ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3035/2010

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 322 din 6 martie

2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis, în parte,

acțiunea formulată de către reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâtul

Municipiul București, prin Primarul General, și, pe cale de consecință, pârâtul

a fost obligat să restituie reclamantului apartamentul situat la parterul imobilului

din București, ce face în prezent obiectul contractului de închiriere nr.

1540817 din 25 iunie 1998, prelungit ulterior - urmând a se emite o dispoziție

de restituire în acest sens, conform Legii nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că reclamantul este moștenitor testamentar al lui S.M. și S.L.,

aceștia decedând la data de 1 noiembrie 1979 și respectiv 17 ianuarie 1989. Că

reclamantul este persoană îndreptățită la restituire în natură a apartamentului

în litigiu, în condițiile Legii nr. 10/2001, rămas de pe urma autorilor săi.

Curtea de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia civilă nr. 553 din 4

noiembrie 2009, a respins apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 322 din 6 martie 2009

pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în contradictoriu cu

intimatul-reclamant S.D., ca nefondat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel

a reținut că, instanța învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de

restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga

unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în

natură. Că, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a

acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de

respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că

aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod

direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu.

S-a mai reținut și faptul că,

independent de natura termenului de 60 de zile, este evident că în cauză avem

de-a face cu un refuz nejustificat al pârâtului Municipiul București, prin

Primarul General, de a răspunde notificării formulate de reclamant.

Împotriva deciziei civile mai sus

menționată, a declarat recurs pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General, criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., deoarece :

- Reținând în mod greșit probatoriul

administrat în cauză și făcând o interpretare greșită a dispozițiilor art. 21-25

din Legea nr. 10/2001 republicată, instanțele: de fond și apel au obligat

pârâtul să restituie în natură imobilul situat în București, sector 2.

- Recurentul mai arată că termenul

de 60 de zile pentru a răspunde notificării prevăzut de art. 25 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001 republicată, este un termen de recomandare, norma legală

sus-amintită are caracter dispozitiv, iar nu imperativ.

Recursul nu este fondat.

În mod judicios, instanța de apel a

statuat că, de vreme ce, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, deciziile,

respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor

de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești,

iar în cuprinsul art. 2 alin. (2) și art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac

referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident

că instanța, investită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire

în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea

deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură.

Mai mult, în virtutea dreptului său

de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească,

cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură,

în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii poate să o

anuleze, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de

stat fără titlu valabil.

Osebit de cele menționate, în cazul când

unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu

respectă obligația prevăzută în art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001, de a

se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei

îndreptățite în compensare cu alte bunuri sau servicii, ori să propună

acordarea de despăgubiri în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune,

de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul și să constate, pe baza

materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de

restituire în natură.

Cu privire la termenul de 60 de zile,

despre care se face vorbire în motivele de recurs, se reține că acest termen

este prevăzut în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și este un termen de

decădere și nu de recomandare cum greșit susține recurentul - Municipiul București,

prin Primarul General.

Spre deosebire de termenele de

prescripție extinctivă, termenele de decădere sunt mai riguroase,

nesusceptibile de suspendare, întrerupere sau repunere în termen.

Termenul prevăzut de art. 25 alin. (1)

din Legea nr. 10/2001 este incompatibil cu instituția repunerii în termen.

Rațiunea pentru care a fost instituit

ca fiind termen de decădere, rezultă din preocuparea legiuitorului de a

dinamiza procedurile de punere în aplicare și finalizare a operațiunilor de retrocedare

în natură sau prin echivalent a bunurilor trecute în proprietatea statului sau

orice mod de acesta.

Pentru toate aceste considerente,

Înalta Curte va reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu

temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și, în consecință,

se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 553/A din 4 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17

mai 2010.