ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3650/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3650/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 15 ianuarie 2008 și precizată la 11 februarie 2008

(fila 33), reclamantul C.D.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții

Municipiul București prin Primarul General și Consiliul General al Municipiului

București, obligarea pârâților să îi lase în deplină proprietate și posesie,

prin restituire în natură, imobilul situat în București, sector 3, compus din

teren în suprafață de 56,18 mp și construcția neînstrăinată situată pe acesta

(mansardă).

În motivarea cererii,

a arătat că imobilul a aparținut mamei sale, C.M.E., decedată la data de 04

august 1984, cu ultimul domiciliu chiar în imobilul revendicat, iar reclamantul

este unicul moștenitor al acesteia, conform certificatului de moștenitor nr. 39

din 24 ianuarie 1985.

A mai arătat că

imobilul din sector 3, a reprezentat o parte din dota cu care a fost înzestrată

C.M.E. de către bunica reclamantului și mama acesteia, C.M., prin actul dotal

autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 de Tribunalul Ilfov - Secția

Notariat, precum și că acest imobil a fost inclus în listele anexe ale

Decretului nr. 92/1950, la poziția 1503, pe numele C.M., fiind preluat astfel

de stat în mod nelegal (pe alt nume decât al proprietarei).

Reclamantul a

formulat notificarea înregistrată sub nr. 1708, ce a format obiectul dosarului

nr. 5876/2001, la Primăria Municipiului București, în temeiul Legii nr. 10/2001,

prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului situat în București, sector

3, în suprafața de 163 mp precum și restituirea în natură a imobilului situat

în București, sector 3, compus din 56,18 mp, aflate în aceeași curte.

Numai imobilul situat

în sectorul 3, i-a fost restituit în deplină proprietate și posesie prin

dispoziția Primarului General al Municipiului București nr. 178 din 11 martie 2004.

Imobilul cu număr

poștal 97A/bis, situat în aceeași curte cu imobilul revendicat în instanța și

câștigat, nu i-a fost restituit, motiv pentru care a formulat o nouă

notificare, în baza Legii nr. 10/2001, înregistrată la Registratura Primăriei București sub nr. 1520 din 13 septembrie 2005, prin care solicita restituirea

în deplină proprietate și posesie și a imobilului situat în sector 3,

București, compus din construcție și teren în suprafața totala de 56,18 mp.

A arătat că, a

formulat două notificări pentru același imobil întrucât conform actelor pe care

le-a primit ca urmare a demersurilor sale a constatat ca imobilul este deținut

după cum urmează:

- o suprafață de 64,

96 mp din acest imobil, însemnând construcție, a fost vândută de, către

Primăria Municipiului București în temeiul Legii nr. 112/1995 către chiriași,

familia G., prin actul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1639 din 01

aprilie 1997 (cu privire la acest imobil a formulat o acțiune în revendicare în

contradictoriu cu pârâții G.P. și G.M. ce formează obiectul dosarului nr. 716/301/2006

al Judecătoriei Sectorului 3 București);

- o suprafață de

aproximativ 56,18 mp din care 21,14 mp construcție, ce formează obiectul

prezentei cereri de chemare în judecată se află în proprietatea Primăriei

Municipiului București, și prin urmare, a solicitat suprafața din imobil,

compusă din construcție și terenul aferent în suprafață totala de 56,18 mp.

De la data

înregistrării cererii (prima în 30 noiembrie 1999, apoi în 13 septembrie 2005)

și până în prezent (2007), pârâta a refuzat în mod nejustificat să soluționeze

notificarea sa, fapt ce l-a determinat să formuleze prezenta cerere de chemare

în judecată, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre prin care pârâta să fie

obligată la restituirea în natură a imobilului.

În dovedirea susținerilor

sale, reclamantul a invocat practica judiciară în materia restituirii

imobilelor în baza Legii nr. 10/2001, și anume decizia nr. XX din 19 martie 2007

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 37/2006, prin

care aceasta a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a

stabilit că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu

numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a

cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate

în mod abuziv, ci și notificarea persoanei îndreptățite în cazul refuzului

nejustificat al unității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

În drept, au fost

invocate dispozițiile Legii nr.10/2001, Legii nr. 247/2005, H.G. nr. 498/2003.

