ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 16

noiembrie 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, astfel

cum a fost precizată și completată, reclamanta D.P.V. a chemat în judecată pe

pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și a solicitat instanței

ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate că imobilul teren în

suprafață de 133 m.p. situat în București, str. C.M., sector 5, a fost preluat

de stat fără titlu valabil și să dispună obligarea pârâtului la restituirea în

natură a terenului.

Prin sentința civilă nr.

1180 din 2 iulie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a admis

cererea formulată de reclamantă, a constatat că imobilul - teren, în suprafață

de 133 m.p., situat în București, str. C.M., sector 5, a fost preluat de stat

fără titlu valabil și a obligat pârâtul la restituirea în natură a imobilului.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că prin notificările din 1 august 2001 și din 29

octombrie 2001, autorul reclamantei, S.A., a solicitat restituirea în natură

sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren, situat în

București, str. C.M., sector 5, în suprafață de 133 m.p.

Imobilul a fost

dobândit de S.I., conform contractului de vânzare - cumpărare din 12 iulie 1975,

la acea dată fiind compus din construcția - casă de locuit, potrivit compunerii

indicată în contract, iar terenul în suprafață de 140 m.p. a trecut în

proprietatea statului în baza art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

La data de 5 ianuarie

1991, S.I. a decedat, rămânând în calitate de moștenitor S.A., frate, căruia

i-a revenit întreaga masă succesorală, potrivit certificatului de moștenitor din

6 martie 1991, iar la data de 27 aprilie 2004, a decedat și S.A., rămânând în

calitate de moștenitor reclamanta, potrivit certificatului de calitate de

moștenitor nr. 22/2007.

Notificările emise de

autorul reclamantei nu au fost soluționate nici până în prezent, deși pârâtul

avea această obligație în conformitate cu dispozițiile art. 25 din Legea

10/2001, modificată și completată. Mai mult, prin sentința civilă nr. 626 din 27

aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, definitivă și

irevocabilă, acesta a fost obligat la emiterea dispoziției motivate conform

Legii 10/2001, titlu executoriu care nu a fost adus la îndeplinire, deși s-a

solicitat în mod expres de către reclamantă executarea obligației prin cererea

înregistrată sub nr. 30124/2007.

Tribunalul a apreciat

că terenul ce face obiectul notificărilor are un regim juridic diferit,

întrucât imobilul din str. C.M., sector 5, a fost trecut în proprietatea statului

în vederea demolării construcției în baza H.G. nr. 556 din 17 mai 1990, așa cum

rezultă din adresele din 1992 și din 2001, emise de SC C. SA.

Imobilul - teren a

fost preluat de stat fără un titlu valabil, întrucât în H.G. nr. 556/1990 nu se

arată care este actul normativ în baza căruia construcțiile au fost demolate

înainte de 22 decembrie 1989, iar pe de altă parte, prin această hotărâre se

acordau despăgubiri fără a se constata vreo expropriere de utilitate publică,

care ar fi putut reprezenta un titlu valabil pentru stat, în același timp

recunoscându-se și dreptul de proprietate al fostului proprietar asupra

întregului imobil, deși terenul trecuse în proprietatea statului în baza Legii nr.

58/1974.

Astfel, autorului

reclamantei i s-au stabilit despăgubiri în cuantum de 56.489 lei, prin procesul

verbal încheiat la 23 septembrie 1990.

Prin același act

normativ, se prevedea că foștii proprietari își puteau reface totuși

gospodăriile pe terenurile deținute anterior, așa încât având în vedere că

terenul este liber, fără construcții sau lucrări de utilitate publică, că în

cauză nu s-a dovedit existența unui titlu valabil al statului în baza căruia

acesta deține terenul în litigiu, întrucât prin aplicarea H.G. nr. 556/1990

încetau efectele produse de Legea nr. 58/1974 și reținând incidența în cauză și

a dispozițiilor art. 1 Protocolul 1 și art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, tribunalul a admis cererea precizată și completată, așa cum

a fost formulată.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul Municipiul București, prin Primarul General,

iar prin decizia nr. 309/ A din 21 martie 2011, Curtea de Apel București, secția

a III-a civilă, a admis apelul formulat și a schimbat în tot sentința apelată

în sensul că a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind

constatarea preluării fără titlu legal a imobilului și ca nefondată cererea de

acordare de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul - teren, în

suprafață de 133 m.p., situat în București, str. C.M., sector 5.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

