ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași

pronunțată în dosarul nr. 161/45/2009 s-a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.M. împotriva rezoluției procurorului din 8 decembrie

2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

lași pe care a menținut-o. în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a

fost obligat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin rezoluția procurorului din 8 decembrie 2008, dată în dosarul nr. 305/P/2008

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de subcomisarul de poliție D.D. și

agentul principal de poliție C.C.A., sub aspectul faptelor de mărturie

mincinoasă prevăzute de art. 260 alin. (1) C. pen., actele premergătoare fiind

efectuate la plângerea persoanei vătămate P.M.

Procurorul a reținut, urmare a actelor premergătoare administrate în

cauză, că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare

față de cele două persoane cercetate, subcomisarul de poliție judiciară

D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. deoarece, fapta

sesizată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „mărturie

mincinoasă” lipsind atât elementele laturii obiective cât și al laturii

subiective, având incidență cazul reglementat de prevederile art. 10 lit. d) C.

proc. pen., din următoarele motive de fapt:

Subcomisarul de poliție judiciară D.D. a funcționat ca ofițer principal

în cadrul Secției a IV-a Poliție, Poliția municipiului lași, C.I.C.

Agentul de principal de poliție judiciară C.C.A. a funcționat ca agent

I

în cadrul Poliției municipiului lași, B.I.C.

Actele premergătoare administrate în cauză, nu au putut demonstra că,

la audierea în calitate de martor în dosarul nr. 20.668/245/2006 al

Judecătoriei lași privind pe inculpații P.M. și S.O., subcomisarul de poliție

judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. ar fi relatat

fapta altfel decât a perceput-o, denaturând împrejurările care au fost

esențiale pentru soluționarea respectivei cauze, afirmând neadevăruri.

Simpla contradicție între consemnarea existentă în cuprinsul

procesului-verbal de sesizare din oficiu, întocmit la data de 11 ianuarie 2006,

de către inspectorul principal de poliție judiciară D.D., agentul șef adjunct

de poliție judiciară Z.O., agentul de poliție judiciară C.C.A., din cadrul

Poliției municipiului lași, B.I.C., în sensul: „un tânăr și o tânără încercau

să deschidă geanta unei femei, din fața lor” și afirmațiile făcute de către

agentul de poliție judiciară C.C.A. cu prilejul audierii sale în calitate de

martor de către instanța de judecată, la data de 21 iunie 2007, nu este un

indiciu cert că acest martor a depus mărturie mincinoasă.

Consemnarea din cuprinsul înscrisului sus-menționat nu are valoare

juridică de declarație de martor, procesul verbal fiind întocmit cu prilejul

sesizării din oficiu a organului de poliție judiciară, constituind un mijloc de

probă autonom, distinct de declarația de martor și neputând fi asimilat

acesteia.

Nu s-a dovedit probator existența intenției, pe care să o fi

manifestat, în mod direct sau indirect, subcomisarul de poliție judiciară D.D.

și agentul principal de poliție judiciară C.C.A. în momentul audierii în calitate

de martor, de către instanța de judecată, de a face afirmații mincinoase ori de

a nu spune tot ce știa privitor la împrejurările esențiale asupra cărora a fost

întrebat cu privire la infracțiunea pentru care P.M. era judecat penal.

Învinuiții P.M. și S.O. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr.

307/P/2006 al procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria lași,

la data de 18 august 2006, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 208

alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen. și alin. (2) lit. b) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. (S.O.) și de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cu

aplicarea art. 40 C. pen. (P.M.).

Prin sentința penală nr. 2017 din 05 iulie 2007, pronunțată în dosarul nr.

20668/245/2006 a Judecătoriei lași, instanța de judecată a dispus condamnarea

inculpatului P.M. la pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare și a inculpatei S.O.

la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor

sus-menționate.

Sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 338 din 12

iunie 2008 a Curții de Apel lași, pronunțată în dosarul nr. 20668/245/2006,

urmare a respingerii, ca nefondat, a recursului formulat de către P.M. împotriva

deciziei penale nr. 27 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului lași, care a fost

menținută.