În cauză au fost

administrate probele cu înscrisuri și expertize tehnice specialitățile

construcții și topografie.

Prin sentința civilă

nr. 1192 din 24 septembrie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis

acțiunea precizată formulată de reclamant, a obligat pârâtul Municipiul

București prin Primar General să restituie reclamantului mansarda imobilului –

construcție și suprafața de 56,18 mp teren, situate în București, sectorul 3.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că r

eclamantul a formulat, în baza Legii nr. 10/2001,

două notificări, solicitând restituirea în natură a imobilelor situate în

București, sector 3.

Prin Dispoziția nr. 178

din 11 martie 2004 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a

restituit reclamantului numai imobilul de la nr. 97, nu și cel de la nr. 97 A

(filele 52, 218).

Potrivit

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, pentru a beneficia de reparații în natură în

baza acestei legi speciale, persoana care se pretinde îndreptățită trebuie să

formuleze în termenul legal notificare și să facă dovada că imobilul intră sub

incidența acestei legi, că dreptul de proprietate asupra imobilului a existat

în patrimoniul său ori al autorului său la data preluării de către stat,

respectiv, că este fost proprietar sau moștenitor al fostului proprietar,

precum și că imobilul nu este imposibil de restituit în natură pe motiv că s-ar

afla în vreuna dintre situațiile de excepție prevăzute de lege.

În speță, s-a reținut

că reclamantul a făcut dovada dreptului de proprietate al autoarei sale, C.E.M.,

cu actul dotal autentificat sub nr. 6254 din 10 martie 1932 (fila 94), prin

care numita C.M. (care deținea imobilele din str. T., foste nr. 95 și nr. 97,

în baza unei donații (fila 114) i-a constituit acesteia dotă cele două imobile,

dar și prin actul dotal autentificat sub nr. 42707 din 4 decembrie 1939, prin

care C.E.M. și-a constituit singură dotă aceleași imobile la trecerea sa în cea

de-a doua căsătorie (fila 96).

Procesul - verbal de

carte funciară întocmit la nivelul anului 1941, indică drept proprietară

tabulară la adresa de la nr. 97 pe C.E., căsătorită I. , domiciliată la nr. 97

bis, cu o suprafață de teren de 163 mp și construcție (fila 131).

Din actele de stare

civilă și certificatul de moștenitor nr. 39 din 24 ianuarie 1985, depuse la

dosar, instanța de fond a reținut că reclamantul este moștenitorul fostei

proprietare, C.E.M.

Totodată, imobilul a

fost înscris la poziția 1503 în listele anexă ale Decretului-lege nr. 92/1950,

fiind deci preluat de stat în perioada de referință a Legii nr. 10/2001.

Prin expertiza

tehnică topografică, completată, efectuată în cauză, s-a stabilit că terenul

fostului imobil de la nr. 97 A este în suprafață de 160 mp, din care 85 mp

curte liberă și 75 mp teren sub construcție (filele 210, 216-217).

De asemenea, expertul

a arătat că o suprafață de 39 mp din curtea fostului imobil în litigiu se

suprapune în prezent cu imobilul vecin.

Totodată, din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 1639 din 1 aprilie 1997, s-a constatat că o

parte din construcția de la nr.97 A și suprafața de 64,96 mp teren sub

construcție au fost înstrăinate de stat către numiții G.P. și G.M. (fila 157),

rămânând în posesia statului doar spațiul de la mansardă, care a făcut obiectul

contractului de închiriere nr. 1106 din 11 octombrie 1999 (fila 18), și

diferența de 10,04 mp teren sub construcție.

În consecință,

instanța de fond a considerat, că doar acestea din urmă și diferența de curte

liberă de 46 mp sunt, deci, susceptibile de restituire în natură.

În același sens,

tribunalul a reținut din documentația cadastrală care a stat la baza emiterii

și, respectiv, intabulării Dispoziției nr. 178 din 11 martie 2004, că suprafața

totală de teren a imobilelor de la nr. 97 și 97A, rezultată din măsurători este

de 284,14 mp (fila 77), din care suprafața aferentă imobilului de la nr. 97

(restituit deja reclamantului și intabulat) este de 163 mp, iar suprafața

aferentă imobilului de la nr. 97A este de 121,14 mp, din care suprafața de

64,96 mp teren sub construcție constituie proprietatea familiei G., dobândită

în temeiul Legii nr. 112/1995.

