ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2008/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând asupra recursurilor civile de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 10424/3 din 22 martie 2007,

reclamanta A.R.R., în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, prin

Primar General, S.G.R., S.M. și G.E., a solicitat tribunalului ca, prin sentința

civilă ce se va pronunța, să dispună admiterea acțiunii respectiv, să îi fie

restituit, în deplină proprietate și posesie, apartamentul nr. 1, situat la

parterul imobilului din sect. 1, împreună cu toate anexele (inclusiv garaj) și

cota indiviză din terenul aferent clădirii situate la adresa indicată.

În subsidiar, în ipoteza în care

primul capăt de cerere nu ar fi primit, reclamanta a solicitat să se constate

că pentru bunul în litigiu este îndreptățită la măsuri reparatorii în echivalent,

potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea

nr. 247/2005.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în mod irevocabil, restul clădirii a fost retrocedat autoarei sale,

astfel încât ar fi cu totul nefiresc și în afara principiilor de drept să

existe un regim diferit pentru o cauză juridică unică.

S-a precizat că solicitarea vizând

restituirea în natură a apartamentului are un dublu temei juridic: a) în ceea

ce îl privește pe pârâtul Municipiu București, prin Primar General, este vorba

despre refuzul nejustificat al acestuia de a soluționa prin decizie/dispoziție

motivată notificarea formulată în termen legal potrivit prevederilor Legii nr.

10/2001; b) în privința pârâților-persoane fizice, obligația a de a-i lăsa apartamentul

în deplină proprietate și posesie are la bază compararea de titluri între

reclamantă și aceștia, titlul pe care reclamanta îl invocă fiind, în mod cert,

preferabil și mai bine caracterizat.

Reclamanta a precizat că este

legatar cu titlu particular pentru tot imobilul situat la adresa indicată,

fiind instituită ca atare de către mătușa sa, A.P.E.E., decedată la 31 mai

2006, iar calitatea sa de moștenitor rezultă din testamentul autentificat cu

nr. 58 la data de 28 ianuarie 2003 la B.N.P. S.R.O.

Cu privire la pârâții S. și G.,

reclamanta a învederat că aceștia au dobândit bunul în litigiu prin cumpărare,

prevalându-se de dispozițiile Legii nr. 112/1995.

Aceasta, în condițiile în care,

antecesoarea reclamantei a formulat, la data de 3 august 2001, în temeiul art.

20 al Legii nr. 10/2001, prin intermediul B.E.J. V.P., notificare adresată

pârâtului Municipiul București prin Primar general, solicitând „restituirea în

natură a apartamentului (în litigiu), ce formează parterul imobilului, inclusiv

garajul acestui apartament (transformat în locuință), precum și cota parte de

teren indiviză aferentă apartamentului și garajului revendicat”.

Or, deși au trecut mai bine de 5 ani

și jumătate de la formularea notificării, pârâtul Municipiul București prin

Primar general a refuzat să o soluționeze, astfel încât revine instanței

judecătorești plenitudinea de competență în a statua pe fond asupra cererii

sale de restituire în natură.

În apărare, pârâții au invocat

caracterul inadmisibil al acțiunii în revendicare introduse pe calea dreptului

comun după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001; lipsa de legitimare

procesuală activă a reclamantei având în vedere că aceasta este titulara unui

legat cu titlu particular și că bunul ce face obiectul legatului nu se afla în patrimoniul

succesoral al defunctului la data decesului; excepția autorității de lucru

judecat întrucât într-un litigiul anterior, instanța s-a pronunțat irevocabil

asupra valabilității contractelor de vânzare-cumpărare ale pârâților (sentința

civilă nr. 3749/2002 a Judecătoriei sect. 1, definitivă prin decizia nr.

2490/2002 a Tribunalului București și irevocabilă prin decizia nr. 1446/2003 a

Curții de Apel București).

Pe cale reconvențională, pârâta G.E.

a solicitat să se constate nulitatea absolută a testamentului exhibat de către

reclamantă.

Prin încheierea din 10 octombrie 2007,

tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Municipiul București în ceea ce privește revendicarea prin comparare de titluri

și a respins, ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat.

De asemenea, prin încheierea din 17

octombrie 2007 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a

pârâtei-reclamante G.E. în ce privește cererea reconvențională și s-a respins

excepția prematurității asupra cererii de constatare a îndreptățirii

reclamantei la obținerea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Soluționând cauza, tribunalul a

pronunțat sentința civilă nr. 1558 din 5 decembrie 2007, conform căreia: A

respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale active,

inadmisibilității și lipsei de interes.

A respins, ca neîntemeiat, capătul

de cerere privind restituirea în natură a imobilului, în contradictoriu cu

Municipiul București.

