ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2221/2019

Ședința publică din data de 21 noiembrie 2019

Primul ciclu procesual:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secția civilă, la 11 ianuarie 2008, sub nr. x/2008, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Președintele Consiliului Județean Cluj, Județul Cluj, prin Președintele Consiliului Județean, Consiliul Județean Cluj, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună anularea dispoziției nr. 630/26 noiembrie 2007 emise de Președintele Consiliului Județean Cluj, prin care s-a respins notificarea formulată de aceasta, privind restituirea, în natură, a imobilelor construcții și terenuri, situate în Cluj-Napoca, str. x (în prezent, Spitalul Clinic Județean de Copii); să constate preluarea abuzivă a imobilelor, teren și construcții, și să dispună restituirea, în natură, a următoarelor imobile:

- 1. casă cu etaj din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din: la subsol - 7 încăperi cu destinație de baie de aburi și dependințe; la parter - un hol, o cameră, 69 cabinete și dependințe; la etajul 1 - 14 camere, 2 magazii și dependințe; la etajul 2 - 14 camere, 2 magazii și dependințe; la mansardă - 6 camere, o bucătărie și dependințe; casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 2 camere, o sală de cazane, 14 camere de baie și dependințe; casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 3 camere, dependințe; curte și grădină, în suprafață de 1026 stj.p., situate în Cluj-Napoca, str. x (fostă str. x), înscrise în C.F. nr. x și 8380 Cluj-Napoca, având nr. top. x;

- 2. casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 4 camere, 4 camere de baie și dependințe; casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 5 camere, o bucătărie și dependințe; casă din cărămidă, acoperită cu tablă, compusă din 4 camere, o bucătărie și dependințe; curte și grădină, în suprafață de 634 stj.p., situate în Cluj-Napoca, str. x (fostă str. x), înscrise în C.F. nr. x și 8380 Cluj-Napoca, având nr. top. x și y.

A mai solicitat să se dispună radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român, corelativ cu intabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu privire la construcții, respectiv, în principal, a dreptului de proprietate asupra terenului și, în subsidiar, a dreptului de folosință specială asupra acestui bun.

La 17 ianuarie 2008, reclamanta a depus o completare de acțiune, prin care a solicitat în subsidiar, în ipoteza în care nu este posibilă restituirea în natură a imobilelor, să se dispună obligarea pârâtului Președintele Consiliului Județean Cluj să emită o dispoziție privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale.

În cauză, au depus întâmpinare pârâții, prin care au invocat excepția de tardivitate a formulării contestației; excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Județul Cluj și Consiliul Județean Cluj, în ceea ce privește cererea de anulare a dispoziției nr. 630/2007 emise de Președintele Consiliului Județean Cluj; pe fond, au solicitat respingerea acțiunii, deoarece reclamanta nu a dovedit calitatea de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, potrivit cerințelor art. 3-4, art. 18 și art. 23 din această lege.

Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Consiliul Județean Cluj, solicitând respingerea acțiunii reclamantei, ca nefondată.

La 26 martie 2008, reclamanta a depus o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în cererea de chemare în judecată, solicitând să se constate preluarea abuzivă a tuturor imobilelor, construcții și terenuri, care au compus fostul B. Cluj (în prezent, Spitalul Clinic Județean de Copii), să se dispună restituirea în natură; radierea din C.F. a dreptului de proprietate al Statului Român, corelativ cu intabularea dreptului de proprietate al reclamantei, cu privire la construcții și teren, în subsidiar, a dreptului de folosință specială pentru teren; obligarea pârâtului Președintele Consiliului Județean Cluj, în subsidiar, la emiterea unei dispoziții privind acordarea despăgubirilor în condițiile legii speciale, pe lângă bunurile indicate în cererea de chemare în judecată, și pentru imobilul casă cu etaj din cărămidă, acoperită cu țiglă, compusă din: la subsol - 11 camere, o bucătărie, 2 săli de cazane și dependințe; la parter - un hol, 11 camere, o cameră de baie și dependințe; la etajul 1 - un hol, 14 camere și dependințe; la mansardă - 8 camere și dependințe; casă cu etaj din cărămidă, acoperită cu eternit, compusă din: 11 camere, o cameră de baie și dependințe; la etaj - 12 camere și dependințe; curte și grădină, situate în Cluj-Napoca, str. x, înscrise în C.F. nr. x Cluj-Napoca, nr. top. x, la care se adaugă restul imobilelor, terenuri și construcții, care formau fostul B., la momentul preluării de către stat, și care vor fi identificate prin expertiză.

Reclamanta a depus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, solicitând respingerea acestei cereri, precum și răspuns la întâmpinarea formulată de pârâți, prin care a invocat înlăturarea apărărilor evocate de părțile adverse.

Pârâții au depus întâmpinare la cererea de intervenție accesorie, prin care au solicitat admiterea, în principiu, a cererii de intervenție.

Cererea de intervenție formulată de Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca a fost admisă în principiu, prin încheierea din 1 aprilie 2008.

Pârâții au formulat completare la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale, deoarece, deși a fost întemeiată pe dispozițiile art. 132 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., în realitate, reprezintă o modificare de acțiune, ce intră sub incidența art. 132 alin. (1) din același cod, fiind cerute și alte imobile decât cele pentru care s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 și pentru care nu s-a parcurs procedura administrativă; fiind depusă după prima zi de înfățișare, cererea modificatoare poate fi primită doar cu acordul pârâților, inexistent în speță. Mai susțin că cererea este inadmisibilă, întrucât, în procedura legii speciale, reclamanta nu a invocat calitatea de moștenitor de pe urma lui C., ci numai de pe urma lui D.. Pârâții au mai arătat că cererea este tardivă raportat la momentul comunicării dispoziției contestate. Au invocat excepția lipsei calității procesuale active, determinat de împrejurarea că reclamanta este renunțătoare la succesiunea antecesoarei sale, D., sens în care fac referire la dispozițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001 și pct. 4.6 din H.G. nr. 250/2007, conform cărora succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii speciale.

