ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 806/2008

Asupra recursului penal de

față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 84/PI/2007

din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori, s-a dispus, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de către petiționarul Z.C.

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale nr. 203/P/2006 din 5

ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, menținută prin

rezoluția din 6 martie 2007 a procurorului general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Galați, dată în dosarul nr. 79/II/2/2007, menținându-se

rezoluția atacată.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., a fost obligat petiționarul la plata cheltuielilor de judecată

către stat.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că prin rezoluția nr. 203/P/2006 din 5

ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați s-a dispus, în

baza art. 228 alin. (6) cu referire la art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunile de sustragere sau distrugere

de înscrisuri, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, instigare la

distrugere și instigare la mărturie mincinoasă, prevăzute de art. 242 C. pen., art.

246 C. pen., art. 25 raportat la art. 217 C. pen. și art. 25 raportat la art. 260

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., față de numiții : H.G. (comisar

șef de poliție), O.I. (comisar de poliție) G.D. (subcomisar de poliție), O.M.

(agent) – din cadrul I.P.J. Galați și față de făptuitorul B.N. (fost subofițer

la Postul de Poliție Smârdan, în prezent primarul comunei Smârdan, județul

Galați).

În motivarea soluției dată

prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale s-a reținut că susținerile

petiționarului sunt nefondate, cercetările efectuate în cauză neconfirmând

existența unor indicii de săvârșire, de către intimați, a faptelor de care au

fost acuzați, unele dintre susținerile petiționarului făcând obiectul dosarului

penal nr. 103/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați,

soluționat prin neînceperea urmăririi penale; soluția a fost menținută prin

rezoluția nr. 79/II/2/2007 din 6 martie 2007.

Împotriva rezoluției de

neîncepere a urmăririi penale petiționarul a formulat plângere în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., pe rolul Curții de Apel Galați constituindu-se dosarul nr. 517/44/2007,

la 29 august 2007, cauza fiind scoasă de pe rolul instanței (urmare admiterii

cererii de strămutare a judecării cauzei formulată de petiționar, prin

încheierea nr. 3852 din 8 august 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală) și trimisă spre soluționare la Curtea de Apel Oradea (constituindu-se

dosarul nr. 1277/35/2007).

În plângerea formulată,

petiționarul a solicitat desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la un alt

parchet, în vederea începerii urmăririi penale față de intimați, arătând că în

urma reconstituirii dreptului său de proprietate asupra unei suprafețe de 3 ha

teren într-o zonă rezidențială și achiziționării unui imobil construcție (casă

de locuit), autoritățile locale au încercat să-l deposedeze de proprietățile

sale, distrugându-i bunuri și făcându-se vinovate și de săvârșirea infracțiunii

de tulburare de posesie; având în vedere aceste fapte, petiționarul a formulat

plângeri, dosarele fiind însă distruse.

Prima instanță a apreciat

plângerea ca nefondată având în vedere neînceperea urmăririi penale față de

numitul B.N. (având ca obiect furtul unei cabane de lemn și a unei remorci

auto) și față de lucrătorii de poliție reclamați pentru sustragere de

înscrisuri din dosarele nr. 5504/P/2000, 5972/P/2000, 4367/P/2001, 552/P/2002, 504/P/2002,

sustragerea proceselor verbale întocmite cu ocazia efectuării perchezițiilor

domiciliare și declarațiilor unor martori și instigarea martorilor C.I., C.I.,

P.V. și T.P. la mărturie mincinoasă. S-a observat, totodată, că soluția

neînceperii urmăririi penale dată în dosarul nr. 103/P/2003, privind, în parte,

pe persoanele anterior indicate, nu a fost contestată de petiționar, actele

pretinse a fi fost sustrase găsindu-se atașate în copie la dosarul parchetului.

S-a reținut, de asemenea, că

soluțiile de neîncepere a urmăririi penale dispuse față de numiții B.N. și O.M.

(date în dosarele nr. 5972/P/2008, 5504/P/2000, 552/P/2002 și 4367/P/2001 ale

Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați) au fost menținute prin sentința nr.

2679 din 5 noiembrie 2004 a Judecătoriei Galați, definitivă prin decizia penală

nr. 43 din 17 ianuarie 2006 a Tribunalului Galați și că dosarul nr. 504/P/2002

al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați nu are ca obiect o plângere a

petiționarului.

În legătură cu pretinsa

instigare a martorilor la săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă s-a

observat că declarațiile nu au fost influențate și că, referitor la intimatul G.D.,

acesta a procedat în mod legal, declinându-și competența de soluționare a

plângerii petiționarului în favoarea Poliției municipiului Galați, măsurile

dispuse circumscriindu-se competențelor specifice și neputând constitui temei

al răspunderii penale.

Relativ la actele din

dosarele poliției instanța de fond a reținut că petiționarul a recunoscut (prin

concluziile depuse la instanță) că un mandat de percheziție se află într-un

dosar al Parchetului Militar; în legătură cu neaudierea de către organele de

urmărire penală a intimaților, s-a apreciat că administrarea acestei probe nu

era obligatorie, în cadrul actelor premergătoare efectuate potrivit art. 224 C.

proc. pen., putându-se administra orice probe, cauza fiind lămurită sub toate

aspectele.