În dovedirea

calității de proprietară a terenului a autoarei sale, S.I., reclamanta a

invocat, în primul rând, contractul de vânzare cumpărare autentificat din 12

iulie 1975 de fostul Notariat de stat al Sectorului 6 București. Prin actul

juridic amintit, S.I. a dobândit de la B.L. construcția situată în București,

str. C.M., sectorul 6, compusă din vestibul, trei camere, bucătărie, cămară,

magazie, pivniță și WC pe teren în suprafață de 140 m.p., „teren ce nu formează

obiectul prezentei vânzări și urmează prevederile Legii nr. 58/1974, art. 30 alin.

(2), cu privire la sistematizarea teritoriului localităților urbane și rurale”.

Este adevărat că

imposibilitatea transmiterii dreptului de proprietate asupra terenului în

patrimoniul cumpărătorului este o consecință a intervenției statului în

raporturile de natură convențională dintre părți, statul instituind în mod

abuziv un impediment în calea dobândiri lui.

Cu toate acestea, din

punct de vedere juridic nu se poate contesta faptul că terenul aferent nu s-a

aflat nici un moment în proprietatea dobânditorului construcției. În același

sens pledează atât o jurisprudență constantă, cât și soluția legală expresă,

impusă de prevederile art. 1.4.C. din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

Întrucât trecerea

terenului în proprietatea statului a avut loc instantaneu, ea este guvernată,

conform regulilor de aplicare în timp a legii civile, de actul normativ în

vigoare la data la care a avut loc și ca atare nu are relevanță împrejurarea că

Legea nr. 58/1974 a fost abrogată prin Decretul-lege nr. 1/1989.

Al doilea argument

invocat de către reclamantă în susținerea calității de proprietară a terenului

a autoarei sale îl constituie faptul că în H.G. nr. 556/1990, la anexa nr. 33,

poziția 5, S.I. apare înscrisă cu teren în suprafață de 133 m.p. și construcție

în suprafață de 91,04 mp, la adresa din București, str. C.C.M., sector 5.

H.G. nr. 556/1990

are, într-adevăr, valoare de act de transmitere a dreptului de proprietate în

favoarea statului, de vreme ce a prevăzut în termeni expreși că imobilele din

domeniul său de aplicare se consideră trecute în proprietatea statului.

Pe de altă parte,

trebuie remarcat că actul normativ în discuție constituie numai un mod de

dobândire a proprietății pentru stat, neputând produce concomitent asemenea

consecințe juridice și în privința persoanei de la care imobilul este preluat,

ceea ce are ca premisă logică faptul că această primă, în ordine cronologică,

dobândire a proprietății a avut loc anterior emiterii hotărârii de guvern. Cu

alte cuvinte, această presupusă dobândire a proprietății terenului de către

autoarea reclamantei nu face parte din domeniul său de aplicare.

Mai mult decât atât,

actul normativ amintit nu face nici o referire la dreptul de proprietate asupra

terenului al autoarei reclamantei, putând fi vorba, în egală măsură, de dreptul

de folosință asupra acestuia, pierdut în aceleași condiții, și anume cu ocazia

demolării construcției pentru realizarea unor obiective de investiții.

Nu în ultimul rând,

nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, întrucât

există probe contrare care atestă faptul că autoarea reclamantei nu era

proprietara imobilului, respectiv contractul de vânzare cumpărare autentificat

din 12 iulie 1975 de fostul Notariat de stat al Sectorului 6 București.

