ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5608/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 6 iulie 2007, sub nr. 25047/3/2007, reclamanta R.Z., în contradictoriu cu pârâta SC I. SA, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să se dispună anularea răspunsului înregistrat sub nr. 1121 din 28 august 2007, comunicat acesteia de către SC I. SA; să fie obligată pârâta I. SA la restituirea în natură a construcției formată din casă din cărămidă acoperită cu țiglă, având la parter 8 camere, o bucătărie și dependințe situată în Cluj-Napoca, înscrisă în C.F. nr. 623 Cluj, având nr.topo 4985; să fie obligată pârâta I. SA la restituirea în natură a imobilului teren compus din curte și grădină în suprafață de 1713,6 mp liber de construcții, situat în Cluj - Napoca, înscrisă în C.F.

nr. 623 Cluj, având nr.topo 4985; în subsidiar să fie obligată pârâta SC I. SA, în calitate de unitate deținătoare la emiterea unei decizii de soluționare a notificării nr. 1029 din 26 iulie 2001 comunicată de BEJ S.M.; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, în fapt, în anul 1949, în baza Legilor nr. 826/1946, 998/1946 și 228/1948, imobilul „casă din cărămidă acoperită cu țiglă cu opt camere și dependințe și teren în suprafață de 1713,6 mp", proprietatea tabulară a lui R.E., înscrisă ca atare în C.F. nr. 623 Cluj - Napoca, a fost preluată abuziv de către Statul Român. Notificarea nu a fost soluționată de către Primăria Cluj - Napoca întrucât aceasta a susținut că nu este unitatea deținătoare a imobilului.

Prin urmare Primăria Cluj - Napoca a comunicat dosarul intern la SC I. SA, filiala Cluj, pentru soluționarea notificării, însă aceasta a trimis notificarea mai departe la SC I. SA București, căreia îi revenea obligația legală de a soluționa notificarea, în calitate de unitate deținătoare a imobilului care face obiectul cererii de retrocedare. SC I. SA București a comunicat faptul că nu este competentă să soluționeze notificarea deoarece Primăria Cluj nu i-a comunicat notificarea. Această afirmație este contrazisă însă atât de Primăria Cluj - Napoca, cât și de I. SA - filiala Cluj-Napoca, aceasta din urmă confirmând primirea cererii de retrocedare.

In acest context, după comunicarea de către Primăria Cluj a notificării, I. SA București avea obligația de a respecta procedura prealabilă administrativă obligatorie instituită de prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, concretizată prin soluționarea notificării formulate, fie prin a emite o dispoziție de restituire în natură a imobilului construcție și a terenului liber de construcții, fie prin propunere de despăgubiri în echivalent. Prin încheierea de ședință interlocutorie din 1 noiembrie 2007 (fila 68, dosar inițial), instanța a respins excepția lipsei calității de reprezentant, excepția autorității de lucru judecat pentru capetele 2, 3, 4 ale acțiunii și a unit cu fondul cauzei excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 791 din 4 iunie 2009 Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei R.Z., ca neîntemeiată; a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta R.Z. în contradictoriu cu pârâta SC I. SA; a obligat pârâta să restituie în natură reclamantei suprafața de 172 mp, situată în Cluj - Napoca, număr topo 4985, înscrisă în Cartea Funciară nr. 623 Cluj - Napoca, identificată prin raportul de expertiză topografică nr. 1121/2009 întocmit de expert I.M.

(anexa 4); a obligat pârâta la emiterea unei decizii de soluționare a notificării nr. 1029 din 26 iulie 2001, înregistrată inițial la Primăria Cluj-Napoca, în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul construcție cu aceeași adresă, compus din 8 camere, bucătărie, dependințe, identificat ca fiind clădirea veche prin raportul de expertiză construcții nr. 1121/2008 întocmit de expert M.S.S., precum și pentru imobilul teren, până la concurența suprafeței de 1714 mp conform raportului de expertiză topografică; a respins capătul de cerere privind anularea răspunsului nr. 1121 din 28 mai 2007, ca neîntemeiată, a respins cererile privind restituirea în natură a imobilului construcție și a imobilului teren, pentru suprafața ce depășește 172 mp, ca neîntemeiate; a obligat pârâta la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a se pronunța în acest mod instanța de fond a reținut, în esență, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei că dovada calității de moștenitor nu se poate face, astfel cum susține pârâta, exclusiv cu certificat de moștenitor, partea nefiind obligată a parcurge procedura succesorală notarială anterior sesizării instanței. O astfel de dovadă este suficient a fi îndeplinită prin depunerea la dosar a actelor de stare civilă care să ateste legătura de rudenie dintre părți, care justifică și calitatea procesuală activă, iar în cauză, reclamanta a atașat la dosar astfel de înscrisuri, fiind succesoarea lui E.R., care la rândul lui este succesorul lui R.E.