În ședința publică din 3 iunie 2008, instanța a rămas în pronunțare asupra excepției lipsei calității procesuale active, în considerarea prevederilor art. 137 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 314/10 iunie 2008, Tribunalul Cluj, secția civilă a respins excepția lipsei calității procesuale active; a respins plângerea reclamantei împotriva dispoziției nr. 630/26 noiembrie 2007 emise de Președintele Consiliului Județean Cluj, ca fiind formulată de o persoană neîndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin dispoziția nr. x/2007 emisă de Președintele Consiliului Județean Cluj a fost respinsă notificarea formulată de reclamantă, întrucât petiționara nu are calitate de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001; nu a dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat; nu a dovedit calitatea de moștenitor după proprietarul tabular; nu a completat dosarul cu toate actele solicitate.

Conform certificatului de moștenitor nr. x/1981, eliberat în dosarul succesoral nr. x/1981, suplimentar la dosarul succesoral nr. x/1974, și care are ștampila Camerei Notarilor Publici Cluj, cu mențiunea "pentru conformitate cu originalul", rezultă că, după defuncta D., cu ultimul domiciliu în Cluj-Napoca, a rămas, ca unică moștenitoare, fiica acesteia, D., renunțând la moștenire fiica A. și fiul E..

Raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001, reclamanta nu se încadrează în dispozițiile acestui text de lege, deoarece, din aceste două certificate de moștenitor, rezultă, fără putință de tăgadă, că reclamanta a renunțat la moștenirea rămasă după mama sa, defuncta D.; potrivit textului de lege menționat, coroborat cu art. 4 pct. 6 din H.G. nr. 250/2007, succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile actului normativ în discuție.

În ceea ce privește alegațiile reclamantei, conform cărora a formulat plângerea în calitate de moștenitoare a proprietarului tabular E., tatăl său, mama sa nefiind proprietarul imobilului, instanța a reținut că, potrivit extrasului C.F. x Cluj, într-adevăr, proprietar tabular inițial asupra imobilului a fost doctorul E.; la 14 martie 1942, acesta a donat imobilul soției sale, E., născută F., aspect care rezultă din înscrierile de sub B5 din C.F. x Cluj și B1 din C.F. x. Ulterior, aceasta a vândut imobilul Trezoreriei Regale Maghiare, aspect care rezultă din înscrierea de sub B 2 din C.F. x, vânzarea-cumpărarea realizându-se în anul 1943. La momentul anului 1948, când imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 302/1948, bunul nu se mai afla în patrimoniul lui E., născută F..

În considerarea celor expuse mai sus, a fost înlăturată susținerea reclamantei, privind formularea plângerii în calitate de moștenitoare a proprietarului tabular E., în condițiile în care acesta a donat imobilul soției sale, și, ca atare, din acest moment și-a pierdut calitatea de proprietar tabular asupra imobilului.

Pe cale de consecință, având în vedere existența celor două certificate de moștenitor, prima instanță a reținut că apărarea pârâților este întemeiată.

Excepția lipsei calității procesuale active a fost, însă, respinsă, deoarece reclamanta are calitate, conform art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în considerarea faptului că a formulat notificarea în calitate de presupusă persoană îndreptățită, i-a fost comunicată dispoziția în litigiu, pe care are posibilitatea de a o ataca. Pe fondul problemei de drept deduse judecății, nu a făcut dovada că a îndeplinit condițiile art. 4 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și pârâții, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 286/A/30 octombrie 2008, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a admis apelul declarat de pârâții Județul Cluj și Consiliul Județean Cluj, reprezentați prin Președintele Consiliului Județean Cluj, a schimbat sentința atacată, în sensul că a respins, ca tardivă, plângerea formulată de reclamantă, astfel cum a fost completată și modificată; a respins, ca nefondat, apelul declarat de A. împotriva aceleiași sentințe.

La 30 decembrie 2008, pârâții au formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei arătate, solicitând menționarea, în dispozitivul acesteia, și a Președintelui Consiliului Județean Cluj, în calitate de apelant, cerere respinsă prin încheierea din cameră de consiliu de la 22 ianuarie 2009.

Împotriva deciziei civile nr. 286/A/30 octombrie 2008 a formulat recurs reclamanta, iar pârâții au declarat recurs împotriva încheierii din 22 ianuarie 2009.

Prin decizia nr. 9123/6 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală a admis recursul declarat de reclamantă, a casat decizia recurată și a trimis cauza, pentru rejudecarea apelului, aceleiași instanțe. A respins, ca rămas fără obiect, recursul declarat de pârâții Județul Cluj, prin Președintele Consiliului Județean, Consiliul Județean Cluj și Președintele Consiliului Județean Cluj împotriva încheierii din camera de consiliu de la 22 ianuarie 2009 a aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța această hotărâre, Înalta Curte a reținut că instanța de apel, admițând excepția de tardivitate a contestației în condiții de nelegalitate a comunicării dispoziției atacate, a pronunțat o hotărâre nelegală, cu nesocotirea dreptului reclamantei la un proces echitabil, cu componenta sa esențială, și anume, dreptul la apărare.

Pe cale de consecință, recursul vizând încheierea din 22 ianuarie 2009, formulat de pârâți, a fost apreciat ca rămas fără obiect.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 4 iunie 2010, aceeași instanță a admis cererea formulată de petenții Județul Cluj, prin Președintele Consiliului Județean, Consiliul Județean Cluj și Președintele Consiliului Județean Cluj; a dispus lămurirea dispozitivului deciziei nr. 9123/6 noiembrie 2009 a Înaltei Curți, în sensul că trimiterea cauzei aceleiași instanțe vizează rejudecarea doar a apelului declarat de reclamantă.

Al doilea ciclu procesual.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj sub nr. x/2010, la 4 februarie 2010.