Este, de asemenea,

întemeiată, critica referitoare la faptul că în sistemul Legii nr. 10/2001,

astfel cum rezultă chiar din dispozițiile art. 1, prezintă importanță numai

constatarea caracterului abuziv al preluării imobilului, neavând relevanță dacă

preluarea s-a făcut cu titlu valabil sau fără titlu valabil.

În plus, în cauza de

față, lipsa de interes în formularea unei asemenea cereri este dată de faptul

că autoarea reclamantei și implicit reclamanta nu au fost niciodată

proprietarele terenului care formează obiectul contestației.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs reclamanta D.P.V.

Prin motivele de

recurs se formulează următoarele critici de nelegalitate, întemeiate pe

prevederile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.:

nelegală deoarece instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor solicitate de

reclamantă prin cererea introductivă (cerere de restituire în natură), ci asupra

unor „măsuri reparatorii” nesolicitate în cadrul prezentului proces, opțiune

creată de instanța de apel numai pentru a-și putea justifica teza

inaplicabilității în speță a Legii nr. 10/2001 (art. 304 pct. 6 C. proc. civ.)

și-a întemeiat soluția pe argumente străine de criticile ce au făcut obiectul

apelului, iar atunci când a analizat cauza, a soluționat o altă acțiune,

încălcând astfel principiul disponibilității (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.).

cuprinde o motivare confuză, străină de natura pricinii ceea ce echivalează cu

nemotivarea hotărârii și atrage aplicarea art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

interpretat greșit H.G. nr. 556/1990 atunci când a considerat că actul normativ

nu are natura juridică a unei recunoașteri a dreptului de proprietate al

autoarei recurentei, proprietară a construcției. În realitate, prin H.G. nr. 556/1990

au încetat efectele produse de Legea nr. 58/1974 și s-a produs un act reparator,

de protecție a proprietarilor construcțiilor preluate de stat și demolate.

H.G. nr. 556/1990 nu

a indicat un act normativ sau individual de expropriere, ci a stabilit fără

echivoc dreptul cumpărătorului construcției de a redobândi proprietatea asupra

terenului, chiar daca acesta trecuse în proprietatea statului în baza art. 30

din Legea nr. 58/1974 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

aplicat greșit dispozițiile legale, H.G. nr. 556/1990 și Legea nr. 58/1974

atunci când a respins ca lipsit de interes capătul de cerere privind

constatarea preluării fără titlu legal a terenului (interesul reclamantei era

acela de a-și recupera terenul acordat prin hotărâre de guvern).

Față de situația de

fapt existentă, era obligatorie formularea unui capăt de cerere privind

preluarea de stat fără titlu valabil a terenului. Constatarea nevalabilității

actului de preluare de către stat, decurgând din interpretarea corectă a

dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 și a H.G. nr. 556/1990, constituia

o condiție obligatorie a următorului capăt de cerere formulat, privind

restituirea în natură a imobilului, deoarece recurenta nu putea invoca

existența neîntreruptă a titlului de proprietate în patrimoniul său (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.).

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins, pentru următoarele

considerente:

Este necontestat în

cauză, fiind stabilit prin probele administrate și care, față de prevederile art.

304 C. proc. civ., nu mai pot fi reapreciate în calea de atac a recursului, că

prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 12 iulie 1975 de fostul

Notariat de stat al Sectorului 6 București, S.I., autoarea reclamantei a

dobândit de la B.L. construcția situată în București, str. C.M., sectorul 6,

compusă din vestibul, trei camere, bucătărie, cămară, magazie, pivniță și WC.

În cuprinsul contractului s-a prevăzut că terenul în suprafață de 140 m.p.

"nu formează obiectul prezentei vânzări și urmează prevederile Legii nr. 58/1974,

art. 30 alin. (2), cu privire la sistematizarea teritoriului localităților

urbane și rurale”.

Potrivit art. 30 alin.