A admis în parte acțiunea și a

obligat pe pârâții S.R., S.M. și G.M. să lase reclamantei, în deplină

proprietate și posesie apartamentul nr. 1 situat la parterul imobilului din sect.

1, împreună cu anexele acestuia și terenul aferent situat sub construcție.

A respins, ca neîntemeiată, cererea

de revendicare privitoare la garaj, cât și cererea subsidiară referitoare la

constatarea îndreptățirii reclamantei la măsuri reparatorii prin echivalent.

A respins cererea de revendicare

prin comparare de titluri formulată în contradictoriu cu Municipiul București, ca

fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală.

A respins cererea reconvențională ca

fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că preluarea imobilului de către stat s-a făcut nevalabil, în baza

Decretului nr. 92/1950, iar faptul că ulterior statul a vândut apartamentul

revendicat nu invalidează titlul autoarei reclamantei. În ce o privește pe

aceasta din urmă, ea își justifică legitimarea procesuală în baza certificatului

de moștenitor întocmit de pe urma autoarei, titulare a proprietății.

Acțiunea în revendicare promovată a

fost considerată admisibilă, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr.

10/2001 și de faptul că la data intrării în vigoare a acestui act normativ,

imobilul nu se mai regăsea în patrimoniul unei unități deținătoare din cele

avute în vedere de lege, fiind înstrăinat.

În contextul comparării titlurilor

de proprietate ale părților, s-a constatat că trebuie dată prioritate titlului

reclamantei, dată fiind modalitatea preluării imobilului de către stat și

faptul că buna-credință invocată de pârâți nu poate fi producătoare de efecte

juridice în cadrul acțiunii în revendicare.

Această preferabilitate a titlului

reclamantei rezultă și din împrejurarea că Legea nr. 10/2001 nu acordă

nicăieri, în conținutul său, prioritate dobânditorului imobilului de la stat

contra adevăratului proprietar, trebuind să se dea prevalență principiului

fundamental al respectării dreptului de proprietate și apărării eficiente a

acestuia.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanta A.R. și pârâții S.R., S.M. și G.E.

exercitat, declarând de altfel, că nu mai înțelege să susțină calea de atac.

soluționare de către instanța fondului a excepției lipsei calității procesuale

active a reclamantei, raportat la dispozițiile art. 887, art. 889 C. civ. și la

faptul că prin testamentul întocmit de către autoarea A.P.E., reclamanta a fost

instituită doar legatar cu titlu particular.

Or, dreptul unui asemenea legatar se

rezumă numai la bunul ce face obiectul legatului și există doar în cazul în

care respectivul bun se afla în patrimoniul succesoral la momentul decesului

testatorului.

În speță însă, apartamentul ce face

obiectul litigiului nu se găsea în patrimoniul testatorului ci dimpotrivă, se

afla în posesia și proprietatea deplină a pârâților-apelanți, în baza unui

titlu confirmat judecătorește.

- Instanța a rezolvat greșit

excepția de inadmisiblitate a acțiunii, având în vedere temeiul juridic

precizat al cererii, dispozițiile Legii nr. 10/2001, precum și jurisprudența

recentă a instanței supreme.

- Modalitatea în care s-a realizat

compararea de titluri și s-a soluționat fondul cauzei este de asemenea,

eronată, întrucât, în primul rând, nu este vorba de titluri care provin de la

autori diferiți, pentru a se putea proceda la o asemenea operațiune de

comparare.

Pe de altă parte, titlul statului nu

a fost niciodată desființat, în timp ce apelanții-pârâți se prevalează de o

hotărâre judecătorească, intrată în puterea lucrului judecat prin care le-a

fost recunoscută calitatea de cumpărători de bună-credință.

a formulat aceleași critici legate de modalitatea în care instanța a apreciat asupra

legitimării procesuale active a reclamantei, asupra inadmisibilității acțiunii

în revendicare promovate pe calea dreptului comun.

De asemenea, pe fondul cauzei s-a

susținut greșita preferabilitate recunoscută titlului reclamantei, în

condițiile în care apelanta-pârâtă beneficiază de un contract de

vânzare-cumpărare valabil întocmit și validat în plus, prin sentința civilă nr.

3749/2002 a Judecătoriei sectorului 2, definitivă și irevocabilă.

Prin decizia nr. 806 din 3 noiembrie

2008 Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins apelurile

declarate, ca nefondate.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut, cu referire la excepția lipsei calității procesuale active că

judecătorul primei instanțe a fondului a făcut o corectă evaluare a

probatoriului administrat, având în vedere că din actele depuse la dosar

rezultă că imobilul în litigiu a fost proprietatea numiților I.A. și L.A.,

descendenta și moștenitoarea acestora fiind A.P.E.E., care a instituit-o pe

reclamantă legatar cu titlu particular asupra apartamentului revendicat.