Prin decizia nr. 322/A/18 noiembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 314 din 10 iulie 2008 a Tribunalului Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Prin notificarea expediată sub nr. 1164/1 august 2001, prin B.E.J. G., reclamanta A., în calitate de unică moștenitoare și fiică a proprietarilor de C.F., a solicitat acordarea despăgubirilor pentru imobilele situate în Cluj-Napoca, str. x - 68 (fosta str. x), compuse din teren în suprafață de 1026 stj.p. și 634 stj.p., cu supraedificate, înscrise în C.F. nr. x Cluj, sub A+2, nr. top. x, sub A+3, nr. top. x, nr. u, imobile care figurează și în C.F. x Cluj și în C.F. nr. x Cluj. Reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri și pentru bunurile mobile și dotările existente în imobilul naționalizat, amenajat ca sanator - spital, bunuri care, parțial, sunt evidențiate în procesul-verbal nr. x/2 noiembrie 1948 .

Ulterior, prin cererea înregistrată la Consiliul Județean Cluj, la 26 septembrie 2005, reclamanta și-a precizat și completat notificarea inițială, în sensul restituirii, în natură, a imobilelor situate în Cluj-Napoca, str. x - 68, precum și restituirii sumelor de bani actualizate potrivit indicelui de inflație, care au fost confiscate odată cu preluarea abuzivă a imobilului, așa cum rezultă din anexele din procesul-verbal de preluare .

Prin dispoziția nr. x/26 noiembrie 2007 emisă de Președintele Consiliului Județean Cluj s-a respins notificarea reclamantei, pentru următoarele motive: petiționara nu are calitatea de persoană îndreptățită în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/200; petiționara nu a dovedit dreptul de proprietate cu privire la imobilul solicitat; petiționara nu și-a dovedit calitatea de moștenitor după proprietarul tabular și nu a completat dosarul cu toate actele solicitate, care erau esențiale pentru dovedirea dreptului pretins și soluționarea notificării .

Potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea s-a pronunțat mai întâi asupra excepției de fond invocate de intimatul intervenient Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca.

Excepția lipsei calității procesuale active nu este fondată și a fost, în mod legal, soluționată de către prima instanță.

Astfel, calitatea procesuală activă reprezintă o condiție esențială de exercițiu a acțiunii civile și presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului, în raportul juridic de drept material dedus judecății.

În materia Legii nr. 10/2001, în procedura jurisdicțională, excepția lipsei calității procesuale active nu se confundă cu lipsa calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de acest act normativ, care reprezintă o împrejurare ce presupune analizarea fondului cauzei.

Având în vedere că reclamanta a formulat notificare pentru acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, notificare care a fost soluționată în sensul respingerii ei, prin dispoziția nr. x/26 noiembrie 2007 emisă de Președintele Consiliului Județean Cluj, Curtea a constatat că, în speță, există identitate între reclamantă, care se pretinde persoană îndreptățită, și persoana titulară a dreptului de a ataca, în justiție, dispoziția arătată, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (3) din actul normativ menționat, potrivit cărora, decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.

Conform C.F. nr. x Cluj, asupra imobilului de sub A+3, nr. top. x, constând în teren și supraedificate, în suprafață de 2 jug. și 497 stj.p., situat în Cluj-Napoca, Calea x, a fost înscris, sub B.1., dreptul de proprietate în favoarea dr. C., prin încheierea de C.F. x martie 1938 .

Prin încheierea de C.F. nr. x martie 1942, în baza următoarelor acte - cererea oficială, planul ingineresc de divizare, decizia nr. 9541/7 martie 1942 a Primarului orașului Cluj, autorizație dată pe baza procesului-verbal, respectiv autorizație de înregistrare - s-a intabulat, la imobilul din rândul A+3, respectiv partea notată pe planul de situație cu nr. x, cu suprafața de 167 stj.p., și s-a trecut divizat la nr. 1473, formând posesia orașului Cluj, ca parte de stradă. Pozițiile nr. y, cu suprafața de 667 stj.p., nr. z, cu suprafața de 1026 stj.p., nr. w, cu suprafața de 1203 stj.p., și t, u, cu suprafața de 634 stj.p., au fost trecute, din nou, în rândul A+4-7, în patrimoniul proprietarului de sub B.1.

Prin încheierea de C.F. nr. x martie 1942, pe baza contractului de donație întocmit la 14 martie 1942, de notar public, imobilele de sub A+4, nr. top. x, constând în casă, curte și grădină, în suprafață de 667 stj.p., amplasate în str. x, A+5, nr. top. x, constând în 3 case, curte și grădină, în suprafață de 1026 stj.p., amplasate în str. x, A+7, nr. top. x, u, constând în 3 case, curte și grădină, în suprafață de 634 stj.p., amplasate în str. x, s-au transcris în C.F. nr. x, pe numele dr. E., născută F., cu titlu drept donație.

Prin încheierea de C.F. nr. x și y/26 aprilie 1944, de sub B.7., pe baza art. 3, 6 paragraf 3 al Ordinului Președintelui Consiliului de Miniștri nr. 1600/1944 se notifică în C.F. că proprietarul este evreu, iar, prin încheierea de C.F. nr. x august 1944, s-a trecut, în registru, respingerea cererii dr. E., privind anularea însemnării de sub B.7. Aceste înscrieri au fost radiate prin încheierile de C.F. nr. x iunie 1948 și nr. 962/12 martie 1949.

Ulterior, prin încheierea de C.F. nr. x iunie 1996, în baza documentației tehnice, a cererii din 31 mai 1995, a dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 302/1948 privind naționalizarea instituțiilor sanitare particulare și art. 26, art. 43 din Decretul nr. 115/1938, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român și în administrarea Ministerului Sănătății.

