ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.09.2007

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2007

HOTĂRÂRE
27.09.2007
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 857 din 21 martie 2007, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea

reclamantului X.L., în contradictoriu cu A.S., a anulat Decizia pârâtei

concretizată în comunicarea din 18 octombrie 2006 prin care a fost respinsă

cererea reclamantului pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România și a

obligat-o pe pârâtă să reanalizeze cererea reclamantului, să emită și să

comunice acestuia decizia corespunzătoare conform reglementărilor în vigoare.

În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a

reținut, în esență, că în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 70 și art.

71 din O.U.G. nr. 194/2002, A.S. a respins cererea reclamantului de stabilire a

domiciliului în România pe motivul că acesta nu vorbește limba

română la un nivel satisfăcător, în lipsa unui

interviu și a răspunsurilor care

să determine nivelul de cunoaștere de

către X.L. a limbii române. Instanța a mai avut în vedere faptul că reclamantul

nu se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la acordarea dreptului

de stabilire a domiciliului în România, întrucât, conform vizei de ședere

temporară, desfășoară activități comerciale.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat

recurs pârâta A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, că decizia contestată este

legală, întrucât reclamantul a

fost supus unui interviu, ale cărui rezultate

au fost consemnate în Nota raport, în urma căruia a rezultat că nu vorbește

limba română la un nivel satisfăcător, astfel că nu îndeplinește condiția

prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu

modificările și completările ulterioare. În acest sens, recurenta - pârâtă

susține că sentința Instanței de Fond este întemeiată pe simplele susțineri ale

reclamantului în lipsa unor înscrisuri din care să rezulte că intimatul

vorbește limba română la un nivel satisfăcător.

Prin concluziile scrise, intimatul - intervenient solicită

respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței

atacate, arătând că în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea, întrucât

pârâta nu a depus în probațiune interviul pe baza căruia să se determine

nivelul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul străin.

Analizând criticile din recurs, care se circumscriu

situației prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele

ce vor fi arătate în continuare.

Condițiile pe care un cetățean străin trebuie

să le îndeplinească cumulativ pentru a i se acorda dreptul de ședere permanentă

în România

sunt prevăzute de art. 70 din

O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor,

republicată, cu

modificările și completările ulterioare. La lit. e) a articolului respectiv

este prevăzută condiția cunoașterii limbii române cel puțin la un nivel

satisfăcător.

Nivelul de cunoaștere a

limbii române de către străin se stabilește pe

baza

interviului.

Este adevărat că în Raportul privind situația numitului X.L.,

precum și în Nota raport cu rezultatul verificărilor se precizează că „în urma

interviului realizat, nivelul de cunoaștere a limbii române a fost apreciat ca

nesatsifacător".

Însă, o astfel de

mențiune, care a fundamentat măsura de respingere a

cererii

reclamantului, ar fi trebuit să poată fi susținută de probe care să facă

posibilă aprecierea nivelului de cunoaștere a limbii române de către străinul

care solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România.

Este relevant sub acest aspect faptul că la termenul din

31 ianuarie 2007 Instanța de Fond a pus în vedere A.S. să facă dovada modului

în care s-a desfășurat interviul la care se face referire în rapoartele întocmite

cu privire la reclamant.

Sub acest aspect, Înalta

Curte reține că în mod corect Instanța de Fond

și-a

exercitat rolul activ solicitând pârâtei să facă dovada aspectelor care au

condus la respingerea cererii reclamantului pentru neîndeplinirea condiției

prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Simpla mențiune că străinul nu cunoaște limba română la un

nivel

satisfăcător, fără ca acest fapt să

rezulte și să poată fi constatat pe baza unui

înscris care să probeze

modalitatea de desfășurare a interviului și modul în care persoana a răspuns

întrebărilor adresate, poate conduce la exercitarea de către autoritate în mod

arbitrar a atribuțiilor ce îi sunt conferite de lege.

Concretizarea în format

scris a interviului realizat cu cetățeanul străin

care

solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, ca

element al documentației ce stă la baza adoptării

deciziei administrative, în

sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, precum și prezentarea motivelor care justifică aprecierea

autorității, sunt de natură, pe de o parte, să dea eficiență principiului

motivării actelor administrative, prevăzut la pct. IV din anexa la recomandarea

comitetului de Miniștri al

statelor membre

ale C.E. cu privire la protecția persoanei în

raport cu actele

autorităților administrative, iar, pe de altă parte, să elimine riscul

exercitării arbitrare a atribuțiilor ce revin autorității administrative.

Astfel fiind, în mod legal și temeinic, Curtea de Apel a

reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul nu îndeplinește condiția

impusă de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu

modificările și completările ulterioare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că

sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art.

312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de A.S.

(în prezent O.R.I., înființat prin O.U.G. nr. 55/2007).

Respinge recursul declarat de A.S. împotriva sentinței

civile nr. 857 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-05-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2478/2007
Asupra recursului da față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 4531/2/2006 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul S.A.T. a
ÎCCJ 2007-01-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 392/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 6 februarie 2006, reclamantul C.H. a chemat în judecată A.S.M.A.I., solicitând anularea deciziei nr. 38880 din 14 septe
ÎCCJ 2007-04-25
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București la 19 iulie 2006, A.K.A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1093 din 18 mai 2006 pronu
ÎCCJ 2007-03-01
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1297/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 122 din 19 ianuarie 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formul
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2825/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 30 martie 2006, reclamantul A.A.E.L. a chemat în judecată pe pârâta A.S., solicitând anularea dispoziției din 27 februarie 2006.
Sursă