ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1893/2007

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor de la dosar, reține următoarele: Prin sentința nr. 15 din 25 ianuarie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.Șt. împotriva rezoluției din 24 august 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.V. și N.D. procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, precum și a rezoluției din 2 octombrie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București. Petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut că prin rezoluția din 24 august 2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1583/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimații D.V. și N.D. procurori la Parchetul de pe lângă Tribunalul București sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 264 C. pen. În motivarea rezoluției s-a reținut că procurorul D.V. a emis rechizitoriul din 6 aprilie 2004, prin care a fost trimis în judecată inculpatul B.I.E. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzută de art. 246 C. pen., cu referire la art. 258 C. pen. și neînceperea urmăririi penale față de același inculpat și de alte persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 288, art. 290, art. 291 și art. 215 C. pen.

Obiectul cauzei l-a constituit acordarea de către președintele B.P.R. a unui credit în valoare de 322.750.000 lei cu încălcarea dispozițiilor legale, falimentarea băncii și prejudicierea celor aproximativ 20.000 de deponenți, fiind cercetate într-un dosar separat. Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale față de procurorul care a întocmit rechizitoriul, s-a reținut că acesta a dispus soluția pe baza interpretării probelor aflate la dosarul cauzei, asupra legalității și remeiniciei acesteia urmând să se pronunțe instanța de judecată prin hotărârea pronunțată. În cel privește pe procurorul D.N., s-a reținut că acesta, chiar în situația în care ar fi apreciat că soluția procurorului este netemeinică, nu ar fi putut să o infirme, întrucât potrivit art. 64 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 soluțiile pot fi infirmate de conducătorul parchetului numai pentru nelegalitate nu și pentru netemeinicie.

Pentru ambii procurori s-a reținut că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de către aceștia. Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București care, prin rezoluția din 2 octombrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1623/II-2/2006 a respins-o ca neîntemeiată. S-a reținut că soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică, întrucât încadrarea juridică dată faptelor reținute în dosar este urmare a analizei făcute de procuror și este supusă controlului instanței de judecată căreia îi revine competența să soluționeze cauza și să verifice legalitatea și temeinicia celor reținute în actul de sesizare a instanței.

S-a mai reținut că, critica formulată de petent în sensul că s-ar fi impus o altă încadrare juridică nu poate constitui prin ea însăși un fapt care să atragă o responsabilitate penală din partea celor doi procurori. Împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale, a formulat plângere în temeiul art. 278 1 C. proc. pen., petentul, arătând că pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen., pe care a indicat-o în plângerea penală pe care a formulat-o împotriva inculpatului B.E., președintele Consiliului de Administrație al B.P.R., nu există o soluționare, ceea ce echivalează cu săvârșirea unei fapte penale de către procurorul care a instrumentat cauza. În soluționarea acestei plângeri Curtea a reținut că prin rechizitoriul din 6 aprilie 2004, emis în dosarul nr. 1939/P/2003 de către procurorul D.V.

și verificat sub aspectul legalității și aprobat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorul D.N., a fost trimis în judecată inculpatul B.I.E. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că în calitate de președinte al Cooperativei de Credit – B.P.R. a aprobat un credit în valoare de 322.750.000 lei cu încălcarea dispozițiilor legale și a normelor de creditare elaborate de cooperativă, faptă repetată și în cazul altor creditori, cauzând falimentul Cooperativei de credit, precum și prejudicierea membrilor cooperatori și a altor persoane deponente. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale în baza art. 10 alin. (1) lit. d C. proc.

pen., împotriva aceleiași persoane cu privire la infracțiunilor prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, art. 288, art. 290, art. 291 și art. 215 C. pen. Curtea a constatat că prin același rechizitoriu a fost soluționat și dosarul nr. 2353/P/2003 al aceluiași parchet, conexat la dosarul nr. 1939/P/2003, astfel că procurorul D.V. s-a pronunțat în mod explicit cu privire la infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., dispunând neînceperea urmăririi penale întrucât a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Curtea a mai reținut că nu sunt indicii cu privire la săvârșirea vreunei fapte penale de procurorii D.V. și D.N. Pentru aceste considerente s-a reținut că plângerea petentului este nefondată, pronunțând respingerea ei.

Împotriva sentinței Curții, în termen legal, a declarat recurs petiționarul M.Șt., care a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 9,10 și 17 1 C. proc. pen., criticând hotărârea instanței de fond în sensul că nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor sesizate și în mod greșit a fost respinsă plângerea formulată. Examinând legalitatea și temeinicia sentinței în raport de motivele de recurs formulate și de dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Cute constată că recursul petiționarului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta. Împotriva numitului B.I.E., președintele Consiliului de administrație al B.P.R., au fost depuse plângeri penale de către Cooperativa de credit B.P.R., prin lichidator SC R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 40 din Legea nr. 82/1991, plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 2353/P/2003, și petiționarul M.Șt.

pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 290, art. 291 și art. 215 C. pen., plângere ce a făcut obiectul dosarului nr. 1939/P/2003. Cele două dosare, așa cum rezultă din adresa nr. 1939/P/2003 din 9 ianuarie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul București, au fost conexate sub nr. 1939/P/2003 în care, prin rechizitoriu s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.I.M., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246, raportat la art. 258 C. pen. Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.I.M. și alte patru persoane pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 288, art. 290, art. 291 și art. 215 C. pen.

Petiționarul susține că procurorul D.V., cel care a întocmit rechizitoriul nu a soluționat plângerea sa împotriva numitului B.I.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen., față de care el avea calitatea de parte civilă și astfel drepturile sale au fost vătămate. Înalta Curte reține că prin conexarea celor două dosare, procurorul a examinat ambele sesizări, respectiv și infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. Faptul că procurorul, pe baza probelor administrate a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 C. pen. și a dispus neînceperea urmăririi penale, nu poate fi reținut ca un abuz în serviciu din partea acestuia, în condițiile în care nu există nici un indiciu că procurorul D.V.

și procurorul N.D., care a confirmat rechizitoriul și-a încălcat atribuțiile de serviciu sau le-a exercitat cu rea credință pentru a-l prejudicia pe petiționar. Soluția dată de cei doi procurori în dosar, putea fi verificată numai de către instanța de judecată, în cadrul procedurii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., prin care petiționarul avea posibilitatea să se adreseze cu plângere împotriva dispoziției de neîncepere a urmăririi penale față de B., cuprinsă în rechizitoriu. Curtea a motivat explicit respingerea plângerii formulate de petiționar astfel că, nu poate fi primită critica petentului că sentința nu este motivată, precum nu poate fi primită nici critica că instanța nu s-a pronunțat asupra faptelor sesizate.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că sentința Curții este temeinică și legală, că nu există nici un motiv pentru care să fie casată astfel că, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează să respingă recursul petiționarului, ca nefondat. În baza dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul M.Șt. împotriva sentinței penale nr. 15 din 25 ianuarie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 4 aprilie 2007.