S-a reținut că imobilul a fost

preluat abuziv de către stat, conform Decretului nr. 92/1950 și consecința

juridică a acestui abuz este continuitatea calității de proprietar pentru cel

deposedat.

De aceea, autoarea reclamantei nu

avea obligația de a solicita autorităților să-i certifice calitatea de

proprietar asupra imobilului.

Cu privire la pretinsa

inadmisibilitate a acțiunii, s-a apreciat că „jurisdicțiile speciale

administrative” sunt facultative și ca atare, reclamanta avea posibilitatea,

iar nu obligația să recurgă la procedura Legii nr. 10/2001.

Criticile pe fondul cauzei au fost

înlăturate, cu motivarea că prima instanță a decis corect că titlul reclamantei

este mai caracterizat, provenind de la proprietarul originar.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către apelanții-pârâți S.G.R. , S.M. și de către pârâta G.E.

pârâta G.E. a formulat critici de nelegalitate pe temeiul art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele:

- Motivarea dată excepției lipsei

calității procesuale active a reclamantei de către instanța de apel, este

străină de criticile invocate de parte, care au vizat argumente legate de

instituția legatului cu titlu particular, în sensul că defuncta A.P. nu putea

dispune de un bun ce nu se afla în patrimoniul său la momentul testării și

asupra căruia nu își putea exercita prerogativele izvorâte dintr-un drept de

proprietate legal consfințit.

Ignorând aceste argumente,

raționamentul instanței se bazează pe considerente vizând preluarea abuzivă a

imobilului de către stat, continuitatea calității de proprietar a autoarei

intimatei, pentru a conchide că a fost demonstrată legitimarea procesuală.

În felul acesta, a fost încălcat

principiul general referitor la necesitatea motivării hotărârilor, așa cum

rezultă din dispoz. art. 261 pct. 5 C. proc. civ., ceea ce atrage incidența

motivului de recurs prev. de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

- Hotărârea este nelegală și din

perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, aprecierea instanței în

sensul că reclamanta avea posibilitatea, iar nu obligația să recurgă la

procedura Legii nr. 10/2001 este eronată, după cum este eronată și aprecierea

dată pe fond titlurilor părților, iar aceste aspecte rezultă cu pregnanță și

din considerentele deciziei în interesul legii nr. 33/2008.

Instanța de apel a nesocotit faptul

că valabilitatea titlului de proprietate al recurentei-pârâte a fost

consolidată prin sentința civilă nr. 3749/29.04.2002 a Judecătoriei sectorului

1, definitivă și irevocabilă.

susținut nelegalitatea deciziei pe următoarele aspecte:

- Instanța de apel a încălcat

dispoz. art. 261 pct. 5 C. proc. civ., care obligă la motivarea în fapt și în

drept a convingerilor care au stat la baza adoptării soluției.

Fără să țină seama de argumentele

părților și fără să se circumscrie, în motivarea dată „criticilor ce compun

motivele de apel, instanța a utilizat considerente teoretice de ordin general,

ceea ce este de natură să atragă nulitatea hotărârii.

Toate susținerile pârâților legate

de efectele art. 887 și art. 899 C. civ., art. 1 și art. 18 lit. d) din Legea

nr. 10/2001, ca și ale art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/201998, au rămas fără

rezonanță, instanța de apel motivându-și punctul de vedere exclusiv pe

argumentele celeilalte părți.

Rezultă că hotărârea dată în apel

este nemotivată, lovită de nulitate, așa încât, în baza art. 312 C. proc. civ.

se impune casarea ei cu trimitere spre rejudecare.

- Modalitatea în care instanța s-a

pronunțat asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare pe calea dreptului

comun este greșită și ignoră decizia în interesul legii nr. 33/2008, care a

tranșat chestiunea raportului dintre legea generală și legea specială.

- Pe fondul cauzei, soluția este de

asemenea eronată întrucât nesocotește efectele unei hotărâri irevocabile

anterioare, intrate în puterea lucrului judecat, care a constatat buna-credință

a pârâților la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și a validat titlul

acestora.

În drept, au fost invocate dispoz.

art. 304 pct. 9 și art. 312 C. proc. civ.

Examinând criticile formulate prin

intermediul celor două recursuri, Înalta Curte constată caracterul fondat al

acestora, în sensul următoarelor considerente:

- Având de soluționat apelurile

declarate de pârâții Ș. și G., instanța a avut de analizat, cu prioritate,

criticile acestora, constituite în motiv de apel, referitoare la lipsa

legitimării procesuale active a reclamantei.

