ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6188/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6188/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Tribunalul
București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1414 din 18 octombrie
2010,
a admis acțiunea
formulată de reclamanții G.G.C. și P.M.E., în contradictoriu cu pârâtul
Primarul General al Municipiului București și, pe cale de consecință: pârâtul a
fost obligat să restituie în natură, în deplină proprietate și posesie
reclamanților: apartamentul nr. 3 situat în București, str. P.R., parter,
sector 1 (compus din vestibul, cameră (holl), 3 camere, bucătărie, baie,
culoar, cămară, WC, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), terasă-loggie,
boxă (subsol), și garaj, în suprafață utilă de 177,45 m.p. și cota indiviză de
36,80% din părțile de folosință comune ale imobilului și 63,16 m.p. teren
situat sub construcție), apartamentul nr. 5 situat în București, str. P.R.,
etaj 2, sector 1 (compus din vestibul, 3 camere, bucătărie, baie, WC, oficiu,
cămară, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), 2 balcoane, garaj și boxă,
în suprafață utilă de 148,11 m.p., precum și cota indiviză de 30,71% din
părțile de folosință comune ale imobilului și 52,71 m.p. teren situat sub
construcție, precum și cota de 57% din: centrala termică, spălătoria și WC-ul
de serviciu de la demisol, podul, scările și terenul în suprafață de 449,90 m.p.
situate în București, str. P.R., sector 1.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond
a reținut următoarele:
Reclamanții au învestit instanța cu o cerere
întemeiată pe dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost interpretate
prin decizia nr. 20 din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în
recursul în interesul legii. Astfel, reclamanții au depus notificarea din 02
mai 2001, comunicată prin BEJA E.P., înregistrată la Primăria Municipiului București
la data de 03 august 2001, în baza notificării formându-se dosarul administrativ
nr. 8770/2001. Având în vedere refuzul nejustificat al unității deținătoare de a
răspunde la notificare timp de 9 ani, Tribunalul a fost competent să soluționeze
pe fond notificarea.
În acest sens, Tribunalul a reținut că
reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, în sensul dispozițiilor
art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel,
terenul în suprafață de 464,54 m.p., situat în București, sector 1 - astfel cum
rezultă din adresa emisă de Primăria Municipiului București - Serviciul Nomenclatură
Urbană), a fost dobândit de C.S. și E.G., potrivit actului de vânzare-cumpărare
autentificat în 07 octombrie 1939.
Pe acest teren (parcelele nr. 4 și nr.
5), cumpărătoarele au edificat o construcție formată din subsol, parter și două
etaje, conform autorizației de construire din 04 decembrie 1939, reconstituirea
fostelor parcele nr. 4 și nr. 5 din bloc realizându-se conform notei de reconstituire
și schițelor anexate acesteia.
Ca urmare a actului de partaj voluntar
autentificat în 18 octombrie 1940, 57% din imobil a revenit în proprietatea exclusivă
a mamei reclamanților, C.S.
Potrivit certificatului de calitate de
moștenitor din 25 noiembrie 1999 emis de Biroul Notarial C.M.P., reclamanții G.G.C.
și P.M.E. sunt moștenitorii defunctei S.C., decedată la 10 ianuarie 1999.
Conform adresei din 03 august 2009 emisă
de C.G.M.B. - A.F.I. și astfel cum rezultă din adresa din 17 iulie 2009 emisă de
Primăria Municipiului București, imobilul din București, sector 1, a trecut în proprietatea
statului în baza Decretului nr. 92/1950, în anexa decretului figurând S.A.
Tribunalul a reținut, așadar, că imobilul
în litigiu a fost preluat în mod abuziv, fiind aplicabile dispozițiile art. 2
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001, imobilul fiind naționalizat prin Decretul
nr. 92/1950.
