o construcție în care se desfășoară jocuri mecanice. Împotriva acestei decizii reclamanta a promovat recurs în termenul legal, solicitând modificarea acesteia și pe fond, admiterea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că problemele juridice ridicate în cauză au fost analizate parțial, lăsându-se în afara cercetării judecătorești aspecte de natură să schimbe în totalitate soluția. Astfel, recurenta susține că îndeplinirea obligațiilor pe care și-i le-a asumat la data cumpărării construcției trebuie urmată de îndeplinirea corelativă de către pârâtul – vânzător a propriilor sale obligații, respectiv de concesionare a suprafeței de teren aferentă construcției. În mod greșit, susține recurenta, instanța de apel a reținut că terenul în litigiu este deținut de reclamantă cu titlu de chirie, pentru că un astfel de contract nu a fost încheiat între părți. Se recunoaște emiterea de către pârât a unor abonamente pe care însă societatea nu le-a achitat, deoarece susține că sumele respective, cu titlu de chirie, au fost stabilite în mod unilateral.
Recurenta mai arată că refuzul pârâtului de a încheia contractul de concesiune nu este legal, că aceasta face parte din atribuțiile sale în calitate de autoritate a administrației publice, iar refuzul său de a răspunde la studiul de oportunitate ce i-a fost înaintat de către reclamantă o îndreptățește pe aceasta să-și valorifice drepturile prin acțiune judecătorească. Prin întâmpinarea înregistrată la 18 septembrie 2007, intimatul C.L.M. Cluj Napoca a solicitat respingerea recursului. În apărare susține că din probele administrate în dosar nu rezultă asumarea de către vânzător a obligației de concesionare, așa cum eronat arată recurenta. De asemenea, concesionarea presupune adoptarea unei hotărâri în acest sens, urmare a unei proceduri care în speță nu s-a urmat și prin care concesionarul să fie stabilit prin licitație publică sau prin negociere directă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele: Societatea reclamantă este titulara dreptului de proprietate asupra construcției fixe situată în Cluj – Napoca, conform documentului nr. 1933 din 29 noiembrie 2001 încheiat în cadrul dosarului de executare nr. 770 din 28 martie 2001 a unor creanțe bugetare. În această calitate i-a solicitat vânzătorului, pârâtul C.L. Cluj Napoca, titular al dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției, în mod repetat, încheierea unui contract de concesiune cu privire la teren, în vederea reglementării situației lui juridice. Pârâtul C.L.M.
Cluj Napoca nu a dat curs nici unei astfel de solicitări ci, după vânzarea construcției, potrivit afirmațiilor reclamantei, necontestate de pârât, autoritatea administrativă a început să emită așa-numitele „abonamente” de plată a contravalorii folosinței terenului de către societatea comercială, fără a se dovedi voința comună a părților în privința cuantumului sumelor datorate cu acest titlu. În aceste împrejurări, reclamanta a promovat acțiune în justiție urmărind reglementarea juridică a faptului folosinței terenului pe care se află amplasată construcția sa, în condițiile în care proprietarul terenului nu a ieșit din pasivitate, nici după ce reclamanta i-a înaintat studiul de oportunitate prevăzut de Legea nr. 219/1998.
Din această perspectivă, scopul urmărit de reclamantă este just, astfel că pârâtul va fi obligat să încheie cu reclamanta contract de concesiune, prin metoda negocierii directe, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului libertății contractuale, clauzele contractului ce se va încheia fiind rezultat al voinței comune a părților. Metoda aleasă pentru încheierea contractului decurge atât din specificul terenului în discuție, situat sub o construcție proprietatea altuia decât proprietarul terenului, fiind puțin probabil ca la o eventuală licitație altcineva decât proprietarul construcției să fie interesat de suprafața de 51 mp, cât și de aceea că între părți s-a încercat stabilirea unor raporturi juridice directe, prin emiterea de către pârât a „abonamentelor” reprezentând chiria pentru teren.
