ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7228/2011

Deliberând în

condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului civil de față, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 7 mai 2009, D.M.,

N.M.A. și N.L.A. au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București prin

Primarul general solicitând obligarea acestuia la restituirea în natură a

imobilului situat în București, compus din terenul în suprafață de 189,67 mp

(din totalul de 270 mp) și construcția edificată pe acesta, mai puțin

apartamentul nr. 1 vândut în baza Legii nr. 112/1995.

În motivarea cererii,

întemeiată în drept pe dispozițiile art. 4 și 25 din Legea nr. 10/2001,

reclamanții au arătat că s-au adresat pe calea legii speciale, pârâtului, în

calitate de deținător al imobilului mai sus identificat, conform notificării

din 10 august 2001, împreună cu G.V. (ce a decedat ulterior, la 17 ianuarie

2001), reclamanta N.L.A., fiind unica moștenitoare a defunctei, dar Municipiul

București prin Primarul general nu a răspuns solicitărilor reclamanților, în

sensul emiterii unei decizii sau dispoziții motivate, conform art. 25 din Legea

nr. 10/2001.

Reclamanții au

precizat că sunt moștenitorii defunctei proprietare E.F., imobilul fiind

preluat abuziv în temeiul Decretului-lege nr. 92/1950, și în baza Legii nr.

112/1995, o parte din acesta a fost vândut chiriașei P.V. (apartam. I) conform

contractului nr. 3520 din 22 aprilie 1997, fiind comoștenitori alături de alte

persoane care nu au formulat notificare.

La termenul din 25

ianuarie 2009 I.R.A. a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul

pârâtului Municipiul București prin Primarul general, în calitate de proprietar

al apartamentului nr. I al imobilului în litigiu, solicitând respingerea

acțiunii.

Prin Sentința nr. 80

din 25 ianuarie 2010, Tribunalului București, secția a V-a civilă, a respins

excepția inadmisibilității, și a admis acțiunea formulată de reclamanți în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul general.

A dispus obligarea

pârâtului să restituie în natură reclamanților imobilul compus din construcție

(mai puțin apartam. I) și terenul în suprafață de 189,67 mp.

A respins ca

neîntemeiată cererea de intervenție accesorie în favoarea pârâtei, formulată de

I.R.A.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut în esență că sunt incidente dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și față de împrejurarea că

pârâtul nu a respectat dispozițiile art. 25 și 26 din acest act normativ, de a

se pronunța în termen de 60 de zile asupra notificării reclamanților, a

apreciat întemeiată acțiunea.

Tribunalul și-a

motivat soluția și în raport de Decizia nr. XX din 2007 pronunțată de Înalta

Curte de Casație și Justiție, care a admis recursul în interesul legii declarat

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere

că într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al

entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul

restituirii imobilului, acesta neputând rămâne necenzurat, deoarece nicio

dispoziție legală nu limitează dreptul persoanei îndreptățite de a se adresa

instanței competente, în lumina prevederilor art. 21 alin. (2) din Constituția

României.

În ceea ce privește

cererea de intervenție accesorie formulată de l.R.A., tribunalul a reținut că,

potrivit Adresei din 15 aprilie 2005 emisă de SC A. SA, imobilul în litigiu a

intrat abuziv în posesia statului în baza Decretului nr. 92/1950, poz. 2575 din

anexa pentru București, în actul de naționalizare figurând ca proprietar al

acestuia, I.E., iar în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost vândut către P.V. doar

o unitate locativă, restul imobilului fiind deținut de Municipiul București și

închiriat fam. G.

Împotriva sentinței

tribunalului au declarat apel pârâtul Municipiul bucurești prin Primarul

general și intervenientul l.R.A., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Apelantul-pârât a

susținut că instanța de fond nu a identificat corect imobilul, a interpretat

greșit raportul juridic, în sensul restituirii în natură a imobilului,

neacordând măsuri reparatorii, deoarece instanța trebuia să constate dreptul la

despăgubiri, restituirea în natură fiind condiționată și de rambursarea

diferenței dintre valoarea despăgubirii primite și valoarea terenului sau a

construcției demolate.

În criticile sale,

intervenientul a evidențiat că acțiunea este inadmisibilă, excepția fiind respinsă

în mod eronat, față de necesitatea parcurgerii procedurii prealabile instituite

de Legea nr. 554/2004, a dat o interpretare greșită naturii juridice a

termenului de 60 de zile și a ignorat regula unanimității.