Potrivit aceleiași adrese din 03
august 2009 emisă de C.G.M.B. - A.F.I., din imobilul menționat au fost vândute în
baza Legii nr. 112/1995 apartamentele nr. 6, 4, 3 și 5, în baza contractelor de
vânzare-cumpărare nr. A/1996 (cumpărător T.V.L.), nr. B/1996 (cumpărător R.I.),
nr. C/1996 (cumpărător I.B.) și nr. D/1996 (cumpărător T.I.).
De asemenea, s-a constatat că, prin sentința
civilă nr. 3228 din 10 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București
în Dosarul nr. 4864/2003, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1441 din
08 octombrie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, s-a constatat
că din masa succesorală a defunctei S.C. fac parte apartamentele nr. 3 și nr. 5
din imobilul situat în București, str. P.R., sector 1 (ce fac obiectul prezentei
acțiuni).
Prin aceeași hotărâre judecătorească s-a
constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. D/1996 (încheiat
între Primăria Municipiului București, reprezentată de SC H.N. SA, și T.I. și T.V.,
referitor la apartamentul nr. 5, etaj 2), precum și a contractului de vânzare-cumpărare
nr. C/ 1996 (încheiat între Primăria Municipiului București, reprezentată de SC
H.N. SA și I.B. și I.A., cu privire la apartamentul nr. 3, parter).
Configurația apartamentelor și dependințele
ce i-au revenit în deplină proprietate și posesie autoarei reclamanților, C.S.,
în urma partajului voluntar, sunt identificate în considerentele sentinței civile
menționate, acestea fiind stabilite cu putere de lucru judecat prin sentința civilă
nr. 3228 din 10 mai 2004, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în litigiul
în care a fost parte și pârâtul din prezenta cauză, Municipiul București.
Așadar, Tribunalul a reținut configurația
apartamentelor nr. 3 și nr. 5 ca fiind cea stabilită prin sentința menționată, constatând
totodată eă identificarea exactă a acestora și a terenului aferent fiecărui apartament
s-a realizat prin expertiza tehnică judiciară întocmită în Dosarul nr. 4864/2003,
expertiză ale cărei concluzii sunt redate în considerentele sentinței irevocabile
și care se opun cu putere de lucru judecat pârâtului din prezentului litigiu, parte
în Dosarul nr. 4864/2003.
În ceea ce privește solicitarea reclamanților
de restituire în natură a apartamentelor nr. 3 și nr. 5, cu privire la care s-a
constatat, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nulitatea absolută a contractelor
de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, s-a constatat că este
întemeiată cererea de restituire în natură, având în vedere dispozițiile art. 9
din Legea nr. 10/2001. Astfel, Tribunalul a reținut că nu există impedimente pentru
restituirea în natură a apartamentelor menționate, în prezent neavând aplicabilitate
niciuna din situațiile menționate de prevederile art. 18 din Legea nr. 10/2001,
referitoare la stabilirea măsurilor reparatorii numai prin echivalent.
Pentru aceste considerente, a fost admisă
cererea reclamanților, astfel cum a fost precizată la data de 01 iunie 2010, iar
pârâtul a fost obligat să restituie în natură, în deplină proprietate și posesie
reclamanților: apartamentul nr. 3 situat în București, str. P.R., parter, sector
1 (compus din vestibul, cameră (holl), 3 camere, bucătărie, baie, culoar, cămară,
WC, debara (subsol), cameră serviciu (subsol), terasă-loggie, boxă (subsol) și garaj,
în suprafață utilă de 177,45 m.p., precum și cota indiviză de 36,80% din părțile
de folosință comune ale imobilului și 63,16 m.p. teren situat sub construcție) și
apartamentul nr. 5 situat în București, str. P.R., etaj 2, sector 1 (compus din
vestibul, 3 camere, bucătărie, baie, WC, oficiu, cămară, debara (subsol), cameră
serviciu (subsol), 2 balcoane, garaj și boxă, în suprafață utilă de 148,11 m.p.,
precum și cota indiviză de 30,71% din părțile de folosință comune ale imobilului
și 52,71 m.p. teren situat sub construcție), precum și cota de 57% din: centrala
termică, spălătoria și WC-ul de serviciu de la demisol, podul, scările și terenul
în suprafață de 449,90 m.p., situate în București, str. P.R., sector 1.
