ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2572/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la data de 12 martie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția

a III-a civilă și precizată ulterior, reclamanta P.G. a chemat în judecată

Municipiul București prin Primarul General și a solicitat instanței ca, prin

hotărârea pe care o va pronunța, să soluționeze notificarea formulată în baza

Legii nr. 10/2001, având ca obiect restituirea imobilului situat în București,

str. Herăstrău, sector, format din teren în suprafață de 325 m.p. și

apartamentul de la mansardă, împreună cu părțile comune aferente.

Prin sentința civilă

nr. 1364 din 23 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a

admis cererea și a dispus restituirea în natură către reclamantă a imobilului

situat în București, str. Herăstrău, alcătuit din teren în suprafață de 322

m.p. și apartamentul de la mansarda construcției, împreună cu părțile comune

din imobil, aferente acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, instanța a reținut că prin actul de vânzare cumpărare autentificat la

18 iulie 1935, C.R. și M.R. au cumpărat de la B.M.B.C. SA un teren în suprafață

de 275 mp reprezentând lotul nr. 12 din blocul din Parcul Jianu, iar prin actul

de vânzare cumpărare autentificat la 27 august 1935, aceleași persoane au mai

cumpărat un teren alăturat, în suprafață de 50 mp din parcela nr. 11 blocul

situat în Parcul Jianu. Astfel, în total, terenul cumpărat în 1935 de C.R. și

M.R. în Parcul Jianu, alcătuit din parcelele 12 și parțial parcela 11, a avut

suprafața de 325 mp.

Pe terenul în

suprafață de 325 mp C.R. și M.R. au construit un imobil, conform autorizației de

construire.

Tot în parcul Jianu,

C.R. și M.R. au cumpărat în anul 1946, prin contractul de vânzare autentificat la

1 martie 1946, parcelele 6 și 7, cu o suprafață totală de 675 mp.

Pentru ambele

imobile, atât cel dobândit în 1935 împreună cu construcția ridicată pe acesta,

cât și pentru terenul dobândit în anul 1946, s-a formulat notificare în temeiul

Legii nr. 10/2001 de către P.G., adresată mai multor instituții publice.

Astfel, notificarea a fost adresată Primăriei în temeiul Legii nr. 10/2001,

astfel cum reiese din cuprinsul dosarului administrativ.

Prin acțiunea de

față, reclamanta a învestit inițial instanța cu soluționarea pe fond a

notificării menționate cu privire la ambele imobile, însă ulterior a renunțat

la capătul de cererea privind restituirea terenului de 675 mp cumpărat în anul

1946 de autorii săi, precizând că acesta a fost vândut de C.R. și M.R. în

timpul vieții.

De asemenea,

reclamanta a renunțat la restituirea apartamentelor 1 și 2 din imobil, arătând

că acestea au făcut obiectul unor acțiuni în justiție în urma cărora instanțele

judecătorești le-au restituit reclamantei.

Așa fiind, instanța a

reținut că obiectul prezentei cauze este reprezentat doar de soluționarea pe

fiind a notificării formulate de reclamantă cu privire la imobilul din str.

Herăstrău, București alcătuit din teren de 325 mp și construcție, mai puțin

apartamentele 1 și 2 din acest imobil.

Terenul care în 1935

reprezenta parcela 12 și parțial parcela 11 din blocul din Parcul Jianu se află

în prezent pe str. Herăstrău (același cu nr. 7A) sector 1, fapt stabilit în

cadrul dosarului administrativ de către Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001

pe baza planurilor topografice ale imobilului din anii 1957, 1965, 1977 și

1986, coroborate cu raportul de expertiză construcții efectuat de expert L.G. în

dosarul nr. 16561/2001 al Judecătoriei Sectorului 1 București și cu istoricul

de număr poștal din care rezultă că actuala stradă Herăstrău a purtat denumirea

de strada R Parcul Jianu, iar din anul 1938 pe strada R Parcul Jianu lotului

12, iar din anul 1948 strada R s-a numit str. Herăstrău, iar imobilul de la

numărul 7 a păstrat acest număr și pe strada Herăstrău.

Tribunalul a mai

reținut că și în anul 1957 imobilul avea adresa în str. Herăstrău, astfel cum

reiese din actul de preluare de către stat, respectiv decizia nr. 1033 din 10

august 1957.

În ceea ce privește

încadrarea imobilului din str. Herăstrău în domeniul de aplicare al Legii nr.

10/2001, a stabilit  că acesta a fost preluat de stat în temeiul Decretului nr.

92/1950 decizia nr. 1033 din 10 august 1957. Așa fiind, imobilul face parte din

categoria imobilelor preluate abuziv de stat, conform art. 2 lit. a) din Legea

nr. 10/2001 republicată.

Reclamanta are

calitatea de persoană îndreptățită, deoarece este moștenitoarea foștilor

proprietari C.R. și M.R. C.R. a decedat la 23 iulie 1975 fiind moștenită de

soțul său, R.M., conform certificatului de moștenitor din 6 decembrie 1999. R.M.

a decedat, unicul său moștenitorul fiind B.C., conform certificatului de

moștenitor din 20 martie 1996. Aceasta din urmă a decedat la 1 februarie 1998

fiind moștenită, în calitate de legatar universal de reclamanta P.G.,

certificat de moștenitor din 3 martie 1998.

