ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4831/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4831/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la 23 iulie 2009,
T.D.M. a solicitat instanței - în contradictoriu cu Municipiul București prin
Primarul General - să oblige pârâtul a-i restitui în natură imobilul din
București, str. G.A., sector 1, în cotă de % din construcție, podul și subsolul
imobilului, precum și terenul aferent, în suprafață totală de 143,39 mp și cota
de 30,09% din părțile de folosință comună.
În motivarea
acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a învederat
că deși a formulat notificare, în baza prevederilor acestui act normativ,
anexând toate documentele necesare soluționării acesteia, pârâta, contrar
dispozițiilor art. 25 din Legea nr. 10/2001 nu s-a pronunțat printr-o decizie
sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură a imobilului,
situație în care instanța este îndrituită să soluționeze cererea pe fond.
Învestit în primă
instanță, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 1005
din 29 iunie 2010, a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta
T.D.M., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul
General.
A obligat pârâtul să
emită în favoarea reclamantei dispoziție de restituire în natură pentru
următoarele părți din imobilul (teren și construcție) situat în București, str.
G.A., sector 1:
- cota de
¾
din et. 2 (mansardă)
în suprafață de 37,14 mp.
- cota de
¾
din subsolul
imobilului, mai puțin pentru încăperile 5 și 6, respectiv cota de
¾
din suprafața de
205,23 mp ( suprafață utilă);
- cota de
¾
din 40,12 % din
părțile de folosință comună ale imobilului, respectiv 30,09% din părțile de
folosință comună.
A precizat că părțile
de folosință comună includ și întreg podul imobilului.
- cota de
¾
din terenul de 96,49
mp, aflat sub construcție.
Pentru a se pronunța
astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta și-a dovedit calitatea
de persoană îndreptățită asupra cotei de
¾
din imobilul ce face obiectul notificării,
imobil naționalizat prin Decretul nr. 92/1950, fiind menționat la poziția 5260
din acest act normativ.
Ulterior preluării,
mai multe apartamente din imobil au fost înstrăinate în temeiul Legii nr.
112/1995, cu privire la aceste contracte nefăcându-se dovada desființării lor
prin hotărâri judecătorești irevocabile.
Au fost avute în
vedere dispozițiile art. 7 alin. (1
1
) din Legea nr. 10/2001 conform
cărora nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost
înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice
a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu
respectarea condițiilor cerute de lege.
În conformitate cu
dispozițiile art. 9 și 10 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a
apreciat că reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură partea din
imobil, construcție și teren aflat sub construcție, ce nu a fost vândută în
temeiul Legii nr. 112/1995.
Față de principiul
disponibilității, prevăzut de art. 126 alin. (6) C. proc. civ., tribunalul nu
s-a pronunțat asupra drepturilor ce s-ar cuveni reclamantei pentru restul
apartamentelor precum și terenul aferent acestora, vândute în temeiul Legii nr.
112/1995, întrucât prin cerere aceasta nu a solicitat decât soluționarea
notificării cu privire la spațiile nevândute, iar nu în totalitate.
De asemenea,
tribunalul a constatat că deși terenul dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare
avea suprafața de 612 mp, din care numai 250 mp construiți, în virtutea
aceluiași principiu al disponibilității, nu poate analiza situația diferenței
de teren neconstruit, acesta nefăcând obiectul notificării.
Cu referire la ceea
ce poate fi restituit în natură reclamantei, s-a arătat că terenul situat sub
construcție este în parte vândut, restul putând fi restituit corespunzător
cotei de
¾
. În concret, prin
contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995 s-a
vândut suprafața de 153,51 mp teren situat sub construcție (56 mp+35,80
mp+61,71 mp), rămânând suprafața de 96,49 mp teren neînstrăinat. Din acesta,
¾
urmează a fi
restituit reclamantei.
Sub acest aspect,
tribunalul a constatat parțial neîntemeiată cererea reclamantei prin care a
solicitat
¾
din suprafața de 143
mp, întrucât din acte nu rezultă că terenul aferent mansardei (în suprafață de
37 mp) poate fi de 143 mp, în condițiile în care întreg terenul construit are
suprafața de 250 mp.
