ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2572/2012

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă și precizată ulterior, reclamanta P.G. a chemat în judecată Municipiul București prin Primarul General și a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să soluționeze notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea imobilului situat în București, str. Herăstrău, sector, format din teren în suprafață de 325 m.p. și apartamentul de la mansardă, împreună cu părțile comune aferente. Prin sentința civilă nr. 1364 din 23 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis cererea și a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului situat în București, str. Herăstrău, alcătuit din teren în suprafață de 322 m.p.

și apartamentul de la mansarda construcției, împreună cu părțile comune din imobil, aferente acestuia. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat la 18 iulie 1935, C.R. și M.R. au cumpărat de la B.M.B.C. SA un teren în suprafață de 275 mp reprezentând lotul nr. 12 din blocul din Parcul Jianu, iar prin actul de vânzare cumpărare autentificat la 27 august 1935, aceleași persoane au mai cumpărat un teren alăturat, în suprafață de 50 mp din parcela nr. 11 blocul situat în Parcul Jianu. Astfel, în total, terenul cumpărat în 1935 de C.R. și M.R. în Parcul Jianu, alcătuit din parcelele 12 și parțial parcela 11, a avut suprafața de 325 mp. Pe terenul în suprafață de 325 mp C.R.

și M.R. au construit un imobil, conform autorizației de construire. Tot în parcul Jianu, C.R. și M.R. au cumpărat în anul 1946, prin contractul de vânzare autentificat la 1 martie 1946, parcelele 6 și 7, cu o suprafață totală de 675 mp. Pentru ambele imobile, atât cel dobândit în 1935 împreună cu construcția ridicată pe acesta, cât și pentru terenul dobândit în anul 1946, s-a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001 de către P.G., adresată mai multor instituții publice. Astfel, notificarea a fost adresată Primăriei în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel cum reiese din cuprinsul dosarului administrativ. Prin acțiunea de față, reclamanta a învestit inițial instanța cu soluționarea pe fond a notificării menționate cu privire la ambele imobile, însă ulterior a renunțat la capătul de cererea privind restituirea terenului de 675 mp cumpărat în anul 1946 de autorii săi, precizând că acesta a fost vândut de C.R.

și M.R. în timpul vieții. De asemenea, reclamanta a renunțat la restituirea apartamentelor 1 și 2 din imobil, arătând că acestea au făcut obiectul unor acțiuni în justiție în urma cărora instanțele judecătorești le-au restituit reclamantei. Așa fiind, instanța a reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat doar de soluționarea pe fiind a notificării formulate de reclamantă cu privire la imobilul din str. Herăstrău, București alcătuit din teren de 325 mp și construcție, mai puțin apartamentele 1 și 2 din acest imobil. Terenul care în 1935 reprezenta parcela 12 și parțial parcela 11 din blocul din Parcul Jianu se află în prezent pe str. Herăstrău (același cu nr. 7A) sector 1, fapt stabilit în cadrul dosarului administrativ de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 pe baza planurilor topografice ale imobilului din anii 1957, 1965, 1977 și 1986, coroborate cu raportul de expertiză construcții efectuat de expert L.G.

în dosarul nr. 16561/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București și cu istoricul de număr poștal din care rezultă că actuala stradă Herăstrău a purtat denumirea de strada R Parcul Jianu, iar din anul 1938 pe strada R Parcul Jianu lotului 12, iar din anul 1948 strada R s-a numit str. Herăstrău, iar imobilul de la numărul 7 a păstrat acest număr și pe strada Herăstrău. Tribunalul a mai reținut că și în anul 1957 imobilul avea adresa în str. Herăstrău, astfel cum reiese din actul de preluare de către stat, respectiv decizia nr. 1033 din 10 august 1957. În ceea ce privește încadrarea imobilului din str. Herăstrău în domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, a stabilit că acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr. 92/1950 decizia nr. 1033 din 10 august 1957. Așa fiind, imobilul face parte din categoria imobilelor preluate abuziv de stat, conform art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 republicată.

Reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, deoarece este moștenitoarea foștilor proprietari C.R. și M.R. C.R. a decedat la 23 iulie 1975 fiind moștenită de soțul său, R.M., conform certificatului de moștenitor din 6 decembrie 1999. R.M. a decedat, unicul său moștenitorul fiind B.C., conform certificatului de moștenitor din 20 martie 1996. Aceasta din urmă a decedat la 1 februarie 1998 fiind moștenită, în calitate de legatar universal de reclamanta P.G., certificat de moștenitor din 3 martie 1998. În privința părții din imobil cu privire la care s-a solicitat restituirea, tribunalul a constatat că, prin decizia civilă nr. 752/A din 14 iunie 2007 (rămasă irevocabilă), Tribunalul București secția a IV a civilă a admis acțiunea în revendicare și i-a obligat pe pârâții S.V.

și S.S.V.F. (cumpărători în baza Legii nr. 112/1995) să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei apartamentele 1 și 2 din imobilul situat în București str. Herăstrău. Însă, în temeiul Legii nr. 112/1995, Municipiul București (prin SC H.N. SA) a vândut și mansarda imobilului în litigiu către C.E. prin contract. Acest contract a fost declarat nul absolut prin sentința civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei Sectorului 1 București rămasă irevocabilă. În aceste condiții, întrucât mansarda imobilului în litigiu a reintrat în patrimoniul Municipiului București, tribunalul a constatat că se poate dispune restituirea în natură a acestei părți din imobil, singura cu privire la care reclamanta și-a restrâns acțiunea de față.

Totodată a reținut că pârâtul nu si-a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziție motivată asupra notificării formulate de reclamantă. Prin urmare, a considerat că vătămarea pricinuită reclamantei în exercitarea drepturilor lor fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație, prin neemiterea până la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificarea formulată în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun impediment procedural în acest sens, fiind evident că reclamanta, în raport de conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsită de posibilitatea de a-și apăra drepturile recunoscute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General, iar prin decizia nr. 346/A din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul, ca nefundat. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, deși reclamanta a făcut dovada că autorii săi R.M. și R.C. au fost proprietarii imobilului din litigiu în baza actelor de vânzare – cumpărare din 18 iulie 1935 și 27 august 1935 cât și a autorizației de construcție din același an și că are calitate de moștenitor a acestora, prin actele de stare civilă și certificatele de moștenitor aflate în dosarul ce a însoțit notificarea, fără temei, Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 nu a soluționat notificarea, încălcând astfel prevederile art. 25 din Legea nr. 10/2001.

Astfel, conform alin. (1) al textului de lege suscitat, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Prin decizia în interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a statuat că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei, dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate. Stabilirea calității de moștenitor a reclamantei de după autorii R.M.

și R.C. și a identității dintre imobilul pretins de reclamantă și cel aflat în proprietatea autorilor săi, a avut loc nu numai în baza probelor existente la dosarul cauzei și la care prima instanță a făcut trimitere în considerente, ci și prin sentința civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București intrată în puterea lucrului judecat. Atâta vreme cât în urma constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare cu privire la mansardă, aceasta a revenit în patrimoniul Municipiului București, acesta poate fi obligat la restituirea ei în natură către fostul proprietar sau moștenitorii lui, în baza art. 1 și 21 din Legea nr. 10/2001, cum just a reținut prima instanță.

În baza acelorași texte legale, odată cu restituirea mai multor unități constructive din imobil, reclamanta este îndrituită și la restituirea terenului aferent, în suprafață de 322 m.p, identificat în dosarul nr. 16561/2002 al Judecătoriei sectorului 1 București în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 intrată în puterea lucrului judecat, prin raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit de expertul L.G., atașat la dosarul cauzei. Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul General. La termenul de judecată din data de 05 aprilie 2012, reclamanta P.G. a depus la dosar dispoziția nr. 15213/09 decembrie 2011 emisă de Primarul General al Municipiului București.

Prin această dispoziție, luându-se act de sentința civilă nr. 1364 din 23 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 9842/3/2009, definitivă, s-a dispus restituirea în natură către reclamant P.G. a imobilului situat în București, str. Herăstrău, sector 1, alcătuit din teren în suprafață de 322 m.p. și apartamentul de la mansarda construcției, împreună cu părțile comune din imobil, aferente acestuia. Față de împrejurarea că recurentul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau prin emiterea dispoziției menționate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 346/ A din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 aprilie 2012.