Conform dispozițiilor art. 274 alin.
(1) C. proc. civ., Tribunalul a obligat pârâtul la plata către reclamanți a sumei
de 1.190 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul de avocat.
Curtea de Apel București, secția a IlI-a
civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 754A din 18
octombrie 2011
a respins,
ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Primarul General al Municipiului
București, împotriva sentinței civile nr. 1414 din 18 octombrie 2010, pronunțată
de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți
G.G.C. și P.M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel
a reținut următoarele:
Prin notificarea din 02 august 2001, depusă
prin BEJ E.P., reclamanții G.G.C. și P.M.E. au solicitat restituirea în întregime
în natură a apartamentelor nr. 3 și 5 cu terenul aferent din imobilul situat în
București, str. P.R., sector 1.
În susținerea cererii, reclamanții au depus
actele ce fac dovada calității de persoane îndreptățite, dovada preluării abuzive
și documente din care rezultă necesitatea soluționării urgente a pretențiilor formulate.
În paralel, motivat de faptul că imobilul
a fost preluat fără titlu valabil și a fost vândut chiriașilor cu încălcarea dispozițiilor
Legii nr. 112/1995, reclamanții au solicitat în instanță să se constate nulitatea
absolută a actelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în cauză.
Prin sentința civilă nr. 3228 din 10
mai 2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, definitivă și irevocabilă,
s-a constatat nulitatea actelor de vânzare-cumpărare nr. C/1996 și nr. D/1996, precum
și faptul că reclamanții sunt persoane îndreptățite a obține restituirea în natură
a apartamentelor nr. 3 și 5, imobilele în litigiu făcând parte din masa succesorală
rămasă de pe urma defunctei S.C.
Cu toate acestea, după părăsirea imobilului
de către chiriași, pârâtul nu a înțeles să soluționeze notificarea până la data
introducerii acțiunii, 12 noiembrie 2009.
Potrivit adresei din 03 august 2009 emisă
de C.G.M.B. - AF.I. și adresei din 17 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului
București, imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950
în anexă figurând pe numele S.A.
Astfel cum a reținut și Tribunalul, imobilul
în litigiu a fost preluat în mod abuziv fiind aplicabile dispozițiile art. 2
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.
În acest context, întrucât notificarea
a fost însoțită de actele necesare în vederea soluționării acesteia, respectiv actul
de vânzare-cumpărare autentificat în 07 octombrie 1939, actul de partaj voluntar
din 18 octombrie 1940, certificatul de calitate de moștenitor din 25 noiembrie 1999,
autorizația de construire din 1939, istoric de rol fiscal, situația juridică de
la I.C.R.A.L., precum și acte de stare civilă, Primăria Municipiului București era
obligată să soluționeze notificarea în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea
nr. 10/2001 (art. 25 după republicarea din septembrie 2005 a legii), în termen de
60 zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare,
potrivit art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie
sau, după caz, prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură.
În explicitarea dispozițiilor legale enunțate,
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.
nr. 250/2005, prevăd la pct. 23.1 că termenul de 60 zile pentru îndeplinirea obligației
unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire are două date
de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Potrivit acelorași norme, prima dată de
referință - data depunerii notificării - este aplicabilă în cazul în care persoana
îndreptățită a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și a făcut precizarea
că nu mai deține alte probe - pct. 23.1 alin. (3).
În aplicarea celei de-a doua date de referință
- data depunerii actelor doveditoare - pct. 23.1 alin. (4) din Norme, precizează
că termenul pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța
asupra notificării de restituire se poate proroga cu acordul expres sau tacit al
persoanei îndreptățit, dacă unitatea deținătoare, în urma analizei actelor doveditoare
deja depuse, comunică persoanei îndreptățite în intervalul de 60 zile faptul că
documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire;
pentru a avea beneficiul acestei prorogări este însă necesar ca unitatea deținătoare
să comunice în scris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea
deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate, depunerea
actelor sau comunicarea că persoana îndreptățită nu posedă actele solicitate, având
semnificația prorogării termenului de 60 zile pentru soluționarea notificării, ceea
ce înseamnă că acest termen se va calcula, după caz, de la depunerea actelor solicitate
sau de la data comunicării răspunsului de către persoana îndreptățită.