În privința părții

din imobil cu privire la care s-a solicitat restituirea, tribunalul a constatat

că, prin decizia civilă nr. 752/A din 14 iunie 2007 (rămasă irevocabilă),

Tribunalul București secția a IV a civilă a admis acțiunea în revendicare și

i-a obligat pe pârâții S.V. și S.S.V.F. (cumpărători în baza Legii nr.

112/1995) să lase în deplină proprietate și liniștită posesie reclamantei

apartamentele 1 și 2 din imobilul situat în București str. Herăstrău.

Însă, în temeiul

Legii nr. 112/1995, Municipiul București (prin SC H.N. SA) a vândut și mansarda

imobilului în litigiu către C.E. prin contract. Acest contract a fost declarat

nul absolut prin sentința civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei

Sectorului 1 București rămasă irevocabilă.

În aceste condiții,

întrucât mansarda imobilului în litigiu a reintrat în patrimoniul Municipiului

București, tribunalul a constatat că se poate dispune restituirea în natură a

acestei părți din imobil, singura cu privire la care reclamanta și-a restrâns

acțiunea de față.

Totodată a reținut că

pârâtul nu si-a respectat obligația prevăzută de art. 25 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, de a se pronunța în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare potrivit art. 23, printr-o dispoziție motivată asupra notificării

formulate de reclamantă.

Prin urmare, a

considerat că vătămarea pricinuită reclamantei în exercitarea drepturilor lor

fundamentate pe prevederile legii speciale de reparație, prin neemiterea până

la acest moment a unei dispoziții motivate ca răspuns la notificarea formulată

în anul 2001, poate fi examinată în cauza dedusă judecății, neexistând niciun

impediment procedural în acest sens, fiind evident că reclamanta, în raport de

conduita unității deținătoare, nu poate fi lipsită de posibilitatea de a-și

apăra drepturile recunoscute de lege.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Municipiul București prin Primarul General, iar prin

decizia nr. 346/A din 29 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă a respins apelul, ca nefundat.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța a reținut că, deși reclamanta a făcut dovada că

autorii săi R.M. și R.C. au fost proprietarii imobilului din litigiu în baza

actelor de vânzare – cumpărare din 18 iulie 1935 și 27 august 1935 cât și a

autorizației de construcție din același an și că are calitate de moștenitor a

acestora, prin actele de stare civilă și certificatele de moștenitor aflate în

dosarul ce a însoțit notificarea, fără temei, Comisia de Aplicare a Legii nr.

10/2001 nu a soluționat notificarea, încălcând astfel prevederile art. 25 din

Legea nr. 10/2001.

Astfel, conform alin.

(1) al textului de lege suscitat, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, potrivit

art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie, sau,

după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Prin decizia în

interesul legii nr. XX din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secțiile unite, în aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr.

10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în

perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, a statuat că instanța

de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația

formulată împotriva deciziei, dispoziției de respingere a cererilor prin care

s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și

acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Stabilirea calității

de moștenitor a reclamantei de după autorii R.M. și R.C. și a identității

dintre imobilul pretins de reclamantă și cel aflat în proprietatea autorilor

săi, a avut loc nu numai în baza probelor existente la dosarul cauzei și la

care prima instanță a făcut trimitere în considerente, ci și prin sentința

civilă nr. 2110 din 25 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București

intrată în puterea lucrului judecat.

Atâta vreme cât în

urma constatării nulității contractului de vânzare-cumpărare cu privire la

mansardă, aceasta a revenit în patrimoniul Municipiului București, acesta poate

fi obligat la restituirea ei în natură către fostul proprietar sau moștenitorii

lui, în baza art. 1 și 21 din Legea nr. 10/2001, cum just a reținut prima

instanță.

În baza acelorași

texte legale, odată cu restituirea mai multor unități constructive din imobil,

reclamanta este îndrituită și la restituirea terenului aferent, în suprafață de

322 m.p, identificat în dosarul nr. 16561/2002 al Judecătoriei sectorului 1

București în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 2110 din 25 martie 2003

intrată în puterea lucrului judecat, prin raportul de expertiză tehnică

judiciară întocmit de expertul L.G., atașat la dosarul cauzei.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General.

La termenul de

judecată din data de 05 aprilie 2012, reclamanta P.G. a depus la dosar

dispoziția nr. 15213/09 decembrie 2011 emisă de Primarul General al

Municipiului București.

Prin această

dispoziție, luându-se act de sentința civilă nr. 1364 din 23 septembrie 2010

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr.

9842/3/2009, definitivă, s-a dispus restituirea în natură către reclamant P.G.

a imobilului situat în București, str. Herăstrău, sector 1, alcătuit din teren

în suprafață de 322 m.p. și apartamentul de la mansarda construcției, împreună

cu părțile comune din imobil, aferente acestuia.

Față de împrejurarea

că recurentul și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau prin emiterea

dispoziției menționate, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 346/ A din 29 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 05 aprilie 2012.