ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3542/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 231 din 18 februarie

2010 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă

acțiunea formulată de reclamantul O.B., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul

București, prin Primarul General, și s-a constatat calitatea reclamantului de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru imobilul compus din teren în

suprafață de 2.392,58 mp și construcțiile situate pe acesta din București, Șos.

C., sector 1.

Drept urmare, s-a

dispus restituirea în natură către reclamant a părții libere din imobil,

respectiv ce nu a fost înstrăinată în temeiul Legii nr. 112/1995, precum și

restituirea prin echivalent a părților din imobil ce au fost înstrăinate în

temeiul Legii nr. 112/1995, despăgubiri ce urmează a fi acordate în condițiile

legii speciale.

În motivarea

sentinței, s-a reținut că sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. XX din 19

martie 2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

în condițiile în care reclamantul a formulat notificare în baza Legii nr.

10/2001 pentru imobilul în litigiu și, deși a făcut mai multe demersuri în

vederea soluționării notificării de către pârâtă, aceasta nu a respectat

dispozițiile legii, refuzând să emită o decizie motivată.

În acest cadru,

tribunalul a analizat fondul cererii de restituire formulate de reclamant,

reținând că imobilul în litigiu a fost proprietatea defunctului B.A., după cum

rezultă din Decizia nr. 106 din 23 februarie 1944 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă, dată în Dosarul nr. 21/1944. Prin această decizie a fost

admisă contestația proprietarului, constatându-se că acesta se încadrează în

dispoziția de excepție din art. 5 alin. (B) din Decretul-lege nr. 842/1941 și

că imobilul proprietatea sa nu este supus prevederilor acestui act normativ.

În aceste condiții,

imobilul în litigiu nu a intrat în patrimoniul statului, pe acel temei, însă a

intrat ulterior în baza Decretului nr. 111/1951, emițându-se Decizia nr.

883/1953.

S-a constatat, de

asemenea, că o parte dintre apartamentele din imobil au fost înstrăinate

chiriașilor în baza Legii nr. 112/1995, iar o parte sunt ocupate în continuare

de către chiriași.

Constatându-se

calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în

aplicarea art. 7 alin. (1), art. 9 și 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

tribunalul a dispus restituirea în natură, după caz, măsuri reparatorii în

echivalent, în funcție de situația juridică a apartamentelor.

Prin Decizia nr. 358

din 1 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost admis apelul declarat de către pârâta Primăria Municipiului

București împotriva sentinței menționate, cu consecința schimbării în parte a

sentinței, în sensul restituirii în natură a terenului în suprafață de 2167,71

mp, situat în Șos. C., colț cu str. G., astfel cum a fost identificat prin raportul

de expertiză și anexa la acesta, întocmite de expert P.O.

Totodată, s-a dispus

obligarea pârâtei Primăria Municipiului București să propună măsuri reparatorii

prin echivalent pentru imobilele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 -

construcții și teren aferent, în condițiile art. 16 din Titlului VII al Legii

nr. 247/2005, menținându-se celelalte dispoziții.

Pentru a se decide

astfel, a fost confirmată în totalitate situația de fapt reținută de către

prima instanță, în ceea ce privește calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită, ca moștenitor al proprietarului B.A., pe baza actelor de stare

civilă depuse la dosar.

Instanța de apel a

înlăturat susținerile apelantului-pârât relative la termenul de soluționare a

notificării, reținând, în esență, că acesta nu a fost nerespectat în mod

culpabil de către pârât, iar pasivitatea sa în soluționarea notificării

deschide celui vătămat accesul la jurisdicția civilă pentru ca procedura

inițiată în baza Legii nr. 10/2001 să fie finalizată.

Referitor la

individualizarea imobilului restituit în natură și situația juridică a

acestuia, instanța de apel a apreciat că sunt fondate susținerile apelantului,

în condițiile în care, deși prima instanță a făcut în mod corect referire la

prevederile art. 7 din Legea nr. 10/2001, nu a identificat partea din imobil ce

poate fi restituită în natură, în raport de întinderea proprietății înstrăinate

în baza Legii nr. 112/1995, respectiv partea din imobil pentru care urmează a

se stabili măsuri reparatorii.

Pe baza expertizei

efectuate în faza apelului, instanța a procedat în consecință: a reținut că

suprafața totală a terenului este de 2355,56 mp pe care se află trei corpuri de

clădire, dintre care două au destinația de locuință, iar unul - de magazie,

suprafață din care a scăzut terenul situat sub construcțiile C1 și C2,

înstrăinat în temeiul Legii nr. 112/1995, constatând că suprafața posibilă a fi

restituită în natură este de 2167,85 mp, pentru care a rezultat absența

oricărui impediment la restituire, respectiv utilități publice sau detalii de

sistematizare.