Conform C.F. nr. x Cluj, asupra imobilelor de sub A+1, nr. top. x, constând în teren cu supraedificate, în suprafață de 667 stj.p., amplasate în str. x, A+2, nr. top. x, constând în teren cu supraedificate, în suprafața de 1026 stj.p., amplasate în str. x, și A+3, nr. top. x și y, constând în teren și supraedificate, în suprafață de 634 stj.p., amplasate în str. x, prin încheierea de C.F. nr. x martie 1942, pe baza contractului de donație întocmit la 14 martie 1942, de notar public, având nr. de înregistrare 269/942 și aprobat de Comandamentul Corpului de Armată din Cluj, cu nr. x/1942, s-a intabulat dreptul de proprietate, cu titlu drept donație, pe numele dr. E., născută F. .

Prin încheierea de C.F. nr. x aprilie 1943, pe baza contractului de vânzare-cumpărare aprobat la 28 aprilie 1943, imobilul din pagina A+2 va fi trecut pentru H. (Patrimoniul Regal).

Ulterior, prin încheierea de C.F. nr. x iunie 1996, în baza documentației tehnice, a cererii din 31 mai 1995, a dispozițiilor art. 1 din Decretul nr. 302/1948 privind naționalizarea instituțiilor sanitare particulare și art. 26, art. 43 din Decretul nr. 115/1938, s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea Statului Român, în administrarea Ministerului Sănătății.

C. a decedat la 31 decembrie 1956, iar soția sa, D., a decedat la 7 august 1974, așa cum rezultă din certificatele de deces anexate la fila x, 36 din dosarul de fond.

Reclamanta I. este fiica numiților C. și J., așa cum rezultă din certificatul de naștere depus la f. x din dosarul de fond.

Din adeverința nr. 361/30 octombrie 2007 emisă de Academia Română - Filiala Cluj-Napoca, Institutul de Lingvistică și Istorie Literară "Sextil Pușcariu", prenumelui (numelui de botez) Ileana sau K., din antroponimia limbii române, îi corespunde, în antroponimia limbii maghiare, numele L. .

În procesul-verbal nr. x/2 noiembrie 1948, încheiat între reprezentantul Ministerului Sănătății și dr. C., în calitate de proprietar, cu ocazia predării instituției sanitare B. către reprezentantul Ministerului Sănătății însărcinat cu conducerea instituției sanitare, în conformitate cu Legea Naționalizării, la pct. IV - Investițiuni, pct. 5 - imobile, terenuri, s-a consemnat predarea-preluarea B. Cluj, conform anexei nr. 8 la procesul-verbal de predare-primire, cuprinzând 1 pag. și o schiță, anexă care nu a fost depusă în probațiune de către reprezentantul reclamantei, deși aceasta are sarcina probei potrivit art. 1169 C. civ. .

Conform art. 1 alin. (1) și alin. (2) din Decretul nr. 302/3 noiembrie 1948, se naționalizează toate instituțiile sanitare (spitale, policlinici, case de sănătate, maternități, etc.), în funcțiune sau care și-au încetat funcțiunea în total sau în parte, care nu se găsesc în proprietatea Statului, fie ele instituțiuni individuale, societăți de orice fel sau asociații, în conformitate cu tabloul anexat, care face parte integrantă din lege. Instituțiunile sanitare prevăzute în tabloul anexat sunt considerate naționalizate, chiar dacă sunt indicate parțial sau inexact, sau dacă și-au schimbat denumirea sau adresa.

În anexa actului normativ mai sus menționat este cuprins, ca fiind naționalizat, B., județul Cluj.

Art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001 stabilește că, în sensul prezentei legi, prin "imobile preluate în mod abuziv" se înțelege și "imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial".

Având în vedere că imobilele, constând în terenuri cu supraedificate, în care a funcționat B., au fost preluate de Statul Român în baza procesului-verbal nr. x/2 noiembrie 1948, "în conformitate cu legea naționalizării", nepublicată, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, iar Decretul nr. 302/3 noiembrie 1948 a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 256/3 noiembrie 1949, Curtea, în temeiul art. 1 coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, a apreciat că aceste imobile au fost preluate de stat în mod abuziv, astfel încât fac obiectul legii speciale de reparație.

Potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, "în absenta unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive. În aplicarea prevederilor alin. (1) și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar".

Critica reclamantei apelante referitoare la faptul că proprietarul imobilelor în care a funcționat B. a fost tatăl său, C., care a semnat, în calitate de proprietar, procesul-verbal mai sus arătat, nu este întemeiată, deoarece, în speță, s-a dovedit contrariul; la data preluării abuzive, 2 noiembrie 1948, imobilele în litigiu, constând în teren cu supraedificate, înscrise, inițial, în C.F. nr. x, sub A+5, nr. top. x, A+7, nr. top. x, u, în favoarea antecesorului său, au fost donate de către acesta soției sale, E., născută F., mama reclamantei, prin contractul de donație înregistrat sub nr. x/14 martie 1942, și au fost transcrise în C.F. nr. x, sub A+2, nr. top. x, A+3, nr. top. x, u, în baza încheierii de C.F. nr. x martie 1942, astfel încât aceasta a avut calitatea de proprietar tabular la momentul preluării abuzive a imobilelor, iar nu tatăl reclamantei.

Din acest motiv, nu se poate reține critica reclamantei referitoare la faptul că au existat, în paralel, două cărți funciare, respectiv C.F. nr. x și C.F. nr. x, în care au fost înscrise imobilele revendicate, deoarece, așa cum s-a arătat pe larg, cele două cărți funciare, deși au existat concomitent, au cuprins imobile transcrise dintr-una în alta, fără ca imobilele să fie înscrise, în același timp, în ambele cărți funciare.

