ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3402/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la Tribunalul București, secția a V-a civilă sub nr.

21441/3 din 20 mai 2009, reclamanții P.V.E., L.L., R.M., au chemat în judecată

pe pârâtul Municipiul București prin Primarul General, solicitând obligarea

pârâtului să restituie către reclamanți imobilului situat în București, str.

B., sector 1, format din cota de 1/2 din pod și 1/2 din terenul liber de

construcții.

În motivarea cererii s-a arătat în esență că:

Imobilul ce face obiectul prezentei cereri a

fost dobândit de către autorul părților, E.Ș., care a cumpărat apartamentul de

la parter format din: vestibul mic, han, trei camere, baie, oficiu, bucătărie,

o pivnița, 1/2 din pod și o cameră pentru servitori, precum și jumătate din

terenul aferent.

Prin Sentința civilă nr. 1294 din 14

octombrie 2010, a fost admisă acțiunea astfel formulată de reclamanți,

dispunându-se restituirea către aceștia a imobilului situat în București, str.

B., sector 1, compus din cota de 1/2 din pod, identificat prin raportul de

expertiză întocmit de expert S.C.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Municipiul București.

În motivarea apelului se susține în esență că

în mod greșit instanța de fond a constatat că podul nu poate fi restituit în

natură și că nu a suferit modificări, comparativ cu descrierea din titlul de

proprietate.

În ședința publică din data de 28 aprilie

2011, intimații-reclamanți au invocat excepția tardivității formulării

apelului.

Analizând cu precădere excepția astfel

formulată, în acord cu exigențele art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea a

reținut următoarele:

Potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii

de comunicare a sentinței apelate, această procedură s-a îndeplinit față de

instituția apelantă-pârâtă la data de 26 noiembrie 2010.

Cererea prin care a fost declarat apelul

pendinte a fost depusă de către apelant la data de 15 decembrie 2010.

În raport de exigențele normei juridice

enunțate, apelanta trebuia să își exercite dreptul de a formula calea de atac

înăuntrul termenului de 15 zile, care a început să curgă de la data de 26

noiembrie, când instituția a primit comunicarea hotărârii primei instanțe.

Fată de aceste considerente, Curtea a

constatat că termenul de declarare a apelului împotriva Sentinței civile nr.

1294 din 14 octombrie 2010 s-a împlinit la data de 13 decembrie 2010, cererea

de apel depusă de apelantul-pârât la data de 15 decembrie 2010 fiind ulterioară

momentului la care respectivul termen se împlinise.

Pe cale de consecință, s-a dispus respingerea

apelului, ca tardiv formulat.

În ce privește cererea intimaților de

acordare a cheltuielilor de judecată aferente apelului pendinte, Curtea a

constatat că aceasta nu este susținută prin probe (administrate până la

încheierea dezbaterilor în apel) care să permită instanței determinarea

cuantumului cheltuielilor făcute cu acest titlu, astfel că, față de exigențele

art. 1169 C. civ., aceasta a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva Deciziei civile nr. 134A din 28

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, a declarat recurs pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General, care a susținut următoarele motive de

nelegalitate a hotărârii recurate.

Este incident motivul de modificare prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind aplicate greșit art. 266 alin. (3),

art. 303 alin. (2), art. 308 alin. (1) și art. 92 C. proc. civ.

Se consideră că procedura de comunicare a

hotărârii a fost viciată cu instituția recurentă, aceasta fiind primită la

biroul curierului.

Pe fond, se susține că instanța de judecată

dispune restituirea în natură a imobilului în litigiu fără a analiza situația

juridică a acestuia, în sensul de a se stabili dacă acest imobil este liber și

poate fi restituit în natură; că trebuie pusă în discuție problema

admisibilității acțiunii formulate.

Se precizează că, în cursul anului 2010, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului și-a schimbat în mod evident practica cu privire

la restituirea în natură către foștii proprietari ai imobilelor abuziv

preluate, această schimbare fiind ilustrată și în cauza „Maties contra

României" și subliniată în cauza pilot „Atanasiu împotriva României".

Trebuie subliniat faptul că instanța

europeană recunoaște existența Legii nr. 10/2001 ca modalitate de reparație a

abuzurilor din perioada comunistă și nu a statuat că aceasta ar fi contrară

Convenției Europene, sub aspectul posibilității de a se acorda măsuri

reparatorii prin echivalent.

Critica pe care o aduce Curtea acestui act

normativ constă în faptul că nu prevede o procedură rapidă de despăgubire,

motiv pentru care invită Statul Român să ia măsuri eficiente în termen de 18

luni.

Analizând recursul declarat prin prisma

acestor motive și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte de Casație și

Justiție constată următoarele:

Inadmisibilitatea prezentului recurs declarat

de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, nu poate fi primită,

dat fiind faptul că, deși intimații-reclamanți invocă faptul că se pune în

discuție un viciu de procedură din fața instanței de fond (respectiv

comunicarea către pârâtă a hotărârii apelate) această critică vizează, în esență,

interpretarea și aplicarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 284

alin. (1) și art. 263 alin. (3) C. proc. civ., critică ce se încadrează în

motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Excepția nulității recursului nu este

fondată, urmând a fi respinsă, criticile recurentului-pârât Municipiul

București, prin Primar General, vizează nerespectarea prevederilor art. 92 și

art. 266 C. proc. civ., critici ce se încadrează în motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea

recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie

lipsită de temei legal.

În cauză instanța de apel a interpretat în

mod just dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora

„termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii", dacă legea

nu dispune altfel. Acest termen de declarare a căii de atac a fost depășit de

apelantul-pârât Municipiul București, care a declarat apel la data de 15

decembrie 2010, ultima zi fiind 13 decembrie 2010, așa cum în mod corect a

reținut și instanța de apel.

Aceeași instanță reține că activitățile

diferitelor servicii/departamente ce funcționează în cadrul instituției

apelante, respectiv transmiterea actelor de procedură comunicate de instanțe de

la un astfel de serviciu la altul, nu pot avea vreo relevanță în aprecierea

relativă la data de la care începe să curgă termenul legal stabilit prin norma

menționată, această dată fiind determinată în mod imperativ de legiuitor (prin

dispozițiile art. 284 alin. (1) coroborat cu art. 263 alin. (3) C. proc. civ.)

ca fiind cea de la care partea din proces a primit comunicarea hotărârii.

Criticile formulate de recurentul-pârât

Municipiul București, prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 134

A din 28 aprilie 2011, ce vizează nemulțumirile legate de fondul cauzei, și

anume restituirea imobilului către reclamanți și incidența jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza dedusă judecății nu vor mai fi

analizate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în condițiile în care apelul

declarat de pârât a fost respins ca tardiv, admiterea excepției tardivității

fiind în mod corect soluționată de instanța de apel.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și în

baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C.

proc. civ., pârâtul Municipiul București va fi obligat la plata cheltuielilor

de judecată către reclamanții P.V.E., L.L. și R.M. reprezentând onorariu

apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității și cea a

nulității recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General, împotriva Deciziei civile nr. 134

A din 28 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și

pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Obligă pârâtul la plata a 2.500 RON, cu titlu

de cheltuieli de judecată către reclamanții P.V.E., L.L. și R.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai

2012.

Procesat

de GGC - AZ