Prin Decizia nr.

583/A din 6 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a

respins ca nefondate apelurile declarate de pârât și intervenient, reținând

următoarele:

În raport de obiectul

învestirii, restituirea imobilului identificat ca fiind în București, preluat

pe numele lui I.C.E., și care, în urma actului de partaj din 17 iunie 1939 a

fost atribuit lui E.F., aceasta devenind proprietara exclusivă a imobilului, nu

a vizat și apartamentul nr. l, vândut în baza Legii nr. 112/1995,

intervenientului l.R.A.

Urmare decesului

intervenit la 19 iunie 1958, de pe urma lui E.F. au rămas ca moștenitori, G.G.,

G.A., G.R. și G.M., conform certificatului de moștenitor nr. X/1958.

Conform

certificatului de moștenitor din 14 februarie 2000, de pe urma defunctei G.G.

(decedată la 2 aprilie 1980) au rămas ca moștenitori, P.V.C.A., reclamantul

D.R.M., N.M.A., iar de pe urma lui G.M., N.L.A.

De asemenea, urmare

decesului lui G.V., la 17 ianuarie 2002 a rămas ca moștenitoare N.M.A., în baza

certificatului de moștenitor din 08 iulie 2003.

Instanța de control

judiciar a reținut că moștenitorul testamentar al defunctei E.F., G.R. a

decedat la 27 decembrie 1960, pe timpul vieții fiind căsătorit cu G.V.

(decedată și aceasta la 17 ianuarie 2002), iar de pe urma acesteia a rămas ca

unică moștenitoare N.M.A.

G.G. a decedat la 2

februarie 1980, fără moștenitori, iar în ceea ce privește identificarea

imobilului, criticile au fost respinse, cu motivarea că, din conținutul adresei

nr. Y/2007 emisă de Primăria Municipiului București a rezultat că imobilul care

figura în anul 1948 cu nr. 63 a fost același cu imobilul consemnat în

evidențele cadastrale întocmite la nivelul anului 1986.

Conform planului

topografic de identificare a acestuia și în baza adresei din 15 aprilie 2005

emisă de SC A. SA, imobilul a trecut în proprietatea statului, în baza

Decretului-lege nr. 92/1950, poz. 2575 de la E.I., din procesul-verbal nr.

Z/1940 emis de Cartea funciară București, rezultând că imobilul a avut ca

proprietară pe E.F., ca efect al ieșirii din indiviziune cu E.l., la 17 iunie

1939.

Curtea de Apel

București a constatat că sunt nefondate criticile referitoare la existența unui

interes legitim și actul al intervenientului I.R.A., deoarece apartamentul nr.

l al imobilului nu a făcut obiectul notificării, așa încât, nu se poate reține

cu temei, greșita respingere a cererii de intervenție.

Instanța de apel a

reținut că, în ceea ce privește excepțiile inadmisibilității și încălcării

regulii unanimității, criticile nu sunt fondate, deoarece apelantul principal,

pârâtul Municipiul București prin Primarul general nu le-a invocat în cererea

sa de apel, astfel încât nu pot fi susținute de intervenientul accesoriu, care,

de pe poziția sa procesuală, sprijină doar susținerile părții în favoarea

căreia a intervenit în proces.

Împotriva Deciziei

nr. 583/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul general,

criticând-o în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și invocând ca motive de

nelegalitate, nedovedirea dreptului de proprietate și a eventualelor

despăgubiri acordate, potrivit acordurilor internaționale încheiate de România

și încălcarea dispozițiilor art. 21 - 23 din actul normativ de reparație.

Recursul declarat de

pârât este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente:

Potrivit legii

speciale de reparație, dovedirea dreptului de proprietate are un caracter

specific, pe tărâmul Legii nr. 10/2001, sintagma "acte doveditoare ale

dreptului de proprietate" având, prin urmare, în accepțiunea acesteia,

asemenea celorlalte acte normative cu un caracter asemănător, un conținut mai

larg decât cel al noțiunii similare, corespunzătoare dreptului comun în

materie, reglementare ce se înscrie în spiritul și finalitatea acestei legi.

Esențial în contextul

arătat este a se stabili dacă bunul solicitat s-a aflat în proprietatea

persoanei îndreptățite sau a moștenitor acesteia, încadrarea preluării conform

art. 2 alin. (1) din lege, fiind definitorie.