Imobilul înscris în C.F. nr. x, A+2, nr. top. x, compus din 3 case, curte și grădină, în suprafață de 1026 stj.p., în str. x, a fost înstrăinat de proprietara tabulară, prin contractul de vânzare-cumpărare aprobat la 28 aprilie 1943, în favoarea Patrimoniului Regal, acesta din urmă fiind înscris în cartea funciară, prin încheierea de C.F. nr. x aprilie 1943, astfel încât acest imobil nu s-a aflat, la data preluării abuzive, în proprietatea antecesorilor reclamantei.

Deși reclamanta a susținut că tatăl său era etnic evreu și, din cauza regimului horthysto-nazist din anii 1940-1945, a fost nevoit să doneze imobilele soției sale, de etnie maghiară, pentru a scăpa de măsurile antisemite, iar, ulterior, contractul de vânzare-cumpărare mai sus arătat a fost încheiat în mod fictiv, prin violență și sub amenințarea expulzării și încarcerării, aceasta nu a dovedit împrejurările afirmate; ca atare, simpla notare, în C.F. nr. x, prin încheierea de C.F. nr. x și 11549 din 26 aprilie 1944, a faptului că proprietarul este evreu, ulterioară donației imobilelor în favoarea soției sale, radiată, ulterior, prin încheierea de C.F. nr. x iunie 1948 și anterior preluării abuzive a imobilelor, nu este de natură să probeze susținerile reclamantei.

De asemenea, afirmațiile reclamantei, referitoare la existența unui proces promovat în baza Decretului-lege nr. 645/1945 și obținerea unei hotărâri judecătorești de restituire a imobilelor în favoarea antecesorului său, C., nu au fost dovedite în condițiile art. 1169 C. civ. reprezentantul reclamantei apelante a recunoscut, prin cererea de apel, că, până în prezent, nu a intrat în posesia acestei hotărâri judecătorești. Actul normativ enunțat a reglementat dreptul de a solicita, în instanță, anularea actelor încheiate sub amenințarea cu expulzarea sau deportarea din Transilvania de Nord, cu măsuri privative de libertate sau cu alte măsuri de persecuțiune din partea autorităților ocupante, dacă amenințarea a constrâns voința contractantului, având ca efect restituirea bunurilor care au format obiectul respectivelor acte, iar obținerea unei hotărâri judecătorești era absolut necesară, deoarece rectificarea cărții funciare și radierea dreptului de proprietate pretins a fi înscris nelegal se puteau realiza doar în baza unei hotărâri judecătorești, potrivit Decretului-lege nr. 115/1938.

Conform certificatului de moștenitor nr. x/1974 emis de Notariatul de Stat Județean Cluj la 23 mai 1977, în dosarul nr. x/1974, masa succesorală rămasă în urma defunctei D., decedată la 7 august 1974, s-a compus din cota de 4/8 parte din imobilul casă de locuit, curte și grădină, în suprafață de 2.401 m.p., înscris pe numele defunctei în C.F. nr. x Cluj, sub A+1, cu nr. top. x, dobândit prin donație, moștenitoarea defunctei fiind D., în calitate de fiică. Se menționează că au renunțat la succesiune A., fiică, și E., fiu .

Potrivit certificatului de moștenitor nr. x/1981 emis de Notariatul de Stat Județean Cluj la 29 iulie 1981, în dosarul nr. x/1981, suplimentar la dosarul nr. x/1974, de pe urma defunctei D., decedată la 7 august 1974, au rămas în masa succesorală diverse bunuri mobile, moștenitoarea defunctei fiind D., în calitate de fiică, făcându-se mențiunea că au renunțat la succesiune A., fiică, și E., fiu .

Reclamanta a depus, în probațiune, înscrisul intitulat "certificat pentru calitatea de moștenitor" eliberat de notar dr. M., în Dusseldorf, la 27 iulie 2007, care atestă că are calitatea de moștenitoare legală după defuncta D. (identică cu E., J., F.), decedată la 7 august 1974, în localitatea Dej, județul Cluj, cu ultimul domiciliu în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj .

Conform art. 4 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 10/2001, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite. Succesibili care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul acestei legi.

Potrivit pct. 4.6. din H.G. nr. 250/2007, prima teză a alin. (3) al art. 4 din lege este de strictă interpretare și vizează numai ipoteza în care, cu privire la succesiunea fostului proprietar al imobilului solicitat în procedura administrativă, a avut loc o dezbatere succesorală finalizată printr-un certificat de moștenitor. Pentru succesibilii neacceptanți, noul termen de acceptare, pentru care a operat repunerea de drept, este cel rezultat în urma prelungirii termenelor inițiale, respectiv 12 luni (6, 3, 3), deci, până la 14 februarie 2002. A considera că, în acest caz, termenul respectiv ar fi numai de 6 luni (termenul de drept comun) ar crea un regim discriminatoriu între persoane legal îndreptățite de lege la restituire. Având în vedere că textul legal face referire numai la succesibilii neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii (deci, se recunoaște valabilitatea renunțării exprese a unuia sau a unora dintre succesori, urmând ca, de cota care a făcut obiectul renunțării exprese, să profite succesibilii acceptanți notificatori împreună cu cei neacceptanți notificatori, care au fost repuși de drept în termen).

Critica reclamantei referitoare la faptul că cele două certificate de moștenitor mai sus menționate sunt acte false, contrafăcute și, implicit, lovite de nulitate absolută nu poate fi reținută de Curte, deoarece, potrivit art. 25 alin. (1) și alin. (2) din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la data emiterii certificatului de moștenitor, și suplimentului la certificatul de moștenitor, după eliberarea certificatului de moștenitor nu se mai poate elibera alt certificat. Aceia care au pretenții la moștenire ori au fost prejudiciați în alt fel, prin eliberarea ori cuprinsul certificatului, pot cere, în justiție, anularea lui și stabilirea drepturilor lor. Pana la anularea, prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în ce privește calitatea de moștenitor și cota sau bunurile ce revin fiecărui moștenitor.

În același sens sunt și prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora, cei care se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii. Până la anularea sa prin hotărâre judecătorească, certificatul de moștenitor face dovada deplină în privința calității de moștenitor și a cotei sau bunurilor care se cuvin fiecărui moștenitor în parte.