(2) din Legea nr. 58/1974, în caz de înstrăinare a construcțiilor, terenul

aferent trecea în proprietatea statului cu plata unei despăgubiri stabilită

potrivit prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 4/1973. Dobânditorul

construcției primea din partea statului în folosință terenul necesar în anumite

limite stabilite prin lege, atribuirea făcându-se pe durata existenței

construcției, cu plata unei taxe anuale.

S-a stabilit totodată

că, din adresele din 1992 și din 4521/2001 emise de SC C. SA rezultă că

imobilul din str. C.M., sector 5 a fost trecut în proprietatea statului în

vederea demolării construcției în baza H.G. nr. 556 din 17 mai 1990.

Prin H.G. nr. 556/1990

privind plata despăgubirilor pentru demolarea unor imobile, situate în

municipiul București și în sectorul agricol Ilfov, s-a prevăzut în art. 1 că

imobilele compuse din terenuri, construcții și împrejmuirile aferente situate

în aceste limite teritoriale, demolate înainte de data Revoluției, pentru

realizarea unor obiective de investiții, se consideră trecute în proprietatea

statului, urmând ca foștii proprietari prevăzuți în tabele anexă nr. 1 - 34 să

primească despăgubirile cuvenite potrivit legii.

Prin notificările din

1 august 2001 și din 29 octombrie 2001, autorul reclamantei, S.A., a solicitat,

în temeiul Legii 10/2001, restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul teren, situat în București, str. C.M., sector 5, în

suprafață de 133 m.p.

Notificările nu au

fost soluționate de entitatea învestită, astfel încât prin sentința civilă nr.

626 din 27 aprilie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, rămasă

definitivă și irevocabilă, Municipiul București, prin Primar, fost obligat la

emiterea unei dispoziții motivate, conform Legii 10/2001.

critica prin care se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra celor

solicitate de reclamantă prin cererea introductivă (cerere de restituire în

natură), ci asupra unor "măsuri reparatorii" nesolicitate în cadrul

prezentului proces.

Așa cum rezultă din

cererea „precizatoare și completatoare a acțiunii introductive”, reclamanta a

solicitat instanței să oblige pârâtul Municipiul București la restituirea în

natură a terenul în suprafață de 133 m.p. situat în București, str. C.M.,

sector 5. În cuprinsul cererii, reclamanta indică dispozițiile Legii 10/2001

drept temei al solicitărilor formulate, și arată că prezenta cerere este

promovată ca urmare a refuzului nejustificat al pârâtului de a soluționa

notificările formulate de autorul său în temeiul acestui act normativ.

Prin notificările

formulate, autorul reclamantei solicitase restituirea în natură sau măsuri

reparatorii constând în despăgubiri bănești pentru imobilul situat terenul

situat în București, str. C.M., sector 5.

Respingând ca

neîntemeiată „cererea de acordare a măsurilor reparatorii în temeiul Legii

10/2001”, instanța de apel nu a nesocotit obiectul cererii cu care a fost

învestită. Așa cum rezultă din considerentele deciziei recurate, soluția

pronunțată pe acest capăt de cerere a fost întemeiată pe argumente vizând

inaplicabilitatea măsurilor reglementate de Legea 10/2001 în ceea ce privește

cererea autoarei reclamantei de restituire a terenului, față de regimul juridic

aplicabil acestui bun.

Instanța de apel a

avut în vedere ansamblul reglementărilor cuprinse în Legea 10/2001, nu doar

dispozițiile din acest act normativ care vizează măsurile reparatorii prin

echivalent și a argumentat de ce Legea 10/2001 nu este aplicabilă cererii de

restituire a bunului imobil în litigiu.

considerente nu poate fi primită nici critica prin care, bazându-se pe

argumente identice, recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul

disponibilității, soluționând o altă acțiune decât cea cu care a fost

învestită.

controlul judiciar din perspectiva motivului de modificare a hotărârii prevăzut

de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte pornește de la premisa că

dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. trebuie interpretate prin raportare

la prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.

