ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2379/2010

Asupra recursului de față ; În baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 36 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta G.I. împotriva rezoluției nr. 379/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a rezoluției nr. 453/II/2/2009 din 7 decembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată să plătească statului suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele : La data de 9 octombrie 2009, petiționara G.I.

s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, solicitând efectuarea de cercetări penale față de subcomisarul A.R., din cadrul IPJ Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de ar. 246 C. pen., neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. și favorizarea infractorului, prev. de art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, în timpul efectuării cercetărilor din dosarul penal nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, i-a ajutat pe soții M.I. și M.D.

care, în acea cauză, au făcut plângere împotriva sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost înaintată cu adresa nr. 1231/VIII/1/2009 spre competentă rezolvare Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, dată fiind calitatea acestuia din urmă – organ de cercetare al poliției judiciare – fiind înregistrată sub nr. 379/P din 20 octombrie 2009. Prin rezoluția nr. 379/P/2009 din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.R. - subcomisar la IPJ Suceava, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor sesizate cu motivarea în esență că faptele nu există.

Din actele premergătoare efectuate în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că în dosarul nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, soții M. au formulat o plângere penală împotriva I.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 259 C. pen., afirmând că aceasta ar fi făcut un denunț calomnios împotriva lor, însă în urma cercetărilor efectuate de subcomisarul A.R. în acel dosar, s-a stabilit că G.I. formulase doar o reclamație, înregistrată ca atare la Poliția Municipiului Suceava, iar nu o plângere penală. În consecință, lucrătorul de poliție a propus neînceperea urmăririi penale, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, prin rezoluția nr. 3846/P/2008 din 01 iulie 2009, a dispus neînceperea urmăririi penale față de G.I.

pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen., motivat de faptul că, aceasta nu făcuse un denunț în sensul prevăzut de Codul de procedură penală și, prin urmare, depunerea acelei reclamații nu putea reprezenta comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă. Atât timp cât în dosarul nr.3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unica persoană care era cercetată era însăși G.I., din probatoriul administrat în acel dosar nu a rezultat că aceasta ar fi comis infracțiunea reclamată și s-a concluzionat că ea nu este deci infractoare în acea cauză, astfel că dispunerea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de ea nu fost apreciată ca o favorizare a infractorului.

Faptul că lucrătorul de poliție nu a verificat afirmațiile făcute de soții M. referitoare la motivele existenței stării conflictuale dintre părți nu poate reprezenta nici abuz și nici neglijență, atât timp cât, natura acelor relații excede cazului aflat în cercetare, ce se rezuma doar la infracțiunea de denunțare calomnioasă, iar preluarea în referat a afirmațiilor făcute de soții M. în cadrul acelui dosar penal, dar și cu prilejul soluționării altor lucrări la organele de poliție nu fost apreciat ca fiind un act de abuz, atât timp cât nu a influențat în nici un fel soluția propusă și apoi dispusă în acea cauză. De asemenea, faptul că lucrătorul de poliție a întocmit un proces - verbal în care a consemnat că G.I.

a înțeles să facă uz de prevederile art. 70 C. proc. pen., nu constituie nici el un act de abuz, în condițiile în care însăși G.I. în plângerea penală formulată, dar și în declarația sa, arată că, la un moment dat, a solicitat ca ea să dea declarație în acel dosar, abia după ce soții M. ar fi adus probele prin care să dovedească că ea a comis infracțiunea pentru care a fost reclamată. Cum asemenea probe nu s-au administrat și s-a stabilit că, în cauză, G.I. nu comisese infracțiunea de denunțare calomnioasă, nu a fost necesară, ulterior, reaudierea ei. Având în vedere că din cercetările efectuate nu a rezultat săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a formulat plângere, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale, motivat de inexistența faptelor.

Împotriva acestei rezoluții, petenta s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen., procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Prin rezoluția nr. 453/II/2/2009 din 7 decembrie 2009, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, petiționara s-a adresat cu plângere instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi penale față de făptuitor sub aspectul săvârșirii faptelor sesizate. Instanța de fond a constatat că rezoluția nr. 379/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală și temeinică.

În urma verificării actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța a constatat că în cauză nu sunt indicii care să justifice existența relei-credințe a făptuitorului A.R. cu ocazia efectuării cercetărilor în dosarul nr. 3846/P/2008. Împrejurarea că lucrătorul de poliție a ajuns la concluzia că în dosarul menționat nu s-a săvârșit o faptă penală de către persoana reclamată, motivându-și punctul de vedere exprimat, nu înseamnă că a comis acte abuzive, câtă vreme acesta și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale. Prin rezoluția nr. 3846/P/2008 din 01 iulie 2009, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita G.I.

pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., pe motiv că lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura obiectivă și anume lipsa plângerii penale prin care soții M. ar fi fost învinuiți de săvârșirea vreunei infracțiuni. Prin urmare, organul de urmărire penală efectuând actele premergătoare a constatat că nu există nicio plângere penală sau denunț prin care M.I. și M.D. să fie învinuiți în mod mincinos de comiterea vreunei infracțiuni, de către petentă, și, pe cale de consecință, a procedat conform celor menționate anterior, neimpunându-se continuarea cercetărilor penale. Lucrătorul de poliție și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, fără a prejudicia interesele legale ale persoanei vătămate și fără a favoriza vreuna din părți.

În consecință, instanța a constatat că plângerea petiționarei este nefondată și, respingând-o ca atare, a menținut rezoluția atacată. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara G.I. solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond în vederea cercetării dovezilor existente cu privire la cele trei infracțiuni sesizate, anularea procesului-verbal din 3 martie 2009 și rectificarea referatului în acord cu dovezile efectuate. Recurenta a susținut că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor și nu a luat în considerare toate dovezile prin care a demonstrat săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen.

de către intimatul făptuitor A.R. Temeiul juridic invocat al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen. Examinând hotărârea atacată prin prisma cazului de casare invocat, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat. Instanța de fond, judecând plângerea, a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluția dispusă de procuror corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză și dispozițiilor legale în materie. Examinarea verificărilor și cercetărilor întreprinse de către organele de urmărire penală s-a efectuat în mod laborios, instanța pronunțându-se asupra tuturor cererilor esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.

Lucrătorul de poliție A.R. și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a urmări, cu știință, prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate G.I. Modul de soluționare a cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare a constat în întocmirea unui referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, propunere ce a fost însușită de procurorul de caz care a supravegheat activitatea de cercetare penală desfășurată de lucrătorul de poliție. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că procesul-verbal încheiat la data de 3 martie 2010 ar conține mențiuni neconforme realității, petiționara însăși, recunoscând, cu prilejul dezbaterilor, conținutul acestuia.

Modalitatea de soluționare a cauzei penale pe care a instrumentat-o de către lucrătorul de poliție A.R. nu a constituit un mod de favorizare a soților M., propunerea de neîncepere a urmăririi penale constituind rezultatul verificărilor efectuate cu privire la existența infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen. În consecință, în cauză constatându-se incidență cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen.- inexistența faptelor penale sesizate – în mod întemeiat instanța a menținut rezoluția procurorului de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul A.R. și de respingere a plângerii petiționarei. Pentru aceste considerente, constatând ca nefondat recursul declarat de petentă, Înalta Curte îl va respinge, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Văzând dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara G.I. împotriva sentinței penale nr. 36 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petiționară la 160 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 iunie 2010.