ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2379/2010

Asupra recursului de față ;

În baza actelor și lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 36 din 23 aprilie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins ca nefondată

plângerea formulată de petenta G.I. împotriva rezoluției nr. 379/P/2009 din 23

octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și a rezoluției

nr. 453/II/2/2009 din 7 decembrie 2009 a procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Suceava.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petenta a fost obligată să plătească statului suma de

300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :

La data de 9 octombrie

2009, petiționara G.I. s-a adresat cu o plângere Parchetului de pe lângă

Judecătoria Suceava, solicitând efectuarea de cercetări penale față de

subcomisarul A.R., din cadrul IPJ Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de ar. 246 C. pen.,

neglijență în serviciu, prev. de art. 249 C. pen. și favorizarea infractorului,

prev. de art. 264 C. pen., constând în aceea că, prin îndeplinirea

necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, în timpul efectuării cercetărilor

din dosarul penal nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria

Suceava, i-a ajutat pe soții M.I. și M.D. care, în acea cauză, au făcut

plângere împotriva sa sub aspectul săvârșirii infracțiunii de denunțare

calomnioasă, prev. de art. 259 alin. (1) C. pen., plângere ce a fost înaintată

cu adresa nr. 1231/VIII/1/2009 spre competentă rezolvare Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Suceava, dată fiind calitatea acestuia din urmă – organ de

cercetare al poliției judiciare – fiind înregistrată sub nr. 379/P din 20

octombrie 2009.

Prin rezoluția nr. 379/P/2009

din 23 octombrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în

temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de A.R. - subcomisar la IPJ Suceava, sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor sesizate cu motivarea în esență că faptele nu există.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză de organele de urmărire penală a rezultat că

în dosarul nr. 3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava,

soții M. au formulat o plângere penală împotriva I.G. pentru săvârșirea infracțiunii

prev. de art. 259 C. pen., afirmând că aceasta ar fi făcut un denunț calomnios

împotriva lor, însă în urma cercetărilor efectuate de subcomisarul A.R. în acel

dosar, s-a stabilit că G.I. formulase doar o reclamație, înregistrată ca atare

la Poliția Municipiului Suceava, iar nu o plângere penală. În consecință, lucrătorul

de poliție a propus neînceperea urmăririi penale, iar Parchetul de pe lângă

Judecătoria Suceava, prin rezoluția nr. 3846/P/2008 din 01 iulie 2009, a dispus

neînceperea urmăririi penale față de G.I. pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de art. 259 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

motivat de faptul că, aceasta nu făcuse un denunț în sensul prevăzut de Codul

de procedură penală și, prin urmare, depunerea acelei reclamații nu putea

reprezenta comiterea infracțiunii de denunțare calomnioasă.

Atât timp cât în

dosarul nr.3846/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, unica

persoană care era cercetată era însăși G.I., din probatoriul administrat în

acel dosar nu a rezultat că aceasta ar fi comis infracțiunea reclamată și s-a

concluzionat că ea nu este deci infractoare în acea cauză, astfel că dispunerea

soluției de neîncepere a urmăririi penale față de ea nu fost apreciată ca o

favorizare a infractorului.

Faptul că lucrătorul

de poliție nu a verificat afirmațiile făcute de soții M. referitoare la

motivele existenței stării conflictuale dintre părți nu poate reprezenta nici

abuz și nici neglijență, atât timp cât, natura acelor relații excede cazului

aflat în cercetare, ce se rezuma doar la infracțiunea de denunțare calomnioasă,

iar preluarea în referat a afirmațiilor făcute de soții M. în cadrul acelui

dosar penal, dar și cu prilejul soluționării altor lucrări la organele de

poliție nu fost apreciat ca fiind un act de abuz, atât timp cât nu a influențat

în nici un fel soluția propusă și apoi dispusă în acea cauză.

De asemenea, faptul

că lucrătorul de poliție a întocmit un proces - verbal în care a consemnat că G.I.

a înțeles să facă uz de prevederile art. 70 C. proc. pen., nu constituie nici

el un act de abuz, în condițiile în care însăși G.I. în plângerea penală

formulată, dar și în declarația sa, arată că, la un moment dat, a solicitat ca

ea să dea declarație în acel dosar, abia după ce soții M. ar fi adus probele

prin care să dovedească că ea a comis infracțiunea pentru care a fost

reclamată. Cum asemenea probe nu s-au administrat și s-a stabilit că, în cauză,

G.I. nu comisese infracțiunea de denunțare calomnioasă, nu a fost necesară,

ulterior, reaudierea ei.

Având în vedere că

din cercetările efectuate nu a rezultat săvârșirea infracțiunilor pentru care

s-a formulat plângere, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

motivat de inexistența faptelor.