Art. 261 pct. 5 C.

proc. civ. reglementează obligația pentru instanță de a arăta în considerentele

hotărârii motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,

precum și motivele pentru care au fost înlăturate cererile părților. În

aplicarea acestor dispoziții legale, instanța este obligată să motiveze soluția

pronunțată sub aspectul fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor

argumentelor invocate de părți în susținerea acestor capete de cerere.

Verificând decizia

recurată sub aspectul respectării acestor prevederi legale, Înalta Curte

constată că hotărârea instanței de apel satisface cerințele impuse de norma

legală menționată, modul de redactare al deciziei permițând exercitarea

controlului judiciar, astfel încât modificarea hotărârii în temeiul art. 304 pct.

7 C. proc. civ. nu poate fi dispusă.

nici criticile prin care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține

nelegalitatea deciziei recurate pentru greșita interpretare a prevederilor H.G.

nr. 556/1990.

Contrar celor

susținute de recurentă, nici o dispoziție a acestui act normativ nu recunoaște

dreptul cumpărătorului construcției de a redobândi proprietatea asupra

terenului care trecuse în proprietatea statului în baza art. 30 din Legea nr. 58/1974.

Prin art. 1 al H.G. nr.

556/1990 s-a prevăzut că imobilele compuse din terenuri, construcții și

împrejmuirile aferente situate în aceste limite teritoriale, demolate înainte

de data Revoluției, pentru realizarea unor obiective de investiții, se

consideră trecute în proprietatea statului, urmând ca foștii proprietari

prevăzuți în tabele anexă nr. 1 - 34 să primească despăgubirile cuvenite

potrivit legii.

Or, autoarea reclamantei

nu era „un fost proprietar” al terenului în suprafață de 133 m.p. situat în

București, str. C.M., sector 5, deoarece nu a dobândit niciodată dreptul de

proprietate asupra acestui imobil. Prin contractul de vânzare cumpărare

autentificat sub nr. 5442/12 iulie 1975 de fostul Notariat de stat al

Sectorului 6 București, S.I., autoarea reclamantei a dobândit numai dreptul de

proprietate asupra construcției situată în București, str. C.M., sectorul 6,

terenul în suprafață de 140 mp., trecând în proprietatea statului în temeiul art.

30 alin. 2 din Legea 58/1974.

În plus, legiuitorul

a reglementat regimul juridic al terenurilor supuse prevederilor art. 30 alin.

(2) din Legea 58/1974, prin art. 1.4 lit. c) din H.G. nr. 250/2007: „Cât

privește ipoteza în care, ulterior înstrăinării, construcția proprietatea

dobânditorului a fost preluată și mai apoi demolată, acesta din urmă, neavând

dreptul/ vocația de a obține titlu de proprietate pentru terenul aferent

construcției cumpărate, regimul juridic al acestor categorii de terenuri rămâne

supus incidenței prezentei legi în favoarea persoanei îndreptățite - proprietar

al terenului la data trecerii acestuia în proprietatea statului”.

Prin urmare, instanța

de apel a făcut o corectă interpretare a prevederilor H.G. nr. 556/1990 și a

aplicat corect dispozițiile Legii 10/2001 și ale art. 1.4 lit. c) din H.G. nr.

250/2007.

critică nu este fondată. Potrivit cererii „precizatoare și completatoare a

acțiunii introductive”, reclamanta a solicitat instanței să constate că

imobilul-teren în suprafață de 133 m.p. situat în București, str. C.M., sector

5 a fost preluat de stat fără titlu valabil. Această cerere a fost întemeiată

în drept pe prevederile Legii 10/200.

Instanța de apel a

făcut aplicarea prevederilor art. 1 din Legea 10/2001, act normativ pe care a

fost întemeiată pretenția cuprinsă în capătul de cerere menționat și a

concluzionat în mod corect că, în sistemul acestui act normativ, prezintă

relevanță numai constatarea preluării abuzive a imobilelor ale căror regim

juridic este reglementat de Legea 10/2001.

În consecință, pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge, ca nefundat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta D.P.V. împotriva deciziei nr. 309/ A

din 21 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 08 martie 2012.