Față de aceste

împrejurări, tribunalul a apreciat că acțiunea civilă precizată formulată de

reclamant pentru realizarea dreptului său, în condițiile nesoluționării până la

această dată a notificării legal depuse, este admisibilă și întemeiată, motiv

pentru care a dispus admiterea acesteia.

Prin decizia nr. 525

A din 23 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de pârât împotriva acestei hotărâri, reținând

următoarele:

Probele administrate

la instanța de fond stabilesc că imobilul în litigiu, situat în prezent în

București, sector 3 a fost proprietatea autoarei intimatului reclamant – C.E.M.,

fiind dobândit de aceasta prin actele dotale autentificate sub nr. 6254 din 10

martie 1932 și nr. 42707 din 04 februarie 1939 (filele 94 și 96 din dosarul de

fond).

Conform dispozițiilor

art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 imobilul a fost preluat abuziv

de stat, prin naționalizare, iar intimatul - reclamant, în calitate de unic

succesor al fostei proprietare, astfel cum rezultă din certificatul de

moștenitor nr. 39/1985 eliberat de Notariatul de Stat al Sectorului 3 (fila 119

din dosarul de fond), este îndreptățit la restituirea imobilului în condițiile

Legii nr. 10/2001, cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.

În raport de aceste

înscrisuri administrate în fața instanței de fond, necombătute de apelantul -

pârât nici în fața primei instanțe și nici în apel, din care rezultă atât

dreptul de proprietate al autoarei intimatului - reclamant asupra imobilului

preluat abuziv de stat, cât și calitatea acestuia de unic succesor al fostei

proprietare, critica formulată de apelant, prin care se susține că nu s-ar fi

dovedit dreptul de proprietate al intimatului - reclamant este nefondată.

De altfel, curtea a

observat că, prin motivele de apel formulate în scris, apelantul - pârât are o

poziție oscilantă, susținând, pe de o parte faptul că intimatul - reclamant nu

și-ar fi dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire o

solicită, situație în care acesta nu ar putea beneficia de restituire conform

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte, faptul că instanța de

fond ar fi trebuit să țină seama de dispozițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII

cap. 5, art. 16, conform cărora ori de câte ori constată imposibilitatea

restituirii în natură a imobilului solicitat prin notificare, unitatea

deținătoare emite dispoziție prin care propune acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent, măsuri care se stabilesc însă de Comisia Centrală.

Calitatea intimatului

reclamant de persoană îndreptățită la restituire, conform art. 3 din Legea nr. 10/2001,

a fost probată de acesta cu înscrisurile menționate anterior, iar conform

raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat la instanța de fond de ing. B.M.

(fila 192 și următoarele) și raportului de expertiză topografică întocmit la

aceiași instanță de ing. G.V., a rezultat că imobilul se compune din teren în

suprafață de 160 mp (din care 39 mp sunt ocupați de imobilul din C.C. nr. 126)

și construcție cu regim de înălțime parter + mansardă.

Din acest imobil,

apartamentul de la parter a fost înstrăinat familiei G., iar mansarda este

deținută de Municipiul București, astfel cum rezultă din contractul de

închiriere nr. 1106 din 11 octombrie 1999 (filele nr.18-19 fond), dar și din

expertiza topo ( pg. 2 alineat penultim). Din teren a rezultat că este liberă o

suprafață de 56,18 mp, situație în care, în mod corect instanța de fond a

apreciat că intimatul - reclamant este îndreptățit, conform art. 9 din Legea

nr. 10/2001, la restituirea în natură a locuinței de la mansardă și a terenului

liber, aferent acesteia și nu la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Critica adusă de

apelantă acestei soluții, prin care se susține că instanța de fond ar fi dispus

restituirea în natură fără să lămurească situația juridică a părții de imobil

restituită intimatului-reclamant în natură și fără un raport de expertiză este,

de asemenea, nefondată.

Situația juridică a

mansardei și a terenului aferent acesteia rezultă din contractul de închiriere

depus la dosar (filele 18-19 dosar fond), dar și din raportul de expertiză topo

efectuat în cauză, necontestat de părți.

