ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3234/2007

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 27/

F din 6 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 162/46/2007, s-a dispus

respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul P.G.

Împotriva rezoluției nr. 248/P/2006

din 6 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

Petiționarul a fost obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La data de 31 octombrie

2006, petiționarul P.G. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Pitești, solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului procuror

O.M. de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, G.D., inspector principal

de poliție și B.G., agent șef de poliție în cadrul Secției nr. 1 a Poliției

municipiului Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C.

pen., întrucât i-au fost vătămate drepturile și interesele sale legitime prin

modul în care a fost soluționat dosarul nr. 4892/P/2005 al Parchetului de pe

lângă Judecătoria Pitești. În această cauză s-au efectuat cercetări față de

făptuitorii L.I. și L.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie

mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., dispunându-se o soluție de netrimitere

în judecată.

Prin rezoluția nr. 248/P/2006

din 8 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a

dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate prin plângerea

petiționarului, constatându-se că nu sunt indicii din care să rezulte

săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Împotriva rezoluției,

petiționarul P.G. a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 278 C.

proc. pen., aceasta fiind respinsă prin rezoluția procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești nr. 1163/II/2/2006 din 21

decembrie 2006.

Instanța de judecată

investită cu soluționarea plângerii în condițiile prevăzute de art. 278

1

C. proc. pen., a apreciat că soluția dispusă de procuror față de cei trei

intimați, este legală, faptele reclamate de petiționar neexistând în

materialitatea lor.

Astfel, deși petiționarul a

susținut că în dosarul nr. 9560/2004 al Judecătoriei Pitești în care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 867/2005, martorii L.I. și L.E. au depus mărturie

mincinoasă, din actele existente în acest dosar nu rezultă o atare stare de

fapt.

Martorul L.I. a fost audiat

la 1 martie 2005, făcând o singură referire la viața de familie a

petiționarului și anume, că a perceput în mod direct, când părțile se certau, reclamanta

fiind agresată verbal de petiționar, iar o dată a îmbrâncit-o. Nu a rezultat că

cei doi martori au depus mărturie mincinoasă.

Împrejurarea că, prin

decizia civilă nr. 213/ A/MF din 14 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul

Argeș, s-a respins acțiunea de divorț, nu poate să conducă la concluzia că cei

doi martori au depus mărturie mincinoasă.

Împotriva sentinței

pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul P.G., solicitând

casarea acesteia și în cadrul rejudecării, admiterea plângerii, desființarea

rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii

urmăririi penale față de numiții O.M., G.D. și B.G., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen.

În motivele scrise,

recurentul petiționar reiterează aspectele invocate în plângerea inițială,

omisiunea audierii făptuitorilor și martorilor, sustragerea referatului de

neîncepere a urmăririi penale întocmit de inspectorul principal de poliție G.D.

și înlocuit cu referatul întocmit de agentul șef de poliție B.G., omisiunea

audierii avocatei M.P. din cadrul Baroului de avocați Argeș, susținând că

intimații O.M., G.D. și B.G. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 246 C. pen.

Înalta Curte, examinând

recursul prin prisma motivelor invocate și cu respectarea dispozițiilor art. 278

alin. (7) C. proc. pen. și art. 385

14

C. proc. pen., constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 246

C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta

funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu

știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, cauzând

prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale unei persoane.

Sub aspectul laturii

subiective, infracțiunea se săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă.

Culpa este exclusă, deoarece termenul „cu știință” pe care îl conține textul de

lege implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al

exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin

aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Ori, în cauză, intimații au

administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile soluționării

dosarului nr. 4982/P/2005, ce a avut ca obiect plângerea petiționarului P.G. împotriva

numiților L.I. și L.E., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen.

Legiuitorul nu limitează

activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, ceea ce

conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să efectueze

verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în

cazuri nejustificate, diminuând astfel posibilitatea apariției acelui cadru

legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar

dovedi nejustificat.

Referatul prin care s-a

propus soluția de netrimitere în judecată a numiților L.I. și L.E. a fost

întocmit de agentul șef B.G. urmare faptului că acesta preluase atribuțiile

inspectorului principal G.D. care demisionase, nefiind vorba, astfel cum

susține petiționarul, de „sustragerea referatului de neîncepere a urmăririi

penale.”

Pe de altă parte, așa cum

reține și instanța de fond, împrejurarea că prin decizia civilă nr. 213/ A/MF

din 14 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș s-a respins acțiunea de

desfacere a căsătoriei, nu poate să conducă la concluzia că cei doi martori au

depus mărturie mincinoasă.

Instanța de apel și-a

fundamentat decizia pe ansamblul probelor administrate, motivându-și soluția

prin aceea că părțile au conviețuit peste 50 ani, că au o vârstă înaintată care

determină un anumit comportament reciproc al soților.

Pe de altă parte, caracterul

mincinos al mărturiei trebuie, întotdeauna, dovedit. Dovada se face prin raportarea

datelor și informațiilor oferite de martori cu cele rezultate din alte probe

administrate în cauză.

Ori, în speță, nu s-a

dovedit că martorii L.I. și L.E. ar fi relatat instanței de judecată

împrejurări esențiale, necorespunzătoare adevărului.

Având în vedere aceste

elemente, se constată că nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea de

către cei trei intimați a vreunei fapte penale astfel încât sentința instanței

de fond cât și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în

conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raporta la art. 10

alin. lit. a) C. proc. pen., sunt legale.

Față de considerentele

expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din 6 martie 2007 a

Curții de Apel Pitești.

În temeiul art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din

6 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 18 iunie 2007.