Asupra fondului cererii, instanța de fond a reținut că, prin raportul de expertiză topografie s-a stabilit că este liberă de orice sarcini și amenajări de utilitate publică sau sistematizare doar suprafața de teren de 172 mp, identificată în schița anexă la raportul de expertiză, astfel că instanța a dispus restituirea în natură a acestei suprafețe de teren, respectiv acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru restul de teren până la concurența suprafeței deținute de autorul reclamantei, de 1714 mp, precum și pentru construcție. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat apel pârâta SC I. SA, criticând-o pentru nelegalitate. Astfel, se susține că tribunalul a soluționat greșit excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, fără a avea în vedere următoarele împrejurări: în baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 puteau adresa o notificare numai moștenitorii proprietarului naționalizat, întrucât R.E.

senior a fost proprietarul tabular al imobilului naționalizat, numai succesorii acestuia au dreptul de a depune notificarea; intimata avea obligația de a depune certificatele de moștenitor de pe urma defuncților R.E. senior și R.E. junior. Sentința civilă nr. 5281 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei Cluj - Napoca invocată de intimata - reclamantă și apreciată de Tribunalul București ca trecută în puterea lucrului judecat în privința calității de moștenitor al lui E.R. de pe urma lui R.E. nu are autoritate de lucru judecat în materie succesorală și nu îi conferă soțului reclamantei calitatea de moștenitor, sentința fiind pronunțată în Dosarul nr. 4632/2000 împotriva Primăriei Cluj - Napoca pentru obligația de a face, și nu într-un dosar în materie de moștenire.

Pârâta apelantă a mai invocat în cadrul motivelor de apel excepția autorității de lucru judecat pentru capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii civile, arătând că există identitate de părți, obiect și cauză. între acțiunea asupra căreia Tribunalul București s-a pronunțat definitiv și irevocabil în dosarul nr. 611/2004 prin sentința civilă nr. 1037 din 19 noiembrie 2004 și acțiunea ce face obiectul acestui dosar nr. 25047/3/2007, pendinte pe rolul Tribunalului București. Pe fondul cauzei, apelanta critică modul de soluționare a capătului de cerere privind restituirea în natură a terenului liber de construcții susținând că intimata reclamantă nu face dovada dreptului de proprietate asupra terenului, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul că pe terenul în litigiu există o construcție nouă,autorizată edificată de către pârâtă.

De asemenea, pârâta mai arată că instanța de fond a acordat intimatei mai mult decât s-a cerut în condițiile în care intimata a cerut restituirea în natură a 1713,6 mp, iar tribunalul a dispus acordarea de măsuri reparatorii pentru 1714 mp și retrocedarea în natură a 172 mp. S-a mai susținut, referitor la capătul de cerere privitor la obligația de emitere a unei decizii de soluționare a notificării nr. 1029 din 26 iulie 2001, că apelanta nu are obligația de a soluționa o notificare care nu i-a fost adresată direct, ci a fost adresată Primăriei Cluj - Napoca. In cauză nu s-a făcut dovada recepționării corespondenței, iar notificarea formulată de reclamantă nu se încadrează în cele trei modalități de transmitere a notificării pentru cazul imobilelor naționalizate aflate în patrimoniul unități deținătoare.

