ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.04.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2010

HOTĂRÂRE
28.04.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2601/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului

constată următoarele:

Prin sentința

nr. 667 din 8 mai 2009, Tribunalul București, s

ecția a III a civilă, a admis cererea formulată de reclamanta I.H.

în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin

primar general și a dispus restituirea în natură a imobilului compus

din

construcție și teren, situat în București, sector 3.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, până la data

introducerii cererii de chemare în judecată, notificarea pe care

reclamanta a transmis-o Primăriei municipiului

București, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului, nu a fost

soluționată.

Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare are valoarea unui

refuz de acordare a măsurilor reparatorii, supus cenzurii instanței de

judecată.

Reclamanta a făcut dovada că este persoană îndreptățită, în sensul

Legii nr. 10/2001, respectiv că este moștenitoarea autorului său, fostul

proprietar al imobilului.

Tribunalul a mai reținut că imobilul poate

fi restituit în natură,

pentru că nu a fost înstrăinat, el

fiind doar închiriat unei terțe persoane.

Prin decizia nr. 482A din 12 octombrie 2009, Curtea de Apel București,

secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul București, prin primar general.

Instanța de apel a reținut că pârâtul este în culpă, deoarece

notificarea reclamantei nu a fost soluționată mai

mult de 7 ani, ceea

ce echivalează cu un refuz de restituire.

Termenul de 60 de zile, reglementat de art. 25 din Legea nr. 10/2001,

republicată și caracterul său de recomandare nu este de natură a justifica

nesoluționarea notificării.

Instanța de apel a mai reținut că, prin înscrisurile aflate la dosar,

reclamanta a făcut dovada calității de moștenitor și a dreptului de

proprietate.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs pârâtul.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul a

arătat că termenul de 60 de zile,

reglementat

de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată

este de

recomandare, iar nu imperativ, soluționarea notificării fiind condiționată de

completarea dosarului administrativ cu toate actele solicitate în mod oficial.

Reclamanta, însă, nu a depus înscrisurile care i-au fost solicitate,

motiv pentru care pârâtul nu a avut culpă în nesoluționarea notificării.

Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la

înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor

doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie

sau, după caz, prin

dispoziție motivată,

asupra cererii de restituire în natură.

Este nefondată susținerea pârâtului că nu avea obligația legală de a

răspunde în termen de 60 de zile, deoarece termenul este de recomandare.

In cadrul procedurii instituite de Legea nr. 10/2001, în

raportul juridic dintre notificator și notificat,

primului îi revine

obligația de a respecta condițiile impuse de lege cu

privire la

modalitatea de transmitere a

notificării și de depunere a actelor

doveditoare,

iar persoana juridică notificată are obligația legală

de a emite în

termenul stabilit de lege o dispoziție sau decizie motivată.

Faptul că legea nu instituie o sancțiune pentru actul emis după

expirarea acestui termen, nu are semnificația că unitățile deținătoare sunt

exonerate de obligația de a emite în termen

decizie

sau dispoziție motivată și nu poate împiedica persoana

îndreptățită să-și valorifice în instanță

drepturile la care legea o

îndreptățește.

O altfel de interpretare ar goli de

conținut dispozițiile art.

38 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată și ar fi în contradicție cu voința legiuitorului care,

prin modificările aduse Legii nr. 10/2001, a stabilit chiar sancțiuni

contravenționale pentru tergiversarea nejustificată a soluționării notificării

persoanei îndreptățite.

Termenul de emitere a deciziei sau

dispoziției curge de la

data

depunerii notificării, atunci când aceasta a fost însoțită de

acte doveditoare și nu cuprinde mențiunea că urmează a fi depuse și

alte înscrisuri și de la data depunerii actelor doveditoare, atunci când

notificatorii fac mențiunea că,

ulterior,

se vor depune și alte acte doveditoare.

De altfel, normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 250/2007 cuprind prevederi lămuritoare clare, în sensul

că „In cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate

actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de

restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării.

Insă, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au

depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data

depunerii

acestora".

In

cauză, dosarul administrativ atașat în copie probează

că reclamanta a depus actele doveditoare de care a înțeles să se

folosească,

inclusiv declarațiile de notorietate și fotocopia pașaportului, pe care pârâtul

pretinde că notificarea nu le-a depus.

Prin urmare, în lipsa unei mențiuni în

notificarea inițială,

în sensul că s-ar mai depune și alte

acte doveditoare și în

condițiile în care

unitatea notificată nu a emis o dispoziție nici

după ce reclamanta a

formulat cerere de chemare în judecată, în mod corect instanțele au constatat

că pârâtul este culpabil pentru nesoluționarea notificării și au analizat pe

fond cererea de restituire.

Față

de cele arătate, recursul declarat de pârât se va privi ca nefondat și, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin primarul general

împotriva deciziei nr. 482A din

12 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 aprilie

2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-02-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 872/2010
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1150 din 20 iunie 2008, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., în contra
ÎCCJ 2010-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2842/2010
Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1007 din 06 iulie 2009, Tribunalul București, secția a IV- a civilă, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanț
ÎCCJ 2010-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2010
Deliberând, asupra recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: 1. Instanța de fond Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 23 mai 2007 reclamanta P.R. a chemat în judecată Primăria M
ÎCCJ 2010-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 972/2010
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: 1. Hotărârea instanței de apel Prin Decizia nr. 349/A din 4 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze c
ÎCCJ 2010-05-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3035/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 322 din 6 martie 2009 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de către reclamantul S.D., în contradictoriu cu pârâtul Mun
Sursă