Împotriva acestei

rezoluții, petenta s-a adresat cu plângere, conform art. 278 C. proc. pen.,

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Prin rezoluția nr. 453/II/2/2009

din 7 decembrie 2009, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva soluției de

neîncepere a urmăririi penale dată de procuror, petiționara s-a adresat cu

plângere instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., solicitând trimiterea cauzei la Parchet în vederea începerii urmăririi

penale față de făptuitor sub aspectul săvârșirii faptelor sesizate.

Instanța de fond a

constatat că rezoluția nr. 379/P/2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Suceava este legală și temeinică.

În urma verificării

actelor premergătoare efectuate în cauză, instanța a constatat că în cauză nu

sunt indicii care să justifice existența relei-credințe a făptuitorului A.R. cu

ocazia efectuării cercetărilor în dosarul nr. 3846/P/2008.

Împrejurarea că

lucrătorul de poliție a ajuns la concluzia că în dosarul menționat nu s-a

săvârșit o faptă penală de către persoana reclamată, motivându-și punctul de

vedere exprimat, nu înseamnă că a comis acte abuzive, câtă vreme acesta și-a

exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea prevederilor legale.

Prin rezoluția nr. 3846/P/2008

din 01 iulie 2009, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus neînceperea

urmăririi penale față de numita G.I. pentru săvârșirea infracțiunii de

denunțare calomnioasă, prevăzută de art. 259 alin. (1) C. pen., pe motiv că

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura

obiectivă și anume lipsa plângerii penale prin care soții M. ar fi fost

învinuiți de săvârșirea vreunei infracțiuni.

Prin urmare, organul

de urmărire penală efectuând actele premergătoare a constatat că nu există

nicio plângere penală sau denunț prin care M.I. și M.D. să fie învinuiți în mod

mincinos de comiterea vreunei infracțiuni, de către petentă, și, pe cale de

consecință, a procedat conform celor menționate anterior, neimpunându-se

continuarea cercetărilor penale.

Lucrătorul de poliție

și-a exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale,

fără a prejudicia interesele legale ale persoanei vătămate și fără a favoriza

vreuna din părți.

În consecință,

instanța a constatat că plângerea petiționarei este nefondată și, respingând-o

ca atare, a menținut rezoluția atacată.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționara G.I. solicitând

casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

fond în vederea cercetării dovezilor existente cu privire la cele trei

infracțiuni sesizate, anularea procesului-verbal din 3 martie 2009 și

rectificarea referatului în acord cu dovezile efectuate.

Recurenta a susținut

că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor faptelor și nu a luat în

considerare toate dovezile prin care a demonstrat săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 249 și art. 264 C. pen. de către intimatul

făptuitor A.R.

Temeiul juridic

invocat al recursului îl constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 10 C.

proc. pen.

Examinând hotărârea

atacată prin prisma cazului de casare invocat, precum și din oficiu, în

conformitate cu dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat.

Instanța de fond,

judecând plângerea, a verificat rezoluția atacată pe baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, constatând în mod just că soluția dispusă de

procuror corespunde actelor premergătoare efectuate în cauză și dispozițiilor

legale în materie.

Examinarea

verificărilor și cercetărilor întreprinse de către organele de urmărire penală

s-a efectuat în mod laborios, instanța pronunțându-se asupra tuturor cererilor

esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze

soluția procesului.

Lucrătorul de poliție

A.R. și-a îndeplinit în mod corespunzător atribuțiile de serviciu, fără a

urmări, cu știință, prejudicierea intereselor legale ale persoanei vătămate G.I.

Modul de soluționare

a cauzei ce i-a fost repartizată spre soluționare a constat în întocmirea unui

referat cu propunere de neîncepere a urmăririi penale, propunere ce a fost

însușită de procurorul de caz care a supravegheat activitatea de cercetare

penală desfășurată de lucrătorul de poliție.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză nu a rezultat că procesul-verbal încheiat la

data de 3 martie 2010 ar conține mențiuni neconforme realității, petiționara

însăși, recunoscând, cu prilejul dezbaterilor, conținutul acestuia.

Modalitatea de

soluționare a cauzei penale pe care a instrumentat-o de către lucrătorul de

poliție A.R. nu a constituit un mod de favorizare a soților M., propunerea de

neîncepere a urmăririi penale constituind rezultatul verificărilor efectuate cu

privire la existența infracțiunii prevăzută de art. 259 C. pen.

În consecință, în

cauză constatându-se incidență cazului de împiedicare a punerii în mișcare a

acțiunii penale prev. de art. 10 lit. a) C. proc. pen.- inexistența faptelor

penale sesizate – în mod întemeiat instanța a menținut rezoluția procurorului

de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitorul A.R. și de respingere a

plângerii petiționarei.

Pentru aceste

considerente, constatând ca nefondat recursul declarat de petentă, Înalta Curte

îl va respinge, dispunând obligarea acesteia la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Văzând dispozițiile

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara G.I. împotriva sentinței penale nr. 36

din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petiționară la

160 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 16 iunie 2010.