ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6388/2012

Deliberând, în condițiile art. 256

alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin

sentința civilă nr. 1486 din 18 noiembrie 2010, Tribunalul București, secția a

V-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamantul A.B.S. în contradictoriu cu

pârâtul Municipiul București, a constatat că reclamantul este persoană îndreptățită

la restituirea imobilului situat în București, sector 2, și a dispus restituirea

în natură a terenului în suprafață de 745 m.p.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel

pârâtul Municipiul București.

Prin decizia civilă nr. 862A din 20 decembrie

2011, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, a admis apelul pârâtului în contradictoriu cu reclamantul A.B.S.,

decedat, a căruia calitate procesuală a fost transmisă către moștenitorii A.V.V.,

A.R.D. și A.M.N., a schimbat în parte sentința apelată, a constatat că reclamantul

este persoană îndreptățită conform Legii nr. 10/2001 la restituirea cotei de 1/3

din imobil, a dispus restituirea în natură a acestei cote din terenul în suprafață

de 745 m.p. situat în București, sector 2, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței

și a admis cererea de intervenție în interesul apelantului formulată de intervenientele

A.A.L., A.V. și A.E.

Pentru a decide astfel, Curtea a reținut

că imobilul în litigiu a fost dobândit prin cumpărare la 10 februarie 1944 de reclamantul

A.B.S. și de frații săi A.K. și A.E.R., că prin sentința civilă nr. 701 din 01

februarie 1964 a Tribunalului Popular al Raionului 1 Mai s-a dispus, în temeiul

disp. art. 1 din Decretul nr. 111/1951, trecerea în proprietatea statului a cotei

de 2/3 din dreptul de proprietate asupra imobilului, cota de 1/3 fiind donată de

reclamant în anul 1964 Sfatului Popular al Raionului 1 Mai, că prin sentința civilă

nr. 2385/2008 a Judecătoriei Sectorului 2 s-a constatat nulitatea acestei donații

și că reclamantul a făcut dovada calității de persoană îndreptățită numai pentru

această parte din imobil. În raport de actele depuse la dosar de interveniente,

Curtea a constatat că acestea au probat pe deplin calitatea de moștenitoare ale

defuncților A.K. și A.E.R., iar faptul că nu au formulat notificare în temeiul Legii

nr. 10/2001 nu constituie o împrejurare de natură a-i da reclamantului posibilitatea

de a obține măsuri reparatorii pentru întregul imobil, deoarece nicio dispoziție

legală nu-i conferă dreptul de a înlătura de la moștenire pe copiii fraților săi.

Împotriva acestei decizii, în termen legal,

au declarat recurs reclamanții A.R.D., A.V.V. și A.M.N., invocând motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând modificarea hotărârii instanței

de apel în sensul respingerii ca nefondat a apelului declarat de pârât și menținerea

sentinței instanței de fond. În motivarea recursului au invocat greșita aplicare

a dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, susținând că intervenientele,

în calitate de moștenitoare ale defuncților A.K. și A.E.R., au depus notificare

în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 abia la data de 03 martie 2009, în afara

termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) care este un termen de decădere, că în

aceste condiții persoanele îndreptățite care nu au formulat notificare în termenul

legal sunt asimilate renuntătorilor, iar de această renunțare profită moștenitorii

din clasa următoare, în speță reclamantul A.B.S., care a formulat în termen notificarea

și care are calitatea de moștenitor legal, îndeplinind condițiile art. 654-658

C. civ. De asemenea, au susținut că reclamantul a făcut dovada calității de moștenitor

în condițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, astfel încât sunt îndreptățiți la restituirea

întregului imobil.

Analizând recursul în limitele criticilor

formulate, ce pot fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a-l

respinge, pentru considerentele ce succed:

Starea de fapt este cea pe deplin stabilită

de instanța de apel și necontestată de părți, în sensul că imobilul - teren în suprafață

de 745 m.p. situat în București, sector 2, a fost dobândit prin cumpărare în anul

1944 de reclamantul A.B.S. și de frații săi A.K. și A.E.R., că reclamantul a donat

cota sa de 1/3 din imobil Sfatului Popular al Raionului 1 Mai, iar cotele de 2/3

aparținând fraților săi au fost trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului

nr. 111/1951 și că prin hotărâre judecătorească ulterioară s-a constatat nulitatea

absolută a donației făcute de reclamant, pentru cauză imorală.

