ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3590/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 857 din 21 martie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului X.L., în contradictoriu cu A.S., a anulat Decizia pârâtei concretizată în comunicarea din 18 octombrie 2006 prin care a fost respinsă cererea reclamantului pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România și a obligat-o pe pârâtă să reanalizeze cererea reclamantului, să emită și să comunice acestuia decizia corespunzătoare conform reglementărilor în vigoare. În motivarea sentinței civile pronunțate, Curtea de Apel a reținut, în esență, că în mod nelegal, în raport cu prevederile art. 70 și art. 71 din O.U.G.

nr. 194/2002, A.S. a respins cererea reclamantului de stabilire a domiciliului în România pe motivul că acesta nu vorbește limba română la un nivel satisfăcător, în lipsa unui interviu și a răspunsurilor care să determine nivelul de cunoaștere de către X.L. a limbii române. Instanța a mai avut în vedere faptul că reclamantul nu se încadrează în categoria persoanelor exceptate de la acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, întrucât, conform vizei de ședere temporară, desfășoară activități comerciale.

Împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând, în esență, că decizia contestată este legală, întrucât reclamantul a fost supus unui interviu, ale cărui rezultate au fost consemnate în Nota raport, în urma căruia a rezultat că nu vorbește limba română la un nivel satisfăcător, astfel că nu îndeplinește condiția prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În acest sens, recurenta - pârâtă susține că sentința Instanței de Fond este întemeiată pe simplele susțineri ale reclamantului în lipsa unor înscrisuri din care să rezulte că intimatul vorbește limba română la un nivel satisfăcător.

Prin concluziile scrise, intimatul - intervenient solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței atacate, arătând că în mod corect Instanța de Fond a admis acțiunea, întrucât pârâta nu a depus în probațiune interviul pe baza căruia să se determine nivelul de cunoaștere a limbii române de către cetățeanul străin. Analizând criticile din recurs, care se circumscriu situației prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Condițiile pe care un cetățean străin trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a i se acorda dreptul de ședere permanentă în România sunt prevăzute de art. 70 din O.U.G.

nr. 194/2002 privind regimul străinilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La lit. e) a articolului respectiv este prevăzută condiția cunoașterii limbii române cel puțin la un nivel satisfăcător. Nivelul de cunoaștere a limbii române de către străin se stabilește pe baza interviului. Este adevărat că în Raportul privind situația numitului X.L., precum și în Nota raport cu rezultatul verificărilor se precizează că „în urma interviului realizat, nivelul de cunoaștere a limbii române a fost apreciat ca nesatsifacător". Însă, o astfel de mențiune, care a fundamentat măsura de respingere a cererii reclamantului, ar fi trebuit să poată fi susținută de probe care să facă posibilă aprecierea nivelului de cunoaștere a limbii române de către străinul care solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România.

Este relevant sub acest aspect faptul că la termenul din 31 ianuarie 2007 Instanța de Fond a pus în vedere A.S. să facă dovada modului în care s-a desfășurat interviul la care se face referire în rapoartele întocmite cu privire la reclamant. Sub acest aspect, Înalta Curte reține că în mod corect Instanța de Fond și-a exercitat rolul activ solicitând pârâtei să facă dovada aspectelor care au condus la respingerea cererii reclamantului pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Simpla mențiune că străinul nu cunoaște limba română la un nivel satisfăcător, fără ca acest fapt să rezulte și să poată fi constatat pe baza unui înscris care să probeze modalitatea de desfășurare a interviului și modul în care persoana a răspuns întrebărilor adresate, poate conduce la exercitarea de către autoritate în mod arbitrar a atribuțiilor ce îi sunt conferite de lege.

Concretizarea în format scris a interviului realizat cu cetățeanul străin care solicită acordarea dreptului de stabilire a domiciliului în România, ca element al documentației ce stă la baza adoptării deciziei administrative, în sensul art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum și prezentarea motivelor care justifică aprecierea autorității, sunt de natură, pe de o parte, să dea eficiență principiului motivării actelor administrative, prevăzut la pct. IV din anexa la recomandarea comitetului de Miniștri al statelor membre ale C.E. cu privire la protecția persoanei în raport cu actele autorităților administrative, iar, pe de altă parte, să elimine riscul exercitării arbitrare a atribuțiilor ce revin autorității administrative.

Astfel fiind, în mod legal și temeinic, Curtea de Apel a reținut că pârâta nu a făcut dovada faptului că reclamantul nu îndeplinește condiția impusă de art. 70 alin. (1) lit. e) din O.U.G. nr. 194/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința civilă atacată este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., va fi respins recursul declarat de A.S. (în prezent O.R.I., înființat prin O.U.G. nr. 55/2007).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.S. împotriva sentinței civile nr. 857 din 21 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2007.