ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3542/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 231 din 18 februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O.B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, și s-a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în suprafață de 2.392,58 mp și construcțiile situate pe acesta din București, Șos. C., sector 1. Drept urmare, s-a dispus restituirea în natură către reclamant a părții libere din imobil, respectiv ce nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și restituirea prin echivalent a părților din imobil ce au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995, despăgubiri ce urmează a fi acordate în condițiile legii speciale.

În motivarea sentinței, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. XX din 19 martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, în condițiile în care reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 pentru imobilul în litigiu și, deși a făcut mai multe demersuri în vederea soluționării notificării de către pârâtă, aceasta nu a respectat dispozițiile legii, refuzând să emită o decizie motivată. În acest cadru, tribunalul a analizat fondul cererii de restituire formulate de reclamant, reținând că imobilul în litigiu a fost proprietatea defunctului B.A., după cum rezultă din Decizia nr. 106 din 23 februarie 1944 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, dată în Dosarul nr. 21/1944.

Prin această decizie a fost admisă contestația proprietarului, constatându-se că acesta se încadrează în dispoziția de excepție din art. 5 alin. (B) din Decretul-lege nr. 842/1941 și că imobilul proprietatea sa nu este supus prevederilor acestui act normativ. În aceste condiții, imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul statului, pe acel temei, însă a intrat ulterior în baza Decretului nr. 111/1951, emițându-se Decizia nr. 883/1953. S-a constatat, de asemenea, că o parte dintre apartamentele din imobil au fost înstrăinate chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, iar o parte sunt ocupate în continuare de către chiriași. Constatându-se calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în aplicarea art. 7 alin. (1), art. 9 și 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001, tribunalul a dispus restituirea în natură, după caz, măsuri reparatorii în echivalent, în funcție de situația juridică a apartamentelor.

Prin Decizia nr. 358 din 1 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâta Primăria Municipiului București împotriva sentinței menționate, cu consecința schimbării în parte a sentinței, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 2167,71 mp, situat în Șos. C., colț cu str. G., astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză și anexa la acesta, întocmite de expert P.O. Totodată, s-a dispus obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să propună măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 - construcții și teren aferent, în condițiile art. 16 din Titlului VII al Legii nr. 247/2005, menținându-se celelalte dispoziții.

Pentru a se decide astfel, a fost confirmată în totalitate situația de fapt reținută de către prima instanță, în ceea ce privește calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, ca moștenitor al proprietarului B.A., pe baza actelor de stare civilă depuse la dosar. Instanța de apel a înlăturat susținerile apelantului-pârât relative la termenul de soluționare a notificării, reținând, în esență, că acesta nu a fost nerespectat în mod culpabil de către pârât, iar pasivitatea sa în soluționarea notificării deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru ca procedura inițiată în baza Legii nr. 10/2001 să fie finalizată.

Referitor la individualizarea imobilului restituit în natură și situația juridică a acestuia, instanța de apel a apreciat că sunt fondate susținerile apelantului, în condițiile în care, deși prima instanță a făcut în mod corect referire la prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001, nu a identificat partea din imobil ce poate fi restituită în natură, în raport de întinderea proprietății înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, respectiv partea din imobil pentru care urmează a se stabili măsuri reparatorii.

Pe baza expertizei efectuate în faza apelului, instanța a procedat în consecință: a reținut că suprafața totală a terenului este de 2355,56 mp pe care se află trei corpuri de clădire, dintre care două au destinația de locuință, iar unul - de magazie, suprafață din care a scăzut terenul situat sub construcțiile C1 și C2, înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, constatând că suprafața posibilă a fi restituită în natură este de 2167,85 mp, pentru care a rezultat absența oricărui impediment la restituire, respectiv utilități publice sau detalii de sistematizare. Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâtul Municipiului București, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și susținând, în esență, următoarele: - Conform art. 21 - 23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie însoțită de actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor proprietari de actele doveditoare privind calitatea de moștenitor, iar potrivit art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii revine titularului notificării. - Terenul reprezintă curtea imobilului, fiind incidente în acest sens dispozițiile art. 7.3 din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, introdus prin H.G.

nr. 923/2010. - În ceea ce privește apartamentul de la mansardă, nu sau depus dovezi în sensul dacă este liber sau deținut cu contract de închiriere pentru a putea fi restituit în natură. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat. - Motivele de recurs referitoare la actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității de moștenitor, în contextul calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, nu au fost dezvoltate, în sensul că recurentul a menționat dispozițiile legale incidente, fără a arăta în concret în ce constă eventuala încălcare a acestor norme de către instanța de apel. În aceste condiții, nu se poate reține că pârâtul a învestit instanța de recurs cu critici de nelegalitate a deciziei recurate, în ceea ce privește dovedirea calității reclamantului de persoană îndreptățită, urmând a fi respinse susținerile pe acest aspect.

- În ceea ce privește terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură de către instanța de apel, se constată că susținerile pe acest aspect sunt formulate omisso medio, motiv pentru care este inadmisibilă formularea lor direct în recurs. Astfel, prima instanță a dispus restituirea în natură a părții din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, așadar inclusiv a terenului ce nu a făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de o parte dintre chiriași. Instanța de apel, admițând apelul pârâtului, nu a făcut altceva decât să precizeze întinderea suprafeței de teren restituite în natură, pronunțând, în esență, aceeași soluție ca prima instanță.

Ca atare, pârâtul ar fi trebuit să formuleze, chiar prin cererea de apel, critici referitoare la întinderea terenului restituit în natură, în sensul de a nu face obiect al acestei măsuri doar terenul neînstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, ci întregul teren "aferent imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul Legii nr. 112/1995", în termenii art. 7.3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate în anul 2010. Acest lucru nu s-a întâmplat în cauză, motivele de apel referindu-se generic la necesitatea clarificării situației juridice a terenului, fără vreo referire la întinderea suprafeței posibil a fi restituită în natură.

Chiar dacă s-ar socoti că acest critici sunt admisibile, se constată că instanța de apel a dispus efectuarea unei expertize topografice cu referire expresă la dispozițiile legale invocate prin motivele de recurs, pentru ca, în aplicarea lor, să se determine suprafața de teren aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, valorificând, în soluția pronunțată, constatările expertului. Pârâtul nu a formulat obiecțiuni la expertiza efectuată în faza apelului și, de altfel, nici nu a fost prezent al termenul la care ar fi putut formula obiecțiuni (termenul din 1 aprilie 2011), context în care se constată că pârâtul invocă în fapt propria culpă procesuală în îndeplinirea obligațiilor ce revin părții în legătură cu administrarea probelor, în aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc.

civ. Or, nu este admisibilă invocarea propriei culpe procesuale pentru a se susține nelegalitatea aprecierilor instanței, conform art. 108 alin. ultim C. proc. civ. Pentru acest motiv, susținerile pârâtului urmează a fi respinse, ținându-se cont și de faptul că determinarea terenului aferent, în termenii legii, reprezintă o chestiune de fapt, stabilită pe baza probelor administrate, care nu poate fi cenzurată de către această instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care nu cuprind și reevaluarea probatoriul administrat.

- În ceea ce privește apartamentul de la mansardă, nu se relevă în ce constă critica pe acest aspect a dispoziției recurate; de altfel, susținerile sunt lipsite de finalitate, câtă vreme instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a dispus restituirea în natură a părții din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ce poate fi cu ușurință determinată în raport de contractele de vânzare - cumpărare, efectiv încheiate în temeiul acestui act normativ. Față de considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și urmează a-l respinge ca atare în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 358A din 1 aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 mai 2012. Procesat de GGC - AA