Problema de drept ce trebuie soluționată

în prezenta cauză este aceea a îndreptățirii reclamantului A.B.S., respectiv a moștenitorilor

săi A.R.D., A.V.V. și A.M.N., de a obține măsuri reparatorii în temeiul Legii

nr. 10/2001 pentru întregul imobil compus din teren în suprafață de 745 m.p. situat

în București, sector 2, față de împrejurarea că moștenitorii coproprietarilor A.K.

și A.E.R. nu au formulat notificare în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Nu este nicio îndoială asupra împrejurării

că autorul recurentelor-reclamante a formulat notificare la 12 noiembrie 2001, solicitând

măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Art. 4 din Legea nr. 10/2001 dispune în

alin. (2) în sensul că de prevederile acestei legi beneficiază și moștenitorii legali

sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar în alin. (4) stabilește

că „de cotele moștenitorilor legali sau testamentari care nu au urmat procedura

prevăzută la Cap. III profită ceilalți moștenitori ai persoanei îndreptățite care

au depus în termen cererea de restituire.”

În același timp, conform art. 651 C.

civ. „succesiunile se deschid prin moarte”, ceea ce înseamnă că, în principiu, dezbaterea

succesorală se realizează potrivit legii de la momentul decesului lui de cujus,

în privința regulilor aplicabile calității și cotelor succesorale.

Legea nr. 10/2001 nu derogă de la acest

principiu, relevante fiind în acest sens prevederile art. 4.4 din Normele metodologice

de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, care dispun în sensul că în

toate cazurile stabilirea calității de moștenitor - legal sau testamentar - se face

potrivit legii civile române.

Aceasta înseamnă că art. 4 vizează acele

persoane cu vocație succesorală concretă la moștenire, nu și pe cele cu vocație

generală, asigurată printr-o legătură de rudenie încadrabilă în vreuna din clasele

de moștenitori I-IV, așadar, excluse de la moștenire potrivit ordinii chemării concrete

la succesiune a rudelor defunctului.

Or, din certificatul de calitate de moștenitor

din 12 martie 2009 eliberat de BNP M.D. rezultă că moștenirea defunctului A.K.,

decedat la 21 mai 1989, a fost dezbătută în S.U.A., calitatea de moștenitori legali

revenind soției supraviețuitoare A.A.L. și fiicei A.V. De asemenea, potrivit certificatului

de calitate de moștenitor din 12 martie 2009 eliberat de BNP M.D., se atestă că

moștenirea defunctului A.E.R., decedat la 09 iulie 2005 în S.U.A. a fost dezbătută,

succesor legal fiind fiica acestuia, A.E.

Așadar, în mod corect instanța de apel

a reținut că la data deschiderii succesiunii acestor defuncți singurii moștenitori

cu vocație succesorală sunt cei menționați în certificatele de calitate de moștenitor,

care l-au înlăturat de la succesiune pe reclamant, fratele defuncților.

Neputând dovedi calitatea de moștenitor,

reclamantul nu poate beneficia de dispozițiile art. 4 alin. (4) C. proc. civ., respectiv

de dreptul de acrescământ oferit de lege moștenitorilor acceptanți.

Mai mult, prin cererea de intervenție în

interesul pârâtului acești moștenitori au invocat tocmai faptul că înțeleg să pretindă

cota de 2/3 din imobil, asupra căreia se pretind proprietari, fiind reclamanți într-o

acțiune în revendicare aflată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București.

Pentru toate aceste considerente, în aplicarea

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamanții A.R.D., A.V.V. și A.M.N. împotriva

deciziei civile nr. 862A din 20 decembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

octombrie 2012.