ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3234/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 27/ F din 6 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr. 162/46/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulată de petiționarul P.G. Împotriva rezoluției nr. 248/P/2006 din 6 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești. Petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La data de 31 octombrie 2006, petiționarul P.G. a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului procuror O.M.

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, G.D., inspector principal de poliție și B.G., agent șef de poliție în cadrul Secției nr. 1 a Poliției municipiului Pitești, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., întrucât i-au fost vătămate drepturile și interesele sale legitime prin modul în care a fost soluționat dosarul nr. 4892/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești. În această cauză s-au efectuat cercetări față de făptuitorii L.I. și L.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen., dispunându-se o soluție de netrimitere în judecată. Prin rezoluția nr. 248/P/2006 din 8 decembrie 2006 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de persoanele reclamate prin plângerea petiționarului, constatându-se că nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Împotriva rezoluției, petiționarul P.G. a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 278 C. proc. pen., aceasta fiind respinsă prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești nr. 1163/II/2/2006 din 21 decembrie 2006. Instanța de judecată investită cu soluționarea plângerii în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., a apreciat că soluția dispusă de procuror față de cei trei intimați, este legală, faptele reclamate de petiționar neexistând în materialitatea lor. Astfel, deși petiționarul a susținut că în dosarul nr. 9560/2004 al Judecătoriei Pitești în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 867/2005, martorii L.I. și L.E. au depus mărturie mincinoasă, din actele existente în acest dosar nu rezultă o atare stare de fapt.

Martorul L.I. a fost audiat la 1 martie 2005, făcând o singură referire la viața de familie a petiționarului și anume, că a perceput în mod direct, când părțile se certau, reclamanta fiind agresată verbal de petiționar, iar o dată a îmbrâncit-o. Nu a rezultat că cei doi martori au depus mărturie mincinoasă. Împrejurarea că, prin decizia civilă nr. 213/ A/MF din 14 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a respins acțiunea de divorț, nu poate să conducă la concluzia că cei doi martori au depus mărturie mincinoasă. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs petiționarul P.G., solicitând casarea acesteia și în cadrul rejudecării, admiterea plângerii, desființarea rezoluției atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de numiții O.M., G.D.

și B.G., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. În motivele scrise, recurentul petiționar reiterează aspectele invocate în plângerea inițială, omisiunea audierii făptuitorilor și martorilor, sustragerea referatului de neîncepere a urmăririi penale întocmit de inspectorul principal de poliție G.D. și înlocuit cu referatul întocmit de agentul șef de poliție B.G., omisiunea audierii avocatei M.P. din cadrul Baroului de avocați Argeș, susținând că intimații O.M., G.D. și B.G. se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen. Înalta Curte, examinând recursul prin prisma motivelor invocate și cu respectarea dispozițiilor art. 278 alin. (7) C. proc. pen.

și art. 385 14 C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 246 C. pen., abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor constă în fapta funcționarului public, care în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește un act ori îl îndeplinește în mod defectuos, cauzând prin aceasta o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea se săvârșește numai cu intenție directă sau indirectă. Culpa este exclusă, deoarece termenul „cu știință” pe care îl conține textul de lege implică cunoașterea de către făptuitor a caracterului necorespunzător al exercitării atribuțiilor de serviciu și urmărirea sau acceptarea ca prin aceasta să se ajungă la vătămarea intereselor legale ale unei persoane.

Ori, în cauză, intimații au administrat probele pe care le-au apreciat ca fiind utile soluționării dosarului nr. 4982/P/2005, ce a avut ca obiect plângerea petiționarului P.G. împotriva numiților L.I. și L.E., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. Legiuitorul nu limitează activitățile ce pot fi desfășurate în faza actelor premergătoare, ceea ce conduce la concluzia că organele de cercetare penală trebuie să efectueze verificările necesare pentru a preîntâmpina începerea urmăririi penale în cazuri nejustificate, diminuând astfel posibilitatea apariției acelui cadru legal în care pot fi dispuse anumite măsuri procesuale care, în final, s-ar dovedi nejustificat.

Referatul prin care s-a propus soluția de netrimitere în judecată a numiților L.I. și L.E. a fost întocmit de agentul șef B.G. urmare faptului că acesta preluase atribuțiile inspectorului principal G.D. care demisionase, nefiind vorba, astfel cum susține petiționarul, de „sustragerea referatului de neîncepere a urmăririi penale.” Pe de altă parte, așa cum reține și instanța de fond, împrejurarea că prin decizia civilă nr. 213/ A/MF din 14 octombrie 2005, pronunțată de Tribunalul Argeș s-a respins acțiunea de desfacere a căsătoriei, nu poate să conducă la concluzia că cei doi martori au depus mărturie mincinoasă. Instanța de apel și-a fundamentat decizia pe ansamblul probelor administrate, motivându-și soluția prin aceea că părțile au conviețuit peste 50 ani, că au o vârstă înaintată care determină un anumit comportament reciproc al soților.

Pe de altă parte, caracterul mincinos al mărturiei trebuie, întotdeauna, dovedit. Dovada se face prin raportarea datelor și informațiilor oferite de martori cu cele rezultate din alte probe administrate în cauză. Ori, în speță, nu s-a dovedit că martorii L.I. și L.E. ar fi relatat instanței de judecată împrejurări esențiale, necorespunzătoare adevărului. Având în vedere aceste elemente, se constată că nu sunt indicii din care să rezulte săvârșirea de către cei trei intimați a vreunei fapte penale astfel încât sentința instanței de fond cât și rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) C. proc. pen., raporta la art. 10 alin. lit. a) C. proc.

pen., sunt legale. Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din 6 martie 2007 a Curții de Apel Pitești. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.G. împotriva sentinței penale nr. 27/ F din 6 martie 2007 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 18 iunie 2007.