Așadar, cele două certificate de moștenitor fac dovada deplină în ceea ce privește calitatea de moștenitor după defuncta D. a fiicei acesteia, D., asupra întregii mase succesorale a defunctei și, per a contrario, și asupra calității de renunțătoare a reclamantei la succesiunea defunctei, în condițiile în care aceasta nu a probat constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Renunțarea la moștenire este actul juridic unilateral, expres și solemn, prin care succesibilul declară, în cadrul termenului de prescripție a dreptului de opțiune succesorală, că nu își însușește (renunță) la titlul de moștenitor, desființând, cu efect retroactiv, vocația sa succesorală, devenind străin de moștenire.

Susținerea reclamantei apelante referitoare la faptul că nu a renunțat, în mod expres, la succesiune și că textul art. 4 din Legea nr. 10/2001 se aplică doar în cazul renunțării exprese, nu poate fi reținută de instanță, deoarece art. 2 din Decretul nr. 40/1953, în vigoare la data emiterii celor două certificate de moștenitor, reglementează procedura renunțării la succesiune, renunțare care nu poate fi decât expresă.

Neexercitarea dreptului de opțiune succesorală în cadrul termenului de prescripție, deși produce, practic, efecte asemănătoare (succesibilii devin străini de moștenire) nu valorează renunțare tacită la moștenire. Prescripția stinge titlul de moștenitor, câtă vreme renunțătorul este considerat că nici n-a fost vreodată moștenitor.

Având în vedere că textul legal mai sus arătat face referire numai la succesibili neacceptanți, per a contrario, rezultă că succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile legii.

Certificatul de calitate de moștenitor depus de reclamantă nu poate fi luat în considerare, deoarece nu a fost eliberat în conformitate cu dispozițiile art. 10 și art. 68 din Legea nr. 36/1995, potrivit cărora, procedura succesorală notarială este de competența notarului public din biroul notarial situat în circumscripția teritorială a judecătoriei în care defunctul și-a avut ultimul domiciliu.

Pe de altă parte, în temeiul art. 66 din Legea nr. 105/1992, moștenirea este supusă legii naționale pe care o avea defunctul în momentul decesului, fiind vorba de bunuri imobile, locul situării bunurilor imobile revendicate, astfel încât certificatul de calitate de moștenitor nu respectă aceste prevederi legale.

În privința cererii înregistrate la 26 martie 2008, la Tribunalul Cluj, pe care reclamanta a intitulat-o "îndreptare a erorii" și prin care aceasta solicită, în plus față de cererea de chemare în judecată inițială, restituirea, în natură, a imobilului înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, situat în str. x, la care se adaugă și restul imobilelor, terenuri și construcții, care formau fostul B., Curtea a stabilit că această cerere reprezintă o cerere de completare a cererii introductive de instanță, care nu a fost formulată conform art. 132 C. proc. civ., la prima zi de înfățișare, care a avut loc la termenul de judecată din 4 martie 2008, când părțile au fost legal citate și au putut pune concluzii .

Mai mult decât atât, pârâții au depus o completare la întâmpinarea inițială, prin care au arătat, expres, că se opun cererii de modificare a acțiunii civile, deoarece s-a făcut după prima zi de înfățișare, iar reclamanta solicită și alte imobile, ce nu au făcut obiectul notificării .

Având în vedere că, prin această cerere modificatoare, reclamanta a solicitat restituirea, în natură, și a imobilului înscris în C.F. nr. x, A+6, nr. top. x, alcătuit din 2 case, curte și grădină, amplasat în str. x, în suprafață de 1203 stj.p., care nu a fost donat de antecesorul ei soției acestuia, precum și a celorlalte imobile, terenuri și construcții, care afirmativ au format fostul B. și care nu au fost individualizate, imobile care, însă, nu au fost solicitate prin notificarea expediată sub nr. 1164/1 august 2001, prin B.E.J. G., Curtea a statuat că, în privința acestor imobile, pentru care reclamanta nu a formulat notificare, operează sancțiunea decăderii din dreptul de a solicita, în justiție, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Critica reclamantei apelante referitoare la soluționarea cauzei de Tribunal fără a intra în cercetarea fondului nu este întemeiată, întrucât instanța de fond a analizat cererea reclamantei și probele administrate prin prisma prevederilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, judecând fondul cauzei și reținând că reclamanta nu se încadrează în dispozițiile acestui text de lege, deoarece a renunțat la moștenirea rămasă după antecesoarea ei; ca atare, nu are calitatea de persoană îndreptățită, în sensul legii, la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele în litigiu.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului și, în principal, modificarea, în tot, a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii; în subsidiar, casarea deciziei, desființarea sentinței și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Tribunalul Cluj.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., reclamanta a arătat următoarele:

Imobilele, terenuri și construcții, au fost proprietatea tatălui recurentei, dr. E., identic cu C. sau cu C., de la care au fost preluate, abuziv și fără titlu, în baza procesului-verbal nr. x/2 noiembrie 1948.

Potrivit încheierii nr. 9909 C.F. (înscrisă sub B 13-14, în C.F. x, și sub B 4-5, în C.F. x), imobilele ar fi fost naționalizate în baza Decretului nr. 302/1948 privind naționalizarea instituțiilor sanitare particulare.

Procesul-verbal de predare poartă semnătura proprietarului, respectiv a tatălui reclamantei, dr. E., iar, în cuprinsul actului, se face mențiunea că preluarea s-a făcut în conformitate cu "legea naționalizării"; de asemenea, în "tabelul de spitale ce urmează a fi naționalizate", anexă la Decretul nr. 302/1948, figurează și B. din județul Cluj. Însă, după cum se poate observa, procesul-verbal de preluare cu titlu de naționalizare s-a întocmit la 2 noiembrie 1948, înainte chiar de apariția legii de naționalizare. Prin urmare, în speța de față, actul de preluare dovedește doar o deposedare, respectiv o preluare, în fapt, a bunului din stăpânirea proprietarului, iar nu și o trecere, în drept, a bunului în proprietatea statului, cu toate că imobilul a fost menționat, ulterior, în anexele legii de naționalizare.