În susținerea acestui motiv de apel

s-au invocat aspecte vizând nevalabilitatea legatului cu titlu particular de

care s-a prevalat reclamanta, nevalabilitate dată de obiectul acestuia,

respectiv de împrejurarea că bunul testat nu se afla, la data întocmirii testamentului

în patrimoniul autoarei decedate (A.P.E.E.).

Dimpotrivă, s-a arătat că la acel

moment imobilul se afla în patrimoniul pârâților, titlul acestora fiind validat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, intrată în puterea lucrului

judecat.

Cu referire la această situație a

bunului legat și calitatea de proprietar asupra lui au fost invocate

dispozițiile art. 887 și art. 889 C. civ., susținându-se că, potrivit textelor

menționate, dreptul legatarului cu titlu particular se rezumă la bunurile

menționate în testament și sub condiția, necesară pentru validitatea lui, ca

acestea să se fi aflat în patrimoniul succesoral la momentul decesului.

Cum această condiție nu a fost

îndeplinită în speță, rezulta că reclamanta nu poate promova o acțiune în

revendicare, prevalându-se de un drept al autorului, inexistent, care nu putea

face astfel, obiect al transmisiunii succesorale sub forma legatului cu titlu

particular.

Or, ignorând toate aceste susțineri

ale motivului de apel vizând lipsa calității procesuale active, instanța de

apel a reținut un considerent general pe aspectul menționat și străin de

criticile punctuale formulate.

Astfel, s-a apreciat că prima

instanță a fondului a reținut corect legitimarea în proces a reclamantei,

întrucât aceasta este beneficiara unui legat cu titlu particular, iar

testatoarea este descendenta și moștenitoarea foștilor proprietari A.I. și A.L.

(celelalte argumente legate de modalitatea de preluare a imobilului vizând

fondul cauzei, iar nu chestiuni legate de legitimarea procesuală).

Or, tocmai legatul de care se

prevala reclamanta era contestat de pârâții-apelanți în eficiența lui pentru

argumente care nu au constituit obiect de analiză pentru instanța de apel.

Sub acest aspect, recurenții susțin

corect că decizia atacată nu respectă exigențele art. 261 alin. (1) pct. 5 C.

proc. civ., care obligă instanța ca, în adoptarea și justificarea soluției să

fie arătate toate motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea,

precum și cele pentru care au fost înlăturate cererile părților.

Fără să arate argumentele pentru

care a înlăturat criticile pârâților, decizia din apel este defectuoasă din

punct de vedere procedural, lipsindu-i considerentele pe aspecte deduse

judecății și lăsate în afara verificării jurisdicționale.

Analiza punctuală a fiecărei

susțineri a părților, atunci când ele vizează elemente esențiale ale judecății,

ce nu pot fi subsumate altor aspecte, pentru a putea primi o verificare globală,

se impune întrucât, în caz contrar, soluțiile ar fi rezultat al discreționarului

și nu al judecății argumentate.

Sub acest aspect, obligativitatea

motivării hotărârii reprezintă una dintre garanțiile procesuale ale dreptului

la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenția europeană.

În același timp, instanța de recurs

nu poate suplini motivarea – aceleași aspecte fiind, pe lângă obiecția de

nemotivare formulată în principal, reiterate drept critici în recurs, deoarece

aceasta ar însemna ca respectivele chestiuni, rămase nerezolvate în etapa

jurisdicțională anterioară, să fie tranșate în mod irevocabil de către instanța

de recurs.

În felul acesta însă, ar fi

suprimată o fază procesuală și în plus, instanța de recurs n-ar mai exercita o

cenzură de legalitate asupra modalității în care a doua instanță a fondului,

într-o judecată devolutivă, trebuie să dea dezlegare criticilor care au

învestit-o.

Față de acest aspect al lipsei

calității procesuale active a reclamantei și modalitatea de rezolvare a lui,

care s-a impus cu prioritate analizei instanței de recurs (în condițiile în care

vizează una din condițiile de exercițiu a dreptului la acțiune și de legală învestire

a instanței), celelalte critici formulate prin recursurile exercitate nu mai

pot fi cercetate.

Pentru considerentele arătate,

văzând dispozițiile art. 304 pct. 7, cu referire la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., decizia va fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel.

La reluarea judecății, pe lângă

analiza criticilor legate de lipsa calității procesuale active a reclamantei,

vor fi avute în vedere, potrivit art. 315 alin. (3) C. proc. civ., și celelalte

motive invocate în fața instanței de apel, a cărei hotărâre a fost casată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de pârâții G.E., S.G.R. și

S.M. împotriva deciziei nr. 806 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 martie 2010.