Demersul judiciar al reclamantei este fondat și prin prisma faptului că, de vreme ce pârâtul nu a inițial el însuși încheierea unui act juridic consensual cu reclamanta și care să aibă ca scop reglementarea din punct de vedere juridic a folosinței terenului său, aceasta a înțeles să-și valorifice drepturile prin modalitatea contractuală a concesiunii, la care este îndreptățită conform art. 970 C. civ. Astfel, pârâtului îi revine, în virtutea prevederilor generale din materia convențiilor obligația de a-și îndeplini cu bună, credință îndatoririle și, mai ales, de a îndeplini toate acele îndatoriri care sunt urmări firești generate de obligația principală prin natura sa.
Prin urmare, înstrăinarea de către pârât a construcției în favoarea reclamantei, îl obligă pe acesta și la reglementarea regimului juridic al folosinței terenului aferent, în mod clar și stabil, pentru a nu se aduce atingere însuși dreptului de proprietate al reclamantei asupra construcției a cărui exercitare ar depinde altfel de conduita pârâtului. De altfel și instanța de fond a reținut că „reclamanta este, în principiu, îndreptățită la concesionarea terenului însă calea procedurală aleasă expres nu este cea mai potrivită”, respectiv nu ține de dreptul comercial ci de contencios administrativ. Această aserțiune a instanței de fond, care a și justificat soluția de respingere a acțiunii, intervine după 2 ani de la introducerea acțiunii și după ce Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1401/2005, a statuat irevocabil că litigiul este nul comercial neevaluabil în bani iar Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 217/2006, a afirmat încă odată acest lucru.
În aceste condiții, faptul de a trimite reclamanta să urmeze o altă cale decât cea aleasă și confirmată de instanța supremă, după mai mult de 3 ani de la introducerea acțiunii și pronunțarea a 7 instanțe ar putea pune în discuție respectarea dreptului reclamantei la un tribunal, la un proces echitabil și la soluționarea cauzei sale într-un termen rezonabil, prevăzut de art. 6 alin. (1) din C.A.D.O.L.F. și de art. 21 alin. (3) din Constituția României (cu privire la considerarea dreptului de a practica o activitate în baza unui contract de concesiune ca un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. s-a pronunțat în cauzele SC R.T. SRL contra României și P. și R. contra Finlandei). În baza acestor considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.
civ., reținând existența motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamanta SC S.A.I. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 15 din 13 februarie 2007 a Curții de Apel Galați care va fi modificată în sensul admiterii apelului conform art. 296 C. proc. civ., schimbării în întregime a sentinței comerciale nr. 3089 din 7 iunie 2006 a Tribunalului Comercial Cluj, urmând ca pe fond să se admită în parte acțiunea. În consecință, se va dispune obligarea pârâtului C.L.M. Cluj Napoca să încheie cu reclamanta contract de concesiune privind terenul de sub construcția proprietatea acesteia în suprafață de 51 mp, prin negociere directă. În cazul în care pârâtul – intimat nu-și va îndeplini această obligație el va putea fi constrâns la îndeplinirea ei în condițiile art. 580 3 C. proc.
civ., iar latitudinea sa va constitui o încălcare atât a art. 6 alin. (1) din C.E.D.O., cât și a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (a se vedea cauza SC R.T. SRL contra României). Se vor respinge celelalte capete din acțiune ca neîntemeiate față de modalitatea în care urmează să se încheie contractul de concesiune, termenii și condițiile concrete urmând a fi stabilite de părți prin rezultatele negocierii directe. În temeiul art. 276 C. proc. civ., se va dispune obligarea intimatului – pârât să-i achite recurentei – reclamante suma de 2800 lei cheltuieli de judecată ocazionate cu plata onorariului avocațial în recurs, parțiale, în raport cu admiterea în parte a acțiunii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC S.A.I. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 15 din 13 februarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială. Modifică decizia în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinței nr. 3089 din 7 iunie 2006 a Tribunalului Cluj, pe care o schimbă și admite în parte acțiunea reclamantei. Obligă pârâtul să încheie contractul de concesiune privind terenul de sub construcție prin negociere directă. Obligă pârâtul să plătească reclamantei 2800 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 octombrie 2007.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.