În opinia recurentei, imobilul pretins se încadrează în categoria imobilelor preluate abuziv, în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, prevăzută de art. 2 lit. f) din Legea nr. 10/2001.

De altfel, și în cazul în care se apreciază ca imobilul revendicat se încadrează în categoria imobilelor prevăzute la lit. i) sau h ale articolului 2 din Legea nr. 10/2001, preluările sunt abuzive în toate cele trei cazuri, măsura reparatorie aplicabilă fiind restituirea în natură, excepțiile de la regulă fiind expres reglementate prin lege.

Astfel cum s-a arătat anterior și după cum rezultă din procesul-verbal de naționalizare a imobilului și din anexele sale, proprietar, la data preluării, a fost tatăl reclamantei, C..

Raportat la actele de stare civilă (certificatul de naștere seria x, certificatul de căsătorie al reclamantei seria x nr. x, certificatul de deces al tatălui său, seria x nr. x), rezultă că recurenta este fiica proprietarului deposedat abuziv, acest aspect fiind constat, în mod corect, de către instanța de apel.

Din cauza legislației discriminatorii a regimului horthisto-nazist din anii 1940-1945 din Transilvania (teritoriu care, în acea perioadă, a aparținut statului ungar), e de notorietate că cetățenii de etnie evreiască, precum tatăl reclamantei, erau supuși la diferite persecuții, printre care și preluarea imobilelor de către organele statului horthysto-nazist. În speranța că va scapă de sancțiunile discriminatorii și abuzive ale legii, tatăl său a "donat" imobilele cu nr. top. x, z, t și u către mama recurentei, de etnie maghiară, în baza unui contract de donație încheiat la 14 martie 1942, astfel cum rezultă din înscrierile de sub B 5 - C.F. x și B l - C.F. x. Nefiind etnic evreu, mamei recurentei, D. (aparent, noul proprietar al imobilelor) nu i-au fost aplicabile, în mod direct, măsurile antisemite de preluare abuzivă, însă autoritățile au găsit o cale "legală" de a le prelua, prin contracte fictive de vânzare-cumpărare, obținând, prin violență, consimțământul acesteia, sub amenințarea expulzării și încarcerării. În acest sens, este și "contractul de vânzare-cumpărare" privind imobilul cu nr. top. x, "încheiat" la 28 aprilie 1943 cu Trezoreria Regală Maghiară, astfel cum rezultă din notarea de sub B 2 - C.F. x.

Între anii 1945-1948, tatăl recurentei a câștigat procesul intentat în vederea restituirii fostului B., prin hotărârea judecătorească dispunându-se restituirea, în natură, a tuturor imobilelor ce au compus sanatoriul. Procesul a fost promovat în baza Decretului-lege nr. 645/1945 pentru anularea unor acte de dispozițiune încheiate în timpul ocupațiunii ungare. O dovadă implicită, însă evidentă, este că, în cuprinsul actului de preluare, tatăl său, E., figurează ca proprietar al imobilului în anul 1948. Deși a efectuat cercetări, până la acest moment, reclamanta a fost în imposibilitate de a intra în posesia hotărârii amintite. În arhiva Judecătoriei Cluj-Napoca există condicile de soluții civile doar pentru perioada ulterioară anului 1952.

Indiferent de acest aspect, potrivit art. 3 din actul normativ menționat, actele încheiate sub amenințarea cu expulzarea sau deportarea din Transilvania de Nord, cu măsuri privative de libertate sau cu alte măsuri de persecuțiune din partea autorităților ocupante sunt anulabile, dacă amenințarea a constrâns voința contractantului. Art. 4 prevedea că erau, de asemenea, anulabile exproprierile făcute de autoritățile ocupante, dacă bunurile nu au fost afectate scopului de utilitate publică pentru care s-a făcut exproprierea, ci au fost înstrăinate, ulterior, la particulari. Nu în ultimul rând, potrivit art. 6, anularea actelor avea, ca efect, restituirea bunurilor care au format obiectul respectivelor acte, anularea producându-și efectele și față de terții subdobânditori de drepturi reale imobiliare, chiar dacă imobilul este înscris în cartea funciară. Având în vedere argumentele de mai sus, hotărârea pe care nu a putut-o obține ar avea doar rolul de a confirma susținerile recurentei, neavând un rol esențial în dovedirea calității de proprietar a lui E..

În C.F. nr. x, la 26 aprilie 1944, se notează, sub B 7, că proprietarul imobilelor (tatăl său, E.) este evreu. Este evident faptul că autoritățile horthiste îi recunoșteau tatălui său calitatea de proprietar, această notare fiind efectuată ulterior datei de 28 aprilie 1943 - data încheierii de către mama recurentei (aparentul proprietar) a "contractului de vânzare-cumpărare" cu Trezoreria Regală Maghiară. De altfel, așa cum s-a arătat anterior, rezultă evident, din cadrul procesului-verbal de preluare, că tatăl său era proprietar la data naționalizării imobilului de către Statul Român.

În motivarea dispoziției de respingere a notificării, se arată, cu rea-credință, că reclamanta nu ar fi făcut dovada calității de moștenitor după "proprietarul tabular", E., născută F.. În acest sens, se arată că reclamanta nu a depus certificat de moștenitor, respectiv că nu a lămurit neconcordanța dintre numele persoanei care figurează, în cartea funciară, ca proprietar, E., născuta F., și numele mamei sale - J. - în certificatul de naștere al recurentei, respectiv D. în certificatul de deces.