Prin decizia civilă nr. 651 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a respins ca nefondat apelul pârâtei, instanța reținând că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită conform art. 3 din Legea nr. 10/2001, în mod legal instanța de fond a constatat efectele sentinței civile nr. 5281 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca, irevocabilă, cu privire la calitatea de moștenitor cu titlu de prezumție legală, iar în ce privește autoritatea de lucru judecat a capetelor 2, 3 și 4, instanța de apel a constatat că nu există întrunită în cauză tripla identitate. In ce privește capătul patru al cererii introductive, instanța de apel a apreciat că și acesta a fost soluționat corect, întrucât, alături de vechea construcție, există în prezent o extindere, aceste construcții reprezentând împreună un tot unitar.

Față de aceste considerente, s-a constatat că, în mod just s-a dispus la obligarea pârâtei la emiterea unei decizii de soluționare a notificării în sensul acordării de măsuri reparatorii prin echivalent. Împotriva deciziei civile nr. 651 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și a sentinței de fond și, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei și respingerea acțiunii ca fiind introdusă ca fiind introdusă de o persoană fără calitate, în subsidiar, admiterea excepției autorității lucrului judecat pentru capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii civile și respingerea acestora ca având putere de lucru judecat, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii introductive ca neîntemeiată.

Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile vizând faptul că, în mod greșit instanțele inferioare au respins excepția calității procesuale active a reclamantei, întrucât, susține pârâta, dovedirea calității de persoană îndreptățită nu se poate face doar cu actele de stare civilă sau prin prezumția autorității lucrului judecat ce ar rezulta din sentința civilă nr. 5281 din 8 iunie 2001 a Judecătoriei Cluj-Napoca. Astfel, recurenta susține că intimata-reclamantă trebuia să depună înscrisuri, respectiv un certificat de moștenitor ce îi conferea calitatea defunctului său soț, E.R. de succesor de pe urma vărului său primar R.E. Junior. S-a reiterat și excepția autorității lucrului judecat cu privire la capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii introductive, susținând că sentința civilă nr. 1037 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 611/2004, definitivă și irevocabilă, a tranșat aceste chestiuni.

In ce privește obligarea la restituirea în natură a terenului liber de construcții, în suprafață de 172 mp, recurenta arată că reclamanta nu a depus la dosar acte de proprietate asupra terenului, simpla intabulare a dreptului de proprietate în cartea funciară, neconducând la ideea dovedirii dreptului de proprietate, iar terenul de 172 mp neocupat de construcții nu se poate restitui în natură, deoarece această suprafață nu poate fi parcelată cadastral și funcțional. Referitor la obligarea societății pârâte la emiterea unei decizii de soluționare a notificării, recurenta arată că petentul E.R.

a notificat Primăria Cluj-Napoca, solicitând restituirea în natură a imobilului proprietate a Ministerului Industriei, Petrolului și Chimiei, și nu unitatea deținătoare, respectiv SC I. SA, al cărei drept de proprietate era intabulat în cartea funciară încă din 28 august 1997. Arată că Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a înștiințat-o despre existența notificării, neexistând nicio dovadă a recepționării corespondenței. Recursul pârâtei SC I. SA este nefondat pentru considerentele ce succed: In art. 3 din Legea nr. 10/2001, legiuitorul definește persoanele îndreptățite la restituire, categoriile respective fiind enumerate limitativ, în sensul că sunt îndreptățite persoanele fizice, proprietare la data preluării în mod abuziv a imobilelor.

Singura excepție este prevăzută în art. 4 alin. (2) din lege, potrivit căruia, de aceleași drepturi beneficiază și moștenitorii persoanei fizice îndreptățite, prin succesiune legală sau testamentară. Așadar, o primă obligație care-i incumbă moștenitorului pentru a succeda, este aceea ca el să dovedească propria sa calitate, fie că ne aflăm în prezența unei succesiuni legale, fie a unei succesiuni testamentare. Pentru aceasta, el dovedește aptitudinea de a succede și vocația lui succesorală. Vocația succesorală constă, la rândul ei, în faptul de a fi chemat sau de a fi îndreptățit la moștenirea unei persoane. Din punct de vedere probator, dovada calității de moștenitor se poate face prin certificat de moștenitor, eliberat de notarul public, în temeiul Legii nr. 36/1995, precum și prin alte acte juridice, cum ar fi testamentul și actele de stare civilă care atestă rudenia sau filiația cu titularul dreptului de proprietate.