Audiată în prezenta cauză, la data de 03 decembrie 2008, martora S.O. a

refuzat să dea declarație.

Cu prilejul audierii în cauză, subcomisarul de poliție judiciară D.D. a

susținut că menține declarațiile date în calitate de martor în dosarul privind

pe inculpații P.M. și S.O.

Agentul principal de poliție judiciară C.C.A., audiat la data de 03

noiembrie 2008, a afirmat că menține declarațiile date în dosarul privind pe

inculpații sus-menționați.

S-a mai reținut că plângerea a fost formulată pentru persoana vătămată

P.M. de către avocat, că persoana vătămată nu s-a prezentat pentru a fi

audiată.

Împotriva rezoluției a formulat plângere petentul la procurorul

ierarhic superior.

Prin rezoluția din 03 februarie 2009, dispusă în dosarul nr. 7/ll/2/2009,

procurorul general a respins, ca nefondată, plângerea.

Nemulțumit de modul de soluționare a plângerii sale penale,

petiționarul P.M. s-a adresat, în condițiile prevăzute de art. 278

1

C.

proc. pen., instanței de judecată, arătând că audierea martorei S.O. nu s-a

făcut corespunzător, că nu se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a

fost condamnat, că cei doi martori au declarat mincinos atunci când au fost

audiați.

Instanța de fond a constatat că asupra

vinovăției petentului nu se

poate pronunța, că martora S.O.

a refuzat să dea declarație, iar declarațiile martorilor D.D. și C.C.A. au fost

în concordanță cu celelalte probe administrate, nerezultând faptul că aceștia

au făcut afirmații mincinoase, motiv pentru care a respins plângerea ca

nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs

petiționarul P.M., apreciind că în mod greșit instanța de fond

a apreciat ca fiind neesențiale poziționarea

celor 2 inculpați din dosarul

nr. 20668/245/2006 al Judecătoriei lași la

momentul pretinsei săvârșiri de către P.M. a infracțiunii prevăzută de art. 26

raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și e) C. pen., cât

și declarațiile martorilor C.C.A. și D.D.

De asemenea, petiționarul arată că instanță nu a rezolvat în nicio

manieră critică privind modul în care au fost efectuate actele premergătoare,

critică ce viza neaudierea martorei S.O. și nici nu a avut în vedere

discrepanța dintre cele consemnate în procesul verbal încheiat la 11 ianuarie 2006

și realitatea obiectivă.

Petiționarul în drept a invocat dispozițiile art. 278

1

și

urm. C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței penale nr.

30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași și reținerea cauzei spre

rejudecare, iar în rejudecare admiterea plângerii și trimiterea cauzei

procurorului în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate, cât și

din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, constată că aceasta este

legală și temeinică.

Judecând plângerea petiționarului P.M. instanța de fond a verificat

rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul

cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de

petiționar, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile

stabilite de organul de urmărire penală.

Conform art. 260 C. pen., mărturia mincinoasă este fapta martorului,

expertului sau interpretului care, în cauza în care participă în această

calitate, face afirmații mincinoase sau nu spune tot ce știe cu privire la

împrejurările esențiale asupra cărora este întrebat.

A face afirmații mincinoase înseamnă a relata în mod corespunzător

realității despre împrejurări esențiale în legătură cu cauza. Caracterul

mincinos al mărturiei trebuie dovedit prin raportarea datelor și informațiilor

oferite de martor cu acelea ale altor probe administrate în cauză.

Or, așa cum rezultă din actele premergătoare administrate în cauză, cei

doi intimați, D.D. și C.C.A. aceștia nu au relatat fapta altfel decât au

perceput-o, nu au denaturat împrejurările și nu au afirmat neadevăruri.

Declarațiile acestor martori se coroborează cu declarațiile

inculpaților S.O. și P.M. care, în faza de urmărire penală, au recunoscut

săvârșirea faptei, mai mult, inculpatul P.M. a descris modul în care a asigurat

paza, „uitându-se după lume”, cât și motivul pentru care a făcut-o (în schimbul

sumei de 50.000 lei), astfel încât aceștia nu au făcut afirmații mincinoase.