Deoarece art. 22 din

Legea nr. 10/2001 (devenit art. 23) nu cuprinde dispoziții speciale în privința

dovedirii dreptului de proprietate al autorului persoanei îndreptățite, rezultă

că în această materie, ce vizează redobândirea imobilelor preluate abuziv, în

privința dovedirii dreptului de proprietate, textul legii speciale nu impune ca

dovada dreptului de proprietate să se realizeze potrivit dreptului comun, așa

încât sunt admisibile și alte mijloace de probă.

În speță, cum corect

au apreciat ambele instanțe, reclamanții și-au dovedit calitatea de moștenitori

ai persoanei îndreptățite la restituire, reținându-se că imobilul a fost

preluat abuziv, în baza Decretului-Lege nr. 92/1950 de la autoarea

reclamanților E.I.F., fiind dovedită legitimarea procesuală a reclamanților,

potrivit dispozițiilor art. 3 și 4 alin. (2) Legea nr. 10/2001.

Imobilul a fost

preluat abuziv în temeiul decretului sus-menționat, ulterior, în baza Legii nr.

112/1995 fiind vândut chiriașei P.V. o parte din imobil (contractul nr.

AX/1997), respectiv apartam. 1, care nu a făcut obiectul notificării, acesta

fiind compus din 3 camere, hol, cămară, vestibul, bucătărie și boxă, în

suprafață totală utilă de 101,76 mp, reprezentând o cotă de 44,63% din întregul

imobil, cu teren aferent de 80,33 mp sub construcție.

S-a dovedit cu

înscrisurile de la dosarul nr. 19091/3/2009 al Tribunalului București că, prin

Notificarea nr. 2455 din 10 august 2001 adresată Primăriei Municipiului

București, prin intermediul BEJ A.P., reclamanții și G.V. ( decedată ulterior,

la 17 ianuarie 2002) au solicitat restituirea imobilului, în calitatea de

moștenitori ai proprietarei E.F.

Urmare decesului lui

G.V., a rămas unică moștenitoare N.L.A., conform certificatului de moștenitor

nr. XY/2003 emis de Biroul Notarului Public V.D., imobilul fiind preluat pe

numele lui I.C.E., ca efect al actului de partaj nr. XZ/1939, fiind atribuit

lui E.F., care a devenit proprietară exclusivă asupra acestuia.

S-a dovedit că de pe

urma acesteia au cules moștenirea: G.G., G.A., G.R. și G.M., conform

certificatului de moștenitor nr. X/1958 emis de Notariatul de Stat București,

având la bază testamentul olograf întocmit la data de 20 martie 1957 lăsat de

către defunctă.

Apoi, de pe urma lui

G.G. (decedată la 2 aprilie 1980) au rămas ca moștenitori D.R.M., N.M.A.,

conform certificatului de moștenitor din 14 februarie 2000 emis de Biroul

Notarului Public L.I. și L.G.; urmare decesului lui G.M., la 8 decembrie 1988,

a rămas ca moștenitoare N.L.A., conform certificatului de moștenitor din 17

februarie 1993, emis de către Notariatul de Stat al sectorului 1 București; de

pe urma defunctei G.A., decedată la 28 iulie 1972, au rămas ca moștenitori

D.R.M. și N.M.A., potrivit certificatului de moștenitor nr. YZ/1972 emis de

Notariatul de Stat al sectorului 1 București.

Din înscrisurile de

stare civilă a rezultat că moștenitoarea testamentară a defunctei E.F., anume

G.G. a decedat la 2 februarie 1980, de pe urma acesteia nefiind moștenitori.

Corect s-a considerat

de instanța de apel că, înscrisurile ce atestă calitatea autoarei reclamanților

de proprietară a imobilului, chiar dacă sunt anterioare momentului preluării de

către stat, se coroborează cu prezumția simplă instituită de art. 24 din Legea

nr. 10/2001, republicată și fac dovada concludentă a celor susținute prin

notificare.

Nici criticile

privind lipsa unor eventuale despăgubiri conform acordurilor internaționale nu

sunt fondate, având în vedere principiul prevalenței restituirii în natură a

imobilului, acesta fiind de esența caracterului reparatoriu al Legii nr.

10/2001, conform art. 9.

Așa fiind, în raport

de considerentele mai sus expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, criticile fiind formale și nesusținute, față de cele arătate.

În aplicarea art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de pârât, ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general

împotriva Deciziei nr. 583/A din 6 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2011.