ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2009

Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași pronunțată în dosarul nr. 161/45/2009 s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.M. împotriva rezoluției procurorului din 8 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași pe care a menținut-o. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Prin rezoluția procurorului din 8 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul de poliție D.D.

și agentul principal de poliție C.C.A., sub aspectul faptelor de mărturie mincinoasă prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., actele premergătoare fiind efectuate la plângerea persoanei vătămate P.M. Procurorul a reținut, urmare a actelor premergătoare administrate în cauză, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare față de cele două persoane cercetate, subcomisarul de poliție judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. deoarece, fapta sesizată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „mărturie mincinoasă” lipsind atât elementele laturii obiective cât și al laturii subiective, având incidență cazul reglementat de prevederile art. 10 lit. d) C. proc. pen., din următoarele motive de fapt: Subcomisarul de poliție judiciară D.D.

a funcționat ca ofițer principal în cadrul Secției a IV-a Poliție, Poliția municipiului lași, C.I.C. Agentul de principal de poliție judiciară C.C.A. a funcționat ca agent I în cadrul Poliției municipiului lași, B.I.C. Actele premergătoare administrate în cauză, nu au putut demonstra că, la audierea în calitate de martor în dosarul nr. 20.668/245/2006 al Judecătoriei lași privind pe inculpații P.M. și S.O., subcomisarul de poliție judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. ar fi relatat fapta altfel decât a perceput-o, denaturând împrejurările care au fost esențiale pentru soluționarea respectivei cauze, afirmând neadevăruri.

Simpla contradicție între consemnarea existentă în cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 11 ianuarie 2006, de către inspectorul principal de poliție judiciară D.D., agentul șef adjunct de poliție judiciară Z.O., agentul de poliție judiciară C.C.A., din cadrul Poliției municipiului lași, B.I.C., în sensul: „un tânăr și o tânără încercau să deschidă geanta unei femei, din fața lor” și afirmațiile făcute de către agentul de poliție judiciară C.C.A. cu prilejul audierii sale în calitate de martor de către instanța de judecată, la data de 21 iunie 2007, nu este un indiciu cert că acest martor a depus mărturie mincinoasă. Consemnarea din cuprinsul înscrisului sus-menționat nu are valoare juridică de declarație de martor, procesul verbal fiind întocmit cu prilejul sesizării din oficiu a organului de poliție judiciară, constituind un mijloc de probă autonom, distinct de declarația de martor și neputând fi asimilat acesteia.

Nu s-a dovedit probator existența intenției, pe care să o fi manifestat, în mod direct sau indirect, subcomisarul de poliție judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. în momentul audierii în calitate de martor, de către instanța de judecată, de a face afirmații mincinoase ori de a nu spune tot ce știa privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost întrebat cu privire la infracțiunea pentru care P.M. era judecat penal. Învinuiții P.M. și S.O. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 307/P/2006 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria lași, la data de 18 august 2006, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen.

și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (S.O.) și de art. 26 C. pen., raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu aplicarea art. 40 C. pen. (P.M.). Prin sentința penală nr. 2017 din 05 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr. 20668/245/2006 a Judecătoriei lași, instanța de judecată a dispus condamnarea inculpatului P.M. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și a inculpatei S.O. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor sus-menționate. Sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 338 din 12 iunie 2008 a Curții de Apel lași, pronunțată în dosarul nr. 20668/245/2006, urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului formulat de către P.M.

împotriva deciziei penale nr. 27 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului lași, care a fost menținută. Audiată în prezenta cauză, la data de 03 decembrie 2008, martora S.O. a refuzat să dea declarație. Cu prilejul audierii în cauză, subcomisarul de poliție judiciară D.D. a susținut că menține declarațiile date în calitate de martor în dosarul privind pe inculpații P.M. și S.O. Agentul principal de poliție judiciară C.C.A., audiat la data de 03 noiembrie 2008, a afirmat că menține declarațiile date în dosarul privind pe inculpații sus-menționați. S-a mai reținut că plângerea a fost formulată pentru persoana vătămată P.M. de către avocat, că persoana vătămată nu s-a prezentat pentru a fi audiată. Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul la procurorul ierarhic superior.

Prin rezoluția din 03 februarie 2009, dispusă în dosarul nr. 7/ll/2/2009, procurorul general a respins, ca nefondată, plângerea. Nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale penale, petiționarul P.M. s-a adresat, în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., instanței de judecată, arătând că audierea martorei S.O. nu s-a făcut corespunzător, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost condamnat, că cei doi martori au declarat mincinos atunci când au fost audiați. Instanța de fond a constatat că asupra vinovăției petentului nu se poate pronunța, că martora S.O. a refuzat să dea declarație, iar declarațiile martorilor D.D. și C.C.A. au fost în concordanță cu celelalte probe administrate, nerezultând faptul că aceștia au făcut afirmații mincinoase, motiv pentru care a respins plângerea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul P.M., apreciind că în mod greșit instanța de fond a apreciat ca fiind neesențiale poziționarea celor 2 inculpați din dosarul nr. 20668/245/2006 al Judecătoriei lași la momentul pretinsei săvârșiri de către P.M. a infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cât și declarațiile martorilor C.C.A. și D.D. De asemenea, petiționarul arată că instanță nu a rezolvat în nicio manieră critică privind modul în care au fost efectuate actele premergătoare, critică ce viza neaudierea martorei S.O. și nici nu a avut în vedere discrepanța dintre cele consemnate în procesul verbal încheiat la 11 ianuarie 2006 și realitatea obiectivă.