Autoritatea de lucru judecat cunoaște două manifestări procesuale, aceea de excepție procesuală (conform art. 1201 C. civ. si art. 166 C. proc. civ.) și aceea de prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți [conform art. 1200 pct. 4, art. 1202 alin. (2) C. civ.]. Dacă în manifestarea sa de excepție procesuală (care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată), autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente prevăzută de art. 1201 C. civ., nu tot astfel se întâmplă atunci când acest efect important al hotărârii se manifestă pozitiv, demonstrând modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care are legătură cu chestiunea litigioasă dezlegată anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Această reglementare a autorității de lucru judecat în forma prezumției vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârii judecătorești. Cum, potrivit art. 1200 pct. 4 cu referire la art. 1202 alin. (2) C. civ., în relația dintre părți, această prezumție are caracter absolut, înseamnă că nu se poate introduce o nouă acțiune în cadrul căreia să pretindă stabilirea contrariului a ceea ce s-a statuat judecătorește anterior. Astfel, față de aceste considerente teoretice, se constată că, în mod legal instanțele anterioare au constatat calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei.

În ce privește excepția autorității lucrului judecat cu privire la capetele 2, 3 și 4 ale acțiunii introductive față de sentința civilă nr. 1037 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr. 611/2004, instanța constată că nu poate fi primită întrucât, între cele două spețe nu există identitate de cauză juridică. Astfel, starea de fapt pentru care a fost respinsă sentința invocată ca fiind intrată sub puterea lucrului judecat nu este identică cu cea a speței de față, societatea pârâtă nefiind sesizată la acea epocă, pe cale administrativă, cu notificarea formulată de antecesorul reclamantei. Critica referitoare la greșita aplicare a legii de către instanța de apel, în ceea ce privește constatarea de către această instanță ca fiind incidente dispozițiile art. 19 alin. (1) din Legea 10/2001, și nu a prevederilor art. 10 din aceeași lege, nu poate fi primită.

Pentru stabilirea situației reale a imobilului s-a dispus administrarea în cauză a unei expertize de specialitate care a relevat faptul că, din suprafața totală de 1886 mp, doar 172 mp sunt liberi de construcții, iar la construcția veche, în suprafață de 361,40 mp, s-a adăugat o extindere, a cărei suprafață desfășurată - 391,64 mp, însumează peste 100% din aria desfășurată inițial, astfel că, în mod just s-a procedat la restituirea în natură a suprafeței de 172 mp, respectiv la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent până la concurența suprafeței deținute de autor, precum și pentru construcție. In ceea ce privește dovedirea dreptului de proprietate al reclamantei, se observă că, potrivit extrasului de carte funciară nr. 623, proprietar al imobilului-construcție și teren, în suprafață de 476 stânjeni era R.E., autorul reclamantei, imobilele trecând în proprietatea Comunei Urbane Cluj, iar ulterior în proprietatea statului.

Critica referitoare la greșita obligare a societății pârâte la emiterea unei decizii de soluționare a notificării, întrucât Primăria municipiului Cluj-Napoca nu a înștiințat societatea recurentă despre existența notificării, neexistând nicio dovadă a recepționării corespondenței, nu poate fi nici ea primită. Astfel, se constată că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea pârâtă avea calitatea de unitate deținătoare, prin urmare, primăria avea obligația de identificare a acesteia și de comunicare a elementelor de identificare către persoana îndreptățită.

Din actele existente la dosar rezultă că, la data de 9 iunie 2005 a fost emisă adresa nr. 44180/452/2005 de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, iar la data de 16 iunie 2005, conform borderoului de corespondență, notificarea, însoțită de actele doveditoare au fost transmise filialei Cluj a SC I. SA de către Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, iar recomandata a fost predată destinatarului la data de 17 iunie 2005. Astfel, față de data primirii notificării, societatea pârâtă avea obligația soluționării acesteia cu respectarea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 într-un termen rezonabil. Față de aceste considerente, se constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., motiv pentru care recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în speță, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, astfel că recurenta-pârâtă va fi obligată la plata sumei de 8.500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă R.Z.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC I. SA împotriva deciziei civile nr. 651 din 14 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 8.500 lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă R.Z. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2010.