Din dispozițiile normative enunțate anterior
a rezultat în mod cert că termenul de 60 zile în care unitatea deținătoare trebuie
să răspundă notificării curgea de la data depunerii acestei notificări, afară de
cazul în care notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare sau de cazul
în care actele doveditoare depuse sunt apreciate de unitatea deținătoare ca insuficiente
în fundamentarea și emiterea dispoziției de restituire, în aceste din urmă situații
operând o prorogare a termenului de 60 zile care va începe să curgă de la data depunerii
actelor doveditoare, respectiv de la data completării actelor doveditoare sau de
la data comunicării de către persoana îndreptățită că nu posedă actele solicitate
în completarea celor depuse odată cu notificarea.
În speță, este cert dovedit faptul că reclamanții
G.G.C. și P.M.E. au depus, odată cu notificarea din 02 august 2001, actele doveditoare
de către au înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia.
Din actele dosarului a rezultat, de asemenea,
că unitatea notificată a comunicat reclamanților G.G.C. și P.M.E., după împlinirea
termenului de 60 zile de la primirea notificării, necesitatea completării actelor
doveditoare, așa cum prevăd dispozițiile pct. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice
de aplicare a Legii nr. 10/2001, situație în care, potrivit acelorași dispoziții,
s-a pus problema prorogării termenului legal de îndeplinire a obligației de soluționare
a notificării.
Împotriva deciziei civile mai sus menționată,
a declarat recurs:
Primarul
General al Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul General,
criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., deoarece:
Instanța fondului a dispus restituirea
în natură a imobilului, fără a clarifica situația juridică a acestuia, în sensul
de a se stabili dacă acest imobil este liber pentru a putea fi restituit în natură.
Deși analiza instanței de apel vizează
cererea formulată în cadrul notificării, dispozitivul este unul propriu unei acțiuni
în revendicare.
Mai mult, pentru acțiunea în revendicare
formulată împotriva persoanei care are calitate de unitate deținătoare, s-ar putea
pune problema admisibilității unei astfel de acțiuni, atâta timp cât legea specială
oferă procedură specială.
Recursul este nefondat, pentru următoarele
considerente:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București, secția a IV-a civilă, reclamanții G.G.C. și P.M.E. au solicitat, în contradictoriu
cu pârâtul Primarul General al Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va
pronunța să se dispună obligarea pârâtului la soluționarea notificării formulate
în baza Legii nr. 10/2001, prin admiterea acesteia și emiterea, în favoarea reclamanților,
a dispoziției de restituire în natură a imobilului situat în București, apartamentul
nr. 3 (parter) și apartamentul nr. 5, etaj 2.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat
că au formulat, prin BEJA E.P., notificarea din 02 august 2001 prin care au solicitat,
în baza Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a apartamentelor nr. 3 și 5 din
imobilul situat în București, proprietatea autoarei reclamanților, S.C.
În susținerea cererii, reclamanții au depus
actele ce fac dovada calității de persoane îndreptățite, dovada preluării abuzive
și documentele din care rezultă necesitatea soluționării urgente a pretențiilor
formulate.
Motivat de faptul că imobilul în litigiu
a fost preluat fără titlu valabil și a fost vândut chiriașilor cu încălcarea Legii
nr. 112/1995, reclamanții au solicitat instanței să se constate nulitatea absolută
a actelor de vânzare-cumpărare încheiate pentru imobilul în cauză.
Prin sentința civilă nr. 3228 din 10
mai 2004 a Judecătoriei Sectorului 1, definitivă și irevocabilă, s-a constatat nulitatea
actelor de vânzare-cumpărare nr. C/1996 și nr. D/1996, precum și faptul că reclamanții
sunt persoane îndreptățite a obține restituirea în natură a apartamentelor nr. 3
și 5, imobilele în litigiu făcând parte din masa succesorală de pe urma defunctei
S.C.