Împotriva deciziei

menționate a declarat recurs pârâtul Municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență,

următoarele:

- Conform art. 21 -

23 din Legea nr. 10/2001, notificarea trebuie însoțită de actele doveditoare

ale dreptului de proprietate, precum și în cazul moștenitorilor foștilor

proprietari de actele doveditoare privind calitatea de moștenitor, iar potrivit

art. 1 lit. e) din H.G. nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, sarcina probei calității de persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii revine titularului notificării.

- Terenul reprezintă

curtea imobilului, fiind incidente în acest sens dispozițiile art. 7.3 din H.G.

nr. 250/2007 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001, introdus prin H.G. nr.  923/2010.

- În ceea ce privește

apartamentul de la mansardă, nu sau depus dovezi în sensul dacă este liber sau

deținut cu contract de închiriere pentru a putea fi restituit în natură.

Examinând decizia

recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte

apreciază că recursul nu este fondat.

- Motivele de recurs

referitoare la actele doveditoare ale dreptului de proprietate și ale calității

de moștenitor, în contextul calității de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii, nu au fost dezvoltate, în sensul că recurentul a menționat

dispozițiile legale incidente, fără a arăta în concret în ce constă eventuala

încălcare a acestor norme de către instanța de apel.

În aceste condiții,

nu se poate reține că pârâtul a învestit instanța de recurs cu critici de

nelegalitate a deciziei recurate, în ceea ce privește dovedirea calității

reclamantului de persoană îndreptățită, urmând a fi respinse susținerile pe

acest aspect.

- În ceea ce privește

terenul pentru care s-a dispus restituirea în natură de către instanța de apel,

se constată că susținerile pe acest aspect sunt formulate omisso medio, motiv

pentru care este inadmisibilă formularea lor direct în recurs.

Astfel, prima

instanță a dispus restituirea în natură a părții din imobil neînstrăinate în

baza Legii nr. 112/1995, așadar inclusiv a terenului ce nu a făcut obiectul

contractelor de vânzare - cumpărare încheiate de o parte dintre chiriași.

Instanța de apel,

admițând apelul pârâtului, nu a făcut altceva decât să precizeze întinderea

suprafeței de teren restituite în natură, pronunțând, în esență, aceeași

soluție ca prima instanță.

Ca atare, pârâtul ar

fi trebuit să formuleze, chiar prin cererea de apel, critici referitoare la

întinderea terenului restituit în natură, în sensul de a nu face obiect al

acestei măsuri doar terenul neînstrăinat în baza Legii nr. 112/1995, ci

întregul teren "aferent imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul

Legii nr. 112/1995", în termenii art. 7.3 din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, astfel cum au fost modificate în anul 2010.

Acest lucru nu s-a

întâmplat în cauză, motivele de apel referindu-se generic la necesitatea clarificării

situației juridice a terenului, fără vreo referire la întinderea suprafeței

posibil a fi restituită în natură.

Chiar dacă s-ar

socoti că acest critici sunt admisibile, se constată că instanța de apel a

dispus efectuarea unei expertize topografice cu referire expresă la

dispozițiile legale invocate prin motivele de recurs, pentru ca, în aplicarea

lor, să se determine suprafața de teren aferentă apartamentelor vândute în

temeiul Legii nr. 112/1995, valorificând, în soluția pronunțată, constatările expertului.

Pârâtul nu a formulat

obiecțiuni la expertiza efectuată în faza apelului și, de altfel, nici nu a

fost prezent al termenul la care ar fi putut formula obiecțiuni (termenul din 1

aprilie 2011), context în care se constată că pârâtul invocă în fapt propria

culpă procesuală în îndeplinirea obligațiilor ce revin părții în legătură cu

administrarea probelor, în aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Or, nu este

admisibilă invocarea propriei culpe procesuale pentru a se susține

nelegalitatea aprecierilor instanței, conform art. 108 alin. ultim C. proc.

civ.

Pentru acest motiv,

susținerile pârâtului urmează a fi respinse, ținându-se cont și de faptul că

determinarea terenului aferent, în termenii legii, reprezintă o chestiune de

fapt, stabilită pe baza probelor administrate, care nu poate fi cenzurată de

către această instanță de control judiciar, ale cărei atribuții sunt

circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

care nu cuprind și reevaluarea probatoriul administrat.

- În ceea ce privește

apartamentul de la mansardă, nu se relevă în ce constă critica pe acest aspect

a dispoziției recurate; de altfel, susținerile sunt lipsite de finalitate, câtă

vreme instanța de apel, menținând hotărârea primei instanțe, a dispus restituirea

în natură a părții din imobil neînstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, ce

poate fi cu ușurință determinată în raport de contractele de vânzare -

cumpărare, efectiv încheiate în temeiul acestui act normativ.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul este nefondat și

urmează a-l respinge ca atare în aplicarea art. 312 cu referire la art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul București, prin primarul general împotriva Deciziei nr. 358A din 1

aprilie 2011 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 18 mai 2012.

Procesat de GGC - AA