Petiționarul în drept a invocat dispozițiile art. 278 1 și urm. C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale nr. 30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași și reținerea cauzei spre rejudecare, iar în rejudecare admiterea plângerii și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale. Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că aceasta este legală și temeinică. Judecând plângerea petiționarului P.M. instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organul de urmărire penală.

Conform art. 260 C. pen., mărturia mincinoasă este fapta martorului, expertului sau interpretului care, în cauza în care participă în această calitate, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la împrejurările esențiale asupra cărora este întrebat. A face afirmații mincinoase înseamnă a relata în mod corespunzător realității despre împrejurări esențiale în legătură cu cauza. Caracterul mincinos al mărturiei trebuie dovedit prin raportarea datelor și informațiilor oferite de martor cu acelea ale altor probe administrate în cauză. Or, așa cum rezultă din actele premergătoare administrate în cauză, cei doi intimați, D.D. și C.C.A. aceștia nu au relatat fapta altfel decât au perceput-o, nu au denaturat împrejurările și nu au afirmat neadevăruri.

Declarațiile acestor martori se coroborează cu declarațiile inculpaților S.O. și P.M. care, în faza de urmărire penală, au recunoscut săvârșirea faptei, mai mult, inculpatul P.M. a descris modul în care a asigurat paza, „uitându-se după lume”, cât și motivul pentru care a făcut-o (în schimbul sumei de 50.000 lei), astfel încât aceștia nu au făcut afirmații mincinoase. Faptul că aceștia au relatat despre faptul că inculpatul era cunoscut în zonă, că se ocupa cu furtul din genți, deși nu avea cazier, nu constituie o afirmație mincinoasă, având în vedere natura activității desfășurate de cei doi intimați, aceștia supravegheau asemenea persoane, pe care le țineau sub urmărire, percepeau în mod direct realitatea sau obțineau informații, cu privire la asemenea fapte, iar existența unui cazier nu este esențială pentru a demonstra activitatea infracțională a unei persoane într-un anumit moment.

Aspectele privitoare la poziția inculpaților, consemnate în procesul verbal de sesizare din oficiu, întocmit la 11 ianuarie 2006 de către inspectorul principal de poliție judiciară D.D., de agentul de poliție judiciară C.C.A. din cadrul Poliției municipiului lași, B.I.C., în sensul „un tânăr și o tânără încercau să deschidă geanta unei femei din fața lor” au fost lămurite pe parcursul cercetării judecătorești, prin audierea acestora ca martori, aspectele învederate instanței de judecată coroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, inclusiv cu declarațiile celor 2 inculpați date în cursul urmăririi penale.

În mod corect s-a reținut că acest proces verbal este distinct de declarația de martor, neputând fi asimilat acesteia, instanța, în virtutea rolului activ, are obligația să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, astfel încât prin audierea celor care au întocmit respectivul proces verbal s-au lămurit contradicțiile existente, în opinia petiționarilor, între cele consemnate și cele declarate de cei doi intimați. Mai mult, nu s-a dovedit existența intenției subcomisarului de poliție judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A., în momentul audierii în calitate de martori de a face afirmații mincinoase ori de a nu spune tot ce știau cu privire la împrejurările în care s-a realizat fapta.

Critica recurentului vizează faptul că instanța de fond nu a analizat modul în care au fost efectuate actele premergătoare, în speță nu a fost audiată martora S.O. este nefondat. Instanța de fond a apreciat în mod corect imposibilitatea audierii acestei martore, întrucât, așa cum rezultă din declarația aflată la f.68 aceasta a refuzat să dea declarații, întrucât nu cunoaște ce au făcut „persoanele cercetate”, în Codul de procedură penală neexistând nici o sancțiune cu privire la acest refuz al martorilor de a da declarații. Între ceea ce au declarat cei doi intimați în calitate de martori și ceea ce au consemnat în procesul verbal de sesizare din oficiu, în calitate de agenți constatatori ai infracțiunii săvârșite de cei doi inculpați, nu există aspecte majore care se contrazic.

Astfel, coincid data săvârșirii, persoanele care au acționat (numărul lor, sexul lor, vârsta), locul săvârșirii faptei, persoana vizată de aceștia, modul de operare. De altfel, se consemnează în probe și se declară, în fața instanței, faptul că cea care a sustras portofelul, este „tânăra”, în speță inculpata S.O., iar în faza de cercetare judecătorească se detaliază în ce a constat contribuția inculpatului P.M., astfel încât cele două mijloace de probă se coroborează și completează între ele. Față de considerentele reținute în cauză nu pot fi reținute elementele constitutive, nici din punct de vedere subiectiv și nici obiectiv, ale infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., în sarcina intimaților C.C.A.

și D.D. În conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a efectuat actele premergătoare necesare pentru soluționarea legală și completă sub toate aspectele a plângerii penale constatând existența unuia din cazurile prevăzute de art. 10 C. proc. pen., dispunând în mod corect soluția neînceperii urmăririi penale. În consecință, nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect a fost respinsă plângerea petiționarului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursului petiționarului nefondat și îl va respinge, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.M. împotriva sentinței penale nr. 30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.