În privința podului,
tribunalul a reținut că acesta reprezintă obiect al coproprietății forțate și
perpetue a tuturor proprietarilor exclusivi de apartamente, astfel încât este
neîntemeiată cererea reclamantei prin care pretinde restituirea în natură a
cotei de
¾
din întreg dreptul de
proprietate asupra podului. Or, acesta reprezintă parte a dependințelor comune,
astfel încât, reclamanta va avea cota de
¾
din totalul suprafețelor deținute în
coproprietate forțată și perpetuă, care vor include și podul.
Cât privește subsolul
imobilului, în raport de concluziile expertizei efectuată în cauză, s-a reținut
că reclamanta este îndreptățită la restituirea cotei de
¾
din suprafața utilă
a acestuia, respectiv 205,23 mp, rămași nevânduți.
Apelul declarat
împotriva acestei sentințe de reclamanta T.D.M. a fost admis de Curtea de Apel
București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea
intelectuală care, prin Decizia nr. 178/A din 9 iunie 2011 a schimbat în parte
sentința în sensul că a dispus restituirea către reclamantă a părților din
imobil descrise în dispozitivul sentinței apelate, la care se va adăuga și cota
de
¾
din podul
imobilului, în suprafață de 188 mp.
A înlăturat
dispoziția privind includerea podului în părțile de folosință comună a
imobilului.
A respins totodată,
ca nefondat, apelul declarat împotriva aceleiași sentințe de pârâtul Municipiul
București prin Primar General.
Pentru a decide
astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că spațiile aflate în
coproprietatea forțată și perpetuă a tuturor proprietarilor exclusivi asupra
unor spații din imobilele cu mai multe apartamente nu sunt definite expres de
lege, astfel încât determinarea lor se face în funcție de regula generală: fie
sunt necesare pentru folosirea și exploatarea în bune condițiuni de către titularii
dreptului de proprietate exclusivă a bunului lor, fie prin natura lor folosirea
spațiilor este posibilă numai de către toți coproprietarii.
Or, în speță, față de
situația de fapt rezultată din concluziile raportului de expertiză efectuat în
cauză, s-a reținut că în podul imobilului accesul este posibil numai prin
spațiul situat la mansardă, astfel încât utilizarea podului nu este necesară
celorlalți proprietari de apartamente din imobil pentru a asigura deplina și
liniștita folosință de către aceștia a proprietăților lor.
Pentru acest
considerent, s-a constatat că se impunea și restituirea cotei părți de
¾
din podul
imobilului, în suprafață totală de 188 mp, astfel cum a solicitat
apelanta-reclamantă.
Cu privire la
suprafața de teren situată sub construcție se arată că prima instanță s-a
pronunțat cu privire la acest aspect, reținând că reclamanta nu a solicitat
prin acțiune decât
¾
din terenul aferent
apartamentului, de 143 mp, respectiv 107,54 mp, considerând că nu a solicitat
și terenul neconstruit, precum și că din tot terenul situat sub construcție,
partea aferentă mansardei este de 96,49 mp,
¾
din aceasta fiind restituită reclamantei.
Nicio critică nu a
formulat apelanta reclamantă în legătură cu aprecierea dată de tribunal
limitelor acțiunii, astfel că această dezlegare, neatacată, a intrat în puterea
lucrului judecat.
Totodată, solicitarea
de restituire și a unei "cote de
¾
din cota de teren de 96,49 mp" nu a
fost formulată în fața primei instanțe, în acțiune sau în precizare, astfel
încât strict formal, dacă se referă la alt teren decât cel aferent mansardei
restituite, ea reprezintă o cerere nouă în apel, interzisă de art. 294 C. proc.
civ.
În cauză, a declarat
recurs în termen legal pârâtul Municipiul București, prin Primarul General
care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critică
decizia dată în apel, după cum urmează:
- la notificare,
trebuiau anexate actele doveditoare ale calității de persoană îndreptățită,
conform art. 22 din Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001.