Faptul că aceștia au relatat despre faptul că inculpatul era cunoscut

în zonă, că se ocupa cu furtul din genți, deși nu avea cazier, nu constituie o

afirmație mincinoasă, având în vedere natura activității desfășurate de cei doi

intimați, aceștia supravegheau asemenea persoane, pe care le țineau sub

urmărire, percepeau în mod direct realitatea sau obțineau informații, cu

privire la asemenea fapte, iar existența unui cazier nu este esențială pentru a

demonstra activitatea infracțională a unei persoane într-un anumit moment.

Aspectele privitoare la poziția inculpaților, consemnate în procesul

verbal de sesizare din oficiu, întocmit la 11 ianuarie 2006 de către

inspectorul principal de poliție judiciară D.D., de agentul de poliție

judiciară C.C.A. din cadrul Poliției municipiului lași, B.I.C., în sensul „un

tânăr și o tânără încercau să deschidă geanta unei femei din fața lor” au fost

lămurite pe parcursul cercetării judecătorești, prin audierea acestora ca

martori, aspectele învederate instanței de judecată coroborându-se cu celelalte

probe administrate în cauză, inclusiv cu declarațiile celor 2 inculpați date în

cursul urmăririi penale.

În mod corect s-a reținut că acest proces verbal este distinct de

declarația de martor, neputând fi asimilat acesteia, instanța, în virtutea

rolului activ, are obligația să lămurească cauza sub toate aspectele de fapt și

de drept, astfel încât prin audierea celor care au întocmit respectivul proces

verbal s-au lămurit contradicțiile existente, în opinia petiționarilor, între

cele consemnate și cele declarate de cei doi intimați.

Mai mult, nu s-a dovedit existența intenției subcomisarului de poliție

judiciară D.D. și agentul principal de poliție judiciară C.C.A., în momentul

audierii în calitate de martori de a face afirmații mincinoase ori de a nu

spune tot ce știau cu privire la împrejurările în care s-a realizat fapta.

Critica recurentului vizează faptul că instanța de fond nu a

analizat modul în care au fost efectuate actele

premergătoare, în speță

nu a fost audiată martora S.O. este nefondat.

Instanța de fond a apreciat în mod corect imposibilitatea audierii

acestei martore, întrucât, așa cum rezultă din declarația aflată la f.68

aceasta a refuzat să dea declarații, întrucât nu cunoaște ce au făcut

„persoanele cercetate”, în Codul de procedură penală neexistând nici o

sancțiune cu privire la acest refuz al martorilor de a da declarații.

Între ceea ce au declarat cei doi intimați în calitate de martori și

ceea ce au consemnat în procesul verbal de sesizare din oficiu, în calitate de

agenți constatatori ai infracțiunii săvârșite de cei doi inculpați, nu există

aspecte majore care se contrazic.

Astfel, coincid data săvârșirii, persoanele care au acționat (numărul

lor, sexul lor, vârsta), locul săvârșirii faptei, persoana vizată de aceștia,

modul de operare. De altfel, se consemnează în probe și se declară, în fața

instanței, faptul că cea care a sustras portofelul, este „tânăra”, în speță

inculpata S.O., iar în faza de cercetare judecătorească se detaliază în ce a

constat contribuția inculpatului P.M., astfel încât cele două mijloace de probă

se coroborează și completează între ele.

Față de considerentele reținute în cauză nu pot fi reținute elementele

constitutive, nici din punct de vedere subiectiv și nici obiectiv, ale

infracțiunii prevăzute de art. 260 C. pen., în sarcina intimaților C.C.A. și D.D.

În conformitate cu dispozițiile art. 224 C. proc. pen., procurorul a

efectuat actele premergătoare necesare pentru soluționarea legală și completă

sub toate aspectele a plângerii penale constatând existența unuia din cazurile

prevăzute de art. 10 C. proc. pen., dispunând în mod corect soluția neînceperii

urmăririi penale.

În consecință, nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate,

în mod corect a fost respinsă plângerea petiționarului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursului

petiționarului nefondat și îl va respinge, potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi

obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.M. împotriva

sentinței penale nr. 30 din 17 martie 2009 a Curții de Apel lași, secția penală.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2009.