În legătură cu solicitarea

petiționarului de trimitere a cauzei la un alt parchet, s-a arătat că în

situația desființării rezoluției cauza nu poate fi trimisă decât parchetului

care a dat rezoluția atacată. Soluția primei instanțe s-a întemeiat pe

înscrisurile aflate la dosarul nr. 203/P/2006 al Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Galați și înscrisurile depuse de petiționar.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, în termen legal, petiționarul, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând casarea sentinței și desființarea rezoluției nr. 203/P/2006.

În motivarea recursului petiționarul

a menționat că hotărârea primei instanțe este bazată pe erori de constatare,

încercându-se ascunderea adevărului, demonstrarea nevinovăției intimaților și

confirmarea soluțiilor dispuse prin rezoluția atacată.

În motivele scrise,

recurentul a arătat, de asemenea, că instanța de fond nu a ținut cont de

neaudierea intimaților de către organele de urmărire, considerând că aceasta nu

era obligatorie, ignorând și împrejurarea că lucrătorii de poliție nu au fost

în mod real cercetați (ceea ce a determinat constatarea în etapa cercetării

realizate de organele de urmărire a nevinovăției numitului G.D.); în plus s-a

învederat că prima instanță a indicat greșit în sentință numele martorilor

instigați la mărturie mincinoasă și nu a analizat înscrisurile depuse în

susținerea plângerii.

S-a menționat, totodată, că

lucrătorii de poliție au susținut că anumite înscrisuri au dispărut din dosare

în timp ce acestea se aflau la procurori, că dosarul nr. 4367/P/2001 a fost

distrus de intimatul G.D., „înscenându-se” dosarul nr. 28/P/2002 soluționat

prin netrimiterea în judecată a procurorilor vinovați, rezoluția fiind

contestată, dar fără a i se comunica soluția pentru ca petiționarul să nu o

poată ataca, numărul 4367/P/2001 fiind atribuit la trei dosare. În legătură cu faptele

intimaților, s-a arătat că numiții H.G. și O.M. au distrus și au întocmit

înscrisuri false (enumerate în motivele scrise de recurs) și că persoanele ce

nu au dorit să mușamalizeze nelegalitățile comise de intimați au fost înlocuite

din funcție. În concluziile scrise recurentul a solicitat și cercetarea

faptelor de corupție și sustragerea din arhiva Judecătoriei Galați a două

dosare penale.

Analizând recursul prin prisma

motivelor invocate cât și din oficiu, în temeiul art. 385

9

alin. (3)

C. proc. pen., raportat la art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Curtea

constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru motivele ce

urmează:

Astfel, după cum rezultă din

hotărârea recurată, instanța de fond, în vederea pronunțării soluției, a avut

în vedere lucrările și materialul aflat la dosarul cauzei, cât și înscrisurile

noi prezentate de petiționar, potrivit art. 278

1

alin. (7) C. proc.

pen.

Totodată, interpretând

corect art. 224 C. proc. pen., prima instanța a apreciat că organele de

urmărire aveau libertatea de a administra orice probe considerate ca utile în

vederea începerii sau neînceperii urmăririi penale față de intimați, probele

putând susține o soluție doar în măsura în care se coroborează, în cazul de

față, reținându-se (chiar în absența declarațiilor intimaților) că nu există

indicii de vinovăție a intimaților.

Rezultă așadar netemeinicia

criticii relativă la neluarea în considerare a înscrisurilor depuse de

petiționar și neaudierea intimaților de organele de cercetare penală.

În plus, se impune a se

observa că prin rezoluția atacată (și menținută prin hotărârea recurată) s-a

realizat o analiză completă a activității lucrătorilor de poliție acuzați de

către petiționar, ceea ce a determinat concluzia că actele acestora nu

constituie infracțiuni și nu pot constitui temei pentru tragerea lor la

răspundere penală, dosarele a căror dispariție a reclamat-o petiționarul

existând în integralitatea lor, iar martorii C.J., C.I., P.V. și T.P. nefiind

forțați sau amenințați pentru a da declarații.

Relativ la indicarea greșită

a prenumelui martorilor C.J. și C.I., această eroare materială evidentă nu a

fost repetată în hotărârea de fond și, în nici o situație, nu ar fi putut

determina și nu a determinat o vătămare a drepturilor părții.

Privitor la eroarea în care

s-a aflat instanța de fond, analiza hotărârii recurate nu a condus la concluzia

că instanța a comis erori în analiza rezoluției atacate și a probelor

administrate.

În legătură cu înscrisurile

depuse în susținerea recursului se observă că acestea nu probează existența

unor elemente care să determine concluzii diferite de cele stabilite prin

sentința pronunțată de instanța de fond; cât privește solicitarea recurentului

de cercetare a faptelor de corupție și furtul a două dosare din arhiva

Judecătoriei Galați, se va reține că instanța de recurs nu poate să se

autosesizeze și să soluționeze cereri ce exced cadrului procesual fixat la

instanța de fond, verificând hotărârea pronunțată de această instanță în

limitele în care aceasta a soluționat cauza.

Pentru considerentele ce

preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul

va fi respins, ca nefondat, hotărârea instanței de fond urmând a fi menținută.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul Z.C. împotriva sentinței penale nr. 84/P.I./2007

din 3 octombrie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 martie 2008.