Cu toate acestea, după părăsirea imobilului
de către chiriași, pârâtul Primarul General al Municipiului București, nu a înțeles
să soluționeze notificarea până la data introducerii acțiunii, respectiv 12
noiembrie 2009.
Potrivit adresei din 03 august 2009 emisă
de pârât și a adresei din 17 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului București,
imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Cum imobilul în litigiu a fost preluat
în mod abuziv, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) din Legea
nr. 10/2001.
În atare situație, cum notificarea a fost
însoțită de actele necesare în vederea soluționării acesteia, respectiv: actul de
vânzare-cumpărare autentificat în 07 octombrie 1939, actul de partaj voluntar din
18 octombrie 1940, certificatul de calitate de moștenitor din 25 noiembrie 1999,
autorizația de construire din 1939, istoric de rol fiscal, situația juridică de
la I.C.R.A.L., precum și acte de stare civilă, Primăria Municipiului București era
obligată să soluționeze notificarea în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001.
Conform art. 23 alin. (1) din Legea
nr. 19/2000, art. 25 după republicare, în termen de 60 de zile de la înregistrarea
notificării sau, după caz, de la depunerea actelor doveditoare, potrivit art. 22,
unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin
dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
În explicarea dispozițiilor legale enunțate,
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.
nr. 250/2005, prevăd la pct. 23.1 că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea
obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire are
două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor
doveditoare.
Potrivit acelorași norme, prima dată de
referință, data notificării, este aplicabilă în cazul în care persoana îndreptățită
a depus toate actele doveditoare pe care le posedă și a făcut precizarea că nu mai
deține alte probe, pct. 23.1 alin. (3).
Din dispozițiile normative enunțate mai
sus, rezultă în mod cert că termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare
trebuia să răspundă notificării curge de la data depunerii acestei notificări, afară
de cazul în care notificarea nu a fost însoțită de acte doveditoare.
În speță, este cert dovedit faptul că reclamanții
G.G.C. și P.M.E. au depus, odată cu notificarea din 02 august 2001, actele doveditoare
cu care au înțeles să se prevaleze în soluționarea acesteia.
Prin urmare, raportat la adresa din 29
septembrie 2009, nu se poate considera ca dovedită solicitarea de completare a actelor
doveditoare în intervalul de 60 de zile de la primirea notificării.
Tocmai de aceea, în mod corect instanța
de apel a concluzionat că termenul prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu
a fost respectat de recurentul Primarul General al Municipiului București, care
nici până în prezent nu a răspuns notificării reclamanților.
Cu privire la excepția inadmisibilității
recursului, invocată prin întâmpinare de către reclamanții G.G.C. și P.M.E., se
va respinge ca nefondată, deoarece recursul formulat de Primarul General al Municipiului
București este încadrabil în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. și, prin
urmare, nu se pune problema inadmisibilității recursului respectiv.
De asemenea, se va respinge, ca nefondat,
recursul declarat de Primarul General al Municipiului București, împotriva deciziei
civile nr. 754A din 18
octombrie 2011, a Curții de Apel București, secția IlI-a civilă.
În
condițiile art. 274 C. proc. civ., vor fi obligați recurenții,
respectiv Primarul General al Municipiului București și Municipiul București, prin
Primarul General, la plata sumei de 2.250 RON către intimații G.G.C. și P.M.E.,
reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității recursului
invocată de intimații-reclamanți G.G.C. și P.M.E.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat
de Primarul General al Municipiului București și Municipiul București, prin Primarul
General, împotriva deciziei nr. 754A din 18 octombrie 2011 a Curții de Apel București,
secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și familie.
Obligă recurenții Primarul General al Municipiului
București și Municipiul București, prin Primarul General, la plata sumei de 2.250
RON către intimații G.G.C. și P.M.E., reprezentând cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2012.