- în dosar nu se
regăsește o situație juridică clară a nemișcătorului iar în ceea ce privește
restituirea cotei de
¾
din podul
imobilului, în suprafață de 188 m.p., dreptul fiecărui coproprietar se referă
și se întinde asupra întregului bun, "întâlnindu-se" cu dreptul
celorlalți coproprietari, în fiecare parte a bunului.
- la dosarul
administrativ nu s-a depus de către notificatoare o declarație expresă că nu
mai sunt și alte dovezi de prezentat în sprijinul cererii de restituire.
Recursul se privește
ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea celor ce preced.
Situația juridică a
imobilului ce a făcut obiect al notificării, de la data cumpărării acestuia de
către autorii reclamantei și până la momentul preluării, rezultă cu prisosință
din întreg materialul probator al cauzei.
Astfel, prin
contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 14 februarie 1950,
N.E. și N.N. au dobândit
¾
din dreptul de
proprietate asupra nemișcătorului situat în str. G.A., compus din 612 mp teren
și construcție (S+P+E) cu o suprafață desfășurată de 250 mp. După decesul unuia
din coproprietari (N.N.) N.E., în calitate de soț supraviețuitor a devenit
unica moștenitoare a acestuia, la rândul său instituind-o pe reclamantă ca
legatar cu titlu particular asupra cotei de
¾
din imobil prin testamentul autentificat sub
nr. y din 17 noiembrie 1997 (a se vedea Dosar 30884/3/2009 al Tribunalului
București, secția IV-a civilă).
După preluarea
nemișcătorului - urmare naționalizării prin Decretul nr. 92/1950 - o parte din
apartamentele ce îl compun, au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995,
situația acestor înstrăinări, precum și a spațiilor rămase nevândute sau doar
închiriate, rezultând fără echivoc din probele administrate )a se vedea adresa
Consiliului General al Municipiului București - Administrația fondului
imobiliar - dosar fond).
În legătură cu aceste
spații, supuse înstrăinării cu respectarea dispozițiilor legale, instanțele au
reținut corect că, în acord cu dispozițiile art. 7 alin. (1
1
) din
Legea nr. 10/2001, nu pot fi restituite în natură, reclamanta fiind
îndreptățită doar la restituirea părții din imobil care nu a făcut obiect al
Legii nr. 112/1995.
Cât privește podul
imobilului, aprecierea asupra posibilității de a se restitui în natură și cota
de
¾
din acest spațiu -
în suprafață totală de 188 mp - este corectă, în condițiile în care expertiza
efectuată în cauză a învederat că utilizarea acestuia nu este accesibilă,
proprietarilor celorlalte apartamente, care, ar trebui să traverseze spațiul
situat la mansardă, spațiu ce a fost atribuit reclamantei.
Nefondată este și
critica referitoare la lipsa declarației prevăzute de art. 23.1 din H.G. nr.
498/2003, care să ateste că persoana îndreptățită nu mai are alte dovezi de
prezentat, în sprijinul cererii de restituire.
Astfel, examinând
copia dosarului administrativ format ca urmare a înregistrării notificării
(dosar atașat cauzei, la cererea primei instanțe) tribunalul a reținut corect
că notificatoarea a atașat cererii de restituire toate actele necesare a dovedi
calitatea sa de persoană îndreptățită, recurentul-pârât nefăcând dovada că i-ar
fi solicitat reclamantei depunerea unor alte înscrisuri în completare.
Or, așa cum corect
s-a reținut, această declarație formală privind nedeținerea unor alte probe, nu
poate înlătura obligația entității învestite cu soluționarea notificării de a
se pronunța printr-o decizie sau dispoziție motivată, în termen de 60 de zile
de la depunerea actelor doveditoare, termen care în speță a fost cu mult
depășit.
Astfel, de la data formulării
notificării - 10 august 2001 - și până la data învestirii instanței - 23 iulie
2009 - deci într-un interval de aproape 8 ani, entitatea învestită nu s-a
pronunțat, în condițiile și în termenul defipt prin lege, asupra cererii de
restituire.
Așa fiind, față de
cele ce preced, recursul urmează a se respinge, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondat
recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin primarul general
împotriva Deciziei nr. 178A din 9 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția
a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 26 iunie 2012.
Procesat de GGC - AA