ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4831/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 23 iulie 2009, T.D.M. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul București prin Primarul General - să oblige pârâtul a-i restitui în natură imobilul din București, str. G.A., sector 1, în cotă de % din construcție, podul și subsolul imobilului, precum și terenul aferent, în suprafață totală de 143,39 mp și cota de 30,09% din părțile de folosință comună. În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a învederat că deși a formulat notificare, în baza prevederilor acestui act normativ, anexând toate documentele necesare soluționării acesteia, pârâta, contrar dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu s-a pronunțat printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului, situație în care instanța este îndrituită să soluționeze cererea pe fond.

Învestit în primă instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 1005 din 29 iunie 2010, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta T.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. A obligat pârâtul să emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în natură pentru următoarele părți din imobilul (teren și construcție) situat în București, str. G.A., sector 1: - cota de ¾ din et. 2 (mansardă) în suprafață de 37,14 mp. - cota de ¾ din subsolul imobilului, mai puțin pentru încăperile 5 și 6, respectiv cota de ¾ din suprafața de 205,23 mp ( suprafață utilă); - cota de ¾ din 40,12 % din părțile de folosință comună ale imobilului, respectiv 30,09% din părțile de folosință comună.

A precizat că părțile de folosință comună includ și întreg podul imobilului. - cota de ¾ din terenul de 96,49 mp, aflat sub construcție. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta și-a dovedit calitatea de persoană îndreptățită asupra cotei de ¾ din imobilul ce face obiectul notificării, imobil naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind menționat la poziția 5260 din acest act normativ. Ulterior preluării, mai multe apartamente din imobil au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu privire la aceste contracte nefăcându-se dovada desființării lor prin hotărâri judecătorești irevocabile.

Au fost avute în vedere dispozițiile art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 10/2001 conform cărora nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu respectarea condițiilor cerute de lege. În conformitate cu dispozițiile art. 9 și 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a apreciat că reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură partea din imobil, construcție și teren aflat sub construcție, ce nu a fost vândută în temeiul Legii nr. 112/1995. Față de principiul disponibilității, prevăzut de art. 126 alin. (6) C. proc.

civ., tribunalul nu s-a pronunțat asupra drepturilor ce s-ar cuveni reclamantei pentru restul apartamentelor precum și terenul aferent acestora, vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, întrucât prin cerere aceasta nu a solicitat decât soluționarea notificării cu privire la spațiile nevândute, iar nu în totalitate. De asemenea, tribunalul a constatat că deși terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare avea suprafața de 612 mp, din care numai 250 mp construiți, în virtutea aceluiași principiu al disponibilității, nu poate analiza situația diferenței de teren neconstruit, acesta nefăcând obiectul notificării.

Cu referire la ceea ce poate fi restituit în natură reclamantei, s-a arătat că terenul situat sub construcție este în parte vândut, restul putând fi restituit corespunzător cotei de ¾ . În concret, prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 s-a vândut suprafața de 153,51 mp teren situat sub construcție (56 mp+35,80 mp+61,71 mp), rămânând suprafața de 96,49 mp teren neînstrăinat. Din acesta, ¾ urmează a fi restituit reclamantei. Sub acest aspect, tribunalul a constatat parțial neîntemeiată cererea reclamantei prin care a solicitat ¾ din suprafața de 143 mp, întrucât din acte nu rezultă că terenul aferent mansardei (în suprafață de 37 mp) poate fi de 143 mp, în condițiile în care întreg terenul construit are suprafața de 250 mp.

În privința podului, tribunalul a reținut că acesta reprezintă obiect al coproprietății forțate și perpetue a tuturor proprietarilor exclusivi de apartamente, astfel încât este neîntemeiată cererea reclamantei prin care pretinde restituirea în natură a cotei de ¾ din întreg dreptul de proprietate asupra podului. Or, acesta reprezintă parte a dependințelor comune, astfel încât, reclamanta va avea cota de ¾ din totalul suprafețelor deținute în coproprietate forțată și perpetuă, care vor include și podul. Cât privește subsolul imobilului, în raport de concluziile expertizei efectuată în cauză, s-a reținut că reclamanta este îndreptățită la restituirea cotei de ¾ din suprafața utilă a acestuia, respectiv 205,23 mp, rămași nevânduți.

Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta T.D.M. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală care, prin Decizia nr. 178/A din 9 iunie 2011 a schimbat în parte sentința în sensul că a dispus restituirea către reclamantă a părților din imobil descrise în dispozitivul sentinței apelate, la care se va adăuga și cota de ¾ din podul imobilului, în suprafață de 188 mp. A înlăturat dispoziția privind includerea podului în părțile de folosință comună a imobilului. A respins totodată, ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Municipiul București prin Primar General.

Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că spațiile aflate în coproprietatea forțată și perpetuă a tuturor proprietarilor exclusivi asupra unor spații din imobilele cu mai multe apartamente nu sunt definite expres de lege, astfel încât determinarea lor se face în funcție de regula generală: fie sunt necesare pentru folosirea și exploatarea în bune condițiuni de către titularii dreptului de proprietate exclusivă a bunului lor, fie prin natura lor folosirea spațiilor este posibilă numai de către toți coproprietarii. Or, în speță, față de situația de fapt rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, s-a reținut că în podul imobilului accesul este posibil numai prin spațiul situat la mansardă, astfel încât utilizarea podului nu este necesară celorlalți proprietari de apartamente din imobil pentru a asigura deplina și liniștita folosință de către aceștia a proprietăților lor.