Așa cum rezultă din probațiunea administrată, tatăl recurentei a fost proprietarul imobilului, la data preluării abuzive. Însă, chiar dacă s-ar considera că mama recurentei ar fi fost proprietara imobilului, este fără dubiu că reclamanta este fiica lui D., identică cu E. (soția lui E., în lb. maghiară), J. sau F..

Revenind, actul care a determinat instanța fondului să aprecieze că recurenta nu ar fi avut calitatea de persoană îndreptățită, în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 10/2001, îl reprezintă certificatul de moștenitor nr. x/1981, care reprezintă un supliment la certificatul de moștenitor nr. x/1974.

În primul rând, ambele documente sunt nule, întrucât recurenta a realizat numeroase acte de acceptare a moștenirii; mai mult, la data eliberării acestor certificate de moștenitor, nu se afla pe teritoriul României, fiind refugiată în fosta Republică Federală Germania din anul 1972. Aceste aspecte puteau fi constatate de către instanță prin efectuarea unor adrese către Poliția de Frontieră și Ministerul Administrației și Internelor. De altfel, nu există niciun act sau declarație emanată de la recurentă, prin care să fi renunțat la succesiune. Se poate observa că renunțător la succesiunea după D. este și fiul acesteia/fratele recurentei, E.. Acesta nu avea cum să fie renunțător la succesiune, în condițiile în care a decedat la 13 martie 1964, anterior decesului mamei sale, D. (1974).

Recurenta reclamantă a formulat o acțiune în anularea certificatului/certificatelor de moștenitor, înregistrată la Judecătoria Cluj-Napoca sub nr. x/2010, depusă, în probațiune, la dosarul cauzei, în cursul judecării apelului. Recurenta a apreciat inițial, pentru motivele expuse anterior, cât și pentru cele ce urmează să fie prezentate, că soluția pronunțată (oricare ar fi aceasta) în litigiul respectiv nu ar trebui să aibă înrâurire asupra soluționării prezentului proces. Raportat la acest aspect, soluția Curții de Apel Cluj este cât se poate de surprinzătoare.

Motivul pentru care instanța de apel a apreciat că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită a fost tocmai existența certificatului de moștenitor nr. x/1981, supliment la certificatul de moștenitor nr. x/1974.

În acest sens, Curtea a arătat că:

"Așadar, cele două certificate de moștenitor fac dovada deplină în ceea ce privește calitatea de moștenitor după defuncta D. a fiicei acesteia, D., asupra întregii mase succesorale a defunctei și per a contrario și asupra calității de renunțătoare a reclamantei după succesiunea defunctei, în condițiile în care aceasta nu a probat constatarea nulității absolute a certificatelor de moștenitor printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.".

Acceptând interpretarea instanței de apel cu privire la incidența certificatelor de moștenitor, rezultă că au fost ignorate dispozițiile art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.. Potrivit articolului de lege evocat, instanța poate suspenda judecata când dezlegarea pricinii atârnă, în totul sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecați. În cazul de față, din considerentele deciziei, rezultă că însăși Curtea de Apel Cluj a apreciat, implicit, că, de acțiunea în anulare a certificatului/certificatelor de moștenitor, atârna, în tot, dezlegarea prezentei pricini.

Faptul că recurenta nu a susținut cererea de suspendare întemeiată pe art. 244 alin. (1) C. proc. civ. nu ar fi trebuit să aibă relevanță pentru instanță. Într-adevăr, suspendarea în baza textului de lege menționat are caracter facultativ, legiuitorul lăsând la aprecierea instanței oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol, dacă cea de-a doua acțiune (dosar nr. x/2010 al Judecătoriei Cluj-Napoca) poate influența sau nu litigiul pendinte.

În cazul de față, atât timp cât, împotriva certificatului de moștenitor a cărui existență a determinat instanța de apel să respingă calea de atac, a fost formulată o acțiune în constatarea nulității absolute, Curtea era obligată să dispună suspendarea cauzei în temeiul art. 244 alin. (1) C. proc. civ.. Aceasta, deoarece aspectul facultativ al suspendării putea fi pus în discuție, exclusiv, în cazul în care instanța de apel nu aprecia că rolul certificatului de moștenitor ar fi fost unul hotărâtor în soluționarea cauzei. Însă, Curtea a considerat existența certificatului de moștenitor hotărâtoare și esențială în pronunțarea hotărârii.

S-a arătat de către instanța fondului că reclamanta nu ar avea calitatea de persoană îndreptățită, întrucât, raportat la art. 4 din Legea nr. 10/2001 coroborat cu art. 4 pct. 6 din H.G. nr. 250/2007, succesibilii renunțători nu beneficiază de prevederile acestei legi. Însă, art. 4 pct. 6 din H.G. nr. 250/2007 arată că art. 4 din Legea nr. 10/2001 se referă, exclusiv, la succesibilii care au renunțat, în mod expres, la succesiune. În ipoteza de față, nu rezultă, în vreun fel, că s-ar pune problema unei renunțări exprese, ci, cel mult, poate fi pusă în discuție probabilitatea neacceptării tacite a succesiunii în termenul de 6 luni de la deschidere. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, se prevede, în mod expres, că persoanele care au făcut cerere în baza legii menționate sunt de drept repuși în termenul de acceptare a succesiunii.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 40/1953, renunțarea expresă la succesiune se face în față notarului de stat competent și se înregistrează într-un registru special, ținut la biroul Notariatului de Stat. Același articol prevede că renunțarea expresă la succesiune poate fi făcută și prin înregistrarea unei declarațiuni autentice, făcute în altă parte. O asemenea declarație, în mod categoric, nu are cum să existe și nici nu există, ceea ce conduce la singura concluzie pertinentă, și anume că certificatul de moștenitor atacat este lovit de nulitate absolută sau, cel puțin, în ceea ce privește cauza de față, că recurenta nu este renunțătoare expresă la succesiune.

Reclamanta mai arată că nu a semnat niciun act de renunțare la succesiune și că nu ave