Apelantul - pârât nu

a contestat la fond situația juridică rezultând din aceste probe, iar în apel

nu a administrat dovezi din care să rezulte o altă situație decât cea reținută

de instanța de fond, deși avea, conform art. 1169 C. civ., sarcina probațiunii

motivelor sale de apel.

Împotriva susmenționatei

hotărâri, a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primar General

care, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a

susținut că în cauză erau incidente dispozițiile art. 16, Cap. 5, Titlul VII

din Legea nr. 247/2005 ce greșit nu au fost aplicate de instanță.

Au învederat că, așa

cum au arătat și anterior, prin dispoziția nr. 178/2004 i-a fost restituit în

natură reclamantului imobilul situat în București, str. T. nr. 97, sector 3,

astfel încât, pentru imobilul situat pe str. T. nr. 97 A, sector 3, reclamantul

nu ar mai putea să beneficieze decât de măsuri reparatorii prin echivalent.

Având în vedere

momentul introducerii acțiunii, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

dispozițiile sale sunt aplicabile raportului juridic litigios, în modalitatea măsurilor

reparatorii prin echivalent, cu atât mai mult cu cât notificarea prin care a

fost solicitat imobilul în litigiu, a fost depusă peste termenul legal prevăzut

de Legea nr. 10/2001.

Au solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei instanței de apel și, în urma rejudecării

cauzei, schimbarea sentinței primei instanțe, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

Recursul nu este

fondat.

Cu notificarea

înregistrată sub nr. 5876 din 16 iulie 2001 (f. 10 dosar fond) reclamantul C.D.,

în calitate de moștenitor al mamei sale, C.E., a solicitat restituirea în

natură a imobilelor situate în București, str. T. nr. 97, sector 3, compus din

două corpuri de construcții, unul cu parter, 2 camere, hol, dependințe și

mansardă cu 2 camere, hol și bucătărie, și un alt corp de clădire în spatele

curții, cu nr. 97 bis sau 97 A, precum și terenul aferent acestora în suprafață

totală de 163 mp.

Prin dispoziția nr.

178 din 11 martie 2004, Primarul general al municipiului București a dispus

restituirea în natură doar a imobilului de la 97, nu și a celui de la nr. 97 A,

pentru care, cu petiția înregistrată sub nr. 1520 din 13 septembrie 2005,

reclamantul a reiterat cererea sa de restituire în natură a imobilului situat

în București, str. T. nr. 97 A, compus din teren în suprafață de 56,18 mp și

construcția situată pe acesta.

Cu referire la

imobilul pretins prin notificare, legal s-a constatat a fi fost formulată în

termenul de un an prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001 (cu modificările și

completările ulterioare), probațiunea administrată în cauză, inclusiv expertiza

topo (ale cărei constatări nu au fost contestate), a relevat că imobilul

pretins și dispus a fi restituit în natură, mansardă și teren de 56,18 mp sunt

libere în accepțiunea legii speciale, măsura instanței fiind conformă

prevederilor art. 7, art. 9 și art. 10 din Legea nr. 10/2001.

Recurentul se află în

eroare cât privește pretinsa consecință a intervenției Legii nr. 247/2005

raportului juridic litigios și care ar recunoaște în favoarea persoanelor

îndreptățite (inclusiv reclamantul), doar măsurile reparatorii prevăzute de

art. 16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Actul normativ

menționat nu a modificat decât categoria măsurilor reparatorii prin

echivalentul sub forma despăgubirilor, individualizate ca fiind cele prevăzute

de art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, celelalte măsuri reparatorii,

inclusiv condițiile de determinare, fiind cele prevăzute de actul normativ de

reparație în forma inițială, respectiv restituirea în natură ori măsuri reparatorii

prin echivalent, în modalitatea compensării cu alte bunuri sau servicii.

Ca urmare, se vădesc

a fi nefondate atât criticile privind formularea notificării în afara terenului

prevăzut de lege, cât și cele privind restituirea bunului în natură, critici care

de altfel nu au fost invocate în apel, vădindu-se astfel a fi fost formulate și

omisso medio

.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar general

împotriva deciziei nr. 525A din 23 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 mai 2012.