Pentru acest considerent, s-a constatat că se impunea și restituirea cotei părți de ¾ din podul imobilului, în suprafață totală de 188 mp, astfel cum a solicitat apelanta-reclamantă. Cu privire la suprafața de teren situată sub construcție se arată că prima instanță s-a pronunțat cu privire la acest aspect, reținând că reclamanta nu a solicitat prin acțiune decât ¾ din terenul aferent apartamentului, de 143 mp, respectiv 107,54 mp, considerând că nu a solicitat și terenul neconstruit, precum și că din tot terenul situat sub construcție, partea aferentă mansardei este de 96,49 mp, ¾ din aceasta fiind restituită reclamantei. Nicio critică nu a formulat apelanta reclamantă în legătură cu aprecierea dată de tribunal limitelor acțiunii, astfel că această dezlegare, neatacată, a intrat în puterea lucrului judecat.

Totodată, solicitarea de restituire și a unei "cote de ¾ din cota de teren de 96,49 mp" nu a fost formulată în fața primei instanțe, în acțiune sau în precizare, astfel încât strict formal, dacă se referă la alt teren decât cel aferent mansardei restituite, ea reprezintă o cerere nouă în apel, interzisă de art. 294 C. proc. civ. În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin Primarul General care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică decizia dată în apel, după cum urmează: - la notificare, trebuiau anexate actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită, conform art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001.

- în dosar nu se regăsește o situație juridică clară a nemișcătorului iar în ceea ce privește restituirea cotei de ¾ din podul imobilului, în suprafață de 188 m.p., dreptul fiecărui coproprietar se referă și se întinde asupra întregului bun, "întâlnindu-se" cu dreptul celorlalți coproprietari, în fiecare parte a bunului. - la dosarul administrativ nu s-a depus de către notificatoare o declarație expresă că nu mai sunt și alte dovezi de prezentat în sprijinul cererii de restituire. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce preced. Situația juridică a imobilului ce a făcut obiect al notificării, de la data cumpărării acestuia de către autorii reclamantei și până la momentul preluării, rezultă cu prisosință din întreg materialul probator al cauzei.

Astfel, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 februarie 1950, N.E. și N.N. au dobândit ¾ din dreptul de proprietate asupra nemișcătorului situat în str. G.A., compus din 612 mp teren și construcție (S+P+E) cu o suprafață desfășurată de 250 mp. După decesul unuia din coproprietari (N.N.) N.E., în calitate de soț supraviețuitor a devenit unica moștenitoare a acestuia, la rândul său instituind-o pe reclamantă ca legatar cu titlu particular asupra cotei de ¾ din imobil prin testamentul autentificat sub nr. y din 17 noiembrie 1997 (a se vedea Dosar 30884/3/2009 al Tribunalului București, secția IV-a civilă).

După preluarea nemișcătorului - urmare naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 - o parte din apartamentele ce îl compun, au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, situația acestor înstrăinări, precum și a spațiilor rămase nevândute sau doar închiriate, rezultând fără echivoc din probele administrate )a se vedea adresa Consiliului General al Municipiului București - Administrația fondului imobiliar - dosar fond). În legătură cu aceste spații, supuse înstrăinării cu respectarea dispozițiilor legale, instanțele au reținut corect că, în acord cu dispozițiile art. 7 alin. (1 1 ) din Legea nr. 10/2001, nu pot fi restituite în natură, reclamanta fiind îndreptățită doar la restituirea părții din imobil care nu a făcut obiect al Legii nr. 112/1995.

Cât privește podul imobilului, aprecierea asupra posibilității de a se restitui în natură și cota de ¾ din acest spațiu - în suprafață totală de 188 mp - este corectă, în condițiile în care expertiza efectuată în cauză a învederat că utilizarea acestuia nu este accesibilă, proprietarilor celorlalte apartamente, care, ar trebui să traverseze spațiul situat la mansardă, spațiu ce a fost atribuit reclamantei. Nefondată este și critica referitoare la lipsa declarației prevăzute de art. 23.1 din H.G. nr. 498/2003, care să ateste că persoana îndreptățită nu mai are alte dovezi de prezentat, în sprijinul cererii de restituire.

Astfel, examinând copia dosarului administrativ format ca urmare a înregistrării notificării (dosar atașat cauzei, la cererea primei instanțe) tribunalul a reținut corect că notificatoarea a atașat cererii de restituire toate actele necesare a dovedi calitatea sa de persoană îndreptățită, recurentul-pârât nefăcând dovada că i-ar fi solicitat reclamantei depunerea unor alte înscrisuri în completare. Or, așa cum corect s-a reținut, această declarație formală privind nedeținerea unor alte probe, nu poate înlătura obligația entității învestite cu soluționarea notificării de a se pronunța printr-o decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60 de zile de la depunerea actelor doveditoare, termen care în speță a fost cu mult depășit.

Astfel, de la data formulării notificării - 10 august 2001 - și până la data învestirii instanței - 23 iulie 2009 - deci într-un interval de aproape 8 ani, entitatea învestită nu s-a pronunțat, în condițiile și în termenul defipt prin lege, asupra cererii de restituire. Așa fiind, față de cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general împotriva Deciziei nr. 178A din 9 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 